Scheduling of non-urgent administrative appeals: objection to case delay under Art. 522 CPC based on reasonable time and court workload

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra plângerii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2020, în dosarul nr. x/2019, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, intimata-reclamantă A. a formulat contestaţie la tergiversarea procesului, arătând, în esenţă, că termenul fixat pentru soluţionarea recursului la data de 7 octombrie 2021 este de natură să încalce prevederile art. 6 din CEDO, dar şi art. 47 alin. (8) din Legea nr. 317/2004.

Prin încheierea din 28 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă contestaţia la tergiversarea procesului formulată de intimata-reclamantă A..

Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a reţinut că nu este incidentă ipoteza prevăzută de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., referitoare la situaţia în care instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil, întrucât, la stabilirea termenului de judecată s-a ţinut seama de planificarea şedinţelor completului de judecată, de încărcătura acestora, data înregistrării dosarului de recurs, precum şi obiectul cauzei. În acelaşi sens, s-a reţinut că nu sunt incidente în cauză nici dispoziţiile art. 47 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, invocate de petentă.

Împotriva încheierii din 28 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat plângere petenta A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 iunie 2020, sub numărul x/2019/a1.

În motivarea plângerii, petenta a susţinut, în esenţă, că încheierea din 28 mai 2020 este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 522 alin. (1) şi (2) pct. 1 C. proc. civ., acesta fiind temeiul de drept invocat în susţinerea contestaţiei privind tergiversarea procesului şi a cărui ipoteză era îndeplinită în ceea ce priveşte contestaţia formulată.

A arătat petenta că aspectele reţinute de instanţă în motivarea încheierii nu sunt de natură să justifice acordarea termenului în anul 2021, pentru judecarea recursului formulat în cauză de către partea adversă şi care trebuie soluţionat cu celeritate, având în vedere natura cauzei şi prevederile art. 47 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare începând cu data de 16 octombrie 2018 (deci anterior pronunţării sentinţei ce face obiectul recursului declarat în cauză de către Inspecţia Judiciară).

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este neîntemeiată.

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;

2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia sa îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

Articolele 522-526 din C. proc. civ., reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestaţie privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, fiind precizate expres situaţiile în care părţile sau/şi procurorul pot formula contestaţia.

Deşi în prezenta cauză petenta a susţinut incidenţa primului (pct. 1), iar nu a ultimului caz (pct. 4) dintre cele reglementate de art. 522 C. proc. civ., se observă că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestaţie este pasivitatea instanţei de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părţilor şi terţilor şi nu le foloseşte sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestaţia privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, şi nu ca o sancţiune aplicată judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligaţii trebuie apreciată şi justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.

În jurisprudenţa instanţelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de durate medie de soluţionare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfăşurării anumitor proceduri prealabile specifice.

În cauza de faţă, recursul declarat de pârâta Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 5 februarie 2020, fiind stabilit primul termen de judecată la data de 7 octombrie 2021.

La data de 20 septembrie 2018, Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Hotărârârea nr. 109, prin care s-au aprobat la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie măsurile propuse cu referire la repartizarea pe şedinţe a dosarelor înregistrate, fără termen acordat şi calendarul şedinţelor de judecată pentru fiecare complet, într-o primă etapă, pentru anul 2019, iar la data de 20 decembrie 2018 s-a emis Hotărârea prin care s-a aprobat calendarul şedinţelor de judecată pentru anul 2021, respectiv Hotărârea nr. 110, prin care s-a aprobat la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal lista cauzelor/obiectelor urgente, procedura de fixare a primului termen de judecată.

Cât priveşte termenele pentru judecata pe fond a recursurilor ce formează obiectele celorlalte dosare (neincluse în lista cauzelor/obiectelor urgente), acestea sunt stabilite de completurile de judecată cu respecarea ordinii înregistrării dosarelor pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în raport de hotărârile antemenţionate şi a dispoziţiilor art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3) raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamantul de ordine interioară al instanţelor.

Din punct de vedere al obiectului cauzei, dosarul privind recursul declarat de pârâta Inspecţia Judiciară nu se încadrează în lista cauzelor/obiectelor urgente. În atare condiţii, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere din data de 20 decembrie 2018 prin care s-a aprobat, la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, calendarul şedinţelor de judecată pentru fiecare complet, pentru anul 2021, primul termen pentru judecata recursului a fost stabilit la data de 7 octombrie 2021, în raport de data înregistrării dosarului nr. x/2019 pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., trebuie precizat că acesta trebuie privit ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului.

Noţiunea de termen de finalizare trebuie apreciată însă nu prin raportare la elemente subiective, care ţin de dorinţa părţii de a-i fi soluţionată cauza într-un termen cât mai scurt, ci de posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, impusă de dispoziţiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 coroborate cu cele ale art. 493 din C. proc. civ.

Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, a procedat mai întâi la comunicarea actelor de procedură către părţi şi ulterior a trecut la fixarea primului termen de judecată.

Din această perspectivă, la analiza respectării "termenului de finalizare a unei proceduri" în soluţionarea cauzei, trebuie luate în considerare şi alte elemente obiective, care ţin de încărcătura instanţei de judecată pe rolul căreia a fost înregistrată cauza şi, implicit, a completului învestit cu soluţionarea dosarului.

În ceea ce priveşte şi motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., se reţine că, în cazul recursului care este de competenţa Înaltei Curţi, noţiunea de termen optim şi previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispoziţiile anterior menţionate. Or, în cauză, au fost respectate toate etapele legale referitoare la procedura de regularizare prevăzute de C. proc. civ. şi fixarea termenului de judecată.

În acest context, Înalta Curte constată că, la momentul stabilirii termenului de judecată în cauză, au fost avute în vedere de către completul învestit cu soluţionarea recursului împrejurări obiective ce ţin de planificarea şedinţelor completului de judecată, de încărcătura acestuia şi de necesitatea respectării dreptului părţilor la apărare, luându-se în considerare şi obiectul cauzei deduse judecăţii.

În referire la trimiterile făcute de petenta A. la aplicabilitatea prevederilor art. 47 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte reţine că dispoziţiile incidente cererii sale de contestare a rezoluţiei de clasare sunt cele prevăzute la art. 451 din Legea nr. 317/2004, ce nu stabilesc obligaţia de soluţionare a cauzei într-un termen de 6 luni.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că susţinerile petentei nu pot fi primite, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 525 C. proc. civ., va respinge plângerea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de A. împotriva încheierii din 28 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iulie 2020.