Public authority's duty to provide salary data for superior functions in military pension recalculation when direct post equivalence fails
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of National Education, upholding the lower court's decision that obliges the public authority to resolve a pending request within 30 days of the judgment becoming final. The dispute concerned the plaintiff, a former military pensioner who had been seconded as a project manager, who sought a certificate detailing the salary elements of the immediately superior function to his role as of January 1, 2016, necessary for recalculating his state military pension; the defendant refused, arguing that the "project manager" position no longer existed in the statutory framework and could not be equated based on job attributes. The Court held that under Article 8 of Law No. 554/2004, the authority was legally required to address the subsidiary request regarding the superior function, as specifically mandated by Article 12(5)(b) of Order No. M.25/2016 regarding pension recalculation procedures, which allows for determining salary elements when direct equivalency is impossible, thereby confirming the lower court's order to compel the solution of the administrative request.
Legislator headnote
AI generatedart. 451 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Public authority's duty to provide salary data for superior functions in military pension recalculation when direct post equivalence fails: The dispute concerned the plaintiff, a former military pensioner who had been seconded as a project manager, who sought a certificate detailing the salary elements of the immediately superior function to his role as of January 1, 2016, necessary for recalculating his state military pension; the defendant refused, arguing that the "project manager" position no longer existed in the statutory framework and could not be equated based on job attributes. The Court held that under Article 8 of Law No. 554/2004, the authority was legally required to address the subsidiary request regarding the superior function, as specifically mandated by Article 12(5)(b) of Order No. M.25/2016 regarding pension recalculation procedures, which allows for determining salary elements when direct equivalency is impossible, thereby confirming the lower court's order to compel the solution of the administrative request.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the main ground for the verdict, providing the legal basis for the High Court to review and dismiss the appeal.
Procedural rule applied in the dispositive to formally reject the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 iunie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea dedusă judecăţii.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.11.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriul cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Unitatea de Management al Proiectelor Pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare, a solicitat instanţei să admită acţiunea şi să pronunţe o hotărâre prin care:
a) pârâtul să fie obligat să elibereze o adeverinţa care să cuprindă cuantumul şi elementele salariale ale funcţiei de director de proiect [director în cadrul Unităţii de Management al Proiectelor Pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare (UMPPMRSU)], echivalentă prin corespondent în legislaţia aplicabilă la data de 1 ianuarie 2016;
b) pârâtul să fie obligat să elibereze adeverinţa de la lit. a) în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei ce se va pronunţa în prezenta cauză;
c) să se aplice conducătorului autorităţii publice pârâte o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere a eliberării adeverinţei faţă de termenul stabilit de instanţa de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 1497 din data de 28.03.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE - UNITATEA DE MANAGMENT AL PROIECTELOR PENTRU MODERNIZAREA REŢELEI ŞCOLARE ŞI UNIVERSITARE. A obligat pârâtul să soluţioneze solicitarea de la punctul 3 al cererii nr. x/03.10.2017 formulată de reclamant, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. A respins în rest ca neîntemeiată cererea. A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1000 RON, cheltuieli de judecată, proporţional cu pretenţiile admise şi cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
3. Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei civile nr. 1497 din data de 28.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Unitatea de Managment al Proiectelor Pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvotarea motivelor de recurs se arată că, instanţa de fond nu a respectat normele de drept material întrucât s-a pronunţat asupra cauzei fără să aibă în vedere dispoziţiile legale care nu prevăd posibilitatea pârâtului de a elibera adeverinţa în cauză.
Echivalarea funcţiei se poate realiza doar pe baza elementelor specifice reprezentate de denumirea şi categoria funcţiei, gradul funcţiei, nivelul studiilor, coeficientul de ierarhizare, conform prevederilor Anexei nr. 1, Capitolul II, lit. A) din Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aplicabilă la data de 01.01.2016 şi nu pe baza atribuţiilor postului.
În organigrama Unităţii de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare, organizată ca direcţie în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, potrivit OMEN nr. 5722/24.12.2013, depus la dosarul cauzei, nu există funcţia de director de proiect.
Funcţia de director existentă în cadrul Unităţii de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare este o funcţie contractuală de conducere conform prevederilor Anexei nr. 1, Capitolul II, lit. A) din Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aplicabilă la data de 01.01.2016.
În perioada 01 decembrie 2003 - 01 decembrie 2004, domnul A. a fost detaşat în cadrul Direcţiei Proiecte de Reformă Banca Mondială Reabilitare Şcoli din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pe postul de inspector de specialitate I, post contractual de execuţie, în conformitate cu Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5669 din data de 15 decembrie 2003, urmând a îndeplini funcţia de manager de proiect în vederea implementării Proiectului privind învăţământul rural - Componenta A.3. - Asigurarea facilităţilor minime pentru şcolile din zonele sărace, conform art. 2 din Ordinul menţionat şi depus în copie la dosar.
Având în vedere că intimatul-reclamant A. a fost detaşat pe un post contractual de execuţie, iar funcţia de manager de proiect nu se regăseşte în Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aplicabilă la data de 01.01.2016, nu este posibil a se stabili cuantumul şi elementele salariale specifice pentru o funcţie similară sau imediat superioară cu cea de manager de proiect.
În plus, nu este posibilă echivalarea unei funcţii de execuţie cu o funcţie de conducere, având în vedere condiţiile speciale ce trebuie îndeplinite pentru ocuparea acesteia, precum şi atribuţiile diferite aferente acestor funcţii, în conformitate cu prevederile Ordinului Nr. 1832/856 din 6 iulie 2011 privind aprobarea Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere).
4. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 06 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.
6. Aspecte procedurale.
Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 20.02.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit la data de 17.06.2020 pentru soluţionarea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale - Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare, împotriva sentinţei nr. 1497 din 28 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 iunie 2019.
7. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentului-pârât, a apărărilor intimatului-reclamant invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Intimatul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare de a emite o adeverinţă care să cuprindă cuantumul şi elementele salariale ale funcţiei de director de proiect [director în cadrul Unităţii de Management al Proiectelor Pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare (UMPPMRSU)], echivalentă prin corespondent în legislaţia aplicabilă la data de 1 ianuarie 2016, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Prima instanţă a admis, în parte, acţiunea dedusă judecăţii şi a obligat pârâtul să soluţioneze solicitarea de la punctul 3 al cererii nr. x/03.10.2017 formulată de reclamant, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.
Cu privire la situaţia de fapt, în mod corect a reţinut prima instanţă că, prin Cererea nr. x/03.10.2017, intimatul-reclamant a solicitat autorităţii publice eliberarea unei adeverinţe necesare recalculării şi actualizării, de către Casa de Pensii Sectorială a M.Ap. N., a pensiei sale militare de stat, adeverinţă care să conţină una din următoarele 3 variante legale:
- 1) fie conţinutul şi elementele salariale pentru funcţia similara de manager de proiect, aflată în plată la data de 01 ianuarie 2016;
- 2) fie conţinutul şi elementele salariale echivalente funcţiei de manager de proiect, aflată în plată la data de 01 ianuarie 2016;
- 3) fie conţinutul şi elementele salariale ale funcţiei imediat superioare celei pe care a fost încadrat, aflată în plată la data de 01 ianuarie 2016.
Prin Adresa nr. x din 31.10.2017, recurentul-pârât a răspuns numai la primele 2 (două) variante, menţionând că "nu poate stabili cuantumul şi elementele salariale aflate în plată la data de 01 ianuarie 2016". Motivul imposibilităţii formulării răspunsului ar consta în faptul că funcţia de manager de proiect nu s-ar mai regăsi în Statul de funcţii al pârâtului şi că o funcţie similară cu aceea de manager de proiect nu s-ar mai regăsi în Anexa nr. 1 din Legea nr. 284/2010.
Cu privire la cea de-a treia variantă, recurentul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale a răspuns că "echivalarea funcţiei se poate realiza doar pe baza elementelor specifice reprezentate de denumirea şi categoria funcţiei, gradul funcţiei, nivelul studiilor, coeficientul de ierarhizare, conform prevederilor Anexei nr. 1, Capitolul II, lit. A) din Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aplicabilă la data de 01.01.2016. Întrucât funcţia de manager de proiect nu se regăseşte în actul normativ, cuantumul şi elementele salariale pentru o funcţie similară cu cea de manager de proiect nu pot fi stabilite".
Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât prezintă aceleaşi argumente menţionate şi în răspunsul transmis intimatului-reclamant şi anume că, echivalarea funcţiei se poate realiza doar pe baza elementelor specifice reprezentate de denumirea şi categoria funcţiei, gradul funcţiei, nivelul studiilor, coeficientul de ierarhizare, conform prevederilor Anexei nr. 1, Capitolul II, lit. A) din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aplicabilă la data de 01.01.2016 şi nu pe baza atribuţiilor postului.
Înalta Curte, în acord cu prima instanţă constată că această critică este lipsită de relevanţă, întrucât intimatul-reclamant nu a solicitat recurentului-pârât să procedeze la echivalarea funcţiei, deoarece această operaţiune intră în atribuţiile legale al structurilor desemnate din cadrul M.Ap. N., în temeiul Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, ci transmiterea "elementelor salariale ale funcţiei imediat superioare celei pe care a fost încadrat, aflată în plată la data de 01 ianuarie 2016".
Sub acest aspect se constatată că, solicitarea intimatului-reclamant de la punctul 3 al cererii are drept temei prevederile art. 12 alin. (5) lit. b) din Anexa la Ordinul nr. M.25 din 15 februarie 2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi de actualizare a pensiilor militare de stat, care au următorul conţinut:
"(5) Dacă actualizarea soldei/salariului de funcţie prin echivalarea funcţiilor nu poate fi efectuată potrivit dispoziţiilor alin. (3) şi (4), aceasta se face prin parcurgerea, în ordine, a următoarelor proceduri:
a) se identifică o funcţie cu aceeaşi/acelaşi sumă/clasă de salarizare/coeficient de ierarhizare care a fost echivalată/echivalat în condiţiile alin. (4), cu aceasta/acesta urmând a se realiza echivalarea;
b) dacă nu este posibilă aplicarea prevederilor lit. a), se identifică o funcţie cu o sumă/clasă de salarizare/coeficient de ierarhizare imediat superioară, care a fost echivalată în condiţiile alin. (4), iar între elementul respectiv al funcţiei echivalate şi elementul funcţiei pentru care se doreşte echivalarea se realizează un raport aritmetic, al cărui rezultat se aplică elementului funcţiei echivalente cunoscute şi care se raportează, prin comparaţie, la cel mai apropiat element, similar sau imediat superior, pe baza căruia se realizează echivalarea. Raportul aritmetic şi echivalarea se fac utilizându-se următoarea formulă de calcul..."
Deşi, recurentul-pârât precizează că, în perioada 01 decembrie 2003 - 01 decembrie 2004, intimatul-reclamant A. a fost detaşat în cadrul Direcţiei Proiecte de Reformă Banca Mondială Reabilitare Şcoli din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pe postul de inspector de specialitate I, în conformitate cu Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5669 din data de 15 decembrie 2003, urmând a îndeplini funcţia de manager de proiect în vederea implementării Proiectului privind învăţământul rural - Componenta A.3. - Asigurarea facilităţilor minime pentru şcolile din zonele sărace, conform art. 2 din Ordinul menţionat şi depus în copie la dosar, a refuzat eliberarea adeverinţei solicitate de către intimatul-reclamant.
Or, în situaţia în care recurentul-pârât recunoaşte că intimatul-reclamant a desfăşurat o anumită activitate în perioada 01.12.2003 - 01.12.2004 avea obligaţia să răspundă solicitării reclamantului de la punctul 3 al cererii nr. x/03.10.2017, (capăt de cerere cu caracter subsidiar în raport de primele două la care s-a răspuns), ce viza eliberarea unei adeverinţe care să cuprindă cuantumul şi elementele salariale ale funcţiei imediat superioare celei de manager de proiect.
În concluzie, având în vedere că recurnetul-pârât nu a răspuns solicitării de la punctul 3 al cererii reclamantului nr. 39634/03.10.2017, în mod corect a constatat prima instanţă incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, care reglementează ipoteza nesoluţionării în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege şi a dispus obligarea recurentului-pârât la soluţionarea cererii.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate, instanţa de fond pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
8. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale - Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare, împotriva sentinţei nr. 1497 din 28 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.