Negative Conflict of Jurisdiction over Consolidation of Territorial Competence After Remand for Jurisdictional Realignment

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei; Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamanta RNP Romsilva, prin Direcţia Silvică Gorj, a solicitat pe cale de ordonanţă preşedinţială, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, admiterea cererii şi obligarea pârâtului la suspendarea procedurii de atribuire a fondurilor de vânătoare (fonduri cinegetice) nr. 4, denumit Dumbrava, nr. 5, denumit Tismana şi nr. 7, denumit Runcu, judeţ Gorj până la soluţionarea dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea.

Prin sentinţa civilă nr. 1501 din 2 decembrie 2019, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii ordonanţei preşedinţiale, invocată prin întâmpinare, şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta RNP Romsilva prin Direcţia Silvică Gorj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta RNP Romsilva prin Direcţia Silvică Gorj, iar prin decizia civilă nr. 207 din 4 februarie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal în complet specializat în materia contenciosului administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă la data de 17.02.2020, sub nr. x/2019*.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 303 din 17 martie 2020, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului. Având în vedere că sediul pârâtului Ministerul Apelor şi Pădurilor este în municipiul Bucureşti, din perspectiva competenţei teritoriale, Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal este competent să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 6.04.2020, sub acelaşi număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 1003 din 30 aprilie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, ridicată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia competentă în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut incidenţa art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia, reclamantul se va adresa instanţei de la domiciliul sau sediul său, dacă persoana juridică de drept privat care sesizează instanţa de contencios administrativ (şi care, potrivit legii, a obţinut statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public) are, în raportul juridic concret dedus judecăţii, calitatea de persoană care se consideră vătămată într-un drept sau într-un interes legitim.

3. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Se constată că prezenta cauză, aflată în conflict negativ de competenţă, are ca obiect o cerere de ordonanţă preşedinţială formulată de către reclamanta RNP Romsilva prin Direcţia Silvică Gorj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Pe parcursul primului ciclu procesual al litigiului dedus judecăţii, fondul cererii de ordonanţă preşedinţială a fost soluţionat de către o instanţă civilă, respectiv Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, care nu a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, astfel cum rezultă din încheierea pronunţată la data de 15.11.2019.

Urmare admiterii apelului şi anulării sentinţei atacate, cauza a fost trimisă spre rejudecare aceluiaşi tribunal (Tribunalul Vâlcea), în complet specializat în materia contenciosului administrativ.

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.", iar în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) acelaşi Cod, "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că "În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop".

Textele menţionate sunt expresia intenţiei legiuitorului de a stabili clar aspectul competenţei unei instanţe, nerespectarea termenului procedural de invocare a necompetenţei atrăgând decăderea din dreptul de a pune în discuţie necompetenţa instanţei, respectiv lipsirea instanţei sesizate de posibilitatea invocării necompetenţei cu depăşirea termenului procedural menţionat, cu consecinţa corelativă a consolidării competenţei instanţei iniţial învestite, independent de norma care reglementează competenţa instanţei.

Efectul omisiunii de a invoca necompetenţa teritorială la primul termen de judecată la care părţile erau legal citate este stabilirea competenţei instanţei iniţial învestite de a soluţiona cererea de chemare în judecată. De lege lata, declinarea competenţei ulterior acestui moment nu mai este cu putinţă, odată depăşit termenul procedural de invocare a necompetenţei, instanţa rămânând competentă să judece, chiar dacă virtual dispoziţia legală incidentă ar fi menţionat competenţa altei instanţe.

Totodată, prin decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Compeltul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necomptetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.. În mod similar, în spiritul acestei interpretări, aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa neinvocării excepţiei de necompetenţă teritorială.

În cauză, dispoziţia Tribunalului Vâlcea de declinare a competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti a intervenit după anularea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fără ca o eventuală necompetenţă teritorială să fi fost invocată în faţa primei instanţe, la primul termen de judecată cu părţile legal citate.

Aşadar, din moment ce instanţa de apel a dispus prin hotărâre definitivă trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal în complet specializat în materia contenciosului administrativ, invocarea de către Tribunalul Vâlcea a excepţiei de necompetenţă teritorială în al doilea ciclu procesual, după anularea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, nu mai este posibilă, întrucât excepţia de necompetenţă teritorială nu a fost invocată în termenul reglementat de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., iar expirarea acestui termen atrage, conform art. 185 alin. (1) din acelaşi cod, decăderea din dreptul de a o mai invoca, chiar dacă aceasta este de ordine publică.

Astfel, Tribunalul Vâlcea rămâne să soluţioneze acţiunea în fond, fără a putea invoca excepţia în discuţie ulterior depăşirii termenului legal, în condiţiile în care competenţa teritorială a fost deja dobândită de această instanţă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă, pentru care legiuitorul a stabilit că poate fi invocată până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă (complete specializate în contencios administrativ şi fiscal).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Gorj şi pe pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă (complete specializate în contencios administrativ şi fiscal).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iulie 2020.