Provisional suspension of administrative orders reducing public institution staffing: failure to prove well-justified case and imminent loss

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 04.12.2018, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, a solicitat suspendarea provizorie a Ordinelor Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 833 şi 834, ambele emise la data de 24.10.2018 pentru următoarele motive:

În fapt, prin emiterea ordinelor susmenţionate Ministerul Tineretului şi Sportului a dispus reducerea numărului de personal de la 17 angajaţi la 15 angajaţi pentru aparatul de funcţionare al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa fără a fi motivat în niciun fel necesitatea unei astfel de măsuri dispusă prin Ordinul 833/24.10.2018 şi adusă la îndeplinire în baza Ordinului nr. 834/24.10.2018.

În motivarea emiterii Ordinelor Ministrului contestate se indică numai dispoziţiile legale care permit Ministerului să facă aceste modificări de personal, însă nu şi care este motivul pentru care s-a luat aceasta măsură.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 7 din 15.01.2019 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca fiind neîntemeiată cererea de suspendare provizorie a Ordinelor Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 833/24.10.2018 şi 834/24.10.2018, formulată de reclamanta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 7 din 15.01.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa.

Prin motivele de recurs se arată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat suspendarea provizorie a Ordinelor Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 833 şi 834 din data de 24.10.2018, prin care s-a dispus reducerea numărului de personal de la 17 angajaţi la 15 angajaţi pentru aparatul de funcţionare al reclamantei.

Instanţa de fond a interpretat greşit disp. art. 2 lit. t) fin Legea nr. 554/2004 reţinând că nu ar fi îndeplinită condiţia "cazului bine justificat" deoarece reclamanta nu ar fi indicat în concret ce act normativ a fost încălcat şi ce dispoziţii legale au fost încălcate.

Potrivit art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 nu este necesar să se invoce doar acte normative încălcate, ci şi împrejurări legate de starea de fapt. Este adevărat că nu există contracte individuale de muncă încheiate pentru posturile desfiinţate însă asemenea contracte nu puteau fi încheiate întrucât Ministerul este cel care trebuie să aprobe încheierea contractelor, iar în prezent activitatea de angajare este blocată de către pârât.

Nu s-a creat un prejudiciu personalului angajat ci instituţiei în sine care nu va putea să funcţioneze corespunzător, iar în dovedirea acestei situaţii a depus la dosarul cauzei dovada detaşărilor pentru cele două posturi desfiinţate, precum şi programul de activitate al Sălii Sporturilor Târgovişte.

Urmare emiterii celor două Ordine de Ministru activitatea nu va putea fi desfăşurată.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 12 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatului-pârât invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare provizorie a Ordinelor Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 833 şi 834, ambele emise la data de 24.10.2018 de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă critică hotărârea primei instanţe prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând că, în cauza dedusă judecăţii s-a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte trecând la examinarea punctuală a motivelor de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă prin care arată că soluţia instanţei de fond este nelegală din raţiuni care ţin de interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale referitoare la condiţia existenţei cazului bine justificat şi a pagubei iminente, nu împărtăşeşte opinia recurentei-reclamante, apreciind că nu pot fi primite criticile formulate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului).

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Referitor la noţiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În cauză, Înalta Curte apreciază nu că există elemente care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă reţinând în mod corect că pentru constatarea existenţei existenţei unui caz bine justificat trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În susţinerea nelegalităţii, recurenta-reclamantă, atât în faţa primei instanţe, cât şi prin motivele de recurs, arată că pentru dovedirea cazului bine justificat nu este necesar a se invoca doar actele normative încălcate de către intimatul-pârât, ci trebuie prezentate împrejurări legate de starea de fapt.

Sub acest aspect arată că, este adevărat că nu există contracte individuale de muncă încheiate pentru posturile desfiinţate, însă asemenea constracte nu puteau fi încheiate întrucât Ministerul este cel care trebuie să aprobe încheierea contractelor, iar această activitate este blocată de intimatul-pârât.

Cu privire la existenţa unui prejudiciu se arată că prin ordinele emise nu se creează un prejudiciu personalului angajat ci instituţiei care nu va putea funcţiona corespunzător.

Înalta Curte constată că Ordinele ministrului tineretului şi sporului nr. 833/24.10.2018 şi nr. 834/24.10.2018 au fost date în baza notei de fundamentare nr. x/23.10.2018 aprobată de ministru prin care s-a motivat oportunitatea înfiinţării Complextului Sportiv Naţional "A." cu un număr de 67 posturi, prin diminuarea statului de funcţii al DJST Maramureş cu 38 posturi contractuale şi desfiinţarea unui număr de 29 posturi contractuale vacante existente în statele de funcţii ale unităţilor subordonate prin care şi 2 posturi vacante de muncitor calificat III de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa.

Astfel, Ordinele nr. 833 din 24.10.2018 şi 834 din 24.10.2018 au fost emise de intimatul-pârât în temeiul prevederilor art. 8 alin. (4) şi art. 17 alin. (3) din H.G. nr. 11/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora repartizarea numărului maxim de posturi, structura organizatorică şi statele de funcţii pentru instituţiile din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului se aprobă prin ordin al ministrului tineretului şi sportului.

Întrucât motivele invocate de recurenta-reclamantă potrivit cărora reducerea personalului ar reprezenta o evidentă disfuncţionalitate în desfăşurarea activităţii nu este o veritabilă critică de nelegalitate şi nu duc la concluzia existenţei unei îndoieli serioase asupra legalităţii actelor administrative în cauză, Înalta Curte apreciază că nu este întrunită cerinţa cumulativă a cazului bine justificat.

Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Prin motivele de recurs ale recurentei-reclamante se susţine că ar fi îndeplinită această condiţie impusă de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la prevenirea unei pagube iminente, deoarece prin executarea actelor administrative, recurenta-reclamantă s-ar afla în imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea.

Or, Înalta Curte reţine faptul că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii instituţiei publice, nu echivalează cu o motivare ipotetică, fiind lipsită de suport probator.

Aşa fiind, nu poate fi primită apărarea recurentei-reclamante în sensul că desfiinţarea posturilor de muncitor calificat III - vacante la data emiterii ordinelor ar perturba activitatea recurentei-reclamante şi, în lipsa acestora, ar fi în imposibilitate să asigurare buna funcţionare a bazei sportive.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză nu au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de respingere a cererii de suspendare este corectă.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, împotriva sentinţei nr. 7 din 15 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.