Appeal dismissed; disputed EU agricultural subsidy recovery notice (79,259.51 RON plus accessories) upheld for lack of land-use title and invalid lease.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/10.10.2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol, solicitând anularea procesului-verbal de constatare nereguli şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/03.03.2014 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 10359/16.05.2014.

Prin sentinţa nr. 43/19.01.2015 Tribunalul Buzău a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 11 din 26 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul invocând în drept disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că instanţa de fond a anulat integral cercetarea penală întreprinsă de DNA în dosarul penal nr. x/2013 şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în dosarul penal nr. x/2015 şi a dat eficienţă actelor de control întocmite de DLAF, care au făcut obiectul cercetărilor penale, pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică, sub toate aspectele.

În primul rând, instanţa reţine că reclamantul nu a reuşit să dovedească faptul că pentru suprafaţa de 19,19 ha. pentru care a obţinut sprijin financiar în Campania din anul 2009 avea un drept legal de folosinţă, încălcând astfel disp. art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006.

În al doilea rând, instanţa reţine că a anexat la cererea de plată contractul de arendare nr. x/2.06.2008 încheiat cu comuna Săhăteni, având ca obiect suprafaţa de 8 ha, pe o durată de 5 ani, categoria de folosinţă nefiind precizată, prezentând o serie de nereguli, după cum urmează: contractul nu era semnat de arendator - primarul comunei, era vizat de legalitate de secretarul primăriei cu ştampila comunei Săhăteni, în condiţiile în care Consiliul local nu a emis o hotărâre cu privire la arendarea suprafeţei de 8 ha. şi la încheierea contractului.

Instanţa a copiat nota de constatare a DLAF şi decizia de impunere a APIA, fără a ţine seama de Ordonanţa emisă de DNA la data de 6.04.2015 şi, respectiv, de Ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, care au fost sesizate de APIA despre controlul DLAF şi ale cărei sesizări au fost clasate profesionist de procurori.

Recurentul a redat din aspectele reţinute de procurori şi a precizat că instanţa nu a ţinut seama nici de faptul că nu se înregistrau la Primăria comunei Săhăteni contractele de comodat, aşa cum nu se ţine evidenţa lor nici în prezent. Ele sunt trecute în tabelele centralizatoare întocmite de recurent, sunt verificate de APIA şi niciodată nu au fost refuzate la plată sau nu au fost infirmate ca având conţinut neconform cu realitatea din teren. Faptul că toate aceste contracte nu erau înregistrate la primărie nu are relevanţă sub aspectul valabilităţii lor, cel mult ar constitui un viciu de formă care nu anulează caracterul lor valid.

Apreciază că este inadmisibil şi lipsit de bun simţ juridic să reţii culpa exclusivă a recurentului în preluarea cu contract de arendă, spre utilizare şi folosinţă, a terenului de 8 ha. aparţinând primăriei, cu contractul nr. x/2008. Nu i se poate imputa faptul că acest contract nu a fost semnat de primar, că nu s-a organizat licitaţie sau că nu a existat o hotărâre de consiliu local privind atribuirea lui spre folosinţă, aspecte care vizează încălcarea Legii nr. 215/2001.

Simpla scădere a acestei suprafeţe din cea declarată la APIA pentru anul agricol 2009 ar fi fost suficientă pentru ca recurentul să se încadreze sub procentul de 20 % pentru care nu se lua măsura restituirii fondurilor europene, conform Regulamentului CE nr. 1122/2009.

În al treilea rând, instanţa înlătură în mod nejustificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, care stabileşte, prin raportare la concluziile celor două ordonanţe ale organelor penale, că diferenţa dintre suprafaţa stabilită de APIA la data acordării sprijinului şi suprafaţa pentru care s-au prezentat acte doveditoare de utilizare legală conform constatărilor DNA este sub 20 %. Acesta a fost obiectivul încuviinţat de prima instanţă pentru efectuarea expertizei şi, în mod cu totul inexplicabil, este criticat în considerentele sentinţei.

Mai susţine că instanţa nu a dat niciun fel de eficienţă adreselor depuse la dosar, care dovedesc corectitudinea recurentului în solicitările de plăţi de la APIA: adeverinţa nr. x/2009 atestă utilizarea suprafeţei de 169,19 ha. în arendă şi 19,19 ha. "în parte", conform Registrului Agricol vol. 03, tip. 1; adresa nr. x/2010 emisă de comuna Săhăteni privind suprafaţa totală utilizată de recurent -199,16 ha., din care contracte de arendă 180,33 ha. şi 18,83 ha. în parte.

Instanţa nu a ţinut seama nici de concluziile organelor de anchetă penală - Ordonanţa DNA care reţine în mod expres că recurentul a făcut dovada utilizării legale a suprafeţelor de teren pentru care a solicitat sprijin, prin contractele de comodat depuse la dosarul cauzei, şi nu se poate reţine că acesta a obţinut pe nedrept fonduri europene. De asemenea, nu a ţinut cont de concluziile Ordonanţei de clasare din data de 3.12.2015, din dosarul nr x/2015, care concluzionează că prin contractele de comodat depuse s-a făcut dovada utilizării legale de către recurent a suprafeţelor de teren pentru care a solicitat sprijin.

4. Apărările intimatei

Intimata pârâtă APIA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului susţinând, în esenţă, că pentru a beneficia de fondurile comunitare nu este suficient ca un fermier să exploateze o suprafaţă de teren, ci trebuie să deţină acel teren cu un titlu valabil şi să-l exploateze (să lucreze, să cultive, etc. acea suprafaţă).

S-a constatat că Cererea unică de plată înregistrată cu nr. BZ -13831/04.04.2009, pentru suprafaţa de 171,53 ha., a fost viciată prin încheierea în condiţii de nelegalitate a Contractului nr. x/20.06.2008 între Consiliul local Săhăteni şi reclamant, pentru suprafaţa de teren de 8 ha., menţionat în tabelul centralizator. Având în vedere încălcarea angajamentelor asumate de recurent prin cererea de plată depusă în campania 2009, precum şi încălcarea disp. art. 7, alin. (1), lit. c), e) şi l) din O.U.G. nr. 125/2006, sumele astfel obţinute de reclamant sunt necuvenite.

Referitor la Ordonanţa DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti din 06.04.2015, precizează că recurentul nu a prezentat la APIA - Centrul judeţean Buzău atunci când a solicitat acordarea sprijinului financiar şi nici ulterior, urmare solicitării exprese a acestui centru, nici DLAF în timpul efectuării controlului dispus de DNA şi nici APIA atunci când a contestat titlul de creanţă, contractele de comodat care au apărut în premieră în timpul urmăririi penale. Multe dintre aceste contracte sunt încheiate în luna septembrie a anului 2010, or, pentru a putea beneficia de sprijinul financiar solicitat în cadrul campaniei 2009, documentele prezentate drept dovadă a dreptului de folosinţă a terenului trebuiau să existe şi să fie valabil încheiate la data depunerii cererii de plată.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru argumentele menţionate în cererea de recurs.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În baza controlului efectuat de Departamentul pentru Luptă Antifraudă din cadrul Guvernului României, finalizat prin Nota de control nr. x/23.12.2013, Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol - Serviciul Antifraudă a solicitat APIA - Centrul judeţean Buzău să procedeze la reinstrumentarea cererii depuse de reclamant în campania 2009, ţinându-se cont de constatările şi concluziile DLAF.

Prin adresele nr. x/03.02.2014 şi nr. y/07.02.2014, APIA - Centrul judeţean Buzău a transmis rezultatul reinstrumentării acestei cereri de plată, stabilind că suma totală necuvenită este de 79.259,51 RON.

Pe baza rezultatelor reinstrumentării, Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol - Serviciul Antifraudă a procedat la emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.02.2014, ce constituie titlu de creanţă pentru suma plătită cu titlu necuvenit reclamantului, în campania 2009.

Prin Decizia nr. 10359/16.05.2014 a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant împotriva acestui proces-verbal, menţinându-se ca debit suma de 79.259,51 RON, la care se adaugă accesorii.

Din Nota de control nr. x/23.12.2013, respectiv din adresele nr. x/07.02.2014 şi nr. y/03.02.2014 emise de APIA - Centrul judeţean Buzău, a rezultat că la data de 04.04.2009, reclamantul a depus la APIA - Centrul judeţean Buzău, cererea unică de plată pe suprafaţă nr. x, pentru suprafaţa de 167,43 ha., identificată ca teren agricol, situată pe raza localităţii Săhăteni, jud. Buzău, solicitând sprijin pentru Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) şi Schema de plată naţională directă suplimentară (PNDC1).

Prin procesul-verbal de control pentru admiterea unei erori evidente în Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS) din data de 04.04.2009, întocmit de reprezentanţii APIA, s-a constatat că în cererea unică de plată depusă de reclamant a fost identificată o "însumare greşită a suprafeţelor parcelelor", corectându-se suprafaţa totală de la 167,43 ha. la 171,53 ha.

La data de 16.07.2009, prin solicitarea de clarificări nr. x, APIA a solicitat reclamantului să prezinte "acte doveditoare ale utilizării terenului declarat", acesta depunând următoarele înscrisuri: adeverinţa nr. x/24.08.2009 emisă de Primăria comunei Săhăteni, adeverinţa nr. x/03.02.2010 emisă de Primăria comunei Săhăteni, tabel nominal cu persoanele care au suprafeţe de teren în arendă cu reclamantul.

După finalizarea controlului administrativ, a fost emisă decizia de plată nr. x/25.11.2009 de acordare a plăţilor în avans în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2009, înregistrată cu nr. x/26.11.2009, pentru suma de 35.620,42 RON, aferentă unei suprafeţe determinate pentru plată de 169,63 ha., reprezentând sprijin SAPS. Ulterior, a fost emisă decizia de plată nr. x/23.03.2010 de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2009, pentru suma totală de plată de 43.639,09 RON, înregistrată cu nr. x/26.03.2010, pentru suprafaţa determinată pentru plată de 169,62 ha., astfel: SAPS - 11.701,07 RON şi PNDC1 - 31.938,02 RON.

Recurentul a criticat sentinţa prin prisma faptului că instanţa a anulat integral cercetarea penală întreprinsă de DNA în dosarul nr. x/2013 şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2015 şi a dat eficienţă actelor de control ale DLAF, ce au făcut obiectul cercetărilor penale.

Cu privire la cercetarea penală invocată de recurent, Înalta Curte reţine următoarele aspecte:

Prin Ordonanţa din 6.04.2015 emisă de DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, în dosarul nr. x/2013, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. privind pe suspectul A., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În cuprinsul ordonanţei se face referire la situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză şi din constatările DLAF, fiind prezentate aspecte referitoare la campania din anul 2010, în care reclamantul a depus la APIA Buzău la data de 23.03.2010 cererea unică de plată pe suprafaţă pentru suprafaţa de 197,12 ha. identificată ca teren agricol.

De asemenea, s-a reţinut că în campania din anul 2011, reclamantul, ca reprezentant legal al S.C. B. S.R.L., a depus la APIA - Centrul judeţean Buzău cererea unică de plată pentru suprafaţa de 228,92 ha.

S-a menţionat în ordonanţă că pe parcursul urmăririi penale suspectul A. a depus la dosar contracte de comodat încheiate în perioada ce interesează cauza, având ca obiect preluarea cu titlu de împrumut a unor suprafeţe de la persoane fizice - proprietari de terenuri, contracte la care a ataşat copii ale actelor de identitate ale acestora, precum şi titlurile de proprietate. Din analiza acestor contracte de comodat rezultă că suspectul A. a deţinut şi utilizat suprafeţele de teren pentru care a solicitat subvenţii la APIA - Centrul judeţean Buzău, inclusiv pe cele reţinute ca fiind consemnate în mod nereal pe tabelele centralizatoare, menţionate la poziţiile 20, 52 şi 63.

S-a mai precizat că, având în vedere că suspectul a făcut dovada utilizării legale a suprafeţelor de teren pentru care a solicitat sprijin, prin contractele de comodat depuse la dosarul cauzei, nu se poate reţine că acesta a obţinut pe nedrept fonduri europene.

Totodată, din punct de vedere subiectiv, se constată că suspectul nu a acţionat cu rea-credinţă cu ocazia folosirii documentelor reţinute ca inexacte, respectiv false, întrucât prin întocmirea şi prezentarea lor nu a urmărit decât să justifice anumite suprafeţe utilizate în realitate, dar care nu făceau obiectul contractelor de arendă înregistrate la Primăria comunei Săhăteni, ci al contractelor de comodat.

DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin aceeaşi ordonanţă, a dispus în privinţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina suspectului A., disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Prin Ordonanţa de clasare din 3.12.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus clasarea cauzei privind pe suspectul A., sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., deoarece fapta nu există. S-a avut în vedere la emiterea ordonanţei situaţia de fapt cercetată de DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, care vizează campaniile din perioada 2010-2011.

Cele două soluţii de clasare nu pot fi reţinute în soluţionarea favorabilă a recursului, din moment ce ele se referă la cererile de plată depuse de reclamant la APIA în campaniile 2010-2011, iar obiectul prezentei cauze vizează campania 2009.

Faptul că din analiza contractelor de comodat depuse în cursul cercetării penale rezultă că reclamantul a deţinut şi utilizat suprafeţele de teren pentru care a solicitat subvenţii la APIA - Centrul judeţean Buzău în campaniile 2010-2011 nu este de natură să afecteze legalitatea actelor administrative contestate în litigiul de faţă, întrucât aceste contracte se referă la acele campanii şi nu la campania 2009, nu au fost prezentate APIA - Centrul judeţean Buzău la data solicitării sprijinului financiar, nici ulterior DLAF, în timpul efectuării controlului dispus de DNA, şi nici APIA la momentul contestării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.02.2014.

Unele contracte sunt încheiate în anul 2010, or, pentru a putea beneficia de sprijinul financiar solicitat în cadrul campaniei 2009, documentele prezentate ca dovadă a dreptului de folosinţă a terenului trebuiau să existe şi să fie valabil încheiate la data depunerii cererii de plată pentru campania 2009.

Mai mult, este de reţinut şi faptul că ceea ce se analizează pe parcursul cercetării penale este realizarea laturii obiective şi a laturii subiective a infracţiunii pentru care suspectul este cercetat, în timp ce analiza legalităţii şi temeiniciei actului administrativ încheiat în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 presupune a se stabili dacă a fost săvârşită o neregulă în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din acest act normativ.

Împrejurarea că faptele pentru care recurentul a fost cercetat penal nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor anterior menţionate nu exclude existenţa unei nereguli, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în obţinerea subvenţiilor de la APIA în campania 2009.

Instanţa de fond a motivat de ce nu poate avea în vedere la soluţionarea cauzei constatarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în sensul că prin contractele de comodat depuse la dosar reclamantul ar fi făcut dovada utilizării legale a terenului.

Susţine recurentul că nu se înregistrau la Primăria comunei Săhăteni contractele de comodat, aşa cum nu se ţine evidenţa lor nici în prezent.

Susţinerea este irelevantă în soluţionarea recursului, întrucât acesta nu a fost un argument hotărâtor pe care instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de respingere a acţiunii.

Instanţa a reţinut în primul rând că prezentarea ulterioară la DNA a contractelor de comodat, după ce s-au constatat nereguli în cazul cererii de plată formulate de reclamant pentru campania din 2009, este tardivă şi în al doilea rând, deci ca un argument suplimentar, că respectivele contracte nu erau înregistrate, nefiind opozabile terţilor. Oricum, aşa cum s-a arătat, unele dintre acestea au fost încheiate în anul 2010, astfel că şi dacă ar fi fost înregistrate nu puteau fi avute în vedere, pentru că documentele reprezentând dovada dreptului de folosinţă a terenului trebuiau să existe şi să fie valabil încheiate la data depunerii cererii de plată pentru campania 2009.

Prima instanţă a mai apreciat că menţionarea de date nereale în cuprinsul cererii de plată şi a documentaţiei anexate pentru obţinerea în campania 2009 a subvenţiilor de la APIA constituie o neregulă, în accepţiunea texului de lege sus menţionat.

Astfel, se reţine că la dosarul cererii unice de plată aferente anului 2009, reclamantul a anexat şi tabelul nominal înregistrat la Primăria comunei Săhăteni cu nr. 2609/26.08.2009, cuprinzând persoanele care au arendat terenurile către acesta, în care este menţionată la ultimul punct şi suprafaţa de teren de 19,19 ha., tabel ştampilat şi semnat de secretarul comunei Săhăteni.

Conform menţiunilor din Registrul Agricol al comunei Săhăteni, vol. 3, poz. 040, în anul 2009, reclamantul a deţinut şi utilizat suprafaţa de 150 ha., pentru care are încheiate contracte de arendă şi suprafaţa de 20 ha. înregistrată la rubrica "în parte". În ceea ce priveşte suprafaţa de 19,19 ha., reclamantul a declarat că a utilizat-o fără a avea contracte de arendă sau alte forme legale de folosinţă (arendă sau proprietate), susţinând că deţinea în proprietate suprafaţa de 8 ha., fără însă a depune la dosar acte din care să reiasă aspectele susţinute.

Potrivit prevederilor legale menţionate în considerentele sentinţei, respectiv art. 6 alin. (1), art. 14, art. 7 lit. c) şi f) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, beneficiarii plăţilor directe au obligaţia de a prezenta, cumulativ, atât documente care dovedesc dreptul de folosinţă, cât şi documente care dovedesc utilizarea terenului.

Este corectă concluzia primei instanţe potrivit căreia simpla utilizare a unui teren agricol nu conduce la dobândirea dreptului de acordare a sprijinului financiar, în baza O.U.G. nr. 125/2006, fiind necesar a se dovedi, în condiţiile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, şi dreptul de folosinţă asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin.

Or, înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada că reclamantul, pentru suprafaţa de 19,19 ha., pentru care a solicitat şi obţinut sprijin financiar în campania 2009, avea la momentul respectiv, un drept legal de folosinţă.

Cât priveşte contractul de arendare nr. x/02.06.2008 încheiat de reclamant cu comuna Săhăteni, având ca obiect suprafaţa de 8 ha., pe o durată de 5 ani, se constată că nu este semnat în dreptul reprezentantului arendatorului - primarul comunei, dar este vizat de legalitate de secretarul primăriei cu ştampila comunei Săhăteni, în condiţiile în care Consiliul Local al acestei comune nu a emis nicio hotărâre cu privire la arendarea suprafeţei de 8 ha. şi la încheierea actului juridic respectiv.

Astfel, acest contract a fost încheiat cu încălcarea disp. art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 conform cărora închirierea sau concesionarea bunurilor din domeniul public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale se face prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii.

În cauză nu există o hotărâre a Consiliului Local al comunei Săhăteni prin care să se aprobe darea în arendă a terenului, respectiv încheierea contractului nu a fost precedată de o licitaţie publică, organizată în condiţiile legii, care să fie câştigată de reclamant, iar contractul nu poartă semnătura primarului comunei Săhăteni, fiind semnat doar de secretar, neexistând o manifestare de voinţă a vreunei autorităţi publice în sensul încheierii acestuia.

Recurentul apreciază că nu i se poate imputa faptul că acest contract nu a fost semnat de primar, că nu s-a organizat licitaţie sau că nu a existat o hotărâre de consiliu local privind atribuirea lui spre folosinţă.

Înalta Curte constată că şi în situaţia în care nu se reţine culpa recurentului sub aspectul încălcării Legii 215/2001 la momentul încheierii contractului respectiv, acest contract nu probează dreptul de folosinţă al recurentului asupra terenului câtă vreme nu este legal încheiat.

Se mai arată în cererea de recurs că simpla scădere a acestei suprafeţe din cea declarată la APIA pentru anul agricol 2009 ar fi fost suficientă pentru ca recurentul să se încadreze sub procentul de 20 % pentru care nu se lua măsura restituirii fondurilor europene, conform Regulamentului CE nr. 1122/2009.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar reţine că în urma reinstrumentării dosarului în control administrativ, a rezultat că diferenţa dintre suprafaţa declarată de 169,63 ha. a parcelelor SAPS şi cea confirmată de 137,62 ha. este mai mare decât diferenţa permisă de 20%, fiind de 32,01%, care reprezintă 23,26% din suprafaţa determinată.

Pentru componenta de sprijin PNDC1 teren arabil, diferenţa dintre suprafaţa declarată de 169,63 ha. şi suprafaţa de 137,62 ha. este mai mare decât diferenţa permisă de 20%, diferenţa fiind de 32,01 ha., care reprezintă 23,26% din suprafaţa determinată şi mai mică de 50%.

O altă critică formulată de recurent se referă la faptul că instanţa înlătură în mod nejustificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, care stabileşte, prin raportare la concluziile celor două ordonanţe ale organelor penale, că diferenţa dintre suprafaţa stabilită de APIA la data acordării sprijinului şi suprafaţa pentru care s-au prezentat acte doveditoare de utilizare legală, conform constatărilor DNA, este sub 20 %.

Critica este nefondată, instanţa de fond justificând de ce nu poate avea în vedere la soluţionarea cauzei concluziile raportului de expertiză, care nu se coroborează cu menţiunile rezultând din înscrisurile depuse la dosar.

De altfel, chiar recurentul precizează că expertul s-a raportat la concluziile celor două ordonanţe ale organelor penale, or, din moment ce aşa cum s-a argumentat deja, aceste ordonanţe nu pot fi avute în vedere la soluţionarea litigiului, nici concluziile raportului de expertiză întemeiate pe aceste ordonanţe nu pot fundamenta soluţia de admitere a acţiunii.

Recurentul susţine că instanţa nu a dat niciun fel de eficienţă adreselor depuse la dosar, care dovedesc corectitudinea recurentului în solicitările de plăţi de la APIA: adeverinţa nr. x/2009 atestă utilizarea suprafeţei de 169,19 ha. în arendă şi 19,19 "în parte", conform Registrului Agricol vol. 03, tip. 1; adresa nr. x/2010 emisă de comuna Săhăteni privind suprafaţa totală utilizată de recurent - 199,16 ha., din care contracte de arendă 180,33 ha. şi 18,83 în parte.

Referitor la această susţinere, Înalta Curte reţine că potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, "beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţilor în participaţiune, locatari sau alte asemenea".

Rezultă că o persoană care doreşte să beneficieze de plăţi directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pentru o suprafaţă de teren pe care o exploatează trebuie să deţină acea suprafaţă în baza unui înscris prevăzut de lege, să îl deţină cu titlu valabil. Or, pentru a face dovada deţinerii terenului nu este suficientă prezentarea unor adeverinţe emise de autoritatea publică locală cu privire la suprafeţele deţinute, ci este necesară prezentarea titlurilor în baza cărora terenurile sunt deţinute şi care pot fi: titluri de proprietate, contracte de arendă, contracte de concesiune sau alte titluri prevăzute de dispoziţiile legale sus menţionate.

În acest sens sunt şi disp. art. 7 lit. f) din acelaşi act normativ care stabilesc că solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

Dreptul de folosinţă se dovedeşte cu titlul în baza căruia solicitantul deţine terenul, adeverinţele la care se referă recurentul fiind înscrisuri care pot fi depuse suplimentar, dar care nu pot face dovada acestui drept în lipsa titlului cerut de lege pentru obţinerea sprijinului financiar.

Prin urmare, critica recurentului este nefondată, instanţa neputând da respectivelor adeverinţe eficienţa dorită de recurent, aceea de a face dovada deţinerii terenurilor în discuţie, câtă vreme nu sunt prezentate titlurile în baza cărora terenurile sunt deţinute.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare invocat de recurent, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 11 din 26 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iulie 2020.