Labor-rights salary dispute assigned to labor court as material jurisdiction conflict resolved.

Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Suceava, secţia I civilă, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Bacău, au solicitat:

- reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorare de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015), începând cu data de 01.12.2015;

- obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţite reclamantele şi venitul efectiv plătit, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Suceava, secţia I civilă

Prin sentinţa nr. 130 din 17 februarie 2020 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că chiar dacă procedura specială din faţa ordonatorului de credite nu este obligatorie, aceasta este urmată de o procedură judiciară în contencios administrativ, iar legiuitorul a prevăzut instanţa competentă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 297/2020 din 21 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că litigiul dedus judecăţii este unul specific dreptului muncii, având ca obiect plata unor drepturi salariale, motiv pentru care instanţa competentă este tribunalul.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că, pentru stabilirea instanţei competente material să soluţioneze cauza, întotdeauna instanţa trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecăţii şi la dispoziţiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte constată că reclamantele au învestit instanţa cu o acţiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială ale unei categorii de persoane din domeniul justiţiei, respectiv se solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi băneşti, fără însă a solicita anularea actelor de stabilire a drepturilor salariale.

Înalta Curte reţine că litigiul are natura unui conflict de muncă şi nu de contencios administrativ, competenţa materială a instanţei fiind stabilită în raport de prevederile art. 266 din Codul muncii şi art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Astfel, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii nu sunt incidente prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, întrucât aceste dispoziţii reglementează competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti doar în soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) din text, emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Prin urmare, litigiul intrând în categoria conflictelor de muncă, Înalta Curte constată că instanţa specializată în materia dreptului muncii are competenţă materială de soluţionare, sens în care va soluţiona conflictul negativ de competenţă ivit.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantele B. şi A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Justiţiei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iulie 2020.