Tax assessments annulled for invalid service; appellate court upholds re-examination order and awards taxpayer costs, rejecting tax authorities' appeals.

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Administrare a Marilor Contribuabili, să dispună:

- anularea deciziei nr. 284/20.08.2015 prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziilor de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014, nr. y/02.02.2015, nr. x/11.12.2014, nr. y/11.02.2015 şi nr. 218/10.09.2014;

- pe fond, admiterea contestaţiei şi anularea deciziilor de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014, nr. y/02.02.2015, nr. x/11.12.2014, nr. y/11.02.2015 şi nr. 218/10.09.2014;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2990 din 11 octombrie 2016, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Administrare a Marilor Contribuabili, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a dispus anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative cu numărul 284/20.08.2015 şi a obligat pârâtele să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sectorului 5 a Finanţelor Publice au declarat recurs.

I. Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin recursul formulat, solicită să se constate lipsa calităţii procesuale pasive a D.G.A.M.C., având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 131alin. (1) din H.G. nr. 816/2015 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea anexei nr. 2 la H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice în subordinea Agenţiei se organizează şi funcţionează Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituţie publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, prin preluarea atribuţiilor şi a activităţii corespunzătoare din cadrul aparatului propriu al Agenţiei.

Astfel, în ceea ce priveşte anularea parţială a Deciziei nr. 284/20.08.2015 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, calitate procesuală activă are Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi nicidecum Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Instanţa de fond, a reţinut în mod greşit că Decizia de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014 a fost comunicată la sediul Societăţii de Avocaţi B..

Decizia de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014 pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pentru perioada de raportare 09/2014, a fost comunicată la data de 09.02.2015, data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile şi se sfârşeşte în data de miercuri 11.03.2015, inclusiv, ultima zi de depunere a contestaţiei fiind joi 12.03.2015. Decizia de impunere a fost comunicată conform procedurilor de administrare fiscală în vigoare şi a fost transmisă prin poştă şi primită de administratorul judiciar Cabinet individual de insolvenţă C., potrivit dovezilor de comunicare a declaraţiilor depuse la dosarul cauzei.

Decizia de impunere din oficiu nr. 160-SDB/02.02.2015 pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pentru perioada de raportare 10/2014, a fost comunicată la data de 12.02.2015, care reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile şi se sfârşeşte în data de sâmbătă 14.03.2015, inclusiv, ultima zi de depunere a contestaţiei fiind luni 16.03.2015.

Instanţa de fond, în mod eronat a reţinut faptul că Decizia de impunere nr. x/02.02.2015 a fost comunicată la data de 09.02.2015. Astfel, conform documentelor aflate la dosarul cauzei, reiese în mod clar că Decizia de impunere a fost comunicată la sediul administratorului judiciar, din str. x, Bucureşti şi confirmată de primire la data de 12.02.2015.

Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.09.2014, a fost comunicată la data de 16.10.2014, care reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile şi se sfârşeşte în data de sâmbătă 15.11.2014, inclusiv, ultima zi de depunere a contestaţiei fiind luni 17.11.2014.

Înştiinţarea a fost comunicată conform procedurilor de administrare fiscală în vigoare şi a fost transmisă prin poştă şi confirmată de primire de administratorul judiciar Cabinet individual de insolvenţă C., astfel cum reiese din confirmările de primire anexate la dosarul cauzei.

Pe baza confirmării de primire remisă de către poştă, organul fiscal a înregistrat data comunicării către reclamantă a înştiinţării privind nedepunerea în termen a declaraţiilor fiscale, respectiv data de 24.02.2015.

De asemenea, în termen de 20 de zile de la data comunicării înştiinţării privind nedepunerea în termen a declaraţiilor fiscale, organul fiscal a actualizat lista contribuabililor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile declarative, prin eliminarea contribuabililor care, urmare a înştiinţărilor primite, au depus declaraţiile fiscale restante.

După expirarea termenului de 20 de zile, datorită faptului că, reclamanta S.C. A. S.R.L., nu şi-a îndeplinit obligaţia declarativă, organele fiscale în mod corect şi legal au emis Decizia de impunere din oficiu nr. 160-SBD/02.02.2015 pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pentru perioada de raportare 10/2014, care a fost comunicată reclamantei, la sediul Cabinetului de Insolvenţă C., cu confirmare de primire în data de 12.02.2015, aşa cum reiese din documentele aflate la dosar.

II. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin recursul formulat, critică hotărârea instanţei de fond cu privire la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte anularea Deciziilor de impunem din oficiu nr. x/22.12.2014, nr. y/02.02.2015, nr. x/11.12.2014 şi nr. y/10.09.2014.

Instanţa de fond retine ca argument pentru respingerea excepţiei împrejurarea că prevederile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 nu fac distincţie intre modalitatea de soluţionare a contestaţiei - respectiv respingerea ca tardivă sau respingerea pe fond.

Recurenta consideră că raţionamentul instanţei este greşit, întrucât din interpretarea logico-juridică a prevederilor Codului de procedură fiscală se "înţelege că decizia de soluţionare care se atacă la instanţa trebuie să conţină argumente de fapt şi de drept asupra fondului cauzei, în caz contrar obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile rămânând fără efect.

Instanţa de fond reţine în considerentele hotărârii atacate împrejurarea că DGSC a emis decizia de soluţionare cu exces de putere, întrucât nu au fost respectate prevederile art. 44 şi art. 45 din Codul de procedură fiscală.

Instanţa de fond şi-a argumentat hotărârea pronunţată prin însuşirea în întregime a susţinerilor intimatei, fără a ţine cont de apărările formulate în acest sens şi fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

Astfel, termenul de depunere a contestaţiei prevăzut de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală are caracter imperativ şi începe să curgă de la data comunicării deciziilor ce fac obiectul contestaţiei.

Decizia de impunere din oficiu nr. x/05.11.2014 a fost comunicată la data de 11.12.2014, care reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile care se sfârşeşte în data de 10.01.2015, ultima zi de depunere a contestaţiei fiind luni 12.01.2015.

Decizia de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014 a fost comunicată la data de 09.02.2015. care reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile care se sfârşeşte în data de miercuri 11.03.2015, ultima zi de depunere a contestaţiei fiind joi 12.03.2015.

Decizia de impunere din oficiu nr. 160-SDB/02.02.2015 a fost comunicată la data de 12.02.2015, care reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile care se sfârşeşte în data de sâmbătă 14.03.2015, ultima zi de depunere a contestaţiei fiind luni 16.03.2015.

Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.09.2014 a fost comunicată la data de 16.10.2014, care reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile care se sfârşeşte în data de sâmbătă 15.11.2014, ultima zi de depunere a contestaţiei fiind luni 17.11.2014.

Din actele existente la dosarul cauzei reiese că intimata a depus două contestaţii identice împotriva deciziilor menţionate prin poştă la data de 18.03.2015, ambele fiind înregistrate la DGAMC sub nr. 24.868/19.03.2015 şi nr. 25317/20.03.2015, peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Deşi instanţa de fond a dispus anularea în totalitate a Deciziei nr. 284/20.08.2015, în ceea ce priveşte pct. 2 al acesteia nu arată motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, astfel încât hotărârea este nemotivată.

Potrivit dispoziţiilor art. 206 alin. (1) lit. c) şi lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contestaţia va cuprinde motivele de fapt şi de drept şi dovezile pe care se întemeiază.

În opinia recurentei, intimata nu invocă motive bazate pe documente justificative şi argumente privind starea de fapt şi de drept, prin care să combată constatările organelor de inspecţie fiscală şi din care să rezulte o situaţie contrară faţă de cea constatată

Astfel, având în vedere situaţia de fapt expusă în raport de dispoziţiile legale aplicabile, cu privire la suma de 261.869 RON reprezentând accesorii pentru plata cu întârziere a impozitului pe veniturile din salarii, taxei pe valoarea adăugată şi contribuţiilor sociale, în mod corect organul de soluţionare a decis respingerea contestaţiilor îndreptate împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/11.02.2015 ca nemotivate.

III. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sectorului 5 a Finanţelor Publice, prin recursul formulat, arată că termenul de depunere a contestaţiei prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, are caracter imperativ şi începe să curgă de la data comunicării deciziilor ce fac obiectul contestaţiei.

Din actele existente la dosarul cauzei reiese că S.C. A. S.R.L. a depus contestaţiile împotriva deciziilor mai sus menţionate prin poştă la data de 18.03.2015, ambele fiind înregistrate la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 24.868/19.03.2015 şi nr. 25317/20.03.2015, peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încălcându-se astfel dispoziţiile imperative referitoare la termenul de depunere.

Mai mult, din conţinutul deciziilor contestate se reţine că a fost menţionată calea de atac şi termenul în care aceasta poate fi exercitată.

De asemenea, se reţine ca neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea, astfel încât S.C. A. S.R.L. a pierdut dreptul procedural ca urmare a neexercitării sale înăuntrul termenului statornicit de lege şi faptul că speţei îi sunt aplicabile şi prevederile art. 185 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prezentând detaliat situaţia de fapt, recurenta susţine că, în cauză, contestaţiile îndreptate împotriva Deciziei de impunere din oficiu nr. x/05.11.2014 pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pentru perioada de raportare 06/2014, Deciziei de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014 pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pentru perioada de raportare 09/2014, Deciziei de impunere din oficiu nr. 160-SDB/02.02.2015 pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pentru perioada de raportare 10/2014 şi Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.09.2014, au fost respinse, în mod corect de către organul fiscal, ca nedepuse în termen.

Astfel, prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/20.04.2015 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, organele fiscale au stabilit obligaţii de plată accesorii în sumă de 157.487 RON.

Dobânzile şi penalităţile de întârziere au fost calculate pentru obligaţiile de plată stabilite prin Decizia de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014 pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pentru perioada de raportare 09/2014 şi prin Decizia de impunere din oficiu nr. x/02.02.2015 pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pentru perioada de raportare 10/2014, cu scadenţa în datele de 27.10.2014 şi 25.11.2014, accesoriile fiind calculate, până la data intrării în insolvenţă a societăţii, respectiv 11.12.2014.

Din documentele aflate la dosarul cauzei reiese că prin Anexa la Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/20.04.2015 sunt inserate documentele prin care s-a individualizat suma de plată, respectiv Decizia de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014 pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pentru perioada de raportare 09/2014 şi Decizia de impunere din oficiu nr. x/02.02.2015 pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pentru perioada de raportare 10/2014. Totodată se reţine că, din eroare, în Anexa la Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/20.04.2015, organele fiscale au înscris alte date de emitere pentru cele două decizii de impunere din oficiu în baza cărora s-au calculat accesoriile, însă baza de calcul a accesoriilor contestate a fost preluată corect din Decizia de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014 şi Decizia de impunere din oficiu nr. x/02.02.2015.

Având în vedere faptul că prin Decizia de soluţionare nr. 284/20.08.2015 au fost respinse ca nedepuse în termen contestaţiile împotriva actelor administrativ fiscale în baza cărora s-a emis Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/20.04.2015, debitele fiind datorate de societate, potrivit principiului de drept conform căruia accesoriul urmează principalul, recurenta solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi pentru accesoriile în sumă de 157.487 RON aferente impozitului pe profit, impozitului pe venituri din salarii, taxa pe valoarea adăugată şi contribuţii sociale.

În susţinerea recursurilor sunt redate şi indicate texte de lege incidente pricinii, precum şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinări la recursurile formulate prin care a solicitat respingerea acestora, ca nefondate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinările intimatei, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că, în cauză, au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi va răspunde acestora prin considerente comune.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 284/20.08.2015 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională de soluţionare a contestaţiilor au fost respinse ca nedepuse în termen contestaţiile formulate de către reclamanta A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere din oficiu nr 1295693/5.11.2014 pentru impozitele,taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pentru perioada de raportare 06/2014, Decizie de impunere din oficiu 1335410/22.12.2014 pentru impozitele,taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pentru perioada de raportare 09/2014, Decizie de impunere din oficiu x/2.02.2015 pentru impozitele,taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pentru perioada de raportare 10/2014 şi împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.09.2014 emise de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru suma totală de 15.368.242 RON.

Totodată, prin Decizia nr. 284/20.08.2015 emisă de ANAF- Direcţia Generală Regională de soluţionare a contestaţiilor au fost respinsă ca nemotivată contestaţia formulată de către reclamanta împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/11.02.2015 emise de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru suma totală de 261.969 RON.

De asemenea, s-a reţinut şi faptul că deciziile de impunere menţionate anterior au fost comunicate reclamantei în mod legal în procedura reglementată de prevederile art. 44 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, cât şi prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Având în vedere faptul că recurenta-pârâtă este emitentul deciziilor de impunere din oficiu a căror anulare se solicită în cadrul acestui dosar, este evidentă calitatea sa procesuală pasivă, indiferent de faptul că în proces figurează şi un alt pârât, emitent al deciziei de soluţionare a contestaţiei prealabile.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte are în vedere prevederile art. 155 alin. (1.) pot. 5 C. proc. civ., potrivit cărora cei supuşi procedurii insolvenţei, vor fi citaţi la sediul acestora, după deschiderea procedurii citarea va fi efectuată potrivit legii speciale.

Conform art. 41 alin. (5) din Legea 85/2014, în litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenţei citarea debitorului se va face la sediul acestuia şi la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar.

Totodată, potrivit art. 163 alin. (1) C. proc. civ., comunicarea citaţiei se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 44 alin. (1) Codul de procedură fiscală (în vigoare la data comunicării actului) în conformitate cu care actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care şi-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

Înalta Curte cobstată că Decizia de impunere din oficiu nr. x/05.1,1.2014 a fost comunicată la o adresă incompletă, respectiv comuna Chiajna, Şos. x A, jud. Ilfov, lipsind cu desăvârşire blocul/clădirea şi apartamentul/camera.

În aceste condiţii, instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 164 alin. (3) C. proc. civ. care sancţionează în mod expres cu nulitate nerespectarea prevederilor art. 164 alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f) C. proc. civ., dat fiind faptul că dovada de comunicare a deciziei de impunere nr. x/11.12.2014 nu cuprinde adresa completă, respectiv nu este indicat blocul/clădirea D. şi apartamentul/camera subscrisei, Depozit KLC1.

Instanţa de fond corect a reţinut că în mod nelegal, decizia nr. x/22.12.2014 a fost comunicată la sediul SCA B. aceasta fiind primită de SPARL B. iar nu a administratorului judiciar - CII C., cum în mod greşit indică recurenta.

De asemenea, societatea civilă de avocaţi care a primit notificarea nu a fost însărcinată cu primirea corespondenţei, între aceasta şi reclamantă neexistând vreun mandat de reprezentare.

În aceste condiţii, este evidentă încălcarea prevederilor legale privind comunicarea deciziei în cauză, motiv pentru care raţionamentul instanţei de fond este corect şi în conformitatea cu dispoziţiile legale incidente.

Înalta Curte constată că şi Decizia de impunere din oficiu nr. x/02.02.2015 a fost comunicată în mod nelegal, fiind primită de SPARL B. iar nu de administratorul judiciar, CII C., cum în mod greşit indică recurenta.

De asemenea, şi Decizia nr. 218/10.09.2014 a fost comunicată în mod nelegal, la o adresă incompletă, respectiv com. Chiajna, Şos. x A, jud. Ilfov, în loc de com. Chiajna, Şos. x A, incinta D., depozit KLC1, jud. Ilfov.

În aceste condiţii, instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 164 alin. (3) C. proc. civ., care sancţionează în mod expres cu nulitate nerespectarea prevederilor art. 164 alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f) C. proc. civ., dat fiind faptul că dovada de comunicare nu cuprinde adresa completă.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii Înalta Curte constată că această excepţie a fost respinsă în mod corect de către instanţa de fond.

A fost invocată excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea deciziilor de impunere, motivat de faptul că poate fi supusă cenzurii instanţei de judecată numai decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, iar nu şi actele administrativ fiscale în cazul în care organul fiscal nu s-a pronunţat pe fondul cauzei.

Prin sentinţa, civilă recurată, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii, reţinând că dispoziţiile art. 218 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2003 nu fac distincţie între felul în care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată împotriva deciziilor de impunere în sensul că a fost respinsă ca tardivă contestaţia administrativă sau că a fost respinsă pe fond contestaţia.

Totodată, instanţa de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea deciziilor de impunere din oficiu în cauză, considerând că soluţionarea acestui capăt de cerere excede competenţei generale a instanţei de judecată, care nu se poate substitui autorităţii publice în exprimarea deplină a dreptului de apreciere al acesteia în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei administrative prevăzută de art. 205 şi urm. Codul de procedură fiscală

Aşadar, instanţa a reţinut că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor are competenţă funcţională exclusivă de soluţionare a contestaţiei administrative prevăzută de art. 205 şi urm. Codul de procedură fiscală instanţei de contencios administrativ revenindu-i doar competenţa cenzurării actelor administrative pe care autoritatea administrativă, le emite în limitele atribuţiilor conferite de lege.

În aceste condiţii, chiar dacă instanţa de fond a apreciat că nu se pune problema unei inadmisibilităţi a capătului de cerere în discuţie, ci o problemă de netemeinicie, din considerentele sentinţei civile recurate, rezultă în mod clar faptul că, în realitate, instanţa de fond, a admis apărările pârâtei, capătul de cerere privind anularea deciziilor de impunere din oficiu fiind respins, chiar pentru considerentele pe care le invocă ca şi motiv de recurs.

Prin urmare, Înalta Curte constată că mod corect instanţa de fond a dispus anularea deciziei nr. 284/20.08.2015 emisă de ANAF-DGSC.

Instanţa de fond a arătat în mod concret şi detaliat motivele pentru care a apreciat că fiecare decizie de impunere a fost comunicată în mod nelegal reclamantei.

Sentinţa recurată cuprinde motivele pentru care decizia nr. 284/20.08.2015 de soluţionare a contestaţiei administrative a fost anulată în totalitate, inclusiv punctul 2 prin care organul fiscal a respins contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/11.02.2015 prin care s-au stabilit accesoriile creanţei principale.

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentelor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele, în solidar, la plata sumei de 2.035 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata A. SRL

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. . 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. . 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sectorului 5 a Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 2990 din 11 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele, în solidar, la plata sumei de 2.035 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2019.