Statutory interest on tax debts paid under annulled obligations: applicability of Fiscal Procedure Code Art. 124 and administrative act admissibility under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Marilor Contribuabili, anularea actului administrativ emis de intimată sub nr. x/15.12.2015 şi înregistrat sub nr. x din data de 22.12.2015 prin care a fost soluţionată negativ cererea privind solicitarea sumei de 94.435 RON şi obligarea intimatei la plata acestei sume, cu titlu de dobânzi, în temeiul art. 124 din Ordonanţa 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi a Hotărârii 1050/2004 privind Normele de aplicare a Codul de procedură fiscală.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 283/2016 - P.I. din 22 decembrie 2016, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF - Direcţia Generală a Marilor Contribuabili în ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere şi, în consecinţă, a respins acest capăt de cerere formulat de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâte, a admis acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcţia Generală a Marilor Contribuabili şi DGRFP Cluj-Napoca, a anulat adresa nr. x/15.12.2015 emisă de Direcţia Generală a Marilor Contribuabili şi a obligat pârâta DGRFP Cluj-Napoca la plata către reclamantă a dobânzii aferente sumei de 1.795.288 RON, calculată de la data plăţii şi până la restituirea efectivă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Marilor Contribuabili şi Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj-Napoca au declarat recurs.

I. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Marilor Contribuabili, în motivarea recursului arată că, în cauză, sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., deoarece obligarea pârâtei D.G.R.F.P. Cluj-Napoca la plata dobânzii, se întemeiază pe interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

Cu caracter prealabil, recurenta susţine că D.G.R.F.P. Cluj-Napoca nu se poate substitui pârâtei D.G.A.M.C. în ceea priveşte legalitatea şi oportunitatea emiterii Adresei de răspuns nr. 6.249/EV1/15.12.2015, motiv pentru care recursul se va referi la obligaţia stabilită de instanţa fondului în sarcina sa.

În opinia recurentei instanţa fondului a ignorat norme metodologice şi de drept procedural fiscal perfect aplicabile în speţă, interpretând totodată greşit dispoziţiile art. 117, 120 şi 124 din O.G. nr. 92/2004 privind vechiul Codul de procedură fiscală relative la suma plătibilă cu titlu de dobânzi.

Din cuprinsul Art. III, punctul 15. din O.U.G. nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, rezultă fără putinţă de tăgadă că, ulterior hotărârii din 18.04.2013 dată în Cauza C-565/11 a C.J.U.E., invocată de judecătorul fondului ca jurisprudenţă favorabilă admiterii acţiunii, norma de drept intern a fost pusă în acord cu dreptul uniunii şi principiilor echivalenţei şi efectivităţii.

Este de observat că hotărârea C.J.U.E. invocată de instanţa fondului se referă la o taxă - cea de poluare reglementată în trecut de O.U.G. nr. 50/2008 - pe care Comisia Europeană a calificat-o în sine ca fiind contrară normelor şi principiilor comunitare. Ca atare, însăşi reglementarea perceperii unei taxe de către statul membru, fără echivalent comunitar, producea un prejudiciu subiectului de drept supus reglementării interne, fără a mai lua în considerare lipsa folosinţei sumei plătite fără un titlu valid - lucrum cessans.

Hotărârea C.J.U.E, reţine, ca temei legal, cu relevanţă şi în pendinta cauză, dispoziţiile art. 70 şi 124 din O.G. nr. 92/2003 privind vechiul C. proc. civ., forma în vigoare în anul 2011, atunci când Tribunalul Sibiu a decis să admită cererea formulată în temeiul art. 267 T.F.U.E şi să sesizeze cu întrebarea preliminară instanţa comunitară.

Ca atare, nu se poate susţine că realitatea de fapt şi starea de drept din acel litigiu, cu privire la chestiunea modului de calcul şi achitării dobânzii aferente taxei de poluare rambursate, mai sunt unele actuale, cât timp legiuitorul român a completat în anul 2014 expres dispoziţiile vechiul Codul de procedură fiscală - art. 124, prin introducerea alin. (11), reluat aproape identic în noul Codul de procedură fiscală, la art. 182, la alin. (2).

Instanţa fondului, deşi a recunoscut în considerentele hotărârii recurate că nu putea admite decât o acţiune în obligaţia de a face, mai exact în emiterea actului administrativ prin care să se calculeze dobânzile pretinse de intimata-reclamantă ca fiind datorate şi nu o acţiune în obligaţia de a da o sumă calculată de însăşi titularul acţiunii în contenciosul administrativ, cu toate acestea admite un petit care nu a fost formulat de intimata-reclamantă - "obligă pârâta D.G.R.F.P. Cfuj-Napoca din cadrul A.N.A.F. la plata către reclamantă a dobânzii fiscale aferente sumei de 1.795.288 de RON, calculate de la data plăţii şi până la restituirea efectivă. »

Instanţa fondului nu a constatat că manopera compensării nu ar fi fost legală şi întemeiată în datoriile fiscale curente, certe, lichide şi exigibile, ale intimatei şi nici nu s-a pus în discuţia părţilor nevaliditatea deciziei de compensare.

Un al doilea aspect de nelegalitate ţine de modul în care judecătorul fondului a apreciat ca admisibilă cererea intimatei-reclamante de acordare a dobânzii, întemeindu-şi considerentele hotărârii sale pe interpretarea eronată a dispoziţiilor de lege incidente.

În susţinerea acestui motiv de recurs se invocă recenta jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai exact Decizia nr. 7.712/12.12.2013. referitoare la o cauză cu similarităţi suficiente cu cea dedusă cenzurii judiciare prin prezentul recurs.

Uzând de argumentul "per a contrario", raportat la considerentele deciziei precizate, rezultă, fără putere de tăgadă şi mai presus de orice dubiu rezonabil, că, dacă manopera compensării şi actul în care este evidenţiată, nu au fost anulate pe calea contenciosului administrativ, nefiind contestate de debitorul fiscal compensat, înseamnă că în speţa dedusă analizei nu poate fi vorba de un drept al intimatei-reclamante la dobânda legală pentru perioada 11.04.2014-08.05.2015.

De altfel, pârâta B., prin poziţia procesuală exprimată cu prilejul întâmpinării depuse la judecata în fond, a invocat şi jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti - Sentinţa civilă nr. 3.468/22.12.2015 dată în Dosarul nr. x/2015 -în favoarea respingerii acţiunii reclamantei, pe care judecătorul fondului a ignorat-o complet, deşi au fost emise de pârâta amintită nu mai puţin de 3 trei decizii privind compensarea obligaţiilor fiscale.

Nu exista şi nu există nici în prezent niciun argument privind nelegalitatea şi caracterul inoportun al emiterii deciziilor de compensare şi, pe cale de consecinţă, a incidenţei şi aplicabilităţii Pct. 3 din Capitolul II al O.M.F.P. nr. 1.899/2004, în sensul în care numai după manopera compensării se poate stabili suma de restituit, ce nu face obiectul compensării, precum şi dobânda aferentă acesteia. Perioada pentru care se datorează dobânda este stabilită conform Pct. 2 din Capitolul II a) O.M.F.P. nr. 1.899/2004.

II. Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin recursul său, arată că sentinţa criticată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea actului administrativ nr. 6249EV1/15.12.2015 emis de Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, arătă că instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că nu a fost respectată procedura prevăzută de art. 205 - 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată şi a respins această excepţie în mod nejustificat.

Adresa nr. x/15.12.2015 comunicată reclamantei şi înregistrată sub nr. x din 22.12.2015, prin care a fost respinsă Cererea nr. x/20.11.2015 privind solicitarea sumei de 94.435 RON, nu reprezintă un act administrativ în sensul dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte admiterea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat acordarea de dobânzi, arată că reclamanta S.C. A. S.A. a formulat o cerere de chemare în judecată, ce s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, dosar nr. x/2012, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 22639/30.01.2012 şi obligarea emiterea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale accesorii existente la 31.08.2011 în conformitate cu prevederile art. XI din Ordonata Guvernului nr. 30/2011.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes a recursului formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, iar pe fond a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes este întemeiată motiv pentru care va respinge recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca lipsit de interes, iar recursul formulat de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, ca nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a recursului formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa de fond a reţinut că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu mai poate exercita controlul activităţii reclamantei A. S.A., având în vedere că aceasta a pierdut calitatea de mare contribuabil, dosarul fiscal fiind predat Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, motiv pentru care va respinge recursul ca lipsit de interes.

În ceea ce priveşte recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Adresa nr. x/15.12.2015, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a răspuns negativ cererii reclamantei nr. 1444/20.11.2015, prin care aceasta a solicitat plata sumei de 94.435 RON cu titlu de dobânzi, pentru faptul că pârâta a reţinut şi a beneficiat în mod ilegal de sume de bani pe care reclamanta nu ar fi trebuit să le achite în perioada 11.04.2014-08.05.2015.

Împotriva răspunsului negativ, reclamanta a formulat plângere prealabilă, pârâta nesoluţionând-o în termenul prevăzut de lege, motiv pentru care, reclamanta s-a adresat instanţei de judecată, solicitând acordarea dobânzilor aferente sumelor de bani de care organul fiscal a beneficiat ilegal.

Înalta Curte are în vedere faptul că prin art. XI din O.G. nr. 30/2011 s-a reglementat posibilitatea anulării obligaţiilor fiscale accesorii ale agenţilor economici, scadente la 31.08.2011, mai precis, penalităţile de întârziere se anulează sau se reduc cu 50%, în măsura în care debitele principale şi dobânzile sunt achitate până la 31.12.2011 sau 30.06.2012 [art. XI alin. (1) lit. a) şi b) din O.G. nr. 30/2011], iar majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale stinse prin plată sau compensare se reduc cu 50% [art. XI alin. (4) din O.G. nr. 30/2011].

În considerarea acestor dispoziţii legale şi în conformitate cu prevederile art. 7 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2604/2011, reclamanta a adresat organului fiscal competent - Administraţia Finanţelor Publice Contribuabili Mijlocii Bihor - mai multe cereri prin care a solicitat anularea obligaţiilor fiscale accesorii în conformitate cu art. XI din O.G. nr. 30/2011, organul fiscal respingând cererile reclamantei precum şi plângerile prealabile formulate în acest sens.

Astfel, reclamanta s-a adresat instanţelor de judecată solicitând acordarea scutirilor la care era legal îndreptăţită. Prin Decizia 1349/24.03.2015, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 22639/30.01.2012 de soluţionare a contestaţiei, emisă de intimata - pârâtă Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bihor şi a obligat intimata - pârâtă Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bihor la emiterea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale accesorii existente la 31.08.2011 în cuantum total de 9.682.668 RON, reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 4.016.927 RON şi majorări de întârziere în cuantum de 5.665.741 RON, obligaţii existente in evidenţele contabile ale S.C. A. S.A. la data de 31.08.2011.

Urmare a hotărârii Înaltei Curţi, prin Decizia înregistrată cu nr. x/02.06.2015 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală respectiv Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis Decizia impusă de Înalta Curte şi a anulat obligaţiile fiscale accesorii în cuantum de 9.682.668 RON.

Datorită refuzului iniţial al organului fiscal de a admite cererea reclamantei de acordare a scutirilor, reclamanta a achitat în perioada 11.04.2014-08.05.2015 suma de 1.795.288 RON, deşi, în conformitate cu dispoziţiile legale, nu trebuia să achite nimic din cei 9.682.668 RON, având în vedere decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie menţionată anterior.

Prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. x/12.06.2015, reclamanta a solicitat compensarea plusurilor rezultate cu obligaţiile datorate de societate şi neachitate în cuantum de 1.795.288 RON, cererea reclamantei fiind soluţionată favorabil, astfel cum rezultă din decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 27859/19.06.2015, prin care s-a compensat obligaţia fiscală de 1.161.741 RON, precum şi din decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 28014/2.07.2015, prin care s-a compensat obligaţia fiscală de 629.155 RON, ulterior, prin decizia nr. 28861/4.09.2015, fiind compensată şi obligaţia fiscală în cuantum de 4392 RON, suma totală compensată prin cele trei decizii fiind cea solicitată de reclamantă, în cuantum de 1.795.288 RON. La data de 4.09.2015 a fost emisă şi Decizia de restituire nr. 28860/EV1, prin care s-a stabilit că, suma de restituit este în cuantum de 1.795.288 RON, suma compensată în cuantum de 1.795.288 RON, suma aprobată pentru restituire fiind de 0 RON.

Ulterior, prin cererea nr. x/20.11.2015, reclamanta s-a adresat pârâtei, solicitând plata sumei de 94.435 RON cu titlu de dobânzi, aferente sumei de 1.795.288 RON pe care nu ar fi trebuit să le achite în perioada 11.04.2014-08.05.2015, de care pârâta a beneficiat ilegal.

Prin Adresa nr. x/15.12.2015, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a răspuns negativ cererii reclamantei, refuzând plata sumelor solicitate. Împotriva răspunsului negativ, reclamanta a formulat plângere prealabilă, pârâta nesoluţionând-o în termenul prevăzut de lege, motiv pentru care reclamanta s-a adresat instanţei de judecată, solicitând acordarea dobânzilor pe care organul fiscal trebuie să le achite pentru faptul că a reţinut şi a beneficiat în mod ilegal respectivele sume de bani.

Pârâta a justificat refuzul acordării dobânzilor solicitate, arătând în cuprinsul adresei atacate că sumele ce au rezultat ca plată în plus nu sunt urmarea câştigării în instanţă a anulării unui act administrativ atacat iar, pe de altă parte, reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 124 alin. (1)/1 cu atât mai mult cu cât aceste dispoziţii se aplică doar pentru actele administrative fiscale emise şi anulate după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 8/2014.

Înalta Curte constată că din adresa de refuz nr. x/15.12.2015 rezultă că recurenta refuză expres să acorde dobânda solicitată pe motiv că Decizia 1349/24.03.2015 a Înaltei Curţi nu o obligă în mod expres la asta.

Susţinerile recurentei nu pot fi reţinute. Pe de o parte, Decizia nr. 1349/24.03.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se circumscrie cerinţelor impuse de art. 124 alin. (1)/1, consecinţa acestei decizii fiind tocmai anularea obligaţiilor fiscale accesorii existente la 31.08.2011, în cuantum total de 9.682.668 RON, iar, pe de altă parte, atât decizia Înaltei Curţi, cât şi perioada în care au fost stinse prin plată aceste obligaţii achitate de reclamantă - 11.04.2014-08.05.2015 - este ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 8/2014, astfel că, prevederile art. 124 alin. (1)/1 sunt incidente.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că introducerea textului art. 124 alin. (1)/1 prin O.U.G. nr. 8/2014 este urmare a practicii CJUE (Hotărârea din 18 aprilie 2013, pronunţată în Cauza C-565/11 Mariana Irimie împotriva Administraţiei Finanţelor Publice Sibiu şi a Administraţiei Fondului pentru Mediu, respectiv Hotărârea din 19 iulie 2012, pronunţată în Cauza C-591/10 Littlewoods Retail şi alţii), potrivit căreia dobânda trebuie calculată de la data indisponibilizării sumei a cărei restituire se cere.

În ceea ce priveşte soluţionarea greşită a excepţiei inadmisibilităţii Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins-o reţinând că reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă.

Astfel, depunerea plângerii satisface pe deplin condiţia efectuării procedurii administrative prealabile, iar respingerea excepţiei inadmisibilităţii de către prima instanţă este o soluţie legală şi corectă.

Recurenta susţine inadmisibilitatea acţiunii reportată la faptul că adresa nr. x/15.12.2015 nu ar constitui un act administrativ.

Contrar susţinerilor intimatei, adresa nr. x/15.12.2015 se încadrează în definiţia actului administrativ prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Prin adresa nr. x/15.12.2015 intimata a reţinut: " Având în vedere cele precizate considerăm că nu vă încadraţi în prevederile art. 124, alin. (1^1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală".

Plata dobânzilor aferente unor sume de restituit sau de rambursat de la buget reprezintă o obligaţie legală a organului fiscal prin prisma faptului că acesta a încasat, pe o anumită perioadă de timp, sume de bani pe care, în conformitatea cu legea, nu ar fi trebuit să le încaseze.

Obligaţia de plată a dobânzilor decurge din prevederile art. 124 Codul de procedură fiscală, care prevăd că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ca lipsit de interes, iar cel formulat de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia invocată de intimata-reclamantă A. S.A. privind lipsa de interes a recursului formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 283/2016 - P.I. din 22 decembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca împotriva sentinţei nr. 283/2016 - P.I. din 22 decembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele la plata sumei de 1204,41 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2019.