Municipal appeal on procurement rescission assigned to Tribunal under Article 55(3)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict, ruling in favor of the Timiș Tribunal, Second Civil Section, which retains jurisdiction to hear the appeal filed by the defendant municipality against a first-instance judgment granting the plaintiff's claims to rescind a public procurement services contract and awarding damages, return of the performance bond, and costs. The dispute arose from the defendant municipality's appeal of a lower court decision, with the Tribunal declining jurisdiction in favor of the Court of Appeal's administrative section, which in turn declined it back to the Tribunal. The decisive legal basis was the interpretation of Article 55(3) of Law No. 101/2016, as clarified by the High Court's preliminary ruling No. 40/2020, holding that appeals against judgments in cases deriving from the execution of public procurement contracts lie to the hierarchically superior court—here, the Timiș Tribunal as the second-instance court—sitting in a specialized panel, not to the administrative section of the Court of Appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, art. 135 din C. proc. civ, art. 133 pct. 2 din C. proc. civ, art. 97 pct. 1 din C. proc. civ, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ; Municipal appeal on procurement rescission assigned to Tribunal under Article 55(3): The dispute arose from the defendant municipality's appeal of a lower court decision, with the Tribunal declining jurisdiction in favor of the Court of Appeal's administrative section, which in turn declined it back to the Tribunal. The decisive legal basis was the interpretation of Article 55(3) of Law No. 101/2016, as clarified by the High Court's preliminary ruling No. 40/2020, holding that appeals against judgments in cases deriving from the execution of public procurement contracts lie to the hierarchically superior court—here, the Timiș Tribunal as the second-instance court—sitting in a specialized panel, not to the administrative section of the Court of Appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedTemeiul legal pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată judecătoriei Timişoara, reclamanta Atelier RGS S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timişoara prin primar a solicitat rezilierea contractului de prestări servicii nr. x din 29.07.2015 încheiat între părţi şi obligarea pârâtului la plata sumei de 13.090 RON aferentă fazei I a proiectului; obligarea pârâtului la restituirea garanţiei de bună execuţie aferentă contractului nr. x din 29.07.2015 în cuantum de 1100 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 14579/2019 din 26 noiembrie 2019 a Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în sens material invocată de pârâtă şi a fost admisă cererea reclamantei.
Instanţa a dispus rezilierea contractului de prestări servicii nr. x din 29.07.2015 încheiat între părţi şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.900 RON despăgubiri şi să restituie reclamantei suma de 1.100 RON garanţia de bună execuţie aferentă contractului. De asemenea, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 4.007 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Municipiul Timişoara prin primar, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă
Prin decizia civilă nr. 7/2020 din 3 martie 2020 a Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului formulat în cauză de Municipiul Timişoara prin Primar în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că sunt aplicabile acauzei dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, dispoziţii în conformitate cu care hotărârea primei instanţe poate fi atacată cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat de achiziţii publice, motiv pentru care a dispus declinarea soluţionării recursului la curtea de apel.
2.2. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal
Prin decizia nr. 468/2020 din 11 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă.
Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că soluţionarea căilor de atac exercitate în cauzele derivate din executarea contractelor de achiziţii publice sunt în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea ce se atacă, motiv pentru care competenţa aparţine Tribunalului Timiş.
II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Înalta Curte constată că principiul consacrat de C. proc. civ. în materia competenţei de soluţionare a căilor de atac este acela al instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 şi art. 97 pct. 1 din C. proc. civ.
Totodată, dispoziţiile aplicabile cauzei în materia dedusă judecăţii au făcut obiectul dezlegării date prin decizia nr. 40 din 18 mai 2020 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la competenţa de soluţionare a recursului declarat, conform art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Astfel, Înalta Curte a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice), […] Hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară - secţia/completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016".
Văzând dezlegarea dată de Înalta Curte prin decizia mai sus indicată, instanţa de regulator va stabili instanţa competentă să soluţioneze recursul formulat în cauză în favoarea Tribunalului Timiş.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta Atelier RGS S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timişoara în favoarea Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iulie 2020.