Securitate Worker Status Under O.U.G. 24/2008: Political Surveillance as Suppression of Fundamental Rights and Invalidity of Communist-Era Internal Orders

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.11.2015, sub dosar nr. x/2015, reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii CNSAS în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei să aprecieze asupra calităţii pârâtului de lucrător al securităţii.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1431 din data de 26.04.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii a pârâtului A..

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1431 din data de 26.04.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs se arată că legislaţia deconspirării (O.U.G. nr. 24/2008) este o legislaţie specială, derogatorie de la dreptul comun, care provoacă restrângeri ale exerciţiului unor drepturi ale persoanelor supuse deconspirării. Aceste restrângeri trebuie să fie justificate rezonabil într-o societate democratică şi aplicate proporţional cu valorile ocrotite.

Având în vedere aceste particularităţi, legiuitorul deconspirării nu putea reglementa decât introducând anumite limite, fără de care justificarea morală de a se cunoaşte adevărul s-ar transforma în crearea unor abuzuri.

Cei 40 de ani de totalitarism reprezintă un univers incomensurabil de raporturi şi realităţi între membrii ai 2-3 generaţii de câte peste 20 milioane de cetăţeni fiecare. Aceştia au trăit într-un cadru instituţional căruia trebuia să i se conformeze, instituţiile statului având nu numai funcţia de menţinere a regimului totalitar, ci şi funcţiile obligatorii ale societăţii umane, de apărare a ordinii publice şi siguranţei naţionale.

Legislaţia deconspirării reglementează 2 sfere de acţiune: 1) accesul la propriul dosar şi 2) deconspirarea propriu zisă.

Accesul la propriul dosar este nelimitat, fiind permis chiar şi unor categorii largi de cetăţeni străini, pe când deconspirarea este limitată la anumite categorii de persoane.

Potrivit art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008 are dreptul să afle identitatea lucrătorilor şi colaboratorilor şi să solicite verificarea calităţii acestora, în raport de prevederile art. 2 numai persoana subiect al unui dosar ori soţul supravieţuitor, moştenitorii testamentari sau rudele până la gradul 4. Prevederea este atât de strictă încât cele două drepturi distincte (de a afla identitatea, respectiv de a solicita deconspirarea) nu pot fi solicitate decât personal sau prin reprezentant "cu procură specială şi autentică".

Or, verificarea ce a condus la introducerea acţiunii de faţă a fost iniţiată ca urmare a cererii petentului B. de a i se identifica dosarul de securitate pe numele său. Dând curs cererii, investigatorii C.N.S.A.S. au identificat dosarul de urmărire informativă cu cotele I.5668 în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 293/2008, iar autoritatea administrativă trebuia să răspundă petentului precizând "existenţa/inexistenţa unor documente care se referă la persoana petentului".

În fapt, C.N.S.A.S. insistă nejustificat pentru a obţine constatarea calităţii de lucrător al securităţii, care reprezintă altceva faţă de atribuţiile pe care le-a avut recurentul-pârât consemnate în fişa postului: de cunoaştere, prevenire, protejare a calităţii actului de cultură naţională, promovarea unor acte de cultură autentice, cu valenţe patriotice avansate şi de reală valoare artistică.

Argumentele C.N.S.A.S. că persoanele care au avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945-1989 nu sunt plauzibile pentru că recurentul-pârât nu a lucrat în perioada de opresiune a fostei Securităţi (2950-1964) când se poate vorbi de lucrător al fostei securităţi care anchetau, arestau, torturau, trimiteau în judecată sau în colonii de muncă opozanţi ostili sau periculoşi ai regimului popular din acea perioadă.

Totodată, C.N.S.A.S. a susţinut că obţinerea de informaţii cu caracter personal fără cunoştinţa şi acordul persoanei verificate este o violare a dreptului la viaţa privată fără a argumenta în concret ce drepturi şi libertăţi au fost încălcate petentului B. şi ignoră cu bună ştiinţă că tactica muncii şi regulile de conduită strictă de conspirativitate cu informatorii/sursele/agenţii recrutaţi impuneau verificări secrete, interpuneri de alte surse, testarea loialităţii, a sincerităţii, verificări pe cel puţin două linii informative a modului cum se pregăteşte pentru acţiunile ulterioare.

În acelaşi timp, se afirmă că datele obţinute sporadic, în decursul a 16 ani (1971-1987) despre B. în scopul avizării cererilor sale de călătorie în străinătate, i-ar fi încălcat drepturile şi libertăţile din acea vreme, iar obţinerea de informaţii de la surse umane ar fi un abuz. Aceste afirmaţii sunt neconforme cu realitatea pentru că toate serviciile de informaţii din lume au folosit şi folosesc surse de informare umane.

C.N.S.A.S. se axează pe analiza unei note informative furnizate de C. la data de 02.06.1979 unde la sfârşit recurentul-pârât face referirea că "materialul a fost furnizat în baza instructajului general, B. fiind în evidenţa dosarului de obiectiv, suspect de rămânere ilegală în străinătate".

În continuare, recurentul-pârât precizează că "urmărirea informativă" presupunea fapte grave la adresa siguranţei naţionale cum ar fi: trădarea prin transmiterea de date secrete unei puteri străine, ajutarea inamicului, sabotaj, acte teroriste, fapte şi acţiuni ce impuneau urmărirea informativă şi luarea unor măsuri complexe de cunoaştere şi prevenire cum ar fi: folosirea mijloacelor de ascultare la domiciliu, ascultarea telefonului de la domiciliu, filajul, interceptarea corespondenţei şi dirijarea reţelei informative.

În concluzie, dacă era lucrat în această formă se putea vorbi de încălcarea dreptului la viaţa privată şi încălcarea drepturilor omului dacă datele se făceau publice cu scopul compromiterii şi denigrării petentului B..

Din materialele existente nu rezultă că petentului B. i-ar fi fost îngrădite viaţa privată, drepturile şi libertăţile chiar şi în situaţia în care i s-a permis să îşi continue călătoria la data de 21.08.1981 şi să nu compromită deplasarea delegaţiilor culturii româneşti la evenimentul din străinătate.

În final, recurentul-pârât arată că instanţa de fond nu a dat dovadă de rol activ deoarece a respins probele necesare şi pertinente care să stabilească cu certitudine dacă au fost sau nu executate în concret acţiuni de urmărire informativă. În mod greşit instanţa de fond a reţinut că munca de ofiţer de informaţii desfăşurată în scopul declarat şi consacrat de apărare a siguranţei statului este sinonimă şi egală cu încălcarea şi suprimarea unor drepturi fundamentale.

Faţă de aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond respingerea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor intimatului-reclamant invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentului-pârât A..

În urma administrării probatoriului, prima instanţă a admis cererea formulată de CNSAS şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii a pârâtului A..

Prin motivele de recurs pârâta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, sub un prim aspect, Înalta Curte constată că prevederile speciale ale O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, reglementează dreptul de acces la propriul dosar ce poate fi exercitat de către persoanele menţionate la art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ şi dreptul de acces la informaţii de interes public, care poate fi exercitat de către persoanele menţionate la art. 3 din acelaşi act normativ.

Dreptul de acces la propriul dosar presupune, în condiţiile art. 1 alin. (1), (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008 posibilitatea oricărui cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română" şi a oricărui "cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene", subiecte ale dosarelor întocmite de Securitate, precum şi a urmaşilor acestora, de a studia nemijlocit propriul dosar şi de a i se elibera nemijlocit copii de pe actele dosarului; a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea propriului dosar; a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.

În speţa de faţă, sunt incidente prevederile legale sus-citate care reglementează dreptul de acces la propriul dosar al persoanelor fizice enumerate, drept ce se concretizează şi în posibilitatea acestora, ca în baza unei cereri, de a solicita verificarea calităţii de lucrător ai Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar, potrivit art. 1 alin. (7) teza I din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, pe de o parte se constată că prin cererea nr. x/12.02.2014 petentul B. a solicitat verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului nr. x (cotă C.N.S.A.S.), iar pe de altă parte, numele recurentului-pârât A. figurează în notele întocmite şi raportul informativ.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că declanşarea procedurii de verificare a calităţii de lucrător al Securităţii cu privire la recurentul-pârât A. s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, la cererea petentului B., titularul dosarului de urmărire informativă, iar obligaţiile autorităţii administrative nu se rezumă doar la întocmirea unui răspuns către petent cu privire la "existenţa/inexistenţa unor documente care se referă la persoana petentului".

Referitor la critica recurentului-pârât prin care arată că intimatul-reclamant C.N.S.A.S. insistă nejustificat pentru a obţine constatarea calităţii de lucrător al securităţii, care reprezintă altceva faţă de atribuţiile pe care le-a avut consemnate în fişa postului: de cunoaştere, prevenire, protejare a calităţii actului de cultură naţională, promovarea unor acte de cultură autentice, cu valenţe patriotice avansate şi de reală valoare artistică, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit definiţiei de lucrător al Securităţii cuprinsă în art. 2 lit. a) din ordonanţa de urgenţă, are această calitate "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Ca atare, pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii este necesar întrunirea a două condiţii:

- persoana în cauză să fi avut calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989;

- acea persoană să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Cu privire la prima condiţie, în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurentul-pârât avea atribuţii pe linie de Securitate şi a deţinut gradul de locotenent major (1979-1981), căpitan (1982-1986) în cadrul Inspectoratului Judeţean Cluj, Serviciul I/A, în perioada menţionată de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aspecte rezultate din cuprinsul notelor-raport din datele 01.03.1983, 02.03.1983, 27.03.1985, 30.03.1986.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, după cum în mod argumentat a reţinut şi prima instanţă, raportat la actele depuse la dosar (nota nr. x din 30.03.1986, nr. 16890/0090 din 27.03.1985, nr. 16890/0086 din 16.10.1984, nr. 24941/0016 din 20.09.1984, nr. 18406/0064 din 01.03.1983) recurentul-pârât a participat la supravegherea informativă a petentului B., prin intermediul surselor instruite să culeagă informaţii, aspecte ce rezultă din menţiunile consemnate olograf "nota a fost dată în baza instructajului general. B. este lucrat în S.I. pentru manifestări ostile. Sursa a fost instruită să-l menţină în continuare sub observaţie şi să vadă ce comentări face. Materialul se va explorta la mapa S.I. şi pentru avizare de plecare în străinătate" (01.03.1983 dosar fond), "nota a fost dată în baza instructajului general. B. este cunoscut la problema artă-cultură cu manifestări ostile, intenţii de rămânere ilegală în străinătate, fapt pentru care în 1981 a fost găsit la frontieră cu actele de stare civilă în original asupra sa. Sursa a fost instruită că-l menţină în continuare sub observaţie şi să vadă ce comentarii face. Materialul se va explorta în mapa S.I. B.".

De altfel, la dosar se află mai multe note de analiză redactate în perioada 1979 - 1986 şi semnate olograf de către recurentul-pârât, precum şi note întocmite la notele informative ale surselor instruite cu urmărirea petentului B. în care se consemnează că s-au întreprins o serie de măsuri informative în vederea menţinerii sub observaţie şi stabilirii comportamentului celui în cauză, a legăturilor pe care le întreţine şi comentariilor pe care le face, verificându-se totodată şi dacă intenţionează să rămână ilegal în străinătate.

De asemenea, urmare a informaţiilor obţinute despre comportamentul persoanei urmărite prin intermediul surselor utilizate pe lângă persoana urmărită, recurentul-pârât a propus prin raportul întocmit la data de 17.06.1980 avertizarea lui B. la sediul organelor de securitate, canalizându-şi măsurile exact pe aspectele politice care i-au fost semnalate, şi anume:

"obişnuieşte să spună glume cu substrat politic în care îşi arată scepticismul în legătură cu viitorul societăţii noastre şi cu nivelul de trai. Întreţine relaţii cu străinii", rezultând astfel că urmărirea informativă, încadrarea cu surse, respectiv avertizarea petentului B.. a avut ca temei motive strict politice.

Cu privire la critica recurentului-pârât potrivit căreia a respectat cadrul legal în vigoare la acea dată, precum şi comandamentele superiorilor, Înalta Curte constată că în perioada de referinţă, ordinele primite de la superiori sau normele interne care reglementau activitatea Securităţii şi Miliţiei nu pot constitui un temei legal pentru săvârşirea unor abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituţionale şi a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute de tratatele internaţionale asumate de România.

Simpla apartenenţă la una dintre structurile Securităţii sau Miliţiei nu incriminează, dar nici nu exonerează persoana faţă de răspunderea individuală care îi revine în privinţa respectării drepturilor civile şi a Constituţiei.

Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentului-pârât conform căreia nu ar fi efectuat acte de urmărire informativă, având în vedere că activitatea de urmărire informativă s-a declanşat din motive strict politice şi a vizat suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, şi nu încălcarea formelor şi reglementărilor existente în legislaţia statului comunist.

Or, în lipsa unui motiv întemeiat al supravegherii informative constituit de săvârşirea unor fapte grave la adresa siguranţei naţionale cum ar fi: trădarea prin transmiterea de date secrete unei puteri străine, ajutarea inamicului, sabotaj, acte teroriste, fapte şi acţiuni ce ar fi impus urmărirea informativă şi luarea unor măsuri complexe de cunoaştere şi prevenire, măsurile dispuse de către recurentul-pârât dau expresie politicii de control al întregii populaţii, impusă regimul comunist de la acea vreme în vederea consolidării şi menţinerii sistemului totalitar, prin anihilarea oricărei forme de opoziţie, rezistenţă şi disidenţă.

De asemenea, nici împrejurarea că ar fi respectat reglementările specifice din perioada de referinţă nu prezintă vreo relevanţă, activităţile desfăşurate de recurentul-pârât fiind analizate din perspectiva respectării prevederilor constituţionale, în considerarea principiului supremaţiei acestora, respectiv a tratatelor şi pactelor internaţionale semnate de România la acel moment.

Altfel spus, un angajat al Ministerului de Interne care, respectând instrucţiunile şi regulamentele în vigoare, a participat direct la instrumentarea un dosar de urmărire încălcând, din motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale garantate atât de Constituţie, cât şi de tratatele internaţionale ratificate de România, corespunde definiţiei lucrătorilor Securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Concluzionând, Înalta Curte constată că prin activitatea desfăşurată, recurentul-pârât a îngrădit dreptul la viaţă privată, libertatea de exprimare, precum şi la libera circulaţie consacrat de dispoziţiile art. 12 parag. 1 şi 2 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974 cât şi dreptul la viaţa privată prevăzut de art. 17 parag. 1 din acelaşi pact, îngrădire care s-a produs în momentul în care a întreprins măsurile sus-menţionate ce au avut ca rezultat obţinerea unor informaţii despre viaţa privată şi anturajul persoanei urmărite, fără cunoştinţa şi acordul acesteia şi pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a încălcat în mod evident drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei urmărite, împrejurări de fapt ce conduc univoc către concluzia că soluţia primei instanţe, de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii a pârâtului A. este justă.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A., împotriva sentinţei nr. 1431 din 26 aprilie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.