Validity of transactions and denial of VAT deduction based on criminal classification of tax evasion

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 31 august 2015, reclamanta A. S.R.L., a chemat în judecată pe pârâta Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, solicitând admiterea cereri de chemare în judecata, anularea ca nefondata a deciziei nr. 129/27.02.2015 emisa de către DGRFP Cluj-Napoca prin care s-a dispus respingerea ca nefondata a contestaţiei formulata de către S.C. A. S.R.L., pentru suma totala de 1.147.652 RON reprezentând: 975.087 RON taxa pe valoarea adăugată, 63.402 RON dobânzi aferente taxei pe valoarea adăugata, 109.163 RON penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; respingerea ca nemotivata a contestaţiei pentru suma totala de 4.771 RON reprezentând: 3904 RON TVA, 239 dobânzi aferente taxei pe valoarea adăugata, 592 penalităţi de întârziere aferente TVA.

Admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/08.08.2014 emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/08.08.2014,

Anularea Deciziei de impunere nr. x/08.08.2014 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala şi a Raportului de inspecţie fiscala nr. x/08/08/2014, întocmit de către de către consilierii B. şi C., din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş.

Exonerarea de la plata tuturor sumelor stabilite prin Decizia F-MM 1113/08.08.2014, cu titlu de TVA suplimentar, dobânzi/majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere;

Aprobarea în totalitate la rambursare către reclamanta a TVA solicitată la rambursare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 195/2017 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generale Regionale A Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În esenţă, în cererea de recurs s-au arătat următoarele:

Prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a procedat la aprecierea greşită a probelor administrate, făcând totodată o aplicare greşită a prevederilor legale incidente în prezentul dosar.

Criticile sunt întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) punctul 8, potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material.

Hotărârea instanţei de fond a fost data cu aplicarea greşita a prevederilor art. 11 din Codul fiscal, coroborat cu prevederile art. 145 alin. (2), art. 146, alin. (1) din Codul fiscal şi cu articolul 167, articolul 168 lit. a), art. 178 lit. a), articolul 220 punctul 1 şi articolul 226 din Directiva 2006/112/CE a Consulului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

Din analiza Deciziei de impunere nr. x/08.08.2014 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscală şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/08.08.2014, precum şi a sentinţei nr. 195/22.05.2017 pronunţată de către Curtea de Apel în dosarul x/2015, a rezultat cu claritate şi fără tăgadă faptul că ne aflam în prezenţa aplicării greşite a prevederilor art. 11 din Codul fiscal, în temeiul căruia organul de control fiscal a procedat la reconsiderarea naturii economice a tranzacţiilor care au avut loc între S.C. A. S.R.L. şi agenţii economici indicaţi în titlul de creanţă fiscală.

Aşa cum a specificat instanţa de fond la punctul 8 de la pagina 15 din sentinţa atacata, este foarte important de subliniat ca, astfel cum CJUE a subliniat în mod repetat, dreptul de deducere prevăzut la articolele 167 şi următoarele din Directiva 2006/2012 face parte integrantă din mecanismul TVA şi, în principiu, nu poate fi limitat. În special, acest drept se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operaţiunilor efectuate în amonte (Hotărârea din 6 iulie 2006, Kittel şi Recolta Recycling, C 439/04 şi C 440/04, Hotărârea din 30 septembrie 2010, Uszodaepito, C392/09).

Conform prevederilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru ca o persoană impozabilă să îşi exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor efectuate trebuie îndeplinite 2 condiţii:

- o condiţie de fond, respectiv achiziţiile respective sa fie destinate utilizării in folosul operaţiunilor taxabile;

- o condiţie de forma, respectiv persoana sa deţină o factura emisă în conformitate cu prevederile art. 155 din Legea nr. 571/2003;

În prezenta speţa sunt îndeplinite ambele condiţii de către A. S.R.L..

Conform jurisprudenţei europene in materie de TVA, deoarece refuzarea dreptului de deducere este o excepţie de la aplicarea principiului fundamental pe care îi reprezintă acest drept, autorităţile fiscale competente au sarcina sa stabilească, corespunzător cerinţelor legale, elementele obiective care permit sa se concluzioneze ca persoana impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie ca operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicata dintr-o fraudă săvârşită de un furnizor din lanţul în amonte de livrări.

Aspectele reţinute de către instanţa de fond ca şi relevante în ceea ce priveşte considerarea caracterului "artificial" al operaţiunilor analizate, sunt nefondate şi contrare stării de fapt care rezultă din probele administrate în prezenta cauză.

În urma indicării celor menţionate, instanţa de fond a ajuns la o serie de concluzii greşite şi nefondate conform cărora:

- D. S.R.L. ar fi fost dependentă din punct de vedere economic de A. S.R.L. (şi indirect de reclamantă) întrucât comenzile privind achiziţia de piei ar fi fost aprobate de E., în calitate de administrator atât al A. S.R.L., cât şi al reclamantei, în condiţiile în care S.C. D. S.R.L. nu deţine un depozit şi o logistică proprie.

- cei doi martori ar fi acţionat în mod concertat, cu menţiunea că deciziile comerciale le lua martorul E., fiind ajutat de experienţa martorului F..

- că, în fapt şi D. S.R.L. ar fi controlată de A. S.R.L. (şi indirect de reclamantă), împrejurare ce ar prezenta importanţă pentru verificarea "testului cunoştinţei".

Instanţa de fond a procedat la denaturarea raporturilor comerciale legitime şi reale care au existat şi s-au derulat între societatea A. S.R.L. şi D. S.R.L..

Din declaraţiile date de către cei doi reprezentanţi legali ai celor două societăţi, A. S.R.L. şi D. S.R.L. şi din înscrisurile de la dosar rezultă în mod clar şi neechivoc faptul că:

- relaţia comercială derulata între cele două societăţi a fost una bazata pe respect reciproc şi pe încredere în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor comerciale asumate de către client, respectiv furnizor.

D. S.R.L. nu a fost dependentă din punct de vedere economic de societatea A. S.R.L.. Prin declaraţiile date în faţa instanţei de judecata, cei doi reprezentanţi legali ai celor două societăţi au încercat să clarifice natura şi specificul activităţii desfăşurate de către cele două societăţi, însă declaraţiile acestora au fost răstălmăcite de către instanţa de fond.

Era şi normal ca în situaţia în care au fost stabilite raporturi comerciale între cele 2 societăţi bazate pe relaţia de încredere şi respect reciproc între reprezentanţii legali, aceste raporturi să se materializeze în comenzi şi livrări de produse ceea ce demonstrează de fapt realitatea operaţiunilor derulate.

Din raportul de expertiza rezultă în mod clar şi neechivoc faptul ca nu sunt fondate aspectele reţinute de către instanţa de fond.

Astfel, experţii au constatat că:

- societatea verificată este înregistrată în scopuri de TVA conform prevederilor art. 153 din Codul fiscal, având cod valid de TVA;

- tranzacţiile economice desfăşurate de către societate sunt destinate operaţiunilor taxabile din punct de vedere a TVA;

- facturile primite de la furnizori sunt întocmite în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (19) din Codul fiscal;

- facturile primite de la furnizori au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii regăsindu-se în jurnalul de cumpărări, iar mărfurile achiziţionate au fost utilizate în scopul obţinerii de venituri taxabile din punct de vedere a TVA în conformitate cu art. 145 alin. (2) din Codul fiscal.

Echipa de inspecţie fiscala nu a avut nimic de imputat din punct de vedere fiscal nici societăţii A. S.R.L. şi nici furnizorului acesteia D. S.R.L. din Bistriţa.

Aspectele de natura celor reţinute de către instanţa de fond sau de către echipele de inspecţie fiscala au fost analizate pe larg de către organele de cercetare penala care au fost sesizate de către echipele de inspecţie fiscala care au efectuat controalele fiscale la societatea A. S.R.L. începând cu anul 2008 şi până la momentul întocmirii deciziei de impunere atacată în prezentul dosar.

Pentru perioada februarie 2008 - aprilie 2010 a fost emisa de către Parchetul de pe lingă Tribunalul Cluj, ordonanţa din data de 15.05.2013 în dosarul penal nr. x/2010, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prevăzută şi pedepsită de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a învinuitului E., administrator al S.C. A. S.R.L. Mănăşturel.

Pentru perioada 01.05.2010 - 31.08.2011, a fost dată la data de 31.10.2016 de către Parchetul de pe lingă Tribunalul Cluj ordonanţa de clasare din dosarul penal nr. x/2013, prin care s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1), lit. c) ş alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), din C. pen. şi tentativa la infracţiunea de rambursare ilegală de TVA faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, fapte cercetate fată de E.. administrator la societatea A. S.R.L..

Prin ordonanţa din dosar nr. x/2016 pronunţată la data de 03.04.2017 de către Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, s-a respins plângerea împotriva ordonanţei de clasare din data de 31/10/2016 din dosarul x/2013

Împotriva ordonanţei de clasare din data de 31/10/2016 din dosarul x/2013, Statul Roman prin ANAF, DRGFP Cluj a formulat plângere pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Penala în dosarul x/2017

Prin încheierea nr. 270/18.05.2017 Tribunalul Cluj, secţia Penală, a dispus:

"Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, cu sediul în Cluj- Napoca, P-ţa Avram Iancu, nr. 19, jud. Cluj, împotriva ordonanţei procurorului din data de 31 octombrie 2016, emisă în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi împotriva ordonanţei nr. 189/11/2/2016 din 03.04.2017 dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Menţine în întregime ordonanţele atacate".

Pentru perioada următoare, începând cu sfârşitul anului 2011, cu ocazia controlului concretizat prin rapoartele fiscale parţiale indicate în prezentul recurs printre care face parte şi cel în baza căruia a fost emisa decizia de impunere x/08.08.2014, la data de 06.08.2014 AJFP Maramureş a comunicat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş adresa prin care acesta indica faptul ca ar exista suspiciuni cu privire la provenienţa documentelor în baza cărora agentul economic a solicitat rambursări, motiv pentru care au fost solicitate controale încrucişate la furnizorul direct al agentului economic verificat, cât şi la furnizorii din a 3-a şi a 4-a verigă a lanţului tranzacţional.

În ceea ce priveşte această sesizare, de la data de 06.08.2014 şi până în prezent nu a fost efectuat niciun act de procedură, nu s-a comunicat cu societatea sau cu reprezentantul acesteia nicio citaţie în vreun dosar penal şi nici nu s-a luat nicio declaraţie.

Arată recurentul că aspectele cu care au fost sesizate organele de cercetare penală în dosarele x/2010 si y/2013, sunt similare cu aspectele nefondate indicate de către echipa de inspecţie fiscala si de către instanţa de fond în prezentul dosar.

Abuzurile făcute de către echipele de inspecţie fiscală au fost sancţionate de către organele de cercetare penală în cadrul dosarelor x/2010 şi y/2013 în care au fost date fie ordonanţe de încetare a urmăririi penale fie ordonanţe de clasare, în condiţiile în care s-a demonstrat în mod clar şi neechivoc faptul că aspectele reţinute de către echipele de inspecţie fiscala sunt nefondate şi că operaţiunile comerciale derulate de către societatea A. S.R.L. sunt reale, fiind respectate prevederile legale incidente în materia TVA.

Recurentul arată că a dovedit pe de o parte, realitatea operaţiunilor care au avut loc cu G., concretizate prin factura nr. x, indicată de către organul de inspecţie fiscală prin decizia de impunere

Pe de altă parte, prezentarea cu rea credinţă de către echipa de inspecţie fiscala si de către instanţa de fond, a unei alte stări de fapt decât cea reala, în scopul creării în mod artificial a unor premise pentru invocarea aplicării prevederilor art. 11 din Codul fiscal. A făcut referire la reaua credinţă a organelor de inspecţie fiscală şi de soluţionare a contestaţiei în condiţiile în care acesteia i-au fost prezentate înscrisurile care demonstrează caracterul real al acestor operaţiuni, pe care le-a anexat şi la prezentul înscris.

Singurul motiv pentru care instanţa de fond a reţinut ca organele de inspecţie fiscala ar fi făcut in mod corect aplicarea prevederilor art. 11 din Codul fiscal in ceea ce priveşte marfa achiziţionată de la G., a fost acela ca deşi transportul din Lituania a avut ca obiect cantitatea brută de 8.763 kg, cantitatea facturata şi livrata de către D. S.R.L. către A. S.R.L. a fost mai mare, adică de 15.494 kg.

Acest argument nu poate să stea sub nicio formă la baza refuzului dreptului de deducere.

4. Apărările formulate în cauză

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, a formulat întâmpinare, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond, respingerea acestuia ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 31 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este fondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/08.08.2014, organele de inspecţie fiscală au constatat ca în perioada octombrie 2012 - noiembrie 2013, S.C. A. S.R.L. a dedus TVA în suma de 1.645.218 RON, în baza unor facturi reprezentând achiziţii de marfă, respectiv piei, emise de S.C. A. S.R.L..

S-a constatat ca S.C. A. S.R.L. are sediul în Baia Mare, str. x, nr. 8/2, însă îşi desfăşoară activitatea la punctul de lucru situat în com. Cuzdrioara, sat Mănăşturel, nr. 178, jud. Cluj, unde S.C. A. S.R.L., societate afiliata, îşi are declarat sediul social.

De asemenea, organele de inspecţie fiscala au constatat ca aceste piei nu suferă nicio modificare la S.C. A. S.R.L., fiind înregistrate ca marfa si sunt livrate de la punctul de lucru al S.C. A. S.R.L., care este si sediul S.C. A. S.R.L., fara a mai trece prin Baia Mare, unde societatea are declarat sediul social.

Prin nota explicativa din data de 06.08.2014, domnul E., asociat unic si administrator la S.C. A. S.R.L. precizează ca aceasta societate a fost înfiinţată în Baia Mare, deoarece întâmpina dificultăţi în ceea ce priveşte rambursările de TVA în judeţul Cluj, respectiv suspendări repetate ale controlului fiscal si decizii de impunere abuzive la rambursarea TVA.

S.C. A. S.R.L. înregistrează achiziţii de piei exclusiv de la S.C. A. S.R.L., iar ponderea cea mai mare a achiziţiilor înregistrate de S.C. A. S.R.L. provine de la S.C. D. S.R.L. din Bistriţa.

De asemenea, S.C. A. S.R.L. este client unic al S.C. D. S.R.L..

S.C. D. S.R.L. care are deschis un punct de lucru in com. Cuzdrioara, sat Mănăşturel, nr. 178, jud. Cluj, unde îşi are sediul social S.C. A. S.R.L. si punctul de lucru S.C. A. S.R.L. si înregistrează achiziţii de la următoarele societăţi: S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. şi S.C. L. S.R.L. din jud. Giurgiu, S.C. M. S.R.L. din jud. Ilfov şi S.C. N. S.R.L. din jud. Mehedinţi.

Prin Procesul-verbal nr. x/30.04.2014, încheiat în urma controlului efectuat la S.C. D. S.R.L. din Bistriţa, s-a constatat ca, potrivit notei explicative data de administratorul acestei societăţi, transportul pieilor înscrise pe facturile emise de furnizorii din judeţele Giurgiu, Ilfov si Mehedinţi, cade în sarcina furnizorilor, insa acesta nu a putut furniza nume ale persoanelor de contact pentru furnizorii săi, menţionând ca are încheiate contracte cu aceştia, pe care insa nu a putut sa le pună la dispoziţia organelor de control.

În drept, sunt incidente dispoziţiile art. 206 alin. (1) lit. c) şi lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscala, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

Contestaţia se formulează in scris si va cuprinde: c) motivele de fapt si de drept, d) dovezile pe care se întemeiază contestaţia".

Totodată, în speţă sunt incidente şi prevederile pct. 11.1 lit. b) din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala nr. 2906/2014 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, potrivit cărora:

"Contestaţia poate fi respinsă ca: b) nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei", coroborate cu prevederile pct. 2.5 din acelaşi act normativ, potrivit cărora: "Organul de soluţionare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt şi de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv".

Art. 249 "Sarcina probei - Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie sa o dovedesc, în afara de cazurile anume prevăzute de lege".

Art. 250 "Obiectul probei si mijloacele de proba.

Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi, făcuta din proprie iniţiativa sau obţinută la interogatoriu, prin expertiza, prin mijloacele materiale de proba, prin cercetarea la fata locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege." precum si de art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu modificările si completările ulterioare:

"Sarcina probei in dovedirea situaţiei de fapt fiscale:

(1) Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale si a oricăror cereri adresate organului fiscal".

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut că organul fiscal a dovedit conform art. 65 alin. (2) Codul de procedură fiscală, elemente obiective din care rezultă participarea nemijlocită a reclamantei la fraudă fără a solicita din partea destinatarului facturilor verificări a cărui sarcină nu îi revine. Astfel, a constatat instanţa de fond, în baza probelor administrate că în speţă sunt îndeplinite condiţiile expuse la paragraful 50 din hotărârea preliminară pronunţată în cauza PPUH - invocată de reclamant pentru situaţia de excepţie când se poate refuza acordarea dreptului de deducere.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

Constată Înalta Curte că faţă de întreg materialul probator administrat de recurenta-reclamantă şi în special faţă de Ordonanţa de clasare din 23 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, că recursul este fondat şi acţiunea reclamantului va fi admisă în parte după cum urmează a fi precizat în continuare.

Se arată în ordonanţa de clasare sus arătată următoarele:

S.C. A. S.R.L. a făcut obiectul mai multor controale şi inspecţii fiscale, constatările materializându-se în Rapoartele de inspecţie fiscală cu numerele 7589/23.10.2014, 6333/22.08.2014, 6545/02.09.2014. 6077/08.08.2014, 6076/08.08.2014 şi 16067/08.08.2014.

"S-a constatat faptul că în perioada mai 2012 - decembrie 2013, S.C. A. S.R.L. achiziţionează piei de bovine în valoare de 6.550.301 RON la care se adăuga TVA în sumă de 1.572.072 RON, de la S.C. D. S.R.L. Bistriţa Năsăud - cu punct de lucru în loc. Mănăşturel nr. 178, jud. Cluj - aceeaşi adresă cu sediul social al S.C. A. S.R.L. şi punctul de lucru al S.C. A. S.R.L., S.C. D. S.R.L. înregistrează achiziţii în principal de la o serie de societăţi din jud. Giurgiu. Ilfov, Mehedinţi (SC M. S.R.L. Ilfov; S.C. L. S.R.L. Giurgiu, S.C. N. S.R.L. Mehedinţi, S.C. K. S.R.L. Giurgiu, S.C. J. S.R.L. Giurgiu, S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L. Giurgiu, S.C. O. S.R.L. Craiova), care ori nu declară livrările, ori declară la rândul lor achiziţii de la o serie de societăţi care nu declara livrările.

Organele fiscale au apreciat că operaţiunile comerciale constând în achiziţiile înregistrate de S.C. A. S.R.L. în perioada mai 2012 - iunie 2014, pe filiera S.C. A. S.R.L. - S.C. D. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L. şi S.C. R. S.R.L., nu sunt reale şi au fost înregistrate cu scopul rambursării de sume de bani de la bugetul de stat, ca urmare a livrărilor intracomunitare înregistrare şi declarate de S.C. A. S.R.L..

Din probatoriul administrai în cauză rezultă ca mărfuri te vândute de S.C. D. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L. şi S.C. R. S.R.L. către S.C. A. S.R.L., care le-a refacturat către S.C. A. S.R.L. şi care la rândul ei le-a comercializat către parteneri externi (la dosar - volumul nr. 4), au existat în materialitatea lor şi au făcut obiectul unor operaţiuni cu scop economic.

Facturile fiscale privind aceste operaţiuni au fost înregistrate în evidenţele contabile ale furnizorilor şi beneficiarului, au fost declarate organului fiscal, au fost întocmite recepţii ale mărfii, iar decontarea acestora s-a efectuat prin virament bancar."

Rezultă, faţă de constatările organului de urmărire penală care a administrat probe şi pentru situaţia de fapt evidenţiată în RIF x/08.08.2014 contestat în prezenta acţiune că operaţiunile desfăşurate au fost reale şi au avut un scop economic în acord cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

În conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) C. proc. pen.:

"Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o".

Fără putinţă de tăgadă situaţia de fapt prezentată de organele de urmărire penală este necesar a fi luată în considerare cu consecinţa reformării soluţiei primei instanţe.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a contestaţiei pentru suma de 4.771 RON ca nemotivată, că reclamanta nu a adus critici prin acţiunea introductivă de instanţă, fiind nemulţumită doar de soluţia de respingere a contestaţiei ca neîntemeiată, iar soluţia de respingere ca nemotivată a contestaţiei devenind definitivă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite în parte acţiunea; va anula decizia nr. 129/27.02.2015 de soluţionare a contestaţiei, Decizia de impunere nr. x/8.08.2014 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/08.08.2014 cât priveşte suma de 1.147.652 RON reprezentând: 975.087 RON TVA, 63.402 RON dobândă şi 109.163 RON penalităţi de întârziere aferente TVA; va respinge acţiunea ca nefondată pentru suma de 4.771 RON, reprezentând: 3940 RON TVA, 239 RON dobândă şi 592 RON penalităţi şi va obliga intimatul la cheltuieli de judecată de 100 RON către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 195 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite în parte acţiunea.

Anulează Decizia nr. 129/27.02.2015 de soluţionare a contestaţiei, Decizia de impunere nr. x/8.08.2014 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/08.08.2014 cât priveşte suma de 1.147.652 RON reprezentând: 975.087 RON TVA, 63.402 RON dobândă şi 109.163 RON penalităţi de întârziere aferente TVA.

Respinge acţiunea ca nefondată pentru suma de 4.771 RON, reprezentând: 3940 RON TVA, 239 RON dobândă şi 592 RON penalităţi.

Obligă intimatul la cheltuieli de judecată de 100 RON către reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iulie 2020.