Police license refusal annulled after rehabilitation bars reliance on prior conviction; appeal partially upheld.

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanţii S.C. A. S.R.L. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman şi Ministerul Afacerilor Interne, anularea adresei nr. x/17.08.2015 conţinând avizul negativ la cererea de acordare a licenţei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, constatarea că reclamanta S.C. A. S.R.L. îndeplineşte în totalitate condiţiile legii privind autorizarea, inclusiv cea prevăzută de art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, obligarea pârâţilor să elibereze licenţa de funcţionare pentru a desfăşura activităţi în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3276 din 28 octombrie 2016, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003 prin raportare la prevederile art. 16, 45 şi 53 din Constituţie, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă şi, totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţii S.C. A. S.R.L. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţii S.C. A. S.R.L. şi B. au declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că un prim aspect de nelegalitate a actului atacat îl reprezintă nemotivarea acestuia, deoarece adresa atacată este un act administrativ unilateral cu caracter individual care a fost emis pentru aplicarea în concret a Legii nr. 333/2003.

Instanţa de fond a apreciat ca acest motiv este neîntemeiat, întrucât actul atacat este "suficient motivat, cu indicarea textului legal şi a situaţiei de fapt care au determinat respingerea cererii sale" .

În opinia recurentei, aceasta susţinere este greşită, fiind incidente dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea greşită a normelor de drept material.

Un alt aspect de nelegalitate vizează cererea formulată în raport cu dispoziţiile Legii 333/2003 care se circumscrie prevederilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., instanţa încălcând reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii.

Recurenta precizează că a solicitat, pe de o parte, înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor art. 19 alin. (10) din Legea 333/2003 teza finală în raport de art. 14 din CEDO iar, pe de altă parte, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 19 alin. (10) din Legea 333/2003 prin raportare la prevederile art. 16, art. 45, art. 53 din Constituţia României şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate cât şi suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei.

Argumentele în acest sens au fost că deşi B. a fost condamnat în 15.04.2011 la o amendă administrativă şi la 2 luni închisoare cu suspendare pentru o faptă penală, el este reabilitat de drept începând cu 13.03.2014.

Este adevărat că una din cerinţele legii este aceea a avizării inspectoratului de poliţie judeţean sau al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea respectivă.

Se poate acorda avizul persoanei prevăzute la alin. (9), care are cetăţenie română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European, a împlinit vârsta de 21 de ani, posedă pregătire corespunzătoare atribuţiilor ce îi revin, este cunoscută ca având o bună conduită cetăţenească şi nu a suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie).

B. era la data de 18.08.2015 (data emiterii actului atacat) reabilitat de drept, aşa cum rezultă din menţiunile înscrise în cazier.

Particula "şi" arată condiţiile cumulative impuse de lege, iar ultima condiţie se regăseşte în teza finală a art. 19 alin. (10), anume ca persoana prevăzuta la alin. (9) să nu fi suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.

Acest text de lege nu poate fi însă analizat, interpretat şi aplicat decât în corelaţie cu art. 86 şi 133 C. pen. respectiv art. 90 si 169 noul C. pen.

Recurenta mai arată că au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate cât şi suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei.

Cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea excepţiei nu a fost pusă în discuţia părţilor şi instanţa nu s-a pronunţat asupra ei, aşa cum rezultă din încheierea de amânare a pronunţării din 21.10.2016 şi din sentinţa recurată, pronunţată la 28.10.2016, deşi conform art. 224 C. proc. civ. instanţa este obligată să pună în discuţie toate cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de părţi sau invocate din oficiu.

Punerea în discuţia părţilor nu este o facultate pentru judecător, ci este o obligaţie stabilită imperativ de normele de procedură.

Instanţa a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate şi apoi fondul cauzei, fără a pune în discuţie şi fără a se pronunţa pe cererea de suspendare a judecăţii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

În ceea ce priveşte motivul de recurs privind nemotivarea actului contestat, Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin adresa nr. x/17.08.2015 pârâtul I.G.P.R. - Direcţia Ordine Publică a comunicat reclamanţilor că societatea nu îndeplineşte condiţiile legale de emitere a licenţei, deoarece administratorul acesteia, B. nu a primit avizul IPJ Teleorman având condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.

Judecătorul fondului a reţinut că actul atacat nu este motivat corespunzător.

Procedând astfel instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică.

Instanţa de control judiciar reţine că un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmăreşte o dublă finalitate, şi anume: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.

De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

Este adevărat că o motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

Într-o atare situaţie, actul administrativ este lipsit de previzibilitate şi coerenţă, iar vătămarea există.

Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă aflam în această situaţie.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că la data solicitării licenţei de funcţionare, societatea avea ca asociat şi administrator pe domnul B..

Potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 "Societăţile specializate de pază şi protecţie funcţionează în baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii, pentru cel puţin unul dintre obiectele de activitate prevăzute la alin. (4), care poate fi reînnoită la fiecare 3 ani. Retragerea avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii poate constitui temei pentru anularea licenţei de funcţionare", iar potrivit alin. (9), "Conducătorul societăţii specializate de pază şi protecţie trebuie să obţină avizul inspectoratului de poliţie judeţean sau al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea respectivă".

Licenţa de funcţionare se acordă în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege, conform art. 19, alin. (9) şi 10 din Legea nr. 333/2003, respectiv existenţa avizului de conducător, cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor stipulate.

Potrivit art. 27 alin. (2) din Anexa 1 Norme de aplicare a Legii nr. 333/2003 la H.G. nr. 301/2012, " Licenţa prevăzută la art. 20 alin. (2) din Lege se acordă în situaţia în care sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de Lege, are valabilitate de 3 ani de la data emiterii poate fi reînnoită la fiecare 3 ani, numai în intervalul de valabilitate".

Articolul 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003 prevede că "Unitatea de poliţie competentă poate acorda avizul persoanei prevăzute la alin. (9), care are cetăţenie română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European, a împlinit vârsta de 21 de ani, posedă pregătire corespunzătoare atribuţiilor ce îi revin, este cunoscută ca având o bună conduită cetăţenească şi nu a suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie."

Înalta Curte constată că din cazierul judiciar al administratorului societăţii a rezultat că nu există nicio menţiune în acesta privind fapte penale.

Este adevărat că acesta a avut condamnări penale, însă a fost reabilitat.

Înalta Curte are în vedere faptul că reabilitarea este mijlocul legal de încetare a consecinţelor juridice care decurg dintr-o condamnare, este mijlocul legal prin care foştii condamnaţi se reintegrează, pe plan juridic, în societate iar acordarea reabilitării celor ce dovedesc ca s-au îndreptat, că au avut o conduită ireproşabilă şi că săvârşirea infracţiunii nu a fost decât un accident în viaţa lor, presupune deplina reintegrare a acestora în societate, recăpătarea situaţiei pe care aceştia au avut-o înainte de a fi condamnaţi.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că este lipsită de relevanţă împrejurarea că la momentul emiterii avizului reclamantul B. era reabilitat de drept.

Astfel fiind, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză întrucât procedura de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate a fost respectată de instanţa de fond, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 412 alin. (1) pct. 1-8 suspendarea de drept nu se aplică în cazul sesizării Curţii Constituţionale.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite acţiunea reclamanţilor S.C. A. S.R.L. şi B., va anula adresa nr. x/17.08.2015 emisă de pârâtul I.G.P.R. - Direcţia Ordine Publică şi va obliga pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române- Direcţia Ordine Publică să elibereze reclamantei S.C. A. S.R.L. licenţa de funcţionare pentru a desfăşura activităţi în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi S.C. A. S.R.L. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 3276 din 28 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, admite acţiunea reclamanţilor S.C. A. S.R.L. şi B..

Dispune anularea adresei nr. x/17.08.2015 emisă de pârâtul I.G.P.R. - Direcţia Ordine Publică.

Obligă pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române- Direcţia Ordine Publică să elibereze reclamantei S.C. A. S.R.L. licenţa de funcţionare pentru a desfăşura activităţi în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2019.