Revocation of academic habilitation: proof of principal author status via certificates versus mandatory verification in international scientific databases

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 23.12.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, solicitând instanţei admiterea contestaţiei, anularea Ordinului nr. 5567/18.10.2016 privind retragerea atestatului de abilitare şi a calităţii de conducător de doctorat a reclamantului, precum şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestui ordin.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 115/CA/2017-P.I. din 25 septembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea; s-a dispus anularea Ordinului nr. 5567/18.10.2016 emis de M.E.N.C.S. privind retragerea atestatului de abilitare şi a calităţii de conducător de doctorat a reclamantului şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestui ordin.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate mai sus, a formulat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale (M.E.N.), fost Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (M.E.N.C.Ş), prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanţa de fond în mod greşit a interpretat dispoziţiile prevăzute în Ordinul Ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6560/2012 privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior şi a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, reţinând că îndeplinirea standardelor minimale prevăzute de lege referitoare la publicarea a cel puţin 6 articole în reviste cotate B., în calitate de autor principal, care se certifică doar prin regăsirea în aceste baze de date, nu are la bază nicio fundamentare legală, cât timp dovada contribuţiei egale a unui autor cu cea a primului autor se poate realiza prin orice mijloc de probă.

Conform legislaţiei în vigoare la acel moment, respectiv conform Anexei nr. 20 la Ordinul ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6560/2012, pentru a putea obţine atestatul de abilitare, reclamantul trebuia să îndeplinească anumite standarde minimale printre care şi cel privind publicarea a cel puţin 6 articole in extenso în reviste cotate B., în calitate de autor principal, aceasta constituind baza legală pentru îndeplinirea cerinţei.

În conformitate cu acelaşi act normativ, o revistă cotată B. este o revistă pentru care C. calculează şi publică factorul de impact în "D.".

Art. 166 alin. (2) şi (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, are în vedere atât la acordarea, cât şi la retragerea calităţii de conducător de doctorat, îndeplinirea, şi respectiv, nerespectarea standardelor şi procedurilor elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, potrivit rezoluţiei Comisiei de medicină CNATDCU, după verificarea pe Web of E. şi site-urile revistelor, s-a confirmat faptul ca domnul A. are numai 2 (două) articole la care deţine calitatea de autor principal, deci nu îndeplineşte criteriile pentru abilitare. Rezoluţia comisiei de medicină este menţinută de Consiliul General al CNATDCU, care o validează şi propune retragerea titlului de conducător de doctorat. Drept urmare, având în vedere propunerea Consiliului General al CNATDCU din data de 29.09.2016 referitoare la retragerea abilitării dlui A., în domeniul de studii universitare de doctorat Medicină, şi având în vedere prevederile mai sus invocate la data de 18.10.2016, a fost emis Ordinul de ministru nr. 5567/18.10.2016.

La emiterea ordinului contestat au fost respectate prevederile OMECTS nr. 3482/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare si funcţionare a CNATDCU, precum şi prevederile Legii educaţiei nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

După cum reiese cu claritate din actele normative invocate, acordarea/retragerea titlului de conducător de doctorat este supusă, prin lege, controlului C.N.A.T.D.C.U., care îşi exercită atribuţiile în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin de ministru.

Astfel, comisiile de specialitate au atribuţii şi desfăşoară activităţi specifice, după caz, privind elaborarea sistemelor de evaluare, confirmare, avizare, recunoaştere. Rezoluţia de retragere a titlului a fost motivată strict în raport cu sistemele de evaluare în vigoare. Această rezoluţie a fost emisă de către distinşi membri ai comisiei, profesori universitari şi cercetători ştiinţifici, cu atribuţii referitoare la propunerea sistemelor de evaluare şi recunoaşterea echivalarea de grade profesionale care decurg din reglementările în vigoare. Acest sistem de evaluare este strict de competenţa comisiei de cercetători ştiinţifici şi instanţa de judecată nu se poate substitui acestei comisii.

Reclamantul a primit aviz negativ din partea Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare. În baza propunerii comisiei de specialitate, este retrasă calitatea de conducător de doctorat, deoarece criteriile obligatorii nu au fost îndeplinite de reclamant.

Instanţa nu are competenţa de a analiza şi constata în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor specifice cerute pentru conferirea/retragerea calităţii de conducător de doctorat. Instanţa de judecată nu se poate substitui unei comisii de specialitate, indiferent de domeniul în care în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, fiind menţionate în acest sens considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3492/2008 şi ale Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1721/16.05.2006.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Reclamantul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. A mai solicitat, în subsidiar, în măsura in care se va aprecia ca recursul este fondat, ca în rejudecarea cauzei, sa fie analizate toate motivele de nulitate ale actului administrativ, invocate în faţa instanţei de fond.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legala, motivele invocate de recurenta nefiind in măsura sa înlăture caracterul legal al acesteia.

Reclamantul a arătat că recursul formulat este, in fapt, o reiterare a motivelor prezentate in fata instanţei de fond, nefiind învederate instanţei de recurs chestiuni noi care sa nu fi fost avute în vedere de instanţa de fond ori critici de nelegalitate care ar putea fi încadrate de instanţa in dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. Raportat la aceste considerente, a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului formulat, întrucât in cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinţei recurate si in consecinţa, anularea recursului formulat ca fiind nemotivat.

Pe fondul cauzei, s-a arătat ca în mod legal prima instanţa a dispus admiterea contestaţiei formulate si anularea Ordinului nr. 5567/18.10.2016, reţinând in mod corect ca reclamantul îndeplineşte standardele minimale prevăzute de lege pentru conferirea atestatului de abilitare si a calităţii de conducător de doctorat.

Astfel, conform legislaţiei in vigoare la momentul abilitării, pentru a putea obţine calitatea de conducător de doctorat, reclamantul trebuia sa îndeplinească anumite standarde minimale, printre care si cel privind publicarea a 6 articole in extenso in reviste cotate B., in calitate de autor principal.

Definiţia legala a autorului principal este prevăzuta în art. 10 din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 4478/23.06.2011. Or, din înscrisurile depuse în probaţiune in fata instanţei de fond, rezulta fara indoiala faptul ca reclamantul a îndeplinit condiţiile impuse de lege in vederea abilitării, întrucât la dosarul depus existau 5 adeverinţe din partea prim-autorilor articolelor, adeverinţe care atesta faptul ca reclamantul a avut aceeaşi contribuţie la elaborarea lucrării cu cea a prim-autorului, încadrându-se, aşadar, in aceasta categorie de autor principal. Mai mult, revista "F." a publicat recent o erată, menţionându-se aşadar expres in cuprinsul revistei ca autorii articolelor "G." (publicat in nr. 2/2012 al revistei F.), "H." (publicat in nr. 4/2012 al revistei F.), "I." (publicat in nr. 1/2013 al revistei F.) au avut contribuţii egale in procesul de elaborare al lucrărilor ştiinţifice, recurentul având aşadar calitatea de autor principal. De asemenea, urmează ca si revista "Farmacia" sa publice in următoarea ediţie o erata, raportat la faptul ca, potrivit adeverinţei emise de prof. univ. dr. J. în data de 18.01.2011, recurentul a avut aceeaşi contribuţie cu cea a autorilor principali.

Simplul fapt ca in cuprinsul celorlalte 5 articole nu este prevăzuta expres contribuţia sa ca si autor principal, nu poate conduce la concluzia ca nu îndeplineşte standardele minimale, aceasta cerinţa legala fiind complinită prin adeverinţele emise de autorii primi. Aceste standarde minimale sunt impuse pentru a atesta pregătirea sa profesionala continua, vastele cunoştinţe dobândite pe parcursul anilor, cercetarea întreprinsa in elaborarea lucrărilor, or este evident ca toate aceste cunoştinţe dobândite sunt aceleaşi, indiferent daca contribuţia sa este prevăzuta expres sau nu în cuprinsul articolului.

Considera ca in mod corect instanţa de fond a reţinut ca dovada contribuţiei egale a unui autor cu cea a primului autor se poate realiza prin orice mijloc de proba şi implicit prin adeverinţele emise de primii autori. Nu exista niciun text legal care sa restrângă dovedirea acestei contribuţii exclusiv la baza de date B. Web of Science, astfel încât criticile aduse de către recurenta sentinţei nu au niciun fundament legal.

De asemenea, a apreciat ca nu poate fi reţinută nici afirmaţia recurentei potrivit căreia "instanţa nu are competenta de a analiza si constata îndeplinirea criteriilor specifice cerute pentru retragerea calităţii de conducător de doctorat, neputându-se substitui unei comisii de specialitate." Într-adevăr, comisiile de specialitate din cadrul C.N.A.T.D.C.U. au competente in evaluarea cunoştinţelor necesare pentru acordarea unui titlu ştiinţific, insa aceasta apreciere trebuie sa se circumscrie normelor legale. Este evident insa ca acest ordin, prin care i se retrage atestatul de abilitare si calitatea de conducător de doctorat este vădit nelegal, motiv pentru care ordinul poate si trebuie sa fie supus controlului jurisdicţional. Mat mult, in prezenta cauză nici măcar nu se impune analiza ştiinţifică a unei lucrări, ci doar verificarea îndeplinirii unor standarde prevăzute de lege.

Pe de alta parte, se arată ca recurenta îşi invoca practic propria culpa. Îndeplinirea acestor standarde minimale a trecut prin numeroase filtre la momentul depunerii dosarului, motiv pentru care nu intelege cum, după trei ani de la emiterea ordinului prin care i-a fost conferit atestatul de abilitare, instituţia emitenta retrage abilitarea conferita, pe motiv ca aceste standarde nu au fost îndeplinite, din moment ce instituţia însăşi a constatat la acel moment ca îndeplinea standardele minimale prevăzute de legislaţia in vigoare.

Astfel, conform art. 18 din Ordinul nr. 5691/2011 privind aprobarea Regulamentului de funcţionare a CN.A.T.D.C.U. în vederea evaluării tezelor de abilitare, "Secretariatul tehnic verifica îndeplinirea de către candidat a standardelor minimale necesare si obligatorii pentru admisibilitatea dosarului de abilitare in vederea eventualei conferirii a atestatului de abilitare". În urma acestei verificări, secretariatul tehnic trebuia sa emită un raport de verificare, care sa prevadă daca standardele minimale sunt sau nu sunt îndeplinite sau, eventual, menţiunea ca nu s-a putut proceda la verificarea îndeplinirii standardelor minimale, respectivul raport fiind anexat dosarului candidatului. Ulterior acestei primei verificări realizata de către secretariatul tehnic, urmează o a doua verificare care se efectuează de către preşedintele panelului căruia l-a fost repartizat dosarul. Daca, urmare a acestei secunde verificări, se constata erori sau omisiuni in verificarea îndeplinirii sau neîndeplinirii standardelor minimale, preşedintele panelului retrimite dosarul secretariatului tehnic pentru o noua verificare.

Raportat la toate aceste considerente, consideră reclamantul că este evident ca îndeplineşte standardele minimale prevăzute de lege pentru conferirea atestatului de abilitare si a calităţii de conducător de doctorat, inclusiv recurenta atestând acest aspect prin multiplele verificări efectuate in momentul abilitării sale.

În subsidiar, se invocă toate apărările formulate in fata instanţei de fond. Ministerul Educaţiei Naţionale si Cercetării Ştiinţifice nu avea competenta de a dispune in mod unilateral retragerea atestatului de abilitare si a calităţii de conducător de doctorat raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, articol ce prevede ca:

"(6) Autoritatea publica emitenta a unui act administrativ unilateral nelegal poate sa solicite instanţei anularea acestuia, in situaţia in care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice." Din interpretarea acestui text de lege, rezulta fara îndoiala faptul ca din momentul in care un act administrativ unilateral intră in circuitul civil, producând efecte juridice, instituţia emitentă îşi pierde abilitarea prevăzuta de lege de a dispune in mod unilateral revocarea acestuia. Din acest moment, instanţa de judecata competenta este singura care se mai poate pronunţa asupra legalităţii actului emis şi, pe cale de consecinţa, asupra necesităţii anularii acestuia. Doar o astfel de interpretare este in concordanta cu garanţiile procedurale (dreptul la apărare, contradictorialitatea) de care particularul trebuie sa se bucure în relaţia sa cu instituţiile statului. Aşadar, un act administrativ favorabil particularului, creator de drepturi, este irevocabil de la momentul în care acesta a intrat in circuitul civil producând efecte juridice, moment ce in cazul de fata coincide cu data în care si-a început activitatea primul doctorand al său. Ministerul învăţământului şi Educaţiei Naţionale putea într-adevăr revoca unilateral actul pana in momentul în care acesta şi-a produs efectele juridice, insa revocarea acestuia la mai bine de 3 ani după ce actul a intrat în circuitul civil este vădit nelegala şi în contradicţie cu principiul securităţii juridice.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul Ministerul Educaţiei Naţionale (M.E.N.), fost Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (M.E.N.C.Ş), a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, ca nefondată, precum şi înlăturarea celorlalte apărări formulate de intimat.

În motivarea răspunsului, s-a arătat că în susţinerea prezentului recurs, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Pe fond, au fost reiterate susţinerile din cuprinsul cererii de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

6.1. Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 31 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În cauză, au mai fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat primul termen de judecată a recursului, la data de 31 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6.2. Intervenirea suspendării de drept a cauzei

Ca urmare dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă nr. 195 din 16 martie 2020, prin care s-a suspendat de plin drept judecarea proceselor civile pe durata stării de urgenţă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop, cu excepţia celor de urgenţă deosebită, stabilite de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi ca urmare a emiterii Ordinului nr. 71 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu modificările şi completările ulterioare, şi corelaţiei acestuia cu Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie completat şi consolidat prin Ordinul nr. 92 din 16 martie 2020, privind categoriile de cauze de urgenţă deosebită in care a continuat activitatea de judecată, prezenta cauză a fost suspendată de drept la data de 17 martie 2020.

In raport de dispoziţiile art. 415 pct. 4 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 42 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, a fost fixat termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 07 iulie 2020.

6.3. Alte aspecte procesuale

Prin încheierea de şedinţă de la data de 7 iulie 2020, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, pentru considerentele reţinute în cuprinsul încheierii menţionate.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

7.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Prin Ordinul nr. 5567/18.10.2016 emis de către Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, s-a dispus retragerea atestatului de abilitare şi a calităţii de conducător de doctorat, în domeniul de studii universitare de doctorat Medicină, reclamantului A., titular la Universitatea din Oradea, conform rezoluţiei înscrise în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din ordin.

În motivarea acestei anexe a ordinului, s-a aratat că, după verificarea pe web of E. şi site-urile revistelor, reclamantul are numai 2(două) articole la care deţine calitatea de autor principal, deci nu îndeplineşte criteriile pentru abilitare - Decizia Consiliului General al CNATDCU din data de 29.09.2016 de retragere a titlului de abilitare. Concret, Comisia medicină CNATDCU a reţinut din consultarea bazei de date K. că reclamantul are 10 publicaţii incluse în această bază de date şi deţine calitatea de autor principal pentru două din acestea, astfel că s-a apreciat că nu se poate identifica în bazele de date acceptate - B. - numărul minim de 6 articole în reviste cotate B., impus de standardele minimale impuse de lege, la care candidatul să aibă calitatea de autor principal.

Instanţa a mai reţinut că prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 5633MD/11.12.2013, reclamantului i s-a conferit atestatul de abilitare şi calitatea de conducător de doctorat în domeniul Medicină. În toată aceasta perioadă, de la conferirea atestatului de abilitare şi până în prezent, reclamantul a îndrumat o serie de doctoranzi, unii dintre aceştia urmând să îşi susţină tezele de doctorat în perioada imediat următoare, aşa cum rezultă din adeverinţa Universităţii din Oradea nr. 243/28.10.2016, care atestă faptul că în prezent are în stagiu un număr de 13 doctoranzi.

7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-pârât, precum şi a apărărilor aferente invocate de intimatul-reclamant

În esenţă, recurentul a invocat greşita aplicare a legii de către prima instanţă, respectiv a dispoziţiilor din Ordinul Ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6560/2012 privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior şi a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare.

Astfel, recurentul a criticat susţinerea primei instanţe, în sensul că îndeplinirea standardelor minimale prevăzute de lege (referitoare la publicarea a cel puţin 6 articole în reviste cotate B., în calitate de autor principal), nu se dovedeşte exclusiv prin regăsirea în aceste baze de date, ci este permisă şi dovada, prin orice mijloc de probă, a contribuţiei egale a unui autor cu aceea a primului autor.

Înalta Curte reţine că, potrivit prev. art. 166 alin. (2) şi (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, atât la acordarea, cât şi la retragerea calităţii de conducător de doctorat, trebuie avută în vedere îndeplinirea/nerespectarea standardelor şi procedurilor elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Conform prev. art. 219 alin. (1) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) are următoarele atribuţii:

"propune un set de standarde minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, a calităţii de conducător de doctorat şi a atestatului de abilitare. Aceste standarde se adoptă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Standardele minimale de acceptare de către CNATDCU a dosarului pentru obţinerea atestatului de abilitare nu depind de funcţia didactică sau gradul profesional al candidatului şi sunt identice cu standardele de acordare a titlului de profesor universitar".

În baza acestei dispoziţii, a fost emis Ordinul Ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6560/2012 privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior şi a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, din cuprinsul caruia cauzei de faţă i se aplică Anexa nr. 20.

Conform acesteia, pentru a putea obţine atestatul de abilitare, reclamantul trebuia să îndeplinească anumite standarde minimale, printre care şi cel referitor la publicarea a cel puţin 6 articole in extenso în reviste cotate B., în calitate de autor principal.

Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 4478 din 23 iunie 2011 privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare şi a atestatului de abilitare prevede următoarele definiţii:

"ART. 1

O revistă cotată B. este o revistă pentru care C. calculează şi publică factorul de impact în D..

ART. 2

(1) Scorul de influenţă este o mărime care reflectă, pentru o anumită revistă ştiinţifică, influenţa medie a unui articol din acea revistă într-un interval de 5 ani după publicare, prin luarea în considerare a numărului de citări primite de articolele din acea revistă, ponderate cu influenţa revistelor care citează articolele.

(2) Scorul de influenţă este calculat de C. în D. sub denumirea "L.".

(3) Se consideră că revistele pentru care C. nu indică scorul de influenţă al articolelor au un scor de influenţă nul.

ART. 5

(1) Scorul relativ de influenţă al unei reviste ştiinţifice este egal cu raportul dintre scorul de influenţă al acelei reviste şi scorul de influenţă referinţă corespunzător revistei.

(2) Scorul relativ de influenţă corespunzător unui articol ştiinţific este scorul relativ de influenţă al revistei ştiinţifice în care a fost publicat articolul.

ART. 6

(1) Scorul relativ de influenţă, pentru fiecare revistă cotată B., se calculează de către Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, denumită în continuare UEFISCDI, conform ultimei ediţii a D., şi se publică pe site-ul acesteia.

(2) Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, denumit în continuare CNCS, verifică şi avizează calculele prevăzute la alin. (1).

ART. 7

(1) Valorile scorului relativ de influenţă se consideră a fi cele prevăzute în ultima ediţie publicată de către UEFISCDI, disponibilă cu o lună înaintea depunerii dosarului de evaluare.

(2) Valorile scorului de influenţă utilizate pentru verificarea îndeplinirii standardelor minimale se consideră a fi cele prevăzute în ultima ediţie publicată de către C., disponibilă cu o lună înaintea depunerii dosarului de evaluare.

(3) Se utilizează informaţiile din ultima ediţie a clasificării conferinţelor făcută de M., disponibilă cu o lună înaintea depunerii dosarului de evaluare.

ART. 8

Numărul de citări al unei publicaţii se consideră a fi cel indicat de B.."

Ceea ce este suspus dezbaterii contradictorii în prezenta cauză este calitatea reclamantului de autor principal în ceea ce priveşte minim 6 articole din cele avute în vedere la acordarea titlului de conducător de doctorat.

Astfel, la dosarul de fond, se indică ca fiind depuse pentru îndeplinirea criteriului privind articole in extenso în reviste cotate B. în calitate de autor principal, de la ultima promovare, următoarele articole:

1. N.; O., S.; P.; Q.; A.; R.; S. - "I." (publicat în nr. 1/2013 al revistei F.);

2. T., U., V., W., X., Y., A. - Z., publicat în revista F. iulie- august 2013;

3. AA.; BB.; N.; CC.; DD.; O., D.; A.; S.- G." (publicat în nr. 2/2012 al revistei F.);

4. FF.; GG.; HH.; A.; II. - JJ., publicat în revista KK.;

5. J., LL., MM., NN., OO., PP., A. QQ. - "RR.", publicat în revista Farmacia, 2011;

6. SS., TT., UU., VV.., A., - WW., publicat în XX. in 2009;

7. YY., A., N.., ZZ., S., AAA. - H., publicat în revista F. iulie- august 2012.

Dezbaterea părţilor a privit şi modul de interpretare a prevederilor art. 10 din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 4478 din 23 iunie 2011 privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare şi a atestatului de abilitare:

"Autorul sau autorii principali ai unei publicaţii se consideră a fi oricare dintre următorii:

a)primul autor, în cazul în care ordinea autorilor unei publicaţii reflectă contribuţia lor la publicaţie;

b)autorul corespondent, în cazul în care acesta este indicat;

c)alţi autori a căror contribuţie este indicată explicit în cadrul publicaţiei a fi egală cu contribuţia primului autor sau a autorului corespondent;

d)ultimul autor, în cazul publicaţiilor din domeniul ştiinţelor biomedicale;

e)toţi autorii publicaţiei, în cazul în care, conform practicii din domeniu, ordinea autorilor unei publicaţii este cea alfabetica şi nu reflecta contribuţia lor la publicaţie, pentru publicaţii din următoarele domenii: (i) matematica; (ii) informatica teoretica; iii) fizica experimentala a energiilor înalte; (iv) ştiinţele economice;

f)toţi autorii publicaţiei, în cazul în care sunt indicaţi sub forma unei colaborări fără a se preciza explicit numele autorilor".

Conform anexei Ordinului nr. 5567/18.10.2016, motivul retragerii titlului de abilitare al reclamantului este reprezentat de faptul că acesta nu deţinea calitatea de autor principal la toate cele 7 articole de specialitate elaborate (de fapt la minim 6) şi, implicit, nu îndeplinea criteriile pentru abilitare. Poziţiile 2 şi 6 nu au fost contestate de către comisie, fiind puse sub semnul neîndeplinirii condiţiei de a fi autor principal celelalte articole, de la poziţiile 1,3,4,5 şi 7, cu privire la acestea din urmă prima instanţă statuând în sensul respectării cerinţei legale.

Este de necontestat faptul că articolele de la poziţiile 2 şi 6 îndeplineau condiţia de la lit. d) din articolul sus menţionat, reclamantul fiind menţionat ca ultim autor.

În ceea ce priveşte celelalte articole, Înalta Curte reţine, contrar celor stautate de prima instanţă, că acestea nu se încadrează în mod evident în niciuna din ipotezele avute în vedere de articolul de lege mai sus menţionat, pentru a se reţine fara niciun dubiu calitatea reclamantului de autor principal.

Ceea ce a invocat reclamantul a fost însă împrejurarea că dovada calitaţii de autor principal trebuie să se poată face şi altfel decât prin citările din revistele cotate B., respectiv prin alte mijloace de probă. Această teză a fost îmbrăţişată şi de prima instanţă, care a reţinut ca fiind relevante cele 5 adeverinţe din partea prim-autorilor articolelor, ce atestă că reclamantul a avut aceeaşi contribuţie la elaborarea lucrării cu cea a prim-autorului. De asemenea, a mai avut în vedere şi erata publicată de revista "F." cu privire la articolele de la poziţiile 1, 3 şi 7, prin care s-a arătat că toţi autorii celor 3 articole au avut contribuţii egale în procesul de elaborare a lucrărilor ştiinţifice, având aşadar calitatea de autori principali. A mai avut în vedere prima instanţă şi adeverinţa emisă de prof. univ. dr. J. în data de 18.01.2011, prin care se atesta faptul că reclamantul a avut aceeaşi contribuţie cu cea a autorilor principali la publicarea articolului de la poziţia 5. Deşi prin întâmpinarea la recurs, intimatul-reclamant a invocat faptul că urmează ca si revista "Farmacia" sa publice in următoarea ediţie o erata, nu a fost făcută această dovadă până la judecarea prezentei cauze.

Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o greşită aplicare a legii, faţă de prevederile exprese ale Anexei nr. 20 a Ordinului Ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6560/2012, cât timp conform acesteia, reclamantul trebuia să îndeplinească cerinţa privind standardele minimale prin dovedirea clară a publicării a cel puţin 6 articole in extenso în reviste cotate B., în calitate de autor principal.

În chiar cuprinsul Ordinului menţionat, s-a prevăzut în mod explicit necesitatea ca reclamantul să figureze ca autor principal al articolelor pe care le-a invocat în cuprinsul dosarului său de abilitare. Astfel, aceasta era o cerinţă cunoscută, ca şi cadru didactic şi implicit obligatorie.

Pe de altă parte, nici dispoziţiile art. 10 din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 4478 din 23 iunie 2011 nu pot fi considerate ca nefiind cunoscute reclamantului, în calitate de autor de articole ştiinţifice, rigoarea stabilirii ordinii autorilor în cazul publicării unui articol de factură ştiinţifică având nu doar o necesitate formală, ci şi o explicaţie de conţinut. Formalismul aplicat publicaţiilor ştiinţifice reprezintă un standard necesar şi obligatoriu, tocmai din cauza reglementărilor care cotează şi stabilesc factori de impact cu aplicabilitate universală.

Înalta Curte constată că este corectă afirmaţia recurentului, în sensul că îndeplinirea standardelor minimale prevăzute de lege referitoare la publicarea a cel puţin 6 articole în reviste cotate B., în calitate de autor principal, nu se certifică prin adeverinţe, ci prin regăsirea în bazele de date B..

Astfel, se înlătură susţinerile primei instanţe, referitoare la împrejurarea că o asemenea afirmaţie nu are la bază nicio fundamentare legală, cât timp din chiar cuprinsul Oridnului nr. 6560/2012 rezultă menţiuni de genul:

"conform situaţiei curente de pe site-ul B."; "Bazele de date internaţionale (BDI) luate în considerare pentru articolele publicate în reviste şi în volumele unor manifestări ştiinţifice, cu excepţia articolelor publicate în reviste cotate B., sunt cele recunoscute pe plan ştiinţific internaţional precum (nelimitativ): BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., DBLP, HHH., III., Cabi, JJJ., CSA, KKK., INSPEC, LLL., MMM., NNN.. CNATDCU şi MEN vor acorda sprijinul şi logistica necesare pentru documentare"; "analiza se realizează pe baza informaţiilor din Web of Science: CNATDCU şi MEN vor acorda sprijinul şi logistica necesare pentru documentare".

Justificarea unui asemenea formalism rezidă în rigurozitatea cu care se realizează publicarea articolelor în revistele ştiinţifice din domeniu, orice erată fiind în mod necesar transportată şi în bazele de date internaţionale, pentru a produce efectele scontate de publicizare.

Pe de o parte, reclamantul nu a demonstrat că a fost modificată cotaţia sa în baza de date Web of E. şi pe site-urile revistelor, ca urmare a eratei publicate în revista F., pe baza adeverinţelor aduse de acesta. Pe de altă parte, deşi invocată, nu a fost dovedită publicarea eratei în revista Farmacia.

Astfel, reţinând adeverinţele ca modalitate de a dovedi îndeplinirea condiţiei cerute de lege, se constată că prima instanţă a realizat o greşită aplicare a legii; în subsidiar, chiar dacă s-ar avea în vedere publicarea eratei pentru cele 3 articole din revista F. (cu rezerva rectificării bazei de date Web of E. sub acest aspect), reclamantul nu întruneşte nici în această modalitate numărul minim de 6 articole care era cerut de lege.

Aşa cum a arătat prin răspunsul de la interogatoriu din faţa primei instanţe Comisia de Medicină din cadrul CNADTCU, îndeplinirea standardelor minimale prevăzute de lege referitoare la publicarea a cel puţin 6 articole în reviste cotate B. în calitate de autor principal, nu se certifică prin adeverinţe, ci prin regăsirea în bazele de date "B." a datelor referitoare la publicaţiile raportate de candidat. Astfel, s-a arătat că în cadrul unei verificări făcute la data de 09.05.2017, ulterior declanşării prezentului proces, la interogarea tuturor publicaţiilor sub numele reclamantului nu au putut fi identificate 6 articole care îndeplinesc condiţiile, fiind găsite doar două articole şi o comunicare. De altfel, intimatul-reclamant nu a dovedit nici că, la momentul judecării prezentului recurs (2020), a fost rectificată baza de date mai sus menţionată, în ciuda faptului că adeverinţele datează din perioada 2011-2016, iar erata din 2016.

Dincolo de aceste aspecte, aşa cum reiese din răspunsul pârâtului la întrebarea 4 a interogatoriului formulat de reclamant, verificarea standardelor minimale, în cazul dosarului de abilitare întocmit de reclamant, efectuată în anul 2013, nu a fost făcută cu consultarea bazei de date B..

Ca urmare, pentru toate aceste considerente, se constată că este fondat motivul de casare invocat de recurent referitor la greşita aplicare a legii de către prima instanţă, sub aspectul îndeplinirii standardelor minimale prevăzute de lege (referitoare la publicarea a cel puţin 6 articole în reviste cotate B., în calitate de autor principal), de către reclamant.

Pe de altă parte, Înalta Curte va înlătura motivul de recurs referitor la împrejurarea că instanţa nu are competenţa de a analiza şi constata îndeplinirea sau neîndeplinirea criteriilor specifice cerute pentru conferirea/retragerea calităţii de conducător de doctorat, deoarece soluţionarea prezentei cauze nu presupune analizarea unor aspecte ştiinţifice specifice unui domeniu, efectuarea unor evaluări sau aprecieri de specialitate, ci doar verificarea strict obiectivă a îndeplinirii unor criterii concrete de legalitate, pentru care nu se impun cunoştinţe specifice. Într-adevăr, instanţa nu se poate substitui comisiei de cercetători ştiinţifici, sistemul de evaluare fiind strict de competenta acestei comisii; analiza ştiinţifică a activităţii didactice exprimată în lucrările ştiinţifice anexă la dosarul de concurs cade în competenţa comisiilor specializate pe domeniul în care candidatul a susţinut concursul, aşa cum rezultă din Regulamentul C.N.A.T.D.C.U. Comisia de analiză este suverană în evaluarea cunoştinţelor sau experienţei necesare pentru acordarea unui titlu ştiinţific şi decizia luată nu poate face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ. Comisiile de specialitate din cadrul CNATDCU au, astfel, un drept de apreciere în ceea ce priveşte deciziile pe care le emit, însă această apreciere trebuie să se circumscrie normelor legale. Sub acest aspect, este corectă afirmaţia reclamantului în sensul că prezenta cauză nu impune o analiză ştiinţifică a unei lucrări, ci doar verificarea îndeplinirii unor standarde prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte apărarea intimatului-reclamant, în sensul că recurenta-pârâtă şi-ar invoca propria culpă, deoarece îndeplinirea acestor standarde minimale a trecut prin numeroase filtre la momentul depunerii dosarului, iar instituţia însăşi a constatat la acel moment ca îndeplinea standardele minimale prevăzute de legislaţia in vigoare, Înalta Curte reţine că art. 170 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011 prevede posibilitatea retragerii calităţii de conducător de doctorat, în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională.

Aşa cum a reţinut prima instanţă, prin aceste standarde de calitate sau de etică profesională, în lipsa unei dispoziţii exprese a textului legal, se înţeleg şi standardele minimale de acceptare de către CNATDCU a dosarului pentru obţinerea atestatului de abilitare, la care se referă art. 166 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Astfel, cele două texte legale amintite mai sus, prin coroborare, au în vedere prin corespondenţă la acordarea/retragerea calităţii de conducător de doctorat, îndeplinirea/nerespectarea standardelor şi procedurilor elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

În ceea ce priveşte solicitarea intimatului-reclamant din întâmpinare, ca instanţa de recurs, în măsura in care se va aprecia ca recursul este fondat, în rejudecarea cauzei, analizeze toate motivele de nulitate ale actului administrativ, invocate în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că restul motivelor de nulitate invocate de reclamant prin cererea introductivă au fost considerate neîntemeiate de către prima instanţă.

Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile în sensul că Ministerul Educaţiei Naţionale si Cercetării Ştiinţifice nu avea competenta de a dispune in mod unilateral retragerea atestatului de abilitare si a calităţii de conducător de doctorat, că se încalcă prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, că ordinul de retragere a fost emis abuziv şi în contradicţie cu principiul securităţii raporturilor juridice consacrat de către Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertaţilor fundamentale, acestea au fost considerate neîntemeiate de către prima instanţă.

Or, reiterarea acestor aspecte nu poate fi făcută pe calea apărărilor din întâmpinare, ci, dacă era nemulţumit de considerentele sentinţei (sub aspectul respingerii unui motiv de anulare), chiar dacă soluţia din dispozitiv era favorabilă prin admiterea altui motiv de anulare, reclamantul avea deschisă calea recursului privind considerentele, conform art. 461 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia: "Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate."

Ca urmare a constatării caracterului fondat al motivului de casare referitor la greşita aplicare a legii de către prima instanţă, sub aspectul îndeplinirii standardelor minimale prevăzute de lege (referitoare la publicarea a cel puţin 6 articole în reviste cotate B., în calitate de autor principal), de către reclamant, se impune casarea sentinţei şi respingerea acţiunii, ca nefondată.

7.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi rejudecând, va respinge acţiunea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Ministerul Educaţiei Naţionale) împotriva sentinţei nr. 115/CA/2017-P.I. din 25 septembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând;

Respinge acţiunea ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iulie 2020.