Legality of clawback contribution calculation, motivation of administrative notification, and exclusion of value-added tax from the tax base under O.U.G. 77/2011

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal pentru B., A., C. şi D.., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea notificării x/01.08.2013 prin care au fost comunicate valoarea procentului "p" pentru trimestrul I al anului 2013 care este de 14,55% şi consumul de medicamente pretins înregistrate în trimestrul II al anului 2013 suportate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii, pretins centralizate conform declaraţiilor fiecărui plătitor al contribuţiei.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 13 octombrie 2016, în temeiul dispoziţiilor art. 255 raportat la dispoziţiile art. 258 C. proc. civ., a respins proba cu expertiza contabilă şi solicitarea ca pârâta să depună înscrisuri, informaţii cu privire la stabilirea procentului "p" în raport de elemente apărute ulterior momentului emiterii notificării pe care o contestă.

Prin sentinţa nr. 4081 din 15 decembrie 2016, judecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea promovată de reclamantele S.C. A. S.R.L., B., A., C. şi D.., toate prin S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din 13 octombrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 4081 din 15 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al B., A., C. şi D.., a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că în cadrul şedinţei de judecată din data de 13 octombrie 2016 instanţa a pus în discuţie probatoriul solicitat de către părţi, în etapa rejudecării cauzei după casarea, cu trimitere, dispusă de către instanţa supremă prin decizia nr. 2077/22.06.2016.

Recurenta precizează că a solicitat suplimentarea probatoriului cu o adresă ce urma să fie transmisă către CNAS, prin care i se solicita comunicarea datelor şi informaţiilor deţinute de aceasta, utile în soluţionarea motivului de nulitate a actului administrativ atacat constând în eronata stabilire a procentului "p", precum şi o expertiza contabilă, ce urmărea în principal să stabilească valoarea corectă a consumului de medicamente, suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent trimestrului II 2013 pentru fiecare DAPP în parte şi existenţa unor discrepanţe între această valoare şi sumele comunicate prin Notificarea contestată.

Ambele probe au fost însă respinse de prima instanţă ca nefiind utile soluţionării cauzei.

Din datele şi informaţiile transmise nu este posibilă verificarea medicamentelor/valorilor medicamentelor de referinţă pretins consumate raportat la vânzările aceloraşi medicamente pentru intervalul de timp în discuţie, Notificarea neîndeplinind condiţiile de formă ale unui act administrativ, respectiv nu conţine o motivare a datelor comunicate.

Or, motivarea în fapt şi în drept a actului administrativ reprezintă o cerinţă imperativă a legii ce decurge din principiul transparenţei decizionale şi care acordă posibilitatea destinatarului actului să evalueze temeiurile şi efectele şi să analizeze acurateţea, legalitatea şi temeinicia informaţiile transmise din perspectiva interesului său personal.

În lipsa motivării Notificării cu privire la datele/sumele comunicate, acestea apar stabilite în mod arbitrar, cu exces de putere, cu încălcarea şi a principiul transparenţei, al predictibilităţii fiscale, al certitudinii fiscale, prin imposibilitatea verificării elementelor constitutive ale modului de calcul al contribuţiei, fiindu-ne de asemenea încălcat dreptul la apărare, precum şi dreptul de acces liber la justiţie si la o examinare echitabilă a cauzei.

În altă ordine de idei, recurenta precizează că prima instanţă a reţinut faptul că subscrisa, în vederea obţinerii anularii respectivului procent "p" care a fost indicat prin ordinul Preşedintelui CNAS trebuia ca instanţa de judecată fie investită cu o acţiune în anularea respectivului act administrativ, fie să conteste legalitatea respectivului act pe calea excepţiei de nelegalitate. Or, aceasta este disponibilă doar pentru acte administrative cu caracter individual, acest mijloc procedural neconstituind o cale de contestare efectivă şi eficientă, contrar statuărilor instanţei.

Prin urmare, procentul "p" este strâns legat (matematic) de valoarea CTt (consumul total trimestrial de medicamente). Astfel, din moment ce CTt este alcătuit din toate consumurile individuale ale tuturor debitorilor taxei clawback şi din moment ce valoarea individuală comunicată a fost invalidată de către instanţa de judecată, este evident că CTt va fi modificat automat (în minus) şi că, drept consecinţă, valoarea procentului "p" este şi ea modificată. Din această perspectivă, aprecierea primei instanţe în sensul că procentul "p" nu putea fi contestat decât pe calea unei acţiuni separate/capăt de cerere separat/excepţie de nelegalitate prin care să se atace ordinul preşedintelui CNAS este evident greşit, intrând în contradicţie cu logica matematică rezultată din modalitatea de calcul a acestui procent "p".

O prima eroare a instanţei de fond constă în faptul că a analizat eronat şi incomplet caracterul unui astfel de înscris intitulat ordin. Acest înscris nu îndeplineşte condiţiile necesare a fi un ordin - act normativ şi încă unul opozabil terţilor. Recurenta arată că nu se regăseşte în cadrul normativ aplicabil contribuţiei clawback o prevedere de natură a reglementa faptul că procentul "p" se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS.

În opinia recurentei instanţa de fond în mod greşit a calificat motivele de nelegalitate invocate drept critici de neconstituţionalitate, care exced controlului instanţei de contencios administrativ.

Reţine prima instanţă că s-a contestat chiar obligaţia legală de plată a contribuţiei clawback, cu consecinţa imposibilităţii verificării de către instanţa de contencios administrativ a acestui aspect, care nu poate fi valorificat drept motiv de nelegalitate a notificării contestate. Acest fapt reprezintă, în logica judecătorului fondului, un aspect de constituţionalitate care intră în competenţa Curţii Constituţionale, care a analizat anumite aspecte de constituţionalitate ale O.U.G. nr. 77/2011.

De asemenea, contrar concluziilor instanţei de fond, recurenta precizează că finalitatea demersului judiciar nu constă în înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare, sub pretextul unei imprecizii sau lacune legislative, că nu se doreşte să obţină exonerarea de la plata contribuţiei clawback, ci doar să aibă certitudinea că această contribuţie a fost calculată în mod corect.

Recurenta mai arată că deţinătorii de APP nu beneficiază de exclusivitate în punerea pe piaţă a medicamentelor în sensul reţinut indirect de prima instanţă.

Conform legii, niciun medicament nu poate fi pus pe piaţă dacă nu este autorizat în acest sens, deţinătorul de APP devenind (prin obţinerea autorizaţiei) responsabil cu privire la aspecte privind obligaţii de serviciu public, farmacovigilenţă, etichetare şi ambalare etc. Mai mult decât atât, aşa numita exclusivitate se referă doar la recunoaşterea faptului că respectivul medicament aparţine DAPP-ului, fiind evident că nu se referă la o exclusivitate de comercializare.

Autorizaţia de punere pe piaţă nu include şi autorizaţia de distribuţie en gros sau en detail, astfel că pretinsa exclusivitate în comercializarea medicamentului, la care se referă prima instanţă nu este reală, lanţul distribuţiei unui medicament până la pacientul final cuprinzând şi alţi agenţi economici decât DAPP.

Contribuabilul ajunge astfel a i se impune de către autoritate să suporte din propriul său beneficiu şi patrimoniu, nu numai impozitul său pe profit şi TVA-ul şi contribuţia clawback aferentă propriilor sale preţuri de vânzare, dar în plus mai suportă şi contribuţia clawback aferentă beneficiilor terţilor - adaosurile comerciale ale distribuitorilor şi farmaciilor - interpretare vădit nelegală a dispoziţiilor aplicabile.

În ceea ce priveşte reţinerea indirectă a primei instanţe, prin preluarea anumitor considerente ale Curţii Constituţionale, în sensul că contribuabilul ar avea certitudinea vânzării şi încasării preţurilor medicamentelor, spre diferenţă de celelalte entităţi aflate pe lanţul de distribuţie, recurenta consideră că aceasta nu are legătură cu o eventuală pretinsă legalitate a includerii adaosurilor comerciale ale acestor terţe entităţi în baza de impunere a contribuţiei clawback datorată de contribuabil, cum constată nelegal prima instanţă.

Însăşi constatarea indirectă a instanţei fondului în sensul că în mod corect contribuabilul ar avea certitudinea vânzării şi încasării preţurilor medicamentelor este bizară. Contribuabilul este prima entitate pe lanţul de furnizare a medicamentelor către pacienţi şi are obligaţia a asigura această furnizare prin cel puţin 3 distribuitori, medicamentele ajungând apoi în spitale şi farmacii.

Prin urmare, nu există o certitudine a vânzării şi încasării preţurilor distinctă de cea a distribuitorilor, a farmaciilor şi a spitalelor. Dacă un astfel de medicament este necesar/solicitat pentru pacienţi, atunci acesta urmăreşte în principiu lanţul de furnizare. Contribuabilul îşi va încasa preţul de la persoana juridică către care a vândut. Iar dacă contribuabilul vinde, atunci vând şi distribuitorii.

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară, precum şi decizii pronunţate de Curtea Constituţională.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că atât recursul formulat împotriva încheierii cât şi recursul formulat împotriva sentinţei sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva încheierii din 13 octombrie 2016

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că probele solicitate nu sunt necesare şi utile soluţionării cauzei, deoarece legalitatea notificării se verifică în raport de înscrisurile şi datele avute la dispoziţie la momentul la care a fost emis actul administrativ contestat.

De asemenea, şi proba cu expertiză contabilă a fost respinsă în mod corect, apreciindu-se că recurenta-reclamantă putea depune dovezi din care să rezulte că medicamentele erau ieşite din perioada de valabilitate în trimestrul II al anului 2013, astfel încât nu ar fi putut fi eliberate către consumatorul final.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva sentinţei nr. 4081 din 15 decembrie 2016

Înalta Curte constată că motivul de recurs privind nemotivarea actului administrativ atacat este nefondat.

Controlul judiciar declanşat de recurentă are ca obiect verificarea legalităţii notificării nr. x/01.08.2013, prin care intimata Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a comunicat recurentei, în vederea calculării contribuţiei clawback, consumului de medicamente pentru trimestrul II al anului 2013, suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii aferent vânzărilor plătitorului de contribuţie pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuţia trimestrială, precum şi faptul că valoarea procentului "p" pentru acest trimestru este de 14,55%.

Judecătorul fondului a reţinut că actele atacate conţin o motivare corespunzătoare care să permită exercitarea unui control de legalitate.

Procedând astfel instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.

Instanţa de control judiciar reţine că un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmăreşte o dublă finalitate, şi anume: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.

De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

Este adevărat că o motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

Într-o atare situaţie, actul administrativ este lipsit de previzibilitate şi coerenţă, iar vătămarea există.

Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă nu ne aflam în această situaţie.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că actul administrativ contestat îndeplineşte condiţiile de fond şi formă, fiind motivat în fapt şi în drept, astfel că pentru respectarea nu doar formală ci efectivă a accesului la dublu grad de jurisdicţie se impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamantă.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că potrivit menţiunilor din cuprinsul notificării contestate, datele comunicate către S.C. A. S.R.L. în privinţa procentului "p" de 14,55% pentru trimestrul II 2013 sunt corespunzătoare dispoziţiilor art. 7 din O.G. nr. 17/2012, în sensul că modul de calcul al contribuţiei a fost realizat potrivit formulei prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt şi BAt nu includ TVA, iar BAt este de 1.515 milioane RON.

În legătură cu procentul "p" trebuie subliniat faptul că prin Decizia nr. 2077/22.06.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 s-a reţinut că este neîntemeiat motivul de nelegalitate a notificării referitor la includerea în datele comunicate a valorii TVA, că în valoarea procentului "p" nu este inclusă TVA, iar valoarea consumului de medicamente conţine TVA, pentru că se raportează la datele centralizate, comunicate de casele de asigurări de sănătate, dar că aceasta nu presupune o lipsă de conformitate cu sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013, întrucât este necesar să fie făcută distincţia între valoarea consumului individual de medicamente, ce are în vedere preţurile de decontare care cuprind TVA, şi stabilirea bazei de impunere în vederea declarării şi plăţii contribuţiei clawback. Aceasta din urmă este o atribuţie a contribuabilului căruia, prin notificare, i s-a indicat faptul că, în acord cu spiritul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013 din valoarea consumului urmează a fi scăzută valoarea TVA pentru obţinerea valorii bazei de impunere.

În raport de aceste considerente se constată că nu pot fi reţinute criticile aduse de către recurentă referitoare la modul de calcul al procentului "p" referitor la includerea TVA, aşa cum a arătat instanţa de fond şi care a reţinut autoritatea de lucru de judecat al deciziei de casare.

Susţinerile instanţei de fond, în ceea ce priveşte obiectul acţiunii, sunt corecte deoarece reclamanta a solicitat anularea notificării transmise de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin care i s-a comunicat consumul de medicamente pentru trimestrul II al anului 2013 în vederea calculării contribuţiei clawback, astfel că nu se putea analiza legalitatea unui alt act administrativ decât cel cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ.

Recurenta apreciază că acest ordin la Preşedintelui CNAS ar fi, de fapt, o operaţiune administrativă, dar chiar şi în această situaţie, critica în privinţa nelegalităţii procentului "p" se referea la adăugarea TVA, aspect ce a fost dezlegat prin decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu mai poate fi analizat în prezentul cadrul procesual.

Recurenta este nemulţumită şi de faptul că instanţa de fond a considerat că se contestă chiar modul în care este reglementată taxa clawback, dar din modul de redactare al motivelor de nelegalitate din cererea de chemare în judecată, aşa cum a subliniat şi instanţa de fond, rezultă că toate criticile vizează chiar modul în care legea reglementează această taxă şi, de aceea, în mod corect, instanţa de fond a subliniat limitele în care instanţa de contencios administrativ poate să analizeze aspectele invocate, iar faptul că deciziile Curţii Constituţionale vizează respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate nu pot constitui temei de admitere al recursului pentru că şi considerentele acestor decizii au caracter obligatoriu, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă.

Cu privire la includerea sau nu a adaosurilor comerciale în cuantumul taxei de clawback, criticile recurentei sunt nefondate deoarece Curtea Constituţională a analizat dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011 şi a stabilit că acestea sunt constituţionale, aşa cum a arătat pe larg, instanţa de fond.

Astfel, Curtea Constituţională a constatat că "nu există discriminare în ceea ce priveşte plata contribuţiei trimestriale între deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă, obligaţi la plata acesteia, şi ceilalţi operatori implicaţi pe lanţul de distribuţie, respectiv distribuitorii (angrosişti) şi furnizorii (farmaciile), întrucât, pe de o parte, distribuitorii şi farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptăţiţi la încasarea unui tarif, aceştia nefiind parte în convenţia încheiată cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar, pe de altă parte, aceştia sunt supuşi sistemului fiscal general, fiind ţinuţi de impozitele şi taxele care se percep asupra rezultatelor activităţilor pe care le prestează" (pct. 39 din Decizia nr. 789/2015 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 1, art. 3, art. 5 şi art. 6 din acelaşi act normativ, astfel cum a fost modificată şi completată de O.G. nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare).

Curtea a mai reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru activitatea respectivă aceşti subiecţi practică un adaos comercial negociat cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să fie plătit de către deţinătorii de APP.

Aceeaşi instanţă, în aceeaşi decizie, a constatat că "spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP.

Ministerul Sănătăţii stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman, cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC). În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit, aşadar, modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus".

Aşa cum s-a arătat anterior, chiar dacă deciziile Curţii Constituţionale au vizat respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, considerentele acestor decizii au caracter obligatoriu erga ommnes şi se aplică ca atare, astfel că şi aceste critici sunt nefondate.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare:

"Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum şi deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanţii legali ai acestora, au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, contribuţiile trimestriale calculate conform prezentei ordonanţe de urgenţă."

În raport de prevederile art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ, modul de calcul al contribuţiei trimestriale nu are în vedere vânzările realizate de către DAPP, ci consumul de medicamente aferent vânzărilor fiecărui DAPP.

Conform art. 4 alin. (1), (2) şi (21) din acelaşi act normativ:

"(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, au obligaţia să depună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate datele de identificare ale reprezentanţilor legali care vor duce la îndeplinire obligaţiile legale prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială.

(2) Deţinătorii autorizaţiilor depunere pe piaţă a medicamentelor prevăzute la art. 1, persoane juridice române, precum şi reprezentanţii legali au obligaţia să depună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în termenul prevăzut la alin. (1), lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială."

(21) Persoanele juridice menţionate la alin. (2) au obligaţia să depună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuţia, în baza metodologiei şi a formatului stabilit prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate."

În temeiul prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, CNAS comunică trimestrial subiecţilor plătitori ai contribuţiei trimestriale consumul de medicamente suportate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii aferent vânzărilor plătitorului de contribuţie pentru medicamentele din Lista depusă la CNAS pentru care se datorează contribuţia trimestrială.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că, prin notificarea nr. x/01.08.2013, s-a comunicat recurentei, în vederea calculării contribuţiei clawback, valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul II al anului 2013 potrivit datelor prezentate în anexa la notificare.

Împrejurarea invocată de către recurentă, în sensul că este imposibilă verificarea realităţii datelor indicate în cuprinsul notificării prin raportare la comunicările făcute de casele judeţene de asigurări de sănătate nu poate conduce la anularea notificării.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al B., A., C. şi D.. împotriva încheierii din 13 octombrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 4081 din 15 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2019.