Local vice-mayor loses integrity appeal; company administrator role upheld as incompatible

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2019

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. x/2015, la data de 15.04.2015, reclamantul A. a formulat plângere împotriva Raportului de evaluare nr. x/03.04.2015 emis de către Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Prin sentinţa civilă nr. 957/19.06.2015, Tribunalul Timiş a declinat competenţa de soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, reţinând că în speţă se atacă un act administrativ emis de o autoritate centrală şi astfel sunt incidente disp. art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 270 din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, având ca obiect anularea raportului de evaluare nr. x/03.04.2015 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 270 din 14 octombrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ a declarat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi pe fond să se admită plângerea, cu consecinţa anulării raportului de evaluare.

Recurentul-reclamant, în susţinerea cererii de recurs a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Recurentul-reclamant a susţinut prin cererea de recurs, că soluţia instanţei de fond este criticabilă, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, întrucât:

Conform art. 70 din Legea nr. 161/2003 "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care ersoana ce exercită o demnitate publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative;"

Conform art. 75 din Legea nr. 393/2004 "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de ansaiament, indiferent de natura acestuia"

Conform art. 71 din Legea nr. 161/2003 "Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public."

În acest context reglementativ şi raportat la faptul că după validarea sa în funcţia de viceprimar în mod concret acesta nu mai avea calitatea de administrator al societăţii. Acesta mai susţine că nu a avut niciun fel de interes patrimonial sau de altă natură în a deţine o dublă calitate, de autoritate publică şi administrator, care să influenţeze în vreun fel sau altul îndeplinirea cu obiectivitate a mandatului său.

Mai arată recurentul-reclamant că că sub aspectul existenţei conflictului de interese reţinut în persoana sa, nu prezintă relevanţă faptul că şi-a încălcat obligaţia comercială prevăzută de art. 21 şi 22 din Legea nr. 26/1990, respectiv neînregistrarea menţiunii de încetare a contractului de mandat în Registrul comerţului, aşa cum greşit îşi fundamentează respingerea cererii de către prima instanţă.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare la cererea de recurs a reclamantului, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

5. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

În cauză a fost întocmit raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului la data de 27.07.2017, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.. Prin încheierea din 22 mai 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părţi astfel cum va fi modificat.

Prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului la data de 11 iunie 2019.

În motivarea acestei rezoluţii s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constată că recurentul-reclamant A. şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apreciind că instanţa de fond a interpretat greşit normele legale în temeiul cărora s-a reţinut în cuprinsul raportului de evaluare nr. x/03.04.2015 emis de către Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), starea sa de incompatibilitate pentru deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar a comunei Darova, jud. Timiş şi cea de administrator al S.C. Bicaz S.R.L..

Înalta Curte analizând criticile recurentului-reclamant, în raport de înscrisurile administrate de părţi în faţa instanţei de fond, constată că prin raportul de evaluare contestat, s-a reţinut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, în contextul în care, în perioada 20.06.2008 - 2012 a deţinut funcţia de viceprimar al comunei Darova, iar începând cu 28.06.2012 funcţia de consilier local al comunei Darova, în acelaşi timp cu funcţia de administrator la S.C. Bicaz S.R.L. pe care o exercita încă din data de 06.02.1996, aspect ce este de natură a încălca disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte apreciază că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant nu răstoarnă elementele probatorii în temeiul cărora s-a reţinut starea de fapt atât în raportul de evaluare contestat, cât şi de către instanţa de fond. Acesta reiterează o serie de elemente în susţinerea cererii de recurs, precum lipsa calităţii de administrator al societăţii încă din data de 28.06.2004, lipsa interesului patrimonial sau de altă natură pentru deţinerea unei duble calităţi de autoritate publică şi administrator, ori lipsa oricărui raport juridic dintre S.C. Bicaz S.R.L. şi Primăria Comunei Darova în toată această perioadă, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind irelevante, având în vedere calitatea recurentului de asociat unic al societăţii al cărui administrator era.

Înalta Curte este în acord cu opinia instanţei de fond conform căreia, chiar dacă reclamantul a făcut dovada încetării contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul muncii prin decizia de încetare a acestui contract, acesta totuşi nu a făcut însă şi dovada că a încetat şi contractul de mandat în baza căruia exercita funcţia de administrator al S.C. Bicaz S.R.L., în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990.

Menţinând logica juridică exprimată de instanţa de fond, în condiţiile în care, recurentul-reclamant era asociatul unic al S.C. Bicaz S.R.L., acesta avea obligaţia şi posibilitatea de a actualiza informaţiile privitoare la administratorul societăţii în conformitate cu prevederile art. (1) şi (2) din Legea nr. 26/1990 coroborate cu disp. art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 pentru ca acestea să devină opozabile terţilor. Recurentul-reclamant în conformitate cu prevederile legale enunţate anterior avea obligaţia să emită o hotărâre a asociatului unic prin care să revoce sau să constate încetată calitatea sa de administrator în societate, hotărâre care trebuia să fie supusă publicităţii în Registrul Comerţului, or acesta nu a respectat aceste obligaţii legale.

În ceea ce priveşte reţinerea corectă a situaţie de fapt, instanţa de recurs apreciază că prezintă relevanţă în cauză şi faptul că în perioada în care reclamantul deţinea funcţia de viceprimar exercita şi acte de administrare pentru S.C. Bicaz S.R.L., aspect evidenţiat în certificatul de informaţii eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din care rezultă că acesta, în anii 2009, 2010, 2012 a depus situaţiile financiare pentu societate .

Înalta Curte având în vedere cele de mai sus, apreciază că instanţa de fond a efectuat o analiză justă a cauzei, confirmând legalitatea raportului de evaluare contestat din care rezultă că în ceea ce-l priveşte pe reclamantul A., acesta se face vionovat de încălcarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003, prin care se reţine că funcţia de viceprimar este incompatibilă cu cea de administrator la societăţile comerciale.

Înalta Curte, în analiza sa cu privire la cauza dedusă judecăţii, concluzionează că a avut în vedere că, regimul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese reglementat de Legea nr. 161/2003 reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcţii publice sau demnităţi publice, legiuitorul prin art. 87 alin. (1) lit. b) din actul normativ indicat, prezumând o stare de pericol derivată din situaţia incompatibilitate sau de conflict de interese în care se pot afla persoanele cărora li se aplică aceste reglementări.

Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant A., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 270 din 14 octombrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2019.