Judicial assistant’s removal upon reaching statutory retirement age versus mandate stability and gender-based pension age discrimination

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal data de 14.10.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministrul Justiţiei şi Ministerul Justiţiei, prin ministrul justiţiei, solicitând anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3513/C/27.09.2016, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia de asistent judiciar deţinută la Tribunalul Timiş, cu consecinţa repunerii în situaţia anterioară.

Printr-o precizare de acţiune, reclamanta a solicitat suspendarea executării ordinului atacat, până la soluţionarea definitivă a acţiunii.

Prin încheierea nr. 691/23.02.2017, Înalta Curte a dispus strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal la Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu păstrarea actelor îndeplinite.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 70/CA/2017 - PI din 12 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca rămasă fără obiect excepţia tardivităţii cererii de completare a acţiunii, invocată de instanţă din oficiu.

Au fost respinse ca nefondate acţiunea şi cererea de suspendare executare formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, care a criticat sentinţa atât în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de suspendare a executării, cât şi soluţia dată pe fondul litigiului, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea cererii de recurs a arătat, sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării ordinului contestat. Astfel, există un caz bine justificat, întrucât nu a formulat o cerere de pensionare, fiind eliberată din funcţie fără a exista o decizie de pensionare, iar ordinul generează o dublă stare de discriminare, atât în raport cu un alt asistent judiciar din cadrul Ministerului Justiţiei, cât şi în raport cu bărbaţii din România, care pot lucra până la vârsta de 65 de ani.

Este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente pentru că se află în imposibilitatea de a achita lunar rata la bancă, neavând o sursă de venit şi nu poate apela la sprijin financiar din partea altor persoane, fiind o persoană singură, divorţată.

3.2. În motivarea cererii de recurs referitoare la soluţia dată fondului litigiului a arătat că instanţa de fond, în mod superficial, a analizat cauza şi apărările sale (unele nefiind deloc analizate şi nicicum motivată respingerea lor), soluţia fiind sumar motivată. Instanţa s-a mărginit a reţine că ar fi aplicabile disp. art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la disp. art. 113 alin. (1) din acelaşi act normativ, că ar fi aplicabile automat disp. art. 52-53 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în temeiul cărora are dreptul/posibilitatea de a se pensiona, dar nu obligaţia de a fi pensionată în pofida voinţei sale. Instanţa a ignorat total faptul că se află într-o situaţie diferită, generată de împrejurarea că nu este angajată în temeiul unui contract de muncă tipic, ci este în exercitarea unui mandat special, acordat pentru o perioadă de timp determinată; se află într-o dublă stare de discriminare.

Disp. art. 52 şi urm. din Legea nr. 263/2010 stabilesc condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, iar potrivit art. 103 din acelaşi act normativ, acordarea pensiei în discuţie se realizează doar la cererea persoanei îndreptăţite, adică este dreptul şi nu obligaţia persoanei de sex feminin de a se pensiona la o anumită vârstă mai mică decât bărbaţii.

Precizează că nu a formulat o cerere de pensionare, cu atât mai mult cu cât se regăsea în situaţia exercitării unui mandat pe o durată de 5 ani pentru funcţia de asistent judiciar.

O altă dispoziţie încălcată prin emiterea ordinului de pensionare este cea prevăzută de art. 111 din Legea nr. 304/2004, iar art. 110 prevede că asistenţii judiciari sunt numiţi pentru o perioadă de 5 ani, fără ca această normă (sau alta) să facă vorbire despre încetarea mandatului prematură ori înainte de împlinirea termenului de 5 ani. Atingerea de către cel aflat sub puterea unui mandat limitat în timp a condiţiilor (standard) de pensionare nu poate duce la încetarea prematură - în considerarea atingerii respectivelor condiţii - a mandatului anterior obţinut, mandat care este şi rămâne unul limitat/mărginit la o anumită durată, predefinită de lege.

Nu s-au respectat nici etapele impuse de art. 103 şi urm. din Legea nr. 263/2010, respectiv: depunerea cererii de pensionare, urmată de întocmirea dosarului aferent împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, apoi emiterea deciziei de pensionare de către Casa Judeţeană de Pensii în cazul în care se constată îndeplinite cerinţele legale sau, după caz, respingerea acesteia.

În situaţia în care se admite cererea de pensionare de către instituţia competentă şi decizia este emisă, abia din acel moment s-ar putea dispune eliberarea din funcţie, întrucât doar acest act poate constitui fundamentul care stă la baza unui astfel de ordin. Or, în speţă, s-a emis ordinul de eliberare din funcţie fără să existe o cerere de pensionare, un dosar întocmit cu actele prevăzute de lege şi, la final, o decizie de pensionare.

Ordinul contestat este nelegal şi pentru că generează o dublă stare de discriminare, în raport cu: (a) un alt asistent judiciar din cadrul Ministerului Justiţiei (poate sunt mai mulţi, dar nu cunoaşte), respectiv, (b) cu bărbaţii din România ce pot lucra până împlinesc vârsta de 65 de ani.

Astfel, se află într-o situaţie discriminatorie faţă de colega B. având funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Arad, care este menţinută în funcţia de asistent judiciar şi după 28.01.2017 (dată la care avea îndeplinite condiţiile de pensionare) până la încetarea mandatului, chiar dacă la rândul său a îndeplinit condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă.

Prin adresa nr. x/02.03.2017, ca răspuns la solicitarea reclamantei înregistrată sub nr. x.025/2017, Ministerul Justiţiei a certificat faptul că d-nei B. i s-a permis continuarea activităţii în funcţia de asistent judiciar la Tribunalul Arad, până la data expirării numirii în funcţie, conform Ordinului nr. 2201/C/2013 (prin care şi reclamanta a fost numită în funcţia de asistent judiciar la Tribunalul Timiş) pentru a se evita o situaţie de discriminare dintre bărbaţi şi femei. Ministerul Justiţiei a considerat că d-na B. s-ar fi aflat într-o stare de discriminare dacă îi înceta mandatul, dar reclamantei nu i se aplică acelaşi standard.

De asemenea, se află într-o stare de discriminare în raport cu bărbaţii, prin faptul că i se îngrădeşte dreptul de a munci aceeaşi perioadă de timp ca şi bărbaţii, fiind obligată să se pensioneze la vârsta de 60 de ani, deşi vârsta de pensionare a bărbaţilor este de 65 de ani.

În acest sens invocă Directiva nr. 76/207/CEB a Consiliului din 9 februarie 1976; Directiva nr. 2002/73/CE din 23 septembrie 2002 de modificare a Directivei 76/207/CEE; Hotărârea Curţii din 26 februarie 1986 pronunţată în cauza Marshall vs. Southampton South-West Hampshire Area Health Authority (Marshall I), nr. 152/84, 1986 (Anglia). CJCE a afirmat că diferenţierea dintre vârsta de pensionare pentru bărbaţi şi femei contravine art. 5 din Directivă. Pe de altă parte, directiva se adresează statelor membre şi poate fi invocată în raporturile cu o instituţie publică, în această situaţie obligaţia de nediscriminare îi poate fi impusă direct.

Este nelegal ca pentru situaţii identice unii asistenţi judiciari să fie pensionaţi înainte de expirarea mandatului ori înainte de împlinirea vârstei de 65 ani, iar alţii să fie menţinuţi în funcţie chiar şi în situaţia în care întrunesc condiţiile pentru pensionare pentru limită de vârsta, intervenind puterea discreţionară a Ministerului Justiţiei care, ignorând principiul general al egalităţii de tratament, creează o situaţie dezavantajoasă reclamantei.

Prin aceste măsuri diferite se aduce atingere principiului egalităţii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, sens în care a făcut referire şi la Decizia nr. 1/1994 a Curţii Constituţionale.

Recurenta susţine că instanţa de fond nu a analizat deloc cele două situaţii de discriminare invocate, nu a motivat deloc de ce le consideră nefondate, nu a argumentat de ce înlătură aceste susţineri, ignorând total această apărare, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea acţiunii.

4. Apărările intimaţilor

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A susţinut că recurenta, în cadrul motivelor de recurs, invocă pentru prima dată discriminarea, în condiţiile în care nici prin plângerea prealabilă şi nici prin cererea introductivă nu a solicitat instanţei să constate existenţa discriminării, aceasta fiind o cerere nouă care nu a mai fost supusă judecăţii instanţei de fond. Reclamanta tinde să schimbe în recurs temeiul juridic iniţial al cererii, ceea ce echivalează cu inadmisibilitatea motivului de recurs privitor la discriminare, în acest sens fiind şi decizia nr. 760/2016 a Î.C.C.J., secţia a II-a civilă.

Mai mult, reclamanta nu şi-a manifestat niciodată intenţia de a continua executarea mandatului până la vârsta de pensionare a bărbaţilor, dimpotrivă, a susţinut că nu poate fi întrerupt mandatul de asistent judiciar guvernat de o dispoziţie specială în raport cu dispoziţiile generale referitoare la pensionare.

A mai arătat că, la fel ca magistraţii, asistenţii judiciari îşi pot pierde funcţia în condiţiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, putând fi eliberaţi din funcţie în timpul exercitării mandatului, altfel nefiind justificată prezenţa în lege a art. 113 alin. (1) potrivit cu care asistenţilor judiciari li se aplică motivele de eliberare din funcţie prevăzute de lege pentru judecători şi procurori. Este o dovadă a faptului că stabilitatea în funcţie sau stabilitatea pe durata mandatului nu semnifică faptul că asistentul judiciar rămâne în funcţie indiferent de situaţie şi că rămân inoperante dispoziţiile care dau posibilitatea demisiei, dispoziţiile referitoare la pensionare. Urmând acest raţionament, asistentul judiciar nu poate fi eliberat din funcţie nici în cazul în care s-ar constata incapacitatea profesională, nici în cazul în care ar fi condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni, cazuri de eliberare din funcţie prevăzute de asemenea la art. 65 din Legea nr. 303/2004, aplicabil şi asistenţilor judiciari, în virtutea art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să menţină în funcţie asistentul judiciar care, în executarea mandatului său a atins vârsta limită pentru pensionare, atunci ar fi găsit fie o formulă de trimitere la textul art. 83 din Legea nr. 303/2004, pe care reclamanta l-a şi folosit în apărare, dar pe care instanţa l-a respins considerând în mod corect că nu este aplicabil pentru că se adresează numai categoriilor prevăzute expres şi limitativ în text, fie ar fi introdus o dispoziţie distinctă în Legea 304/2004, reglementare cu caracter special.

Cum însă în reglementarea specială nu se găseşte niciun text relativ la această situaţie, în privinţa categoriei asistenţilor judiciari, potrivit art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi art. 65 alin. (1) lit. b) (eliberare din funcţie prin pensionare potrivit legii), sintagma potrivit legii, în speţă, nu poate trimite sau nu poate însemna decât potrivit reglementării generale în materie.

În ce priveşte suspendarea executării ordinului atacat arată că instanţa de fond în mod corect a respins cererea de suspendare reţinând că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa atacată în raport cu motivele de recurs invocate, apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta a fost numită în funcţia de asistent judiciar la Tribunalul Timiş începând cu data de 1.07.2013, pentru o perioadă de 5 ani. Prin actul administrativ atacat reprezentat de Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3513/C/27.09.2016 s-a dispus eliberarea reclamantei din funcţia de asistent judiciar la Tribunalul Timiş, începând cu data de 28.09.2016.

Ordinul a fost emis în conformitate cu disp. art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în baza disp. art. 52 şi art. 53 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de fond a respins acţiunea reţinând, în esenţă, că nefiind prevăzute alte dispoziţii legale privind pensionarea, aplicabile asistenţilor judiciari, în legislaţia care reglementează organizarea judiciară şi în statutul judecătorilor şi procurorilor, înseamnă că sunt aplicabile normele generale prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, conform cărora pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege (art. 52).

În conformitate cu art. 53 din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei, iar atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstei standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute la anexa nr. 5 din lege, ceea ce înseamnă că reclamanta îndeplineşte condiţiile de pensionare la vârsta de 60 de ani şi 5 luni, respectiv la data de 28 septembrie 2016.

Curtea a constatat că, în mod legal, la emiterea ordinului contestat au fost avute în vedere dispoziţiile legale arătate, conform cărora asistenţii judiciari sunt eliberaţi din funcţie prin pensionare, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010.

Cu privire la recursul formulat împotriva soluţiei date pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizând situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare nu este incident în cauză având în vedere că sentinţa respectă exigenţele instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de fond analizând motivele de fapt şi de drept invocate de părţi şi argumentând soluţia pronunţată. Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu soluţia instanţei şi cu argumentele prezentate în considerentele sentinţei nu este de natură să susţină critica privind nemotivarea sentinţei recurate.

Cât priveşte neanalizarea de către prima instanţă a motivului de nelegalitate a actului administrativ contestat vizând discriminarea, Înalta Curte reţine că pentru termenul de judecată din 16.02.2017, reclamanta a depus în dosarul de fond o completare la acţiune prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin prisma faptului că se află într-o vădită discriminare în raport cu un alt asistent judiciar din cadrul Ministerului Justiţiei, care a fost menţinut în funcţia de asistent judiciar şi după 28.01.2017, dată la care avea îndeplinite condiţiile de pensionare.

La termenul de judecată din 16.02.2017, instanţa, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii completării de acţiune depuse la data de 13.02.2017, excepţie pe care a unit-o cu fondul cauzei.

Pentru termenul de judecată din 16.03.2017, reclamanta a depus în dosarul de fond note de şedinţă prin care a învederat că se află într-o dublă situaţie de discriminare, atât în raport cu asistentul judiciar menţinut în funcţie după data de 28.01.2017, cât şi în raport cu bărbaţii, prin faptul că i se îngrădeşte dreptul de a munci aceeaşi perioadă de timp ca şi bărbaţii, fiind obligată să se pensioneze la vârsta de 60 de ani, deşi vârsta de pensionare a bărbaţilor este de 65 de ani. În cuprinsul acestor note de şedinţă, reclamanta a făcut referire la Directiva nr. 76/207/CEB a Consiliului din 9 februarie 1976; la Directiva nr. 2002/73/CE din 23 septembrie 2002 de modificare a Directivei 76/207/CEE şi la Hotărârea Curţii din 26 februarie 1986 pronunţată în cauza Marshall vs. Southampton South-West Hampshire Area Health Authority (Marshall I), nr. 152/84, 1986 (Anglia).

La data de 15.05.2017, reclamanta a depus un înscris prin care arată că renunţă la completarea de acţiune prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar instanţa a luat act de această renunţare în şedinţa de judecată din data de 15.05.2017.

În consecinţă, prin sentinţa recurată, instanţa a respins ca rămasă fără obiect excepţia tardivităţii cererii de completare a acţiunii şi nu a mai procedat la examinarea susţinerilor privind existenţa unei discriminări, tocmai pentru că reclamanta renunţase la cererea completatoare. După cum s-a arătat anterior, prin această cerere reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin prisma faptului că se află într-o vădită discriminare în raport cu un alt asistent judiciar din cadrul Ministerului Justiţiei, care a fost menţinut în funcţie şi după 28.01.2017, dată la care avea îndeplinite condiţiile de pensionare.

Renunţând la cererea completatoare, care conţine nu doar solicitarea de citare în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ci şi un nou motiv de nelegalitate a ordinului contestat, cel privind presupusa discriminare la care a fost supusă reclamanta, în considerarea căruia a formulat solicitarea de citare a CNCD, nu s-a mai impus analizarea susţinerilor din cererea completatoare.

Prima instanţă a respins ca rămasă fără obiect excepţia tardivităţii cererii de completare a acţiunii, invocată din oficiu, ceea ce înseamnă că a apreciat că, din moment ce s-a renunţat la această cerere, nu era necesar a analiza dacă a fost formulată cu respectarea disp. art. 204 alin. (1) C. proc. civ., deci nu se mai impunea a fi examinată, luând act de renunţarea la cererea completatoare în ansamblul său.

De altfel, excepţia fusese invocată cu privire la cererea completatoare în ansamblul său, astfel că dacă instanţa aprecia că renunţarea vizează doar solicitarea de citare a CNCD, s-ar fi impus discutarea excepţiei sub aspectul tardivităţii invocării unui nou motiv de nelegalitate a ordinului atacat.

Prin urmare, nu se poate considera că sentinţa nu este motivată în conformitate cu disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde argumentele instanţei referitoare la acest motiv de nelegalitate a ordinului, lipsa acestor argumente vizând discriminarea fiind determinată de faptul că reclamanta renunţase la cererea completatoare.

În măsura în care reclamanta, văzând soluţia de respingere ca rămasă fără obiect a excepţiei tardivităţii cererii de completare a acţiunii, aprecia că în mod greşit prima instanţă a luat act de această renunţare în şedinţa din data de 15.05.2017, ca reprezentând renunţarea nu doar la citarea CNCD, ci şi la motivul de nelegalitate privind discriminarea, avea posibilitatea să formuleze recurs împotriva încheierii din 15.05.2017, în conformitate cu disp. art. 466 alin. (4) C. proc. civ. conform cărora "(4) Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel". Art. 494 C. proc. civ. prevede că "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune". Prin urmare, câtă vreme instanţa de fond a luat act de renunţarea reclamantei la cererea completatoare şi, în consecinţă, nu a mai procedat la examinarea susţinerilor privind discriminarea, iar reclamanta nu a formulat recurs împotriva încheierii prin care s-a luat act de renunţare, Înalta Curte apreciază că nu poate analiza susţinerile din cererea de recurs referitoare la discriminare, care nu au făcut obiectul judecăţii în primă instanţă.

Cel de-al doilea motiv de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care este de asemenea nefondat, pentru argumentele ce urmează.

Instanţa de control judiciar constată că soluţia de respingere a acţiunii este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material.

Potrivit art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, asistenţilor judiciari li se aplică dispoziţiile legale privind motivele de eliberare din funcţie prevăzute de lege pentru judecători şi procurori.

Art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004 stabileşte că judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie prin pensionare, potrivit legii. În lipsa altor dispoziţii legale privind pensionarea, aplicabile asistenţilor judiciari, sintagma "potrivit legii" trebuie interpretată în sensul că devin aplicabile normele generale prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, conform cărora pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege (art. 52).

Potrivit art. 53 din aceeaşi lege, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei, iar atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstei standard de pensionare.

În mod legal, la emiterea ordinului contestat, au fost avute în vedere dispoziţiile legale sus menţionate, conform cărora asistenţii judiciari sunt eliberaţi din funcţie prin pensionare, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010.

Conform art. 111 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, asistenţii judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatului. Nu se poate reţine încălcarea în cauză a acestor dispoziţii, întrucât această reglementare nu înlătură aplicarea dispoziţiilor speciale ale art. 65 din Legea nr. 303/2004, care prevăd expres cazurile de eliberare din funcţie a judecătorilor şi procurorilor, dispoziţii aplicabile şi asistenţilor judiciari, în temeiul art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Înalta Curte apreciază că o interpretare contrară ar conduce la situaţia în care respectivul text de lege nu ar putea fi niciodată aplicabil în privinţa asistenţilor judiciari, ceea ce nu poate fi acceptat.

Se au în vedere şi cele statuate de Curtea Constituţională în sensul că prevederile legale care guvernează activitatea instanţelor judecătoreşti şi fixează poziţia lor faţă de lege, acceptă în mod unanim că "atribuţiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situaţiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din iniţiativă. Astfel, în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competenţa de a legifera, prin substituirea autorităţii competente în acest domeniu" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).

Nu poate fi reţinută nici încălcarea disp. art. 103 din Legea nr. 263/2010, întrucât acestea reglementează doar modul de stabilire şi de plată a pensiei, iar faptul că reclamanta nu a depus o cerere în acest sens nu înlătură incidenţa dispoziţiilor speciale privind cazurile de eliberare din funcţie anterior menţionate, ordinul de eliberare din funcţie putând fi emis în situaţia intervenirii unuia dintre cazurile prevăzute de art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, chiar dacă nu a fost depusă o cerere de pensionare la instituţia competentă să stabilească şi să emită decizia de pensionare.

În ceea ce priveşte disp. art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care stabilesc că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) pot fi menţinuţi în funcţie după împlinirea vârstei de pensionare prevăzută de lege, până la vârsta de 70 de ani, Înalta Curte constată că acestea se aplică doar categoriilor de personal expres şi limitativ prevăzute în text, respectiv judecători, procurori, magistraţi-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), nefiind aplicabil asistenţilor judiciari şi, în consecinţă, nici reclamantei din prezenta cauză.

Având în vedere stadiul procesual al litigiului care este soluţionat definitiv prin prezenta decizie, precum şi soluţia dată asupra fondului cauzei, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea criticilor recurentei care vizează soluţia dată cererii de suspendare executare ordin.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de A. împotriva sentinţei nr. 70/CA/2017 - PI din 12 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A. împotriva sentinţei nr. 70/CA/2017 - PI din 12 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iulie 2020.