Termination of veterinary concession for medical unfitness: evidentiary burden for objective impossibility and certainty of unrealized profits

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 24.07.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, a solicitat următoarele:

- anularea acordului privind încetarea contractului de concesiune nr. x/1999, formulat prin adresa ANSVSA nr. x/05.02.2018, ca fiind netemeinic şi nelegal;

- anularea Deciziei nr. 6788/18.05.2018 a Directorului executiv al DSVSA Arad, emisă în baza acordului ANSVSA formulat prin adresa nr. x/05.02.2018, ca nelegală şi fiind emisă de către o persoană lipsită de calitate;

- obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să încheie actul adiţional la contractul de concesiune nr. x/15.10.1999, de constatare a schimbării formei de organizare a medicului veterinar de liberă practică titular al contractului de concesiune, modificare intervenită de drept în data de 02.04.2018, conform certificatului de înregistrare în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică nr. 10383/02.04.2018, modificare notificată DSVSA Arad în data de 04.04.2018;

- suspendarea executării Deciziei nr. 6788/18.05.2018 a Directorului executiv al DSVSA Arad, până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

- obligarea în solidar a pârâtelor la plata de despăgubiri în valoare de 10.000 RON pe lună, constând în beneficiul nerealizat de la data încetării contractului de concesiune, respectiv de la data de 01.06.2018 şi până la pronunţarea hotărârii definitive de anulare a actelor administrative atacate şi încheierea actului adiţional la contractul de concesiune nr. x/15.10.1999, cu obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 897 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, a anulat Decizia nr. 6788/18.05.2018, a obligat pârâta Autoritatea Naţională Sanitară şi pentru Siguranţa Alimentelor să încheie actul adiţional la contractul de concesiune nr. x/15.10.1999 şi a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 897 din data de 11 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad.

3.1 Reclamantul A. a declarat recurs împotriva soluţiei primei instanţe, de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 6788/18.05.2018, emisă de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, casarea, în parte, a sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

În susţinerea motivului de casare invocat, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 2 lit. ş) şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum şi prevederile Recomandărilor nr. R(89).8/1989 şi nr. 16/2003 a Comitetului de Miniştri, considerând că nu existe probe care să-i formeze convingerea în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior.

Cu privire la îndeplinirea condiţiei vizând existenţa unui prejudiciu iminent, recurentul-reclamant a învederat că a dovedit prejudiciul material viitor, arătând că acesta este previzibil şi chiar produs în mare parte.

Astfel, a susţinut că este prejudiciat datorită lipsei veniturilor din executarea contractului şi că a avut dificultăţi în păstrarea angajaţilor din cauza imposibilităţii plăţii salariilor, arătând că a probat aceste susţineri cu înscrisurile depuse la dosar.

Recurentul-reclamant a mai precizat că valabilitatea contractului de concesiune, încetat în mod abuziv prin Decizia nr. 6788/2018, era până la data de 14.04.2022, astfel că în situaţia în care nu se va suspenda executarea acestei decizii şi hotărârea instanţei de fond va rămâne definitivă în anul 2022, această sentinţă nu va mai avea niciun efect juridic.

De asemenea, recurentul-reclamant a afirmat că anterior încetării contractului de concesiune, a achiziţionat vaccinuri şi produse pentru deparazitarea animalelor, astel cum rezultă din facturile depuse la dosar, întrucât a anticipat că va efectua acţiunile sanitare veterinare care făceau obiectul contractului, la termenele şi în condiţiile stabilite prin Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 35/2016.

Totodată, recurentul a susţinut că exista riscul ca acţiunile sanitare veterinare de interes naţional să fie atribuite unui alt operator economic pentru o perioadă de 4 ani, în temeiul Legii nr. 98/2016, fapt ce ar fi condus la prejudicierea sa gravă.

3.2. Reclamantul A. a declarat recurs şi împotriva soluţiei primei instanţe, de respingere a capătului de cerere privind obligarea în solidar a pârâtelor la plata de despăgubiri pentru daunele materiale cauzate de emiterea Deciziei nr. 6788/18.05.2018, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea, în parte, a sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei, admiterea acestui capăt de cerere.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi ale art. 1350, art. 1357 şi art. 1385 din C. civ., formulând, în esenţă, următoarele critici:

Instanţa de fond a avut în vedere elemente care ţin de executarea contractului de concesiune, deşi, în speţă, izvorul despăgubirilor constă în reparaţiile cuvenite persoanei prejudiciate de emiterea de către pârâte a unui act administrativ cu nerespectarea prevederilor legale, fiind astfel incidente prevederile răspunderii civile delictuale, care completează normele speciale din Legea nr. 554/2004.

În condiţiile în care prima instanţă a recunoscut atât fapta ilicită, constând în emiterea Deciziei nr. 6788/2018, prin care s-a dispus încetarea contractului de concesiune, cât şi vinovăţia emitentului actului administrativ, iar răspunderea era una delictuală şi nu contractuală, instanţa trebuia să reţină şi efectele în plan patrimonial produse de actul administrativ anulat, fără să condiţioneze stabilirea prejudiciului de modul în care urma să fie îndeplinite obligaţiile contractuale.

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că reclamantul îşi desfăşoară activitatea într-un cadru organizat, nefiind suspendat, precum şi că este apt de muncă, fapt dovedit prin adeverinţa medicală din 14.02.2018 şi declaraţia din data de 03.04.2018, elemente de natură să convingă instanţa de fond că era gata să efectueze activităţile care făceau obiectul contractului de concesiune.

Totodată, începând cu data de 02.05.2018, reclamantul, organizat ca şi persoană juridică în cadrul S.C. B. S.R.L., a încheiat un nou contract de muncă cu tehnicianul veterinar şi în luna mai 2018, a achiziţionat vaccinuri şi produse pentru deparazitarea animalelor necesare întregului an 2018, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

În ceea ce priveşte greşita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 1385 din C. civ., din înscrisurile existente la dosarul primei instanţe rezultă caracterul cert al câştigului nerealizat, atât în ceea ce priveşte existenţa acestuia, cât şi posibilitatea de evaluare a prejudiciului.

Cu privire la posibilitatea de evaluare a câştigului nerealizat, au fost depuse înscrisuri din care rezultă veniturile obţinute din contractul de concesiune, evaluarea veniturilor fiind determinată sau cel puţin determinabilă pe baza facturilor şi a jurnalului de încasări şi plăţi, fiind suficient doar un simplu calcul matematic de adunare a sumelor aferente fiecărui an, stabilirea veniturilor lunare şi calcularea veniturilor nerealizate ulterior încetării contractului.

În cazul în care cuantumul prejudiciului solicitat nu era corect stabilit, instanţa de judecată avea dreptul să calculeze ea însăşi întinderea acestuia, iar dacă avea nevoie ca acest calcul să fie efectuat de un expert, avea posibilitatea de a pune în discuţie, din oficiu, efectuarea unei expertize tehnice contabile.

3.3. Împotriva sentinţei civile nr. 897 din data de 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii, în totalitate, a acţiunii formulate de reclamant.

În dezvoltarea motivelor de casare invocate, recurenta-pârâtă a formulat, în esenţă, următoarele critici în ceea ce priveşte soluţia primei instanţe de obligare a autorităţii publice centrale la încheierea actului adiţional la contractul de concesiune nr. x/1999:

Instanţa de fond s-a limitat să analizeze incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. e) din contract, în situaţia în care clauza contractuală acută în vedere la rezilierea contractului este prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din contractul de concesiune.

O analiză pertinentă a legalităţii deciziei de reziliere a contractului presupunea examinarea îndeplinirii/neîndeplinirii în cauză a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din convenţie, în sensul de a se verifica dacă reclamantul şi-a respectat sau nu obligaţiile contractuale.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad a depus la dosar Fişa de inspecţie privind activitatea medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi nr. 764/03.04.2018, întocmită în urma unui control efectuat de inspectorii din cadrul autorităţii publice locale, din care rezultă că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau prin contract.

În condiţiile în care instanţa de fond a reţinut că acordul de reziliere a contractului de concesiune apare ca fiind legal, este neîntemeiată şi contradictorie reţinerea primei instanţe în sensul că cele două pârâte au dat eficienţă celor constatate în cuprinsul primei adeverinţe medicale, ceea ce nu poate intra în marja de aprecierea a acestora. În lipsa unei expertize de specialitate, o astfel de constatare nu poate intra în marja de apreciere a instanţei de judecată.

În consecinţă, sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Mai mult decât atât, prima instanţă, prin dispozitivul sentinţei, a obligat autoritatea publică centrală să încheie actul adiţional la contractul de concesiune nr. x/1999, fără să precizeze care este obiectul acestui act adiţional, în condiţiile în care, la acest contract a fost încheiat Actul adiţional nr. x/21.08.2014, prin care s-a prelungit durata contractului cu 7 ani şi 6 luni, şi având în vedere că un act adiţional poate să completeze sau să modifice contractul sub mai multe aspecte.

3.4. Împotriva sentinţei civile nr. 897 din data de 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, respingerea, ca neîntemeiate, a capetelor de cerere privind anularea Deciziei nr. 6788/2018 şi obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să încheie actul adiţional la contractul de concesiune nr. x/1999.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., republicat, recurenta-pârâtă a învederat că susţine excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată în privinţa petitelor 2, 4 şi 5 ale acţiunii, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ., astfel că pentru petitul 2 al acţiunii, competenţa de soluţionare revine Tribunalului Arad, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt a cauzei, considerentele sentinţei făcând imposibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţate.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, recurenta-pârâtă a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Referitor la excepţia inadmisibilităţii petitului 1 al acţiunii, în mod greşit prima instanţă a respins-o ca neîntemeiată, întrucât acordul exprimat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nu reprezintă un act administrativ, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a învederat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că este culpa Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad pentru înaintarea unei documentaţii incomplete autorităţii centrale, respectiv, pentru faptul că nu a lămurit pe deplin situaţia medicală a reclamantului, anterior formulării oricărei solicitări.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad avea obligaţia de a comunica concedentului solicitarea reclamantului, fapt care rezultă din adresa ANSVSA nr. x/29.12.2017, prin care se solicită ca reclamantul să depună certificat medical cu recomandarea medicală de a nu mai continua activitatea concesionată, respectiv o adeverinţă medicală în care să se precizeze expres că reclamantul este în imposibilitate/inapt să îşi desfăşoare activitatea, din motive medicale.

Prin adresa înregistrată la registratura autorităţii publice locale sub nr. x/14.02.2018, reclamantul a anexat adeverinţa medicală nr. 72/14.02.2018, din care reiese că este apt de muncă din punct de vedere medical şi că doreşte să continue activitatea sanitară veterinară prevăzută în contractul de concesiune.

Acordul manifestat prin adresa nr. x/05.02.2018, nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, activitatea reclamantului desfăşurându-se ulterior emiterii acestui acord în baza Ordinului nr. 101/2005, emis de Preşedintele ANSVSA.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut că manifestarea de voinţă a concesionarului apare ca fiind esenţială pentru încetarea contractului de concesiune în lumina prevederilor art. 9 alin. (1) lit. e) din convenţie, fără a face referire la revenirea acestuia cu adeverinţa medicală nr. 72/14.02.2018, din care reiese că este apt de muncă din punct de vedere medical.

Susţinerile primei instanţe în sensul că imposibilitatea obiectivă de exploatare a obiectului concesiunii nu a fost dovedită şi că autorităţile s-au limitat a constata această contradicţie, apreciind fără o justificare pertinentă că se impune a se da eficienţă celor constatate în cuprinsul primei adeverinţe, sunt combătute de Fişa de inspecţie privind activitatea medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi, de unde rezultă fără echivoc faptul că s-au constatat deficienţe în activitatea desfăşurată de reclamant.

Totodată, instanţa de fond a constatat că Decizia nr. 6788/18.05.2018 a fost emisă în mod nelegal, fără a se pronunţa cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor de la punctul 10.2, Capitolul 10, din Ordinul nr. 101/2005, emis de Preşedintele ANSVSA.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurentul-reclamant a invocat, în temeiul art. 489 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., republicat, excepţia nulităţii în privinţa recursului declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, şi pe cale de consecinţă, excepţia lipsei semnăturii reprezentantului legal al acestei instituţii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca nefondat.

Recurentul-reclamant a susţinut că nu există nici unact administrativ reprezentat de vreo decizie de reziliere a contractului de concesiune, astfel încât instanţa de fond să se poată pronunţa cu privire la legalitatea acestuia.

Totodată, în mod corect s-a dispus obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la încheierea actului adiţional la contractul de concesiune, având ca obiect schimbarea formei de organizare a concesionarului din Persoana Fizică Autorizată "Cabinet medical veterinar Dr. A." în persoană juridică "S.C. B. S.R.L."

4.2. Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de reclamant împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 6788/2018, precum şi împotriva soluţiei de respingere a capătului de cerere privind obligarea în solidar a pârâtelor la despăgubiri.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că, în speţă, nu se poate reţine o culpă a acestei autorităţi, de natură să atragă vreo formă de răspundere (delictuală sau contractuală) iar instanţa de fond nu a condiţionat acordarea despăgubirilor, ci a aplicat în mod corect dispoziţiile legale care prevăd, în cazul ambelor categorii de răspundere, că prejudiciul viitor trebuie să fie cert, ceea ce presupune, printre altele, şi posibilitatea de a se stabili întinderea lui.

În speţă, nu poate fi pusă în discuţie "existenţa prejudiciului", atâta timp cât recurentul-reclamant însuşi, din proprie iniţiativă, a solicitat încetarea contractului de concesiune pe motive de vârstă înaintată şi de boală.

4.3. Prin întâmpinările depuse la dosar, recurenta-pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad a solicitat respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de reclamant împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 6788/2018, precum şi împotriva soluţiei de respingere a capătului de cerere privind obligarea în solidar a pârâtelor la despăgubiri.

Recurenta-pârâtă a susţinut că, în cauză, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, invocat de către reclamant, precizând că acesta nu numai că a formulat o acţiune raportat la exigenţele Legii nr. 554/2004, dar nici nu a făcut dovada unei eventuale pagube.

Decizia de reziliere a contractului de concesiune a fost emisă de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, cu acordul autorităţii publice centrale şi la solicitarea reclamantului, pentru motive de sănătate şi vârstă înaintată, astfel încât nu se poate reţine o vinovăţie a celor două pârâte iar reclamantul nu este îndreptăţit la acordarea beneficiului nerealizat.

4.4. Totodată, prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenta-pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad a solicitat admiterea recursului declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, achiesând la criticile formulate de această pârâtă cu privire la soluţia de obligare la încheierea actului adiţional la contractul de concesiune nr. x/1999.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate de recurenţi, Înalta Curte constată următoarele:

1. Cu privire la recursul declarat de reclamantul A.

În ceea ce priveşte soluţia primei instanţe, de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 6788/18.05.2108, emisă de Directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, analizând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, pentru motivele ce succed.

Conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Cum în cauză, prin prezenta decizie se soluţionează definitiv acţiunea în anulare a Deciziei nr. 6788/18.05.2018, nu mai subzistă interesul pentru exercitarea recursului împotriva soluţiei prin care s-a respins cererea de suspendare a executării acestui act administrativ, formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, soluţia criticată încetându-şi efectele la data soluţionării prezentei căi de atac.

Pentru considerentele expuse, constatând că este întemeiată excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, Înalta Curte o va admite, cu consecinţa respingerii recursului declarat de reclamant împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 6788/18.05.2018, ca fiind lipsit de interes.

Faţă de soluţia dată excepţiei în discuţie, nu se mai impune examinarea criticilor formulate de recurent, subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Referitor la soluţia dată capătului de cerere al acţiunii având ca obiect obligarea în solidar a pârâtelor la plata de despăgubiri pentru daunele materiale cauzate de emiterea Deciziei nr. 6788/18.05.2018, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat.

Criticile recurentului-reclamant conform cărora instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi ale art. 1350, art. 1357 şi art. 1385 din C. civ., sunt neîntemeiate.

Prin Decizia nr. 6788/18.05.2018, emisă de Directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, contestată în cauză şi anulată de către instanţa de fond, s-a dispus încetarea Contractului de concesiune nr. x/15.10.1999, încheiat între reclamantul A. şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, începând cu data de 01.06.2018, datorită imposibilităţii obiective a concesionarului de a continua activitatea, determinată de motive medicale, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. e) din contractul de concesiune.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa va hotărâri asupra despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate de actul administrativ în măsura în care acesta a fost anulat, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Întrucât în cauză, prin decizia anulată s-a dispus în privinţa un contract sinalagmatic cu executare succesivă, caracterizat prin reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor, în mod corect prima instanţă a reţinut că sunt aplicabile regulile răspunderii contractuale, reglementate de art. 1350 din C. civ.

Conţinutul acestei norme legale sintetizează aspectele esenţiale care definesc instituţia răspunderii contractuale, în ansamblul său, cele patru condiţii necesare pentru angajarea răspunderii fiind prejudiciul, fapta ilicită, existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi culpa contractuală.

Deşi atât răspunderea delictuală, cât şi răspunderea contractuală, ca forme ale răspunderii civile, presupun existenţa aceloraşi elemente esenţiale, în speţă, faţă de conţinutul raportului juridic dedus judecăţii, nu poate fi generată o răspundere civilă cu caracter delictual.

Aceasta întrucât situaţia de fapt care a reprezentat temeiul solicitării de despăgubiri o reprezintă emiterea deciziei de încetare a contractului de concesiune, care a avut drept consecinţă neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor contractuale, context în care, acestuia îi revenea obligaţia de a proba că era gata să efectueze activităţile sanitare veterinare care făceau obiectul contractului de concesiune, astfel cum acesta a fost modificat prin actul adiţional, aspect pe care reclamantul nu l-a dovedit.

Contrar susţinerii recurentului, adeverinţa medicală nr. 72/14.02.2018, în care se menţionează că acesta este clinic sănătos, fiind apt de muncă, şi declaraţia din data de 03.04.2018, nu pot fi valorificate drept elemente în dovedirea împrejurării că era gata să efectueze activităţile prevăzute în contractul de concesiune, în condiţiile în care, menţiunile înscrise în adeverinţa respectivă sunt în contradicţie cu cele reţinute prin adeverinţa medicală eliberată la data de 22.11.2017, în care se arată că reclamantul este suferind de hipertensiune arterială stadiul II în tratament şi se recomandă evitarea efortului fizic şi psihic, ambele adeverinţe fiind eliberate de către acelaşi medic.

Procedând, în continuare, la analizarea condiţiilor necesare pentru obţinerea reparării prejudiciului, în mod judicios prima instanţă a constatat că autorul acestuia este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv, dar şi câştigul nerealizat, acesta din urmă trebuind să fie cert, fiind astfel imperios necesar să existe elemente îndestulătoare pentru a-i determina întinderea.

În cauză, această condiţie nu este îndeplinită, reţinându-se, în acord cu judecătorul fondului, că recurentul-reclamant s-a limitat la o simplă indicare a sumei solicitate şi a unei modalităţi proprii de calcul a acesteia, depunând la dosar înscrisuri privind veniturile obţinute din exploatarea contractului de concesiune în anii 2016 şi 2017, respectiv parţial în anul 2018, înscrisuri care însă nu probează întinderea prejudiciului produs în patrimoniul său.

Înalta Curte va înlătura, ca neîntemeiate, afirmaţiile recurentului în sensul că evaluarea veniturilor obţinute din contractul de concesiune se putea determina pe baza facturilor şi a jurnalului de încasări şi plăţi, printr-un simplu calcul matematic de adunare a tuturor sumelor aferente fiecărui an, stabilindu-se veniturile lunare ca medie şi calculându-se în acest mod veniturile nerealizate.

În dezacord cu afirmaţiile recurentului, înscrisurile depuse la dosarul instanţei de fond nu reprezintă elemente suficiente pentru stabilirea în concret a întinderii prejudiciului, întrucât nu probează caracterul cert al câştigului nerealizat, condiţie care trebuie îndeplinită atât sub aspectul existenţei în sine a acestuia, cât şi a posibilităţii de evaluare a prejudiciului.

Aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa înscrisurilor depuse de recurent la dosar în etapa procesuală a recursului, reţinându-se că aceste înscrisuri nu constituie elemente îndestulătoare pentru determinarea întinderii daunelor produse în patrimoniul reclamantului, astfel încât, nu li se poate acorda eficienţă în dovedirea caracterului cert al câştigului nerealizat.

În legătură cu aspectul criticat, este de menţionat că în cadrul probatoriului administrat în primă instanţă, reclamantul nu a solicitat proba cu expertiză tehnică contabilă, deşi potrivit dispoziţiilor art. 249 din C. proc. civ., republicat, acestuia îi revenea obligaţia de a propune şi de a administra probe în susţinerea cererii de despăgubiri.

În aceeaşi ordine de idei, în cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către prima instanţă a prevederilor legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, judecătorul fondului analizând fiecare pretenţie şi apărare, formulate pe parcursul procesului, şi încuviinţând probele solicitate de părţi, pe care le-a apreciat concludente şi necesare pentru judecarea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., republicat.

Pentru motivele arătate, în ceea ce priveşte soluţia dată capătului de cerere având ca obiect obligarea în solidar a pârâtelor la despăgubiri, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

2. Asupra recursurilor declarate de pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad şi pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

Referitor la soluţia de respingere a excepţiei de necompetenţă materială a instanţei cu privire la petitele 2, 4 şi 5 ale acţiunii deduse judecăţii, examinând criticile recurentei-pârâte Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

În mod corect prima instanţă a reţinut că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, având în vedere că reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu mai multe capete de cerere aflate în strânsă legătură, printr-o unică cerere de chemare în judecată.

Astfel, Decizia nr. 6788/18.05.2018, prin care s-a dispus încetarea Contractului de concesiune nr. x/15.10.1999, are în vedere acordul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor exprimat prin adresa nr. x/05.02.2018, iar prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat anularea acordului mai sus menţionat, a Deciziei nr. 6788/18.05.2018, emisă de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, obligarea autorităţii publice centrale la încheierea unui act aditional la contractul de concesiune şi obligarea în solidar a ambelor pârâte la plata de despăgubiri.

Între aceste petite ale acţiunii există, în mod evident, o strânsă legătură, iar competenţa materială de soluţionare în privinţa capetelor de cerere 1 şi 5 aparţine Curţii de Apel Bucureşti, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţia de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Prin urmare, nu se poate reţine că în privinţa petitelor 2, 4 şi 5 ale prezentei acţiuni competenţa materială a instanţei se stabileşte exclusiv în raport de emitentul Deciziei nr. 6788/18.05.2018, ci făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că, în speţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine curţii de apel.

Cu titlu preliminar examinării motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, deşi cele două pârâte au exercitat cereri de recurs distincte, având în vedere criticile similare formulate de pârâte, care se circumscriu motivele de casare mai sus menţionate, instanţa de control judiciar va trata unitar aceste critici.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, este nefondat.

Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele sentinţei regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată, fiind examinate în mod efectiv problemele esenţiale ridicate de către părţi.

Judecătorul fondului a lămurit pe deplin situaţia de fapt dedusă judecăţii, judecătorul fondului prezentând argumentele care l-au determinat să respingă excepţiile invocate de pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad şi să admită, în parte, acţiunea formulată de reclamant, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

De asemenea, din perspectiva soluţiilor criticate, sentinţa recurată nu cuprinde motive contradictorii, prima instanţă expunând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere la adoptarea fiecărei soluţii şi analizând în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri.

În contextul arătat, faptul că recurentele-pârâte nu împărtăşesc raţionamentul logico-juridic care a fundamentat capetele de cerere recurate, nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii primului petit al acţiunii, criticile recurentei-pârâte Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Procedând la calificarea naturii juridice a acordului exprimat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu privire la încetarea contractului de concesiune, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acordul în discuţie nu constituie un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu dispoziţiile legale mai sus enunţate, în analiza naturii juridice a unui act administrativ, esenţiale sunt efectele juridice pe care le produce şi natura măsurilor dispuse în conţinutul actului, iar nu forma sau denumirea actului.

În speţă, în acord cu opinia primei instanţe, Înalta Curte constată că acordul exprimat de autoritatea publică centrală în sensul încetării contractului de concesiune, nu constituie un act producător de efecte juridice prin el însuşi, ci prin raportare la Decizia nr. 6788/18.05.2018.

Ca atare, dat fiind specificul acţiunii în contencios administrativ deduse judecăţii, în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în exercitarea controlului de legalitate asupra Deciziei nr. 6788/18.05.2018, instanţa de contencios administrativ este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii deciziei contestate, inclusiv acordul exprimat prin adresa nr. x/05.02.2018.

Referitor la soluţiile de anulare a Deciziei nr. 6788/18.05.2018, emisă de pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, şi de obligare a pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la încheierea actului adiţional la Contractul de concesiune nr. x/15.10.1999, criticile recurentelor-pârâte circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt nefondate.

Fără a relua întreg contextul faptic care a condus la emiterea Deciziei nr. 6788/18.05.2018, expus pe larg în cuprinsul sentinţei recurate, Înalta Curte împărtăşeşte constatările instanţei de fond, reţinând că Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad a transmis autorităţii publice centrale cererea nr. x/19.01.2018, înregistrată la aceasta din urmă sub nr. x/19.01.2018, prin care a solicitat acordul cu privire la încetarea contractului de concesiune nr. x/15.10.1999, din cauza imposibilităţii obiective a concesionarului de a continua activitatea din motive medicale, în condiţiile în care, anterior, prin cererea înregistrată la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad sub nr. x/09.01.2018, reclamantul a învederat că îşi retrage solicitarea nr. x/06.12.2017, prin care a dorit încetarea contractului de concesiune.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, urmare a solicitării reclamantului înregistrată sub nr. x/09.01.2018, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad a emis către acesta la data de 19.01.2018, adresa nr. x/2018, prin care i-a solicitat să precizeze expres, dacă raportat la adeverinţa medicală eliberată la 22.11.2017, este apt să efectueze activităţile sanitare veterinare prevăzute în contractul de concesiune, şi tot la aceeaşi dată, respectiv, 19.01.2018, pârâta a înaintat autorităţii publice centrale solicitarea privind obţinerea acordului pentru încetarea contractului de concesiune.

Drept răspuns la solicitarea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, reclamantul a depus cererea înregistrată sub nr. x/23.01.2018, prin care a precizat că este apt de muncă din punct de vedere medical pentru a efectua activităţile sanitare veterinare prevăzute în contractul de concesiune, iar la data de 14.02.2018, a depus cererea nr. x, prin care a arătat că a ataşat adeverinţa medicală nr. 72/14.02.2018, din care rezultă că este apt de muncă, şi a precizat că doreste să-şi continue activitatea care face obiectul contractului.

În contextul reliefat, este corectă constatarea instanţei de fond în sensul că la data înaintării către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a cererii pentru obţinerea acordului cu privire la încetarea contractului de concesiune, documentaţia transmisă acestei autorităţi era incompletă, în sensul că i-a fost comunicată doar cererea reclamantului cu nr. x/06.12.2017, culpa aparţinând Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, care a procedat la transmiterea solicitării în discuţie fără a lămuri corespunzător situaţia medicală a reclamantului, aspect care rezultă cu certitudine din corespondenţa pe care a purtat-o cu acesta din urmă, inclusiv ulterior înaintării către autoritatea centrală a solicitării de încetare a contractului de concesiune.

Referitor la acordul exprimat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor prin adresa nr. x/05.02.2018, după cum s-a argumentat în cuprinsul prezentei decizii, instanţa de control judiciar achiesează la opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce priveşte natura juridică a acordului în discuţie, reţinând că până la data emiterii Deciziei nr. 6788/18.05.2018, acest acord nu a produs niciun efect juridic.

Ulterior emiterii acordului cu privire la încetarea contractului de concesiune, activitatea reclamantului s-a desfăşurat în temeiul acestui contract iar nu în baza Ordinului nr. 101/2005, emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, astfel că, aplicarea în cauză a dispoziţiilor de la pct. 10.2, Capitolul 10, din ordinul menţionat, nu face obiectul analizei instanţei de contencios administrativ învestite cu judecarea litigiului.

Instanţa de control judiciar constată că Decizia nr. 6788/18.05.2018 a fost emisă în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. e) din contractul de concesiune, respectiv renunţarea concesionarului de a exploata contractul urmare a unei imposibilităţi obiective de a-şi îndeplini obligaţiile, această cauză de încetare a contractului presupunând două condiţii cumulative, şi anume: o renunţare a concesionarului la exploatarea contractului şi dovedirea imposibilităţii obiective a exploatării.

Întrucât la art. 9 alin. (1) lit. e) din contractul de concesiune se menţionează în mod expres despre încetarea contractului prin renunţare, această manifestare de voinţă a concesionarului reprezintă condiţia primordială care se impune a fi îndeplinită pentru încetarea contractului, condiţie care odată dispărură, face inutilă examinarea celei de-a doua condiţii.

În speţă, la solicitarea şi obţinerea acordului autorităţii publice centrale pentru încetarea contractului de concesiune, s-a avut în vedere exclusiv cererea reclamantului cu nr. x/06.12.2017, prin care a solicitat încetarea contractului pe motive de sănătate şi vârstă înaintată, însoţită de adeverinţa medicală eliberată la data de 22.11.2017, prin care se menţionează că este suferind de hipertensiune arterială stadiul II în tratament şi se recomandă evitarea efortului fizic şi psihic.

Pe cale de consecinţă, cauza de încetare a contractului de concesiune prin Decizia nr. 6788/18.05.2018, a constituit-o renunţarea reclamantului la exploatarea contractului, ca urmare a unei imposibilităţi obiective de a-şi îndeplini obligaţiile, respectiv din motive medicale.

În acord cu judecătorul fondului, se constată că sunt nelegale aspectele reţinute în preambulul Deciziei nr. 6788/18.05.2018, referitoare la Fişa de inspecţie nr. 764/03.04.2018 privind activitatea medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi, care face trimitere la deficienţele constatate în activitatea reclamantului.

Această constatare se întemeiază pe argumentele prezentate anterior, în sensul că s-a obţinut acordul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor privind încetarea contractului de concesiune în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. e) din contract, context în care, legalitatea Deciziei nr. 6788/18.05.2018 poate fi analizată numai prin raportare la cauza de încetare a contractului instituită de această prevedere contractuală, iar nu în raport de nerespectarea obligaţiilor contractuale de către concesionar, prin reziliere, cauză de încetare a contractului care este prevăzută în mod distinct la art. 9 alin. (1) lit. c) din contract.

Rezultă că în mod corect prima instanţă a procedat la analiza incidenţei în speţă a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. e) din contractul de concesiune nr. x/1999, întrucât motivul pentru care s-a dispus încetarea contractului nu l-a constituit nerespectarea obligaţiilor contractuale, iar Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nu a exprimat un acord de reziliere în acest sens, ci a exprimat un acord de încetare a contractului, având în vedere renunţarea reclamantului la exploatarea contractului, ca urmare a unei imposibilităţi obiective de a-şi îndeplini obligaţiile.

Astfel, constatând că nu s-a obţinut un acord al concedentului pentru încetarea contractului de concesiune în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din contract, în mod întemeiat instanţa de fond a respins apărările pârâtelor vizând neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor asumate prin contractul de concesiune, reţinând că sunt nelegale cele consemnate în preambulul Deciziei nr. 6788/18.05.2018, care fac trimitere la Fişa de inspecţie întocmită în urma controlului efectuat de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad.

Totodată, apreciind a fi contradictorii menţiunile referitoare la starea de sănătate a reclamantului, consemnate prin cele două adeverinţe medicale eliberate de către acelaşi medic specialist, în mod judicios prima instanţă a reţinut că autorităţile pârâte s-au limitat la a constata această contradicţie şi fără o justificare pertinentă, au dau eficienţă celor constatate în cuprinsul primei adeverinţe, ceea ce nu poate intra în marja de apreciere a acestora.

Contrar susţinerilor recurentelor-pârâte, concluzia primei instanţe nu denotă încălcarea marjei de apreciere de către instanţa de judecată, ci reflectă constatarea judecătorului fondului cu privire la modul de îndeplinire a celei de-a doua condiţii pe care o presupune cauza de încetare a contractului de concesiune prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. e) din contract, în sensul nedovedirii imposibilităţii obiective de exploatare a obiectului concesiunii, concluzie care este rezultatul coroborării mijloacelor de probă administrate în cauză.

Împrejurarea că prima instanţă a constatat caracterul legal al acordului exprimat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru încetarea contractului de concesiune în conformitate cu art. art. 9 alin. (1) lit. e) din contract, nu întră în contradicţie cu concluzia sa anterioară, ci se întemeiază pe analizarea celor condiţii cumulative pe care le presupune încetarea contractului de concesiune în temeiul prevederilor contractuale mai sus menţionate, în raport de documentaţia transmisă autorităţii publice centrale pentru obţinerea acordului în discuţie.

Aşa cum s-a argumentat în cuprinsul prezentei decizii, la solicitarea şi obţinerea acordului autorităţii publice centrale pentru încetarea contractului de concesiune, s-a avut în vedere exclusiv cererea reclamantului cu nr. x/06.12.2017, prin care acesta a solicitat încetarea contractului pe motive de sănătate şi vârstă înaintată, însoţită de adeverinţa medicală eliberată la data de 22.11.2017.

Deşi cererea reclamantului, prin care a învederat că îşi retrage solicitarea de încetare a contractului de concesiune, a fost înregistrată la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad sub nr. x/09.01.2018, din actele dosarului rezultă că autorităţii centrale i-a fost transmisă doar cererea reclamantului din data de 06.12.2017, fapt datorat culpei Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad.

Din această perspectivă, criticile recurentelor-pârâte nu se circumscriu nici motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, neputându-se reţine că sentinţa recurată cuprinde contradictorii în privinţa aspectului analizat.

De asemenea, având în vedere situaţia de fapt reţinută în cauză pe baza materialului probator administrat, raportat la prevederile art. 31 şi art. 32 din Legea nr. 160/1998, în mod corect instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la încheierea actului adiţional la contractul de concesiune nr. x/1999, în considerentele sentinţei fiind prezentate, într-o manieră clară, argumentele care au îndreptăţit judecătorul fondului la a dispune în acest sens, din parcurgerea considerentelor sentinţei rezultând, cu evidenţă, că obiectul actului adiţional la contractul de concesiune îl constituie schimbarea formei de organizare a reclamantului, medic veterinar de liberă practică, din Persoană Fizică Autorizată "Cabinet medical veterinar Dr. A." în persoana juridică "S.C. B. S.R.L."

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 6788/18.05.2018, ca fiind lipsit de interes, şi va respinge recursurile declarate de reclamant şi de pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad împotriva sentinţei atacate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării pronunţate prin sentinţa nr. 897 din data de 11 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, împotriva sentinţei nr. 897 din data de 11 martie 2019, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iulie 2020.