Standing of project partner to challenge administrative act refusing validation of payment claim under funding contract

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia Europeana pentru Progres, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic şi intervenienta Universitatea A. Bucureşti, a solicitat anularea scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 27251/28.12.2015 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 71.996 RON, reprezentând diferenţa nevalidată din cererea de plată nr. x pentru partenerul 1, şi la plata dobânzii legale aferente.

II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin sentinţa civilă nr. 1594 din 3 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de interes şi a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia Europeana pentru Progres, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic şi intervenienta Universitatea A. Bucureşti, ca lipsită de interes.

III Recursul formulat de reclamantă

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6, 7 şi 8) C. proc. civ.

Din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre ce cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât instanţa de fond a analizat situaţia de fapt prin prisma cererilor de rambursare, deşi în cauză s-a făcut cerere de plată şi nu de rambursare.

S-a arătat că menţiunile din sentinţa în care se analizează acţiunea prin prisma interesului titularului acţiunii sunt contradictorii faţă de cele reţinute prin încheierea din 21.12.2016, prin care s-a analizat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Astfel, instanţa a apreciat prin încheierea din 21.12.2016 că reclamanta are dreptul de a contesta actul emis de intimată, iar prin sentinţa pronunţată a repus în discuţie dreptul reclamantei de a acţiona, menţionând că analiza acestor aspecte se face prin prisma interesului acţiunii.

Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond şi din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 7 din C. proc. civ., apreciind că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, întrucât instanţa de fond, deşi a constatat prin încheierea din 21.12.2016 că acţiunea este admisibilă, totuşi prin sentinţa pronunţată a constatat că reclamanta nu are interes, revenind asupra dispoziţiilor reţinute prin încheierea din 21.12.2016.

În fine, recurenta a criticat soluţia instanţei de fond raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că în cauză au fost aplicate greşit normele de drept material.

În acest sens, recurenta a susţinut că prima instanţă a aplicat dispoziţiile referitoare la cererea de rambursare, în loc să aplice dispoziţiile referitoare la cererea de plată.

S-a arătat că nu există nici un text legal care să oblige reclamanta ca după parcurgerea procedurii cererii de plată, în cazul respingerii acesteia, să parcurgă o a doua procedură, cea a cererii de rambursare, care presupune, însă, plata sumelor de bani şi apoi recuperarea acestora.

În opinia recurentei, instanţa de fond a apreciat greşit normele legale în privinţa partenerului de a acţiona în judecată în cazul neplăţii sumelor de bani, încălcând dispoziţiile art. 2016 din C. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 80 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a mai arătat că instanţa de fond trebuia, în virtutea dispoziţiilor art. 1270 C. civ., să aplice regulile contractuale menţionate de părţi în contractul de finanţare, inclusiv în anexele acestuia.

Recurenta a susţinut că, raportat la prevederile contractuale asumate de intimată, dar şi raportat la acordul de parteneriat, este în situaţia în care cheltuielile asumate în cadrul proiectului trebuie achitate de către intimată, reclamanta având dreptul de a le solicita în caz de refuz.

IV Apărările formulate de intimatul-pârât

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

A arătat că instanţa de fond a analizat în mod corect a analizat cererea de chemare în judecată, în raport de prevederile legale aplicabile în speţă.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Un prim argument de nelegalitate se referă la incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Deşi la punctul 6 sunt trei motive distincte, este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare, şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Este de principiu că, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se va arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă şi nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept, sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligaţie esenţială, a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Astfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, şi de altfel ea se circumscrie şi noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Circumstanţiind aceste aspecte teoretice la speţa dedusă judecăţii, se observă că motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat în prezentul demers judiciar, este nefondat.

Astfel, verificând considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte constată că menţiunile din sentinţa instanţei de fond în care se analizează acţiunea prin prisma interesului titularului acţiunii nu sunt contradictorii faţă de cele reţinute prin încheierea din 21 decembrie 2016, prin care s-a analizat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat, pe de o parte, anularea scrisorii standard nr. 27251/28.12.2015 de informare a beneficiarului Universitatea A. Bucureşti, emisă de pârât, scrisoare prin care beneficiarului i-a fost adusă la cunoştinţă invalidarea de la plată a sumei de 71.996 RON, şi, pe de altă parte, obligarea pârâtului la plata sumei de 71.996 RON şi a dobânzii legale aferente.

Prin încheierea din 21 decembrie 2016, prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată prin prisma motivelor privind lipsa calităţii procesuale active, reţinând că este admisibilă cererea de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat anularea scrisorii standard nr. 27251/28.12.2015 de informare a beneficiarului Universitatea A. Bucureşti, emise de pârât, şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la repararea vătămării pretins a fi fost suferită de către reclamantă, respectiv la plata sumei de 71.996 RON şi a dobânzii legale aferente.

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), lit. p) din Legea nr. 554/2004, poate fi reclamant, având calitate procesuală activă, iar cererea de chemare în judecată este admisibilă, orice persoană, dacă îndeplineşte condiţia de a se considera vătămată, de către o autoritate publică, într-un drept sau interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat reclamantului sau altui subiect de drept. A precizat că stabilirea existenţei unei vătămări aduse unui drept sau unui interes legitim este o problemă de fond.

Prin sentinţa nr. 1594/03.05.2017, instanţa a constatat că acţiunea este lipsită de interes, reţinând că pârâtul nu poate fi ţinut în mod direct faţă de reclamantă la plata sumei de bani pretinse prin cererea de chemare în judecată, întrucât beneficiarul este cel care are obligaţia de a completa şi transmite CNDIPT OI POSDRU cererile de rambursare, iar efectuarea plăţilor nu se face direct partenerului, ci beneficiarului, urmând ca acesta din urmă să vireze partenerilor sumele validate ulterior încasării.

Instanţa de control judiciar constată că reţinerile din motivarea soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, privind calitatea procesuală activă, nu sunt în contradicţie cu cele din motivarea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei de interes a acţiunii. Raportat la solicitarea reclamantei de anulare a scrisorii standard nr. 27251/28.12.2015 de informare a beneficiarului Universitatea A. Bucureşti şi de obligare a pârâtului la plata sumei de 71.996 RON şi a dobânzii legale aferente, instanţa de fond a constatat prin respingerea excepţiei inadmisibilităţii că reclamanta are calitate procesuală activă, îndeplinind condiţia de a se considera vătămată, de către o autoritate publică, într-un drept sau interes legitim, printr-un act administrativ, precizând că stabilirea existenţei unei vătămări aduse unui drept sau unui interes legitim este o problemă de fond, iar ulterior a apreciat că acţiunea formulată de cel care are calitate procesuală este lipsită de interes.

Este nefondat, faţă de cele arătate, şi motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că nu se ridică problema autorităţii de lucru judecat a încheierii din 21 decembrie 2016, ci a aspectelor contradictorii în soluţionarea celor două excepţii.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este fondat.

A apreciat greşit instanţa de fond lipsa de interes a reclamantei, faţă de prevederile contractului de finanţare şi ale acordului de parteneriat, raportat la art. 1270 alin. (1) din C. civ.

Prin cererea de plată nr. x/13.11.2015, beneficiarul a solicitat plata sumei de 71.996 RON pentru reclamantă, partener în acordul de parteneriat, însă prin Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 27251/28.12.2015 a fost validată suma de 0 RON din suma solicitată pentru reclamantă, cu motivarea că sumele reprezentând contravaloarea salariilor nu au fost însoţite de documente justificative tehnice şi financiare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, partener în cadrul acordului de parteneriat, a solicitat anularea scrisorii standard de informare a beneficiarului şi obligarea pârâtului la plata sumei de 71.996 RON, solicitată prin cererea de plată nr. x şi nevalidată.

Având în vedere art. 1270 alin. (1) din C. civ. "(1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante", potrivit art. 15 alin. (1) din contractul de finanţare, acordul de parteneriat este parte integrantă din acesta.

În baza art. 7.2 din Acordul de parteneriat, cheltuielile eligibile efectuate de către parteneri sunt rambursate de către AM/OI pe baza documentelor justificative prezentate, în condiţiile stabilite în contractul de finanţare, iar potrivit art. 9.1., 9.3, 9.4, în vederea rambursării de către AMPOSDRU a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, fiecare partener, pe baza activităţilor desfăşurate şi conform timpului alocat, emite o cerere de rambursare (conform prevederilor legale) către liderul de parteneriat în termen de 10 zile lucrătoare, sumele aferente prefinanţării solicitate şi rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului de către parteneriat fiind primite în contul/conturile indicate, deschise pe numele liderului de parteneriat, iar liderul de parteneriat are obligaţia de a transfera partenerilor, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării, sumele ce se cuvin fiecărei entităţi din cadrul parteneriatului.

Deşi liderul de parteneriat, beneficiarul, este cel care, potrivit contractului de finanţare, formulează cererea de plată, inclusiv pentru cheltuielile efectuate de parteneri, acestea privesc în mod direct cheltuieli efectuate de către aceştia, astfel că în mod greşit s-a reţinut prin sentinţa recurată, faţă de prevederile contractului de finanţare şi ale acordului de parteneriat, raportat la art. 1270 alin. (1) din C. civ., lipsa de interes a reclamantei, în calitate de partener, în formularea cererii în contencios administrativ referitoare la refuzul pârâtului de validare a sumei solicitate de partener, în baza acordului de parteneriat, parte integrantă a contractului de finanţare, refuz ale cărui efecte se produc în mod direct asupra dreptului la plată al acesteia.

Având în vedere aceste aspecte, având în vedere că prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă greşit pentru lipsa de interes a reclamantei, nefiind cercetat fondul, Înalta Curte constată că se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, prima instanţă urmând să cerceteze în primă instanţă toate motivele de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea 554/2004, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantă, cu consecinţa casării sentinţei recurate si trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe care va rejudeca pricina ţinând cont de considerentele prezentei decizii privind problemele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Asociaţia Europeană pentru Progres împotriva sentinţei civile nr. 1594 din 3 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.