Former MP's pension claim fails as Senate's rejection upheld, case remanded for merits review

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, dosar disjuns din nr. 556/64/20.10.2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii: Secretarul General al Senatului României, Biroul Permanent al Senatului şi Senatul României a solicitat anularea Ordinul nr. 544/21.07.2017 al Secretarului General al Senatului, act administrativ individual, fundamentat pe dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Normele Metodologice pentru acordarea îndemnizaţiei pentru limita de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor.

În motivarea cererii reclamantul A. a învederat că a îndeplinit demnitatea de parlamentar timp de patru mandate (două mandate de senator şi două mandate de deputat) şi este pensionat pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 7/2006, privind funcţionarii publici parlamentari, din funcţia de expert parlamentar, începând cu data de 03.07.2017. În calitatea de fost parlamentar şi pensionar de limită de vârstă, arată că s-a adresat Senatului solicitând acordarea îndemnizaţiei pentru limită de vârstă, deoarece are acest drept potrivit art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 45/R/2018 din 07.03.2018 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Biroul Permanent al Senatului României, invocată de pârâtul Senatul României. A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul SENATUL ROMÂNIEI şi în consecinţă: A anulat Ordinul nr. 544/21.07.2017 emis de Senatul României. A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv contravaloarea taxei judiciare de timbru.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 45/R/2018 din 07.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Senatul României, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs se arată că, hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii - motiv prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Sub acest aspect se arată că prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond a precizat că noile prevederi instituite prin C. proc. civ. sunt puse în concordanţă cu dispoziţiile Constituţiei şi a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ supus cenzurii instanţei de contencios administrativ este un act ce emană de la o autoritate publică centrală. Demersul juridic declanşat de reclamant nu se circumscrie litigiilor izvorâte în legătură cu exercitarea unui raport de serviciu, în înţelesul dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor public, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru clarificarea juridică a obiectului prezentului litigiu, arată că regimul juridic care guvernează dreptul a cărui realizare o urmăreşte reclamantul pe calea acţiunii în anularea Ordinului nr. 544/21.07.2017 privind respingerea cererii de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, emis de Secretarul general al Senatului este acela al dreptului care se naşte la încetarea mandatului exercitat de deputaţi şi senatori în temeiul Legii fundamentale şi a Regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului.

Faţă de aceste considerente şi de incidenţa art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 96 pct. 1 C. proc. civ., recurentul consideră că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sens în care, solicită admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei instanţei competente.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. arată că, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Biroul permanent al Senatului României, în înţelesul prevederilor art. 1 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că voinţa legiuitorului este de a recunoaşte calitatea procesuală pasivă în raporturile juridice deduse judecăţii, întemeiate pe dispoziţiile acestui act normativ, exclusiv autorităţii publice, şi nu organismelor sale de lucru.

Biroul permanent al Senatului nu are statutul de autoritate publică cerut de legea contenciosului administrativ şi ca atare nu poate sta în litigiul dedus judecăţii, deoarece calitatea procesuală pasivă, ca element al acţiunii civile, presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul de drept procesual neputându-se lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii.

Cu privire la inadmisibilitatea acţiunii introduse de intimatul reclamant arată că, prin acţiunile conexate, instanţa de judecată a fost chemată să exercite controlul de legalitate al unui act vătămător de natură a aduce atingere unui drept sau interes legitim al intimatului-reclamant, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, acţiunea intimatului-reclamant este inadmisibilă sub aspectul solicitării ca instanţa de judecată să analizeze şi să dispună măsuri de anulare a art. 3 alin. (5) din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006, republicată, aprobate prin Hotărâre a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrucât excede competenţei generale a instanţelor judecătoreşti, ceea ce ar însemna o imixtiune nepermisă în activitatea autorităţii legiuitoare, cu încălcarea principiului constituţional al separaţiei şi echilibrul puterilor statului.

Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2016 nu întruneşte condiţiile legale pentru a fi considerată act administrativ, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, inclusiv prin Decizia nr. 728/9 iulie 2012 că:

"Hotărârile Parlamentului sunt acte juridice ce exprimă voinţa Parlamentarilor şi sunt adoptate cu aplicarea şi cu respectarea prevederilor regulamentului. Or, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât acestea ar echivala nu numai cu pronunţarea unor soluţii fără fundament constituţional, ci şi cu încălcarea principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului".

Pentru considerentele expuse, reţinând că Hotărârea Parlamentului nr. 1/15.02.2016 a cărei anulare se solicită, fost adoptată în exercitarea atribuţiilor constituţionale, dată fiind calitatea Parlamentului de organ reprezentativ al poporului român, acesta nerealizând o activitate de natură administrativă, precum şi faptul că excede competenţei generale a instanţelor judecătoreşti pentru că ar însemna o imixtiune nepermisă în activitatea autorităţii legiuitoare, cu încălcarea principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor statului.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii în raport de natura juridică a Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii ntr. 96/2006, republicată, aprobate prin Hotărâre a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului arată că, obiectul excepţiei de nelegalitate a art. 3 alin. (5) din Norme nu se referă la un act administrativ, ci la un act juridic cu caracter normativ.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul arată că intimatul-reclamant a solicitat instanţei de contencios administrativ exercitarea controlului de legalitate şi anularea Ordinului nr. 544 din data de 21.07.2017 emis de Secretarul general al Senatului în temeiul dispoziţiilor art. 8 din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, aprobate prin Hotărârea nr. 1 din 15 februarie 2016 de Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă aplicabile reclamantului sunt prevăzute de art. 1 alin. (2) din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, coroborat cu art. 3 alin. (5) din Norme care prevede că "Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006".

Prin urmare, în situaţia în care intimatul-reclamant este beneficiar al pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acesta nu mai poate solicita indemnizaţie pentru limită de vârstă întrucât perioada în care acesta a exercitat mandatul de deputat şi senator a fost luată în considerare la calculul stagiului de cotizare în structurile Parlamentului pentru stabilirea pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 7/2006.

Direcţia resurse umane din cadrul Senatului României i-a eliberat intimatului-reclamant adeverinţa tip înregistrată sub nr. x/21.06.2017 la Cabinetul Secretarului general al Senatului şi adeverinţa nr. x/14.07.2017, în condiţiile respectării opţiunii de a se pensiona în condiţiile prevederilor art. 731 alin. (9) din Legea nr. 7/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu toate acestea, intimatul-reclamant a formulat cerere privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, înregistrată sub nr. x/11.07.2017 la Cabinetul Secretarului general al Senatului, la care a revenit cu completarea şi precizarea la cererea iniţială, înregistrată sub nr. x/01.08.2017 la Cabinetul Secretarului general al Senatului şi sub nr. x/01.08.2017 la Direcţia resurse umane prin care solicită acordarea indemnizaţiei pentru trei mandate complete.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a invocat excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 04 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

6. Aspecte procesuale

Prin cererea înregistrată la data de 04.02.2019 intimatul-reclamant A. a solicitat preschimbarea termenului de judecată deoarece termenul stabilit este în contradicţie cu prevederile art. 6 alin. (1) din CEDO şi art. 6 din C. proc. civ. privind dreptul la o judecată cu celeritate, în termen rezonabil, optim şi previzibil.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.02.2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de intimatul-reclamant A. şi a preschimbat termenul de judecată stabilit la data de 06.05.2020 pentru soluţionarea recursului declarat de Senatul României împotriva sentinţei nr. 45 din data de 7 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data 26 iunie 2019.

7. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor intimatului-reclamant invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 544/21.07.2017 al Secretarului general al Senatului, fundamentat pe dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Normele Metodologice pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită, de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor.

Instanţa de fond a admis cererea dedusă judecăţii şi a dispus anularea Ordinului nr. 544/21.07.2017 al Secretarului general al Senatului, reţinând că actul administrativ individual nu este motivat, simpla trimitere la prevederile legale fără nicio referire la existenţa şi natura situaţiei temeinic justificate nu acoperă cerinţa motivării deoarece nu permite verificarea limitei de demarcaţie între puterea discreţionară şi arbitrariu.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanţe în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

Faţă de aceste dispoziţii, în mod corect instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Braşov, aspect în raport de care motivul de recurs invocat apare ca nefiind întemeiat.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), recurentul-pârât consideră că în mod greşit instanţa de fond nu a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Biroului permanent al senatului României deoarece, pe de o parte, Secretarul general al Senatului României nu este membru al Biroului permanent al Senatului, iar pe de altă parte Biroul permanent al Senatului nu are statutul de autoritate publică cerut de legea contenciosului administrativ pentru a sta în litigiul dedus judecăţii.

Înalta Curte constată că Biroul permanent al senatului României are calitate procesuală pasivă având în vedere dispoziţiile art. 211 din Regulamentul Senatului, potrivit cărora Secretarul general al Senatului României conduce serviciile Senatului, îndeplineşte atribuţiile stabilite prin lege, prin hotărâri ale Senatului şi ale Biroului permanent al Senatului, este ordonator principal de credite etc. şi în această calitate a semnat actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat, iar pe de altă parte, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limita de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 "Cererea de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, însoţită de documentaţia necesară, se depune la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz", chiar dacă Biroul permanent al Senatului nu are statutul de autoritate publică, odată ce a emis actul administrativ a dobândit şi calitate procesuală pasivă.

Cu privire la ultimul motiv de recurs Înalta Curte constată că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării greşite a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limita de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 "Acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, respectiv respingerea cererii de acordare a indemnizaţiei se stabilesc prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor/Senatului, după caz, conform anexei nr. 3A sau 3B".

Înalta Curte constată că modelul prezentat în anexa nr. 3A se referă la admiterea cererii privind acordarea indemnizaţiei şi menţionează în mod expres datele care au condus la stabilirea drepturilor privind indemnizaţia pentru limită de vârstă, iar modelul prezentat în anexa nr. 3B se referă la respinge cererea de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă cu indicarea motivelor.

Faptul că, în motivarea Ordinului nr. 544/21.07.2017 s-au redat dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, potrivit cărora "Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată", nu înseamnă că actul administrativ emis ar fi lipsit de motivare.

Având în vedere că deşi prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a dispus anularea Ordinului nr. 544/21.07.2017 al Secretarului General al Senatului, analiza actului administrativ nu s-a fundamentat pe aspecte de fond, ci s-a axat pe vicii de formă.

Într-adevăr, actul administrativ a cărui anulare se solicită, cuprinde un text din Norme metodologice privind acordarea îndemnizaţiei pentru limita de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 "temei de drept" care se referă la deputaţi şi senatori care pot sau nu valorifica perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, însă prima instanţă ar fi trebuit să analizeze în concret dacă temeiurile de drept invocate reflectă sau nu dispoziţiile legale pentru care s-a ajuns la concluzia respingerii cererii formulate de intimatul-reclamant.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt întemeiate, prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la fondul cauzei, iar cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere toate criticile şi apărările formulate în cauză.

8. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant A..

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Senatul României, împotriva sentinţei nr. 45/R din 07 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.