Suspension of tax objection pending criminal prosecution unjustified; decision annulled and tax authority ordered to resolve merits.

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, a solicitat anularea Deciziei nr. 109/09.04.2015 privind soluţionarea contestaţiei formulate de S.C. A. S.R.L. înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sub nr. ASLP 557/17.03.2015 şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei fiscale împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/21.01.2015, emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/21.01.2015 prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă de 13.752.652 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 228.714 RON; dobânzi/majorări de întârziere aferente în sumă de 17.702 RON; penalităţi de întârziere aferente în sumă de 11.762 RON; TVA în sumă de 11.810.998 RON; dobânzi/majorări de întârziere aferente în sumă de 1.017.358 RON; - penalităţi de întârziere aferente în sumă de 666.118 RON. suspendarea executării actelor administrativ atacate până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii având ca obiect anularea actelor - administrativ fiscale atacate în temeiul art. 15 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2061 din data de 145.06.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR. A dispus anularea parţială a deciziei nr. 109/9.04.2015 emisă de pârâtă, privind soluţionarea contestaţiei fiscale formulată de reclamantă şi a dispus obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrativ fiscale în ce priveşte punctele 2,4 şi 5 ale acesteia. A menţinut în rest măsura suspendării dispusă prin decizia menţionată mai sus.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2061 din data de 145.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motive diferite.

Prin motivele de recurs formulate, reclamanta S.C. A. S.R.L. a arătat că instanţa de fond, în mod eronat a apreciat că în cauză, faţă de punctele 1 şi 3 ar fi incidente dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, respectiv faptul că s-ar impune suspendarea soluţionării cauzei până la rezolvarea definitivă a cauzei penale, deoarece, condiţia cerută de textul de lege invocat nu este îndeplinită întrucât, indiciile săvârşirii unei infracţiuni trebuie să fie serioase, iar în cazul de faţă sunt simple afirmaţii ce reprezintă o verificare formală, superficială, motive insuficiente pentru a suspenda soluţionarea cauzei.

Prin motivele de recurs formulate, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) şi că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Cu privire la prima critică se arată că, instanţa de fond nu a arătat în niciun fel care sunt motivele pentru care a considerat că în cadrul inspecţiei fiscale s-a stabilit situaţia de fapt şi nu se justifică suspendarea soluţionării contestaţiei administrative. Simpla referire generică cu privire la elementele generale ale suspendării soluţionării contestaţiei administrative nu constituie o motivare convingătoare, iar, în această situaţie, este imposibil de exercitat controlul judiciar, ceea ce atrage casarea hotărârii.

Cu privire la cea de-a doua critică se arată că, organele de inspecţie fiscală au constatat că sunt indicii privind săvârşirea unor fapte ce pot întruni elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute şi pedepsite de art. 8 alin. (1) şi (2) şi art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare şi au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad sesizarea penală nr. 30/20.01.2015, sesizare ce vizează un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă de 13.752.652 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, TVA şi accesorii aferente, valoare ce se găseşte integral în Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. x/21.01.2015.

Principalele deficienţe constatate în modul de determinare al impozitului pe profit şi TVA sunt legate de furnizorul B. care acordă împrumuturi către S.C. A. S.R.L., deşi între cele două societăţi nu există o relaţie juridică de asociere, astfel încât să poată fi considerat că sumele reprezintă creditare firmă şi nici nu este autorizată respectiva societate să acorde împrumuturi, nefiind instituţie financiară nebancară.

Pentru faptele constatate pe parcursul inspecţiei fiscale efectuate la S.C. A. S.R.L., organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad, în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au întocmit şi transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad sesizarea penală nr. 609/20.01.2015, împreună cu procesul-verbal nr. x/20.01.2015, solicitând începerea cercetărilor în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005.

Atât timp cât s-a dovedit că de soluţionarea laturii penale depinde soluţia pronunţată în procedura administrativă, instanţa nu poate dispune obligarea pârâtei la emiterea unei soluţii fiscale.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă, ca nefondat.

De asemenea, a depus la dosar o cerere prin care arată că potrivit Ordonanţei de clasare a cauzei penal din 07.02.2019 emisă în dosarul nr. x/2014 au încetat motivele pentru care a fost dispusă suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de societate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate atât de recurenta-reclamantă, cât şi de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 109/09.04.2015 privind soluţionarea contestaţiei formulate de S.C. A. S.R.L. înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sub nr. ASLP 557/17.03.2015 şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei fiscale împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/21.01.2015, emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/21.01.2015 prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă de 13.752.652 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 228.714 RON; dobânzi/majorări de întârziere aferente în sumă de 17.702 RON; penalităţi de întârziere aferente în sumă de 11.762 RON; TVA în sumă de 11.810.998 RON; dobânzi/majorări de întârziere aferente în sumă de 1.017.358 RON; - penalităţi de întârziere aferente în sumă de 666.118 RON.

Prima instanţă a dispus anularea parţială a deciziei nr. 109/9.04.2015, emisă de pârâtă, privind soluţionarea contestaţiei fiscale formulată de reclamantă şi a dispus obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrativ fiscale în ce priveşte punctele 2, 4 şi 5 ale acesteia. A menţinut în rest măsura suspendării dispusă prin decizia menţionată mai sus.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/21.01.2015, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. x/21.01.2015, contestate şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă, iar soluţionarea sesizării penale are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se da, având în vedere că organul de inspecţie fiscală nu a stabilit concret realitatea tranzacţiilor efectuate (acestea fiind considerate fictive), motiv pentru care în mod just s-a făcut aplicarea prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 214 din O.G. nr. 92/2003 organul de soluţionare a contestaţiei administrative poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

Dispoziţia legală relevată constituie o transpunere în cadrul procedurii administrativ fiscale a principiului de drept "penalul ţine în loc civilul", fiind firesc, aşa cum se susţine şi în jurisprudenţa constituţională (Deciziile nr. 1.237/2008, nr. 56/2013 ale Curţii Constituţionale), ca soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Din cele ce preced, rezultă că pentru intervenţia acestei măsuri procesuale se impun a fi îndeplinite cumulativ, două condiţii:

- organele penale să fie sesizate, în condiţiile art. 108 din vechiul Codul de procedură fiscală, de către organul care a efectuat activitatea de control, în situaţia în care în cursul inspecţiei fiscale s-au descoperit indicii privind săvârşirea unei infracţiuni;

- constatarea infracţiunii cu privire la care există indicii să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Pentru îndeplinirea primei condiţii, este necesar ca declanşarea cercetărilor penale să se facă la sesizarea organului fiscal, a manifestării de voinţă a acestuia, concretizată într-o plângere penală însoţită de procesul-verbal întocmit conform art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care pe timpul inspecţiei fiscale a descoperit indiciile săvârşirii unei infracţiuni.

În cauză, organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad, în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au întocmit şi transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad Sesizarea penală nr. 609/20.01.2015, împreună cu Procesul-verbal nr. x/20.01.2015, solicitând începerea cercetărilor în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 8 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 9, alin. (1), lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Împrejurarea că, ulterior finalizării inspecţiei fiscale, organul fiscal instrumentator a întocmit şi a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad Sesizarea penală nr. 609/20.01.2015, împreună cu Procesul-verbal nr. x/20.01.2015, demonstrează îndeplinirea primei condiţii, care presupune declanşarea procesului penal la sesizarea organului fiscal.

Referitor la cea de-a doua condiţie legală, constant în jurisprudenţa Î.C.C.J. s-a reţinut că, instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ..fisc. poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. fisc. în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

În acest sens este necesară o examinare în concret a existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni şi a "înrâuririi hotărâtoare" pe care ar putea-o avea soluţia penală în cauză.

Or. În cauza de faţă, este de reţinut că, în raport de dispoziţiile Ordonanţei de clasare emisă în dosarul nr. x/2014 de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat - prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, aflată în concurs cu infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată - prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (act de sesizare nr. x din 30 aprilie 2014 al ANAF - DGAF), au încetat motivele pentru care a fost dispusă suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de către reclamantă.

Înalta Curte apreciază că aspectele în privinţa cărora organele fiscale au suspiciuni referitoare la realitatea şi legalitatea veniturilor realizate de către societatea reclamantă şi a modului de înregistrare a cheltuielilor aferente obţinerii veniturilor pe perioada 2013 - 2014, descrise în procesul-verbal, pot fi lămurite cu ocazia soluţionării contestaţiei, nefiind influenţate de cercetările pe latură penală sau pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, având în vedere că organul de cercetare penală a dispus clasarea actului de sesizare nr. x din 30 aprilie 2014 al ANAF - DGAF.

Prin urmare, suspendarea sine die a soluţionării contestaţiei societăţii intimate este de natură a întârzia în mod nejustificat accesul părţii la instanţă, ceea ce contravine prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia Drepturilor Omului.

În concluzie, în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 214 din O.G. nr. 92/2003 care să justifice măsura suspendării contestaţiei administrative, Decizia nr. 109/09.04.2015 emisă Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care consacră o stare de drept contrară, este nelegală, iar hotărârea instanţei de fond care o validează este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fapt ce reclamă incidenţa motivului de casare invocat de către recurenta-reclamantă şi prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, reţinând că între stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite şi stabilirea obligaţiilor bugetare suplimentare nu există o legătură ce ar putea influenţa soluţionarea contestaţiei administrative, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 214 din O.G. nr. 92/2003, aspect faţă de care va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamata S.C. A. S.R.L. şi, casând în tot sentinţa atacată, va admite acţiunea reclamantei şi va anula în totalitate Decizia nr. 109/09.04.2015 şi va obliga organul fiscal instrumentator să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative formulate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 2061 din 14 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015.

Casează în tot hotărârea atacată şi rejudecând, admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi în consecinţă, dispune anularea în totalitate a deciziei nr. 109/09.04.2015 emisă de pârâtă şi dispune obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei administrativ-fiscale formulate.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.