Recovery of rural development subsidy due to failure to submit second payment application within contractual deadline

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2016, reclamantul A. - Persoana fizică autorizată, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale:

- anularea Deciziei nr. 5607/18.02.2016, emisă de către pârâtă în soluţionarea contestaţiei înregistrată sub nr. x/02.02.2016;

- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, înregistrat sub nr. x din 16.01.2016, comunicat reclamantului la data de 20.01.2016.

În motivarea cererea de chemare în judecată s-a arătat că PFA A. în urma evaluării a fost selectată să beneficieze de finanţare nerambursabilă pentru implementarea Programului Naţional pentru DEZVOLTARE Rurală în România, cu proiectul "Instalarea Tânărului Fermier în comuna Cumpăna, judeţul Constanţa şi Dezvoltarea Fermei Apicole".

În vederea beneficierii de ajutorul financiar nerambursabil, între reclamant şi APDRP s-a încheiat contractul de finanţare nr. x din data de 09.05.2012, cu o valabilitate de 36 de luni, fiind acordată la plată o primă tranşă de 31.127 RON, echivalentul sumei de 7.200 Euro.

Pentru a beneficia şi de tranşa a 2 a în valoare de 20.752 RON, echivalentul sumei de 4.800 Euro, cererea trebuia depusă după trecerea unui termen de 33 de luni de la semnarea contractului de finanţare.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 122/CA din data de 13.07.2016 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant A. PFA, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE, ca nefondată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 122/CA din data de 13.07.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. PFA.

Prin motivele de recurs se critică hotărârea primei instanţe din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătându-se că sentinţa civilă cuprinde motive contradictorii care conduc la casarea ei.

La fila x, paragraful 2 din sentinţă, judecătorul fondului recunoaşte că motivul pentru care s-a dispus recuperarea primei tranşe nu este foarte clar determinat:

"se constată din examinarea verificărilor efectuate, motivelor de fapt, a celor de drept, precum şi a concluziilor activităţii de verificare, că motivul pentru care s-a dispus recuperarea primei tranşe nu este foarte clar determinat".

Instanţa de fond analizând temeiurile menţionate de către autoritate în procesul-verbal de stabilire a neregulilor, deşi constată că unele nu sunt reţinute, iar altele nu sunt aplicabile, emite unele supoziţii:

"dacă motivul rambursării este neexecutarea contractului în termenul de 36 de luni, temeiul de drept al rambursării se regăseşte în anexa 1 - Prevederi generale - art. 16 (3), precum şi în anexa II, Instrucţiunii de Plată pentru Beneficiarul Măsurii 112".

Această interpretare a instanţei contravine temeiurilor invocate de către intimata-pârâtă în motivarea măsurilor luate prin procesul-verbal, precum şi celor susţinute de recurentul-reclamant.

Instanţa de fond, în mod greşit a reţinut culpa recurentului-reclamant în derularea contractului, având în vedere că acesta şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile din contract, justificând cheltuirea banilor obţinuţi în prima tranşă, astfel că solicitarea de reziliere a contractului nu justifică restituirea banilor.

Încă un argument al faptului că hotărârea instanţei este contradictorie, dar şi nelegală, rezultă din modul în care analizează respectarea Protocolului nr. 1599/03.03.2008. La fila x, penultimul paragraf din sentinţă, judecătorul fondului recunoaşte că într-adevăr în cuprinsul Protocolului nr. 1599/2008, încheiat între APDR şi ANSVSA se arată că pentru obţinerea de sprijin financiar nerambursabil prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este necesar ca solicitanţii să depună, în momentul cererii de finanţare, notificarea emisă de DSVSA, şi citează în acest sens disp. art. 2 din Protocol.

În baza acestei analize, instanţa de fond a constatat că "într-adevăr a existat o contradicţie între DSVSA Constanţa care, prin adresa din 03.04.2015 a solicitat reclamantului să prezinte notificarea iniţială eliberată de DSVSA, în baza căreia a accesat Măsura 112, şi autoritatea contractantă care susţine că documentul de înregistrare sanitară şi pentru siguranţa alimentelor pentru unităţile de vânzare cu amănuntul nr. x/05.07.2011 era suficient la momentul respectiv pentru aprobarea proiectului".

Acceptând astfel punctul de vedere al autorităţii şi ignorând clauzele Protocolului din care a redat citatul anterior, instanţa de fond minimalizează rolul notificării iniţiale, concluzionând:

"chestiunea necesităţii notificării iniţiale la depunerea cererii de finanţare este însă nerelevantă în cauză, întrucât nu constată o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în legătură cu încheierea contractului, ci cu executarea sau, mai corect spus, cu neexecutarea contractului".

În contextul dat, este greu de crezut că autoritatea ar fi recunoscut vreun moment că exista neregularităţi la încheierea contractului şi deschiderea finaţării.

Deşi nu ar fi avut competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii contractului aflat în derulare, contrar celor reţinute de către instanţă, recurentul-reclamant arată că a adus la cunoştinţa autorităţii neregula privind lipsa notificării iniţiale, prin adresele enumerate în hotărâre, contractul fiind reziliat de către autoritate în data de 30.12.2015, conform procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Faţă de aceste motive, recurentul-reclamant consideră nelegală sentinţa instanţei de fond şi din perspectiva modului de soluţionare a capătului de cerere privind anularea titlului de creanţă, care a fost comunicat cu depăşirea termenului de 3 zile lucrătoare, reglementat de art. 34 pct. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, ceea ce face inopozabil actul comunicat în alte termene.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor intimatului-pârât invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 5607/18.02.2016, emisă de către pârâtă în soluţionarea contestaţiei înregistrată sub nr. x/02.02.2016, precum şi anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, înregistrat sub nr. x din 16.01.2016, comunicat reclamantului la data de 20.01.2016.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că neregula constatată în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din data de 16.01.2016 este reprezentată de imposibilitatea îndeplinirii de către beneficiar a cerinţelor din Planul de afaceri cu respectarea legislaţiei în vigoare, nedepunerea cererii pentru tranşa a doua de plată.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Examinându-se Planul de Afaceri în consideraţia căruia a fost încheiat Contractul, se constată că prin acordarea finanţării s-a urmărit dezvoltarea numărului de stupi de la 85 la 135 stupi precum şi modernizarea fermei apicole prin achiziţionarea echipamentelor: 1 centrifugă electrică cu 4 rame reversibile; 1 instalaţie de îmbuteliat cu dozator, 25 stupi pentru înlocuirea lăzilor deteriorate; 1 generator curent, 1 topitor solar, 1 presă faguri, 1 cântar.

Planul de Afaceri detaliază etapele de realizare a proiectului, în primul an trebuind a fi fost achiziţionate centrifuga electrică cu 4 rame reversibile şi instalaţia de îmbuteliat cu dozator, şi în anul 2 - 25 de stupi verticali cu magazine, urmând ca după verificarea conformităţii cu planul de afaceri în anul 3 şi primirea tranşei a 2-a să se realizeze celelalte investiţii.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că la Capitolul 6 al Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/16.01.2016 sunt prezentate motivele care au stat la baza încetării Contractului de finanţare nr. x/09.04.2012, pentru imposibilitatea de executare a contractului, urmare a nedepunerii de către beneficiar a cererii de plată transa a ll-a.

De asemenea, în mod corect s-a reţinut că în urma adresei de solicitare a beneficiarului de încetare a contractului de finanţare, înregistrată la OJFIR Constanta cu nr. 593/27.02.2015, precum şi a faptului că beneficiarul a ieşit din perioada de execuţie de 36 de luni de la data semnării Contractul de Finanţare nr. x/09.05.2012, AFIR a constatat că beneficiarul a încălcat dispoziţiile art. 112), art. 1 alin. 3 din Contractul de finanţare, art. 1 alin. 1, art. 1 alin. 2. art. 1 alin. 3 şi ale art. 3 alin. 1 din Anexa 1 la Contractul de Finanţare, fapt ce duce la restituirea de către beneficiar a întregului ajutor financiar nerambursabil încasat în valoare de 31.127 RON şi la rezilierea Contractului de finanţare x/09.04.2012.

Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentului-reclamant conform căreia motivul formulării cererii de reziliere a contractului de finanţare este determinat de împrejurarea că, prin acţiuni proprii de management şi control, a constatat că proiectul de care a beneficiat prin măsura 112 nu ar fi avut nici o finalitate şi nu ar fi fost autorizat de către Direcţia Sanitar Veterinară, deoarece proiectul a fost avizat de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Pescuit Constanţa (fost ADRP, actualmente AFIR), faţă de beneficiarul PFA A. cu nerespectarea procedurii de verificare a tuturor condiţiilor de avizare a proiectului.

Ca atare, recurentul-reclamant recunoaşte că a înţeles să nu depună cererea de acordare a celei de-a doua tranşe de finanţare, în valoare de 20.752 RON, respectiv 4.800 Euro în considerarea faptului că proiectul nu va primi o autorizaţie legală ulterioară.

Or, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, în cererea de încetare a contractului de finanţare, recurentul-reclamant nu a prezentat "motivul real" pentru care a solicitat rezilierea Contractului de finanţare, respectiv lipsa documentului privind notificarea iniţială eliberată de către DSVSA în baza proiectului iniţial, depus odată cu cererea de finanţare şi în absenţa căruia, proiectul ar fi fost admis şi finanţarea deschisă de către autoritate.

Potrivit contractului de finanţare x/09.04.2012, durata de execuţie a acestuia este de 36 de luni de la data semnării, valoarea contractului este de 12.000 euro din care prima tranşă este de 7.200 euro, iar cea de-a doua de 4.800 euro.

Dispoziţiile art. 4 din Contract refetitor la modalitatea de plată menţionează că:

(1) beneficiarul va întocmi cererile de plată în conformitate cu Anexa II - Instrucţiuni de plată. (2) Sprijinul pentru instalare va fi acordat sub formă de prime. Plata se va efectua pe baza cererilor de plată în 2 tranşe autorizate de Agenţie depuse de beneficiari. (3) Prima cerere de plată se va depune în maxim 10 de zile de la data semnării Contractului de finanţare şi reprezintă 60% din valoarea prevazută la Articolul 3(1). Plata se va efectua în maxim 90 de zile de la data declarării conformităţii cererii de plată de către Autoritatea Contractantă. (4) A doua cerere de plată se depune în maxim 33 de luni de la data semnării Contractului de finanţare, după verificarea îndeplinirii tuturor acţiunilor prevăzute în Planul de Afaceri, obligatoriu cu implementarea standardelor comunitare şi reprezintă 40% din valoarea prevăzută la Articolul 3(1). Plata se va efectua în maxim 90 de zile de la data declarării conformităţii cererii de plată de către Autoritatea Contractantă.

În raport de aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că, prin ordinele de plată x/30.05.2012 şi y/30.05.2012 recurentului-reclamant i-a fost decontată prima tranşă.

Constatând starea de pasivitate a recurentului-reclamant, prin Notificarea nr. x/09.02.2015 Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Constanţa i-a comunicat împrejurarea că a depăşit termenul de depunere a cererii de plată pentru cea de-a doua tranşă şi că mai poate depune această cerere în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea notificării.

Ulterior, prin cererea înregistrată la AFIR sub nr. x/27.02.2015 recurentul-reclamant a solicitat rezilierea contractului de finanţare.

De asemenea, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant s-a adresat Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa în vederea înregistrării sanitară veterinară pentru activitatea Stupină - comercializarea mierii şi a produselor apicole abia la data de 10.03.2015, ulterior expirării termenului de depunere a cererii de plată a tranşei a II-a, astfel cum acesta fusese prelungit prin Notificarea nr. x/09.02.2015 şi ulterior înregistrării cererii de încetare a contractului (27.02.2015) însă această cerere în mod corect a fost respinsă pentru că nu îndeplinea condiţiile de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, şi nu pentru că proiectul de finanţare ar fi fost avizat de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Constanţa (fost ADRP, actualmente AFIR) în lipsa documentului privind Notificarea iniţială, eliberată de către Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Înalta Curte constată că este lipsit de relevanţă faptul că, prin adresa nr. x/03.04.2015 emisă de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa s-a solicitat recurentului-reclamant să prezinte Notificarea iniţială eliberată de D.S.V.S.A. în baza căreia a accesat măsura 112, atât timp cât această adresă răspunde cererii reclamantului nr. 2718/17.03.2015 precum şi faptul că acesta nu putea cunoaşte la data de 27.02.2015, când a solicitat încetarea contractului, pretinsa nelegalitate care ar fi afectat procesul de selecţie şi finanţare.

De asemenea, în mod corect a reţinut prima instanţă că în cuprinsul Protocolului nr. 1599/03.03.2008 încheiat între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi pescuit şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor se arată în partea introductivă că pentru obţinerea de sprijin financiar nerambursabil prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este necesar ca solicitanţii să depună, în momentul depunerii cererii de finanţare, notificarea emisă de DSVSA, însă în speţa de faţă neregula constatată de către autoritatea pârâtă nu se referă la lipsa ori neconformitatea Notificării eliberate de D.S.V.S.A. în baza căreia recurentul-pârât a accesat măsura 112.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, neregula reţinută în sarcina recurentului-reclamant constă în imposibilitatea îndeplinirii de către beneficiar a cerinţelor din Planul de afaceri cu respectarea legislaţiei în vigoare, nedepunerea cererii pentru acordarea tranşei a doua de plată în termenul stipulat în contract.

În sensul art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 prin neregulă se înţelege orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. Or, nerespectarea clauzelor contractuale şi a termenelor de finalizare a investiţiilor, asumate prin contractul de finanţare, poate conduce la rezilierea acestuia şi implicit la constituirea de debite pentru sumele plătite până la momentul rezilierii contractului.

În raport de aceste dispoziţii se constatată că în mod legal autoritatea contractantă a concluzionat în sensul imposibilităţii de executare a contractului, urmare a nedepunerii cererii de plată pentru tranşa a II-a.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate, prima instanţă în mod corect a respins criticile reclamantului reţinând că se confirmă elementele materiale ale abaterii, iar criticile de nelegalitate şi de netemeinicie ale actelor administrative contestate în prezenta procedură nu sunt întemeiate.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. PFA, împotriva sentinţei nr. 122/CA din 13 iulie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.