SRI personnel sanctions: violation of right to defense and fair trial due to failure to admit classified evidence

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii:

1. anularea actului administrativ emis de pârât prin care i s-a aplicat reclamantului sancţiunea disciplinară a "amânării în gradul următor pe timp de un an";

2. anularea Ordinului Directorului S.R.I. prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia de "şef birou";

3. anularea Ordinului Directorului S.R.I. prin care s-a dispus mutarea reclamantului într-o altă garnizoană decât cea de domiciliu şi numirea într-o funcţie inferioară;

4. obligarea pârâtului la repunerea reclamantului în funcţia anterioară, de "şef birou";

5. obligarea pârâtului la plata de daune materiale constând în salariul nerealizat (diferenţa de venituri lunare dintre cele obţinute în funcţia de şef birou şi cele acordate pentru funcţia inferioară, pentru întreaga perioadă de timp cuprinsă între data eliberării din funcţie şi data repunerii efective în funcţia avută anterior;

6. obligarea pârâtului la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 10.000 Euro/echivalent în RON la cursul B.N.R.

La data de 13.06.2014 reclamantul A. şi-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul reducerii pretenţiilor solicitate prin capătul de cerere nr. x la suma de 1 leu.

La data de 17.09.2014 reclamantul şi-a modificat din nou cererea de chemare în judecată, solicitând:

1. anularea Hotărârii de a nu i se revalida avizul de securitate;

2. anularea Ordinului emis de Directorul pârâtului, prin care a fost trecut în rezervă;

3. obligarea pârâtului la repunerea reclamantului în funcţia de "şef birou" avută anterior;

4. obligarea pârâtului la plata de daune materiale precum şi la plata de daune morale în cuantum de 10.000 de Euro în echivalent în RON la cursul B.N.R.

Pârâtul S.R.I. a formulat cerere de strămutare a dosarului, care a fost admisă prin încheierea nr. 3823/15.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecarea cauzei fiind strămutată de la Curtea de Apel Ploieşti la Curtea de Apel Braşov, cu păstrarea actelor îndeplinite.

În consecinţă, prin încheierea din data de 22.10.2014 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, unde a fost înregistrată la data de 18.12.2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 51/F din 21 mai 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată, precizată şi modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 51/F din 21 mai 2015 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii.

3.1. În primul motiv de recurs, încadrabil în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că hotărârea judecătorească este nelegală, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în condiţiile în care instanţa a respins în mod nelegal cererea sa referitoare la încuviinţarea probei cu înscrisurile clasificate. De asemenea, instanţa a refuzat să procedeze la declasificarea actelor administrative contestate în cauză, precum şi a înscrisurilor relevante, chiar dacă acesta din urmă au calitatea de probe în dosar. Procedând astfel, instanţa a încălcat dreptul său la apărare, întrucât s-a aflat în imposibilitatea de a combate aspectele reţinute în actele administrative deduse judecăţii, precum şi în documentaţia care a stat la baza emiterii lor.

Recurentul opinează în sensul că, prin maniera de abordare şi de soluţionare a speţei, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, drept reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

3.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată nu este corespunzător motivată.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul a arătat faptul că hotărârea judecătorească atacată nu cuprinde acele argumente juridice concrete care pot fi verificate în raport de materialul probator administrat în cauză. Cu alte cuvinte, considerentele hotărârii cuprind o motivare generală, abstractă şi insuficientă, ceea ce echivalează cu lipsa acesteia. În plus, instanţa nu a răspuns la motivele de nelegalitate ale actelor administrative de sancţionare, ci doar s-a limitat să preia diferite pasaje din întâmpinarea depusă la dosar de partea adversă, ceea ce echivalează cu necercetarea cauzei.

3.3. În cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile de nelegalitate subsumate acestui motiv de casare au fost prezentate de recurent la dosar recurs.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul Serviciul Român de Informaţii a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la filele x recurs.

4.2. Recurentul A. a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului .

5. Procedura derulată în recurs

5.1. Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 10.02.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Părţile nu au formulat puncte de vedere la raport.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18.05.2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

5.2. Recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare .

Intimatul a depus note de şedinţă în care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, pe considerentul că aceasta nu are legătură cu speţa dedusă judecăţii.

La termenul de judecată din data de 22.09.2017, Înalta Curte a sesizat instanţa Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

A fost depusă la dosar Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 28.02.2019 prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate anterior arătată .

5.3. La termenul de judecată din data de 03.11.2017, Înalta Curte a respins cererea de declasificare a documentelor formulată de recurent, întrucât a avut în vedere faptul că cele mai multe dintre acestea sunt clasificate în clasa "strict secret" şi fac parte din categoria informaţiilor clasificate în clasa "secrete de stat", iar potrivit prevederilor art. 15 lit. f) din Legea nr. 182/2002 şi celor ale art. 19 din H.G. nr. 585/2002, documentele conţinând acest tip de informaţii pot fi declasificate doar prin Hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului.

5.4. La termenul de judecată din data de 23.11.2018, în baza dispoziţiilor art. 492 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a încuviinţat recurentului administrarea probei cu înscrisuri.

Au fost înaintate la Compartimentul Documente Clasificate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie înscrisurile cu caracter "stric secret" şi "secret".

5.5. Ambele părţi au depus la dosar concluzii scrise .

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

1. Argumentele de fapt şi drept relevante

Aşa cum s-a precizat la pct. I.1 al prezentei decizii, recurentul-reclamant A. a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect:

- anularea actului administrativ emis de pârât prin care i s-a aplicat sancţiunea disciplinară a "amânării în gradul următor pe timp de un an";

- anularea Ordinului Directorului S.R.I. prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de "şef birou";

- anularea Ordinului Directorului S.R.I. prin care s-a dispus mutarea reclamantului într-o altă garnizoană decât cea de domiciliu şi numirea într-o funcţie inferioară;

- obligarea pârâtului la repunerea reclamantului în funcţia anterioară, de "şef birou";

- obligarea pârâtului la plata de daune materiale constând în salariul nerealizat (diferenţa de venituri lunare dintre cele obţinute în funcţia de şef birou şi cele acordate pentru funcţia inferioară pentru întreaga perioadă de timp cuprinsă între data eliberării din funcţie şi data repunerii efective în funcţia avută anterior;

- obligarea pârâtului la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 1 leu la cursul B.N.R.

La data de 17.09.2014, reclamantul şi-a modificat acţiunea, în sensul că a solicitat:

- anularea Hotărârii de a nu i se revalida avizul de securitate;

- anularea Ordinului emis de Directorul SRI prin care a fost trecut în rezervă;

- obligarea pârâtului la repunerea reclamantului în funcţia de "şef birou" avută anterior;

- obligarea pârâtului la plata de daune materiale precum şi la plata de daune morale în cuantum de 10.000 de Euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele argumente juridice:

Reclamantul A. a avut calitatea de cadru militar activ în Serviciul Român de Informaţii, fiind angajat în funcţia de "şef birou". Prin Ordinul emis de pârât la data de 13.12.2013, s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de "şef birou", iar acesta a fost pus la dispoziţia unităţii până la finalizarea verificării speciale ordonată de conducerea instituţiei.

În urma verificărilor efectuate, a fost întocmit Raportul (…) prin care au fost dispuse mai multe măsuri, printre care şi sancţionarea reclamantului cu "amânarea înaintării în grad" pe timp de 1 an.

Prin Ordinul (…) emis de pârât la data de 07.03.2014, reclamantul a fost mutat la o altă unitate.

În actele administrative anterior nominalizate, s-a reţinut faptul că au existat unele deficienţe în activitatea reclamantului care au avut repercusiuni asupra activităţii structurii din care acesta făcea parte. În atare situaţie, s-a dispus numirea reclamantului pe o funcţie de execuţie în profil neoperativ, potrivit pregătirii şi experienţei sale profesionale, precum şi criteriilor de management resurse umane. Actele în discuţie s-au întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 76, art. 78 din Legea nr. 80/1995, pe ordinele interne în materie, precum şi prevederile din Ghidului Carierei în S.R.I.

Ulterior, reclamantului i-a fost retras de către pârât avizul de securitate şi s-a dispus prin Ordin S.R.I trecerea acestuia în rezervă.

Reclamantul invocă încălcarea dreptului său la apărare în cadrul procedurilor desfăşurate împotriva sa, faptul că nu i s-a adus la cunoştinţă actul administrativ prin care s-a aplicat iniţial sancţiunea disciplinară, faptul că actul administrativ prin care a fost eliberat din funcţia de şef birou nu i-a fost comunicat şi că, în realitate, a fost sancţionat de două ori de către pârât.

Prima instanţă a apreciat că actele administrative contestate în cauză sunt legale.

Astfel, reclamantul a fost cadru militar activ în cadrul S.R.I., având gradul de maior, iar raporturile de muncă ale acestuia au fost guvernate atât de Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare cât şi de dispoziţiile Regulamentului de Ordine interioară în unitate şi Regulamentele şi Ordinele interne specifice S.R.I.

Potrivit dispoziţiilor art. 76 din Legea nr. 80/1995:

"Mutarea cadrelor militare în activitate dintr-o unitate în alta, precum şi schimbarea din funcţii în cadrul aceleiaşi unităţi se efectuează o singură dată pe an, cu excepţia situaţiilor deosebite stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale."

În temeiul prevederilor art. 78 din aceeaşi lege:

"Numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie în unităţile militare, cu excepţia funcţiilor publice în care numirea se face potrivit legii, precum şi detaşarea cadrelor militare în condiţiile art. 77 se fac, în timp de pace şi în timp de război, conform competenţelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale."

Ordinul Directorului S.R.I. prin care s-a dispus "amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1 an" în ceea ce îl priveşte pe reclamant i-a fost comunicat acestuia verbal de către şeful D.G.M.R.U.O. al D.J.I. Prahova, iar reclamantul a semnat adresa prin care îi erau aduse la cunoştinţă atât aspectele comunicate verbal la data de 28.02.2014 cât şi motivarea deciziei de sancţionare.

Prima instanţă a considerat că în actul administrativ de sancţionare a reclamantului au fost expuse pe larg motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii sale.

Reclamantul a formulat contestaţie administrativă împotriva Ordinului anterior arătat care a fost analizată de către o Comisie constituită în temeiul regulamentelor militare/ordinelor interne. Această Comisie a apreciat că se impune respingerea contestaţiei şi menţinerea sancţiunii disciplinare aplicate reclamantului.

În cadrul interogatoriului luat de către instanţă, reclamantul a răspuns la întrebarea nr. 2 în sensul că:

"i s-a citit un document la data de 28.02.2014 (…) din care rezulta sancţionarea." În răspunsul dat la întrebarea nr. 3, reclamantul a precizat că:

"a uzat de căile legale de contestare a măsurilor aplicate (…)." În raport de aceste răspunsuri, instanţa de fond a apreciat că nu poate reţine susţinerile reclamantului în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare sau că actul administrativ contestat este nemotivat în fapt şi în drept.

Concluzia primei instanţe a fost aceea că şi Ordinul (…) emis în data de 13.12.2013 de către pârât, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de "şef birou" şi mutarea acestuia pe o altă funcţie este temeinic şi legal. Acesta a fost emis în aplicarea dispoziţiilor art. 78 alin. (1) şi a art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi a normelor interne S.R.I., iar măsura respectivă a fost luată ca "act managerial", astfel cum acesta este definit de art. 39 alin. (3) lit. c) din O.D. S.R.I. nr. (…) privind aprobarea Ghidului Carierei în S.R.I.

Potrivit prevederilor art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995:

"Situaţia ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate, care sunt puşi la dispoziţie, se soluţionează după cum urmează: pentru cei puşi la dispoziţie în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere, în termen de cel mult 3 luni. În cazuri excepţionale, cu aprobarea ministrului apărării naţionale, acest termen poate fi prelungit cu încă cel mult 3 luni. Pe timpul cât se află în această situaţie, cei în cauză îndeplinesc atribuţiile stabilite de comandanţii unităţilor militare la a căror dispoziţie sunt;"

Potrivit art. 109 alin. (1) din acelaşi act normativ:

"Dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Justiţiei, respectiv serviciilor de stat specializate în domeniul apărării şi siguranţei naţionale care, potrivit legii, au în structurile proprii personal militar.

Din înscrisurile clasificate depuse de pârât rezultă faptul că reclamantul a fost audiat de către o comisie de verificare specială, iar acestuia i-a fost respectat dreptul de a-şi prezenta propriile puncte de vedere în legătură cu aspectele care au făcut obiectul cercetărilor respective.

În răspunsul dat de reclamant la interogatoriul administrat în faţa instanţei (întrebarea nr. 6) acesta a arătat că:

"a fost chemat în faţa comisiei şi că a explicat punctul său de vedere (…)". La întrebările nr. 2, 3, 4 şi 5 din interogatoriu, reclamantul a recunoscut că a fost informat despre aplicarea sancţiunii şi a uzat de căile legale de contestare a măsurilor aplicate, că a fost convocat pentru a i se aduce la cunoştinţă hotărârea Comisiei de cercetare, dar şi că instituţia i-a răspuns în termen la fiecare solicitare.

Prima instanţă a apreciat că actul administrativ prin care reclamantului i-a fost retras accesul la informaţii clasificate este legal emis.

Retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate nu are natură disciplinară sau contravenţională şi nu reprezintă o sancţiune pentru acţiunile sau inacţiunile care constituie elemente de incompatibilitate pentru acces la informaţii clasificate, fiind un act administrativ prevăzut de dispoziţiile de art. 9 lit. d) din Legea nr. 182/2002 ca o măsură de protecţie a informaţiilor clasificate.

Conform dispoziţiilor art. 28 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 şi a art. 155 din H.G. nr. 585/2002, dreptul de acces la informaţii clasificate se acordă numai pentru o perioadă limitată de până la 4 ani şi în această perioadă pot fi reluate oricând verificările, în sensul de a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, astfel că, pentru efectuarea verificărilor şi pentru a se lua măsura de retragere a autorizaţiei nu este necesară şi nici obligatorie nicio sesizare şi nicio solicitare de revalidare.

În cauză, retragerea autorizaţiei se poate dispune de structura de securitate, iar verificările de securitate în ceea ce îl priveşte pe reclamant au evidenţiat criterii de incompatibilitate pentru accesul la informaţii clasificate, situaţie care a determinat în mod evident trecerea acestuia în rezervă din oficiu.

Este nefondată susţinerea reclamantului privind necomunicarea actului administrativ de retragere a accesului la informaţii clasificate şi privarea sa, în acest mod, de posibilitatea de a cunoaşte toate motivele de drept avute în vedere de către autoritatea emitentă şi de a formula apărări.

Din actele dosarului, rezultă că reclamantului i s-a adus la cunoştinţă încetarea valabilităţii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi, prin urmare, retragerea acesteia, existând posibilitatea efectivă de contestare, care, de altfel, a şi fost valorificată, atât în procedura administrativă cât şi în procedura judiciară.

În plus de aceasta, la completarea chestionarului de securitate, reclamantul a fost de acord ca neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată, astfel cum se prevede expres în dispoziţiile H.G. nr. 585/2002.

Curtea de Apel a reţinut faptul că efectul nevalidării avizului privind accesul reclamantului la informaţii clasificate a avut drept consecinţă trecerea acestuia în rezervă. Ca atare, la emiterea Ordinului de trecere în rezervă, pârâtul a respectat dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. b), precum şi cele ale art. 85 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

Nu sunt fondate în cauză nici susţinerile reclamantului referitoare la încălcarea de către pârât a dispoziţiilor art. 22 alin. (3), art. 99 alin. (2) din Regulamentul disciplinei militare, art. 7 alin. (1) din Statutul cadrelor militare, art. 6 alin. (3) lit. e) şi l) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul nr. M64/10.06.2013 al Ministrului Apărării Naţionale.

Prima instanţă a concluzionat în sensul că reclamantului i-a fost respectat dreptul la apărare, deoarece a fost audiat în faţa Comisiei pentru a da explicaţii cu privire la faptele săvârşite, i-a fost permis să prezente toate elementele considerate utile în apărarea sa, iar, în cauză, emitentul actelor contestate a acţionat potrivit competenţelor conferite de art. 23 din Legea nr. 14/1992, care permit aplicarea de sancţiuni disciplinare prin Ordin dat în conformitate cu prevederile legale.

Înalta Curte nu împărtăşeşte soluţia judecătorului fondului cauzei pentru că reflectă o abordare superficială a cauzei .

Reevaluând materialul probator administrat în cauză prin prisma cadrului normativ aplicabil şi răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., dar şi la apărările intimatului din cadrul întâmpinării depuse la dosar, instanţa de control judiciar constată următoarele:

1.1. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii")

Motivul de casare în discuţie are în vedere neregularităţi procedurale, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului, în speţă, principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a încălcat dreptul la apărare al recurentului în condiţiile în care, în aplicarea dispoziţiilor art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu a pus în vedere intimatului Serviciul Român de Informaţii să depună la Compartimentul Documente Clasificate al instanţei întreaga documentaţie clasificată, precum şi actele normative cu caracter secret care au stat la baza emiterii actelor administrative deduse controlului de legalitate în prezenta cauză.

Aceste documente clasificate au fost depuse, în mare parte, abia în recurs, la Compartimentul Documente Clasificate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de control judiciar consideră că prima instanţă, procedând astfel, a încălcat şi principiul rolului activ al judecătorului, reglementat de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.

Conform alin. (2) din norma anterior indicată:

"Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral s-au înscris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

În raport de această prevedere legală, prima instanţă trebuia să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării probei cu înscrisurile cu conţinut secret care au fundamentat emiterea actelor administrative contestate în cauză şi să solicite, aşa cum s-a arătat mai sus, prezentarea acestora la Compartimentul Documente Clasificate al instanţei.

În consecinţă, în raport de aspectele anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare analizat.

1.2. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

În acelaşi timp, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta nu îndeplineşte exigenţele menţionate de textul legal mai sus citat.

Judecătorul fondului nu a clarificat aspectele esenţiale ale speţei, în condiţiile în care la pronunţarea soluţiei nu s-a raportat la întreaga documentaţie cu caracter clasificat care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate de recurent.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esenţă invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

În aceste condiţii, vătămarea procesuală cauzată nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanţa de trimitere urmează să procedeze la analizarea cauzei din perspectiva tuturor motivelor de nelegalitate invocate de recurent cu privire la actele administrative contestate şi a apărărilor formulate în cauză de partea adversă, cu luarea în considerare a întregii documentaţii clasificate care a stat la baza emiterii acestor acte administrative.

1.3. În raport de motivul de casare anterior reţinut, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 51/F din 21 mai 2015 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iulie 2020.