Suspension of administrative tax contest for pending criminal case: decisive interdependence and reasonable time requirement under Art. 214(1)(a) Fiscal Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the administrative authority's appeal, upholding the lower court's decision that ruled in favor of the taxpayer and ordered the tax administration to resolve the administrative contest on the merits without further suspension. The dispute involved a challenge to a suspension order issued by the tax authority, which had halted the processing of a tax assessment for additional VAT liabilities based on the pendency of criminal investigations for tax evasion and money laundering. The court determined that the suspension was unlawful because the criminal charges had been dismissed, eliminating the requisite decisive impact on the administrative outcome, and the prolonged delay (approximately four years) violated the requirement of a reasonable time. The decisive legal basis relied on Article 214(1)(a) of the Fiscal Procedure Code, interpreting the suspension as a discretionary power rather than an obligation that fails when the interdependence with criminal proceedings no longer exists, alongside Article 6 of the ECHR and Article 41 of the EU Charter of Fundamental Rights regarding the right to a fair trial and good administration.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 28 din C. proc. pen, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Suspension of administrative tax contest for pending criminal case: decisive interdependence and reasonable time requirement under Art. 214(1)(a) Fiscal Procedure Code: The dispute involved a challenge to a suspension order issued by the tax authority, which had halted the processing of a tax assessment for additional VAT liabilities based on the pendency of criminal investigations for tax evasion and money laundering. The court determined that the suspension was unlawful because the criminal charges had been dismissed, eliminating the requisite decisive impact on the administrative outcome, and the prolonged delay (approximately four years) violated the requirement of a reasonable time. The decisive legal basis relied on Article 214(1)(a) of the Fiscal Procedure Code, interpreting the suspension as a discretionary power rather than an obligation that fails when the interdependence with criminal proceedings no longer exists, alongside Article 6 of the ECHR and Article 41 of the EU Charter of Fundamental Rights regarding the right to a fair trial and good administration.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the High Court's decision to dismiss the appeal as unfounded in the dispositive.
Substantive procedural rule cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal and the maintenance of the lower court's ruling.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 iunie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Sibiu, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi ANAF- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună admiterea acţiunii formulată şi precizată şi, pe cale de consecinţă:
- anularea Deciziei nr. 9196/24.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei depuse de către S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei de Impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. x/29.05.2015 emisă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29.05.2015;
- anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. x/29.05.2015 emisă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29.05.2015;
- obligarea pârâtei să procedeze la finalizarea procedurii administrative, prin soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată în procedura administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. x x/29.05.2015 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.05.2015; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 45/CA/2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2015 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Sibiu invocată de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în nume propriu şi în numele Direcţiei Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi s-a declinat competenţa de soluţionarea a acţiunii în contencios administrativ fiscal formulată şi precizată de reclamata S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 181 din 12 iulie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele ANAF- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi în consecinţă:
- s-a luat act de renunţarea la judecată la capătul de cerere privind suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. x/29.05.2015 emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29.05.2015.anulat decizia nr. 380 din 9.10.2015 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi, în consecinţă, a obligat pârâta să soluţioneze în fond contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x din 8.05.2015 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x din 8.05.2015, contestaţie înregistrată la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. x/29.06.2015 şi la pârâtă sub nr. x/15.07.2015.
- a anulat Decizia nr. 9196/24.11.2015 emisa de ANAF- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii privind soluţionarea contestaţiei formulate de către S.C. A. S.R.L înregistrată la D.G.R.F.P. Braşov sub nr. x/20.07.2015 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. x/29.05.2015 emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29.05.2015.
- a obligat pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. x/29.05.2015 emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29.05.2015.
- a respins ca prematur capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. x/29.05.2015 emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29.05.2015.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 181 din 12 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii, în tot, a acţiunii, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, cu ignorarea dispoziţiilor art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, art. 28 din C. proc. pen.
Consideră ca instanţa de fond a greşit când a admis acţiunea în contencios administrativ a intimatei şi a obligat organul administrativ la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative motivat de faptul că maniera în care organele administrative au acţionat au determinat încălcarea dreptului la apărare al contribuabilului şi dreptul de acces la un tribunal.
Apreciază că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că, s-a urmărit blocarea controlului de legalitate asupra titlului executoriu respectiv Decizia de impunere nr. x/29.05.2015 si RIF nr. x/29.05.2015, ale AJFP Sibiu, prin aceea ca, s-a formulat cererea de deschidere a procedurii insolventei, cat timp legiuitorul a stabilit expres ca sunt supuse verificării instanţei de judecata creanţele bugetare fiscale potrivit Codul de procedură fiscală, chiar daca contribuabilul se afla in procedura insolventei, aşa încât accesul la justiţie al intimatei nu a fost îngrădit, impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.
De asemenea, se arată că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că organul administrativ a greşit când a suspendat soluţionarea contestaţiei emisă de intimat, pana la soluţionarea cauzei penale, cât timp legislaţia prevede măsuri de luat în acest sens, ignorând dispoziţiile art. 214 din O.G nr. 92/2003 cât timp în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sibiu, prin încheierea penala nr. 4/29.02.2016 s-a confirmat ordonanţa din 31.12.2015 emisa in dosar nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Or, cat timp urmărirea penala continuă, rezulta clar că soluţia administrativa de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative este corecta si este justificata de existenta indiciilor care permit sa se bănuiască existenta de nereguli sau fraude.
Se arată că între stabilirea obligaţiilor bugetare constatate prin Raportul de inspecţie fiscala nr. x/29.05.2015 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/29.05.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala pentru persoane juridice, prin care s-a stabilit ca intimata persoana impozabila are obligaţia de a ajusta TVA dedusa iniţial in suma de 757.655 RON si stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite, exista o strânsa interdependenta de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativa.
Aceasta interdependenţă constă în faptul că, în cauză, există suspiciuni de evaziune fiscală având drept consecinţă diminuarea taxei pe valoarea adăugata datorata bugetului de stat, în condiţiile în care organele de inspecţie fiscală, urmare verificărilor efectuate au constatat ca intimata nu ajustează baza impozabila a TVA aferenta tranzacţiei de reziliere parţiala a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/28.05.2008 motivând faptul ca nu a intrat in posesia facturii de stornare si ca nu a avut cunoştinţa de emiterea facturii de storno decât in urma comunicării ordonanţei organelor de cercetare penala din data de 14.11.2014, fapt contrazis de comportamentul fiscal al intimatei, după semnarea actului de reziliere.
Confirmarea sau infirmarea constatărilor organelor de inspecţie fiscala privitoare la operaţiunile derulate, determină adoptarea unor soluţii diferite în ceea ce priveşte menţinerea sau anularea obligaţiilor fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal atacat.
In concluzie, justa înţelegere a prevederilor legale mai sus invocate trimit la concluzia că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luata ori de câte ori este vădit ca soluţia laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, suspendarea soluţionării având natura de a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă C A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Analizând actele dosarului şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa atacată fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.
Criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă privesc chestiunea litigioasă a interpretării şi aplicării, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, sub aspectul întrunirii condiţiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei formulate de intimata-reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/29.05.2015 emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu .
Potrivit art. 214 alin. 1 lit. a) C. proc. civ.:"Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă (1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;[…]".
Înalta Curte reţine că acest articol instituie o posibilitate, şi nu o obligaţie pentru organul de soluţionare a contestaţiei, iar, pentru a se dispune o asemenea măsură, trebuie (i) să existe indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi (ii) infracţiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.
În cauză, prin decizia de impunere nr. x/29.05.2015 emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, au fost stabilite în sarcina obligaţii fiscale suplimentare de plată, cu titlu de TVA, în sumă totală de 1.503.415 RON, din care: 757.655 RON debit principal (calculat pentru perioada 01.10.2009-01.08.2012), 632.112 RON accesorii cu titlu de majorări de întârziere, 113.648 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere.
Prin decizia nr. 9196/24.11.2015, pârâta ANAF- D.G.R.F.P. Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii a decis suspendarea soluţionării contestaţiei. În drept, au fost reţinute dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. b) şi art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 .
Instanţa de control judiciar constată că în cuprinsul Deciziei nr. 9196/24.11.2015 emisă de recurenta-pârâtă au fost prezentate motivele de fapt şi de drept avute în vedere la suspendarea soluţionării contestaţiei administrative privind pe intimata-reclamantă, rezultând că respectiva măsură fusese dispusă întrucât organele de control din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov au înaintat o sesizare penala nr. 221131/22.07.2015 Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru a stabili existenta sau inexistenta elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale. În cauza s-a dispus deschiderea dosarului penal nr. x/2013, iar printr-o alta adresa înregistrata la DGRFP Braşov sub nr. x/23.11.2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a deschis dosarul penal nr. x/2015
Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut corect că organul administrativ a greşit când a suspendat soluţionarea contestaţiei emisă de intimat, câtă vreme prin Ordonanţa din data 13.05.2015 emisă în dosar penal nr. x/2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus clasarea cauzei cu privire la comiterea infracţiunilor de evaziune fiscala si spălare de bani săvârşite de către B., iar prin Ordonanţa din data de 24.11.2015 emisă în dosar penal nr. x/2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus clasare cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevederile de art. 9 alin. (1) lit. b) în temeiul prev. art. 16 alin. (1) lit. i) C. procedură penală, considerând că în speţă există autoritate de lucru judecat.
În aceste condiţii, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existenţa raportului de interdependenţă dintre obligaţiile bugetare stabilite prin decizia de impunere şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor imputate reprezentanţilor societăţii debitoare, legătură de care depinde soluţionarea contestaţiei administrative.
Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă analiză a acestei cerinţe, reţinând că nu este îndeplinită condiţia ca rezultatul sesizării penale să aibă o înrâurire hotărâtoare în soluţionarea contestaţiei administrative şi că organul fiscal nu se află într-o imposibilitate absolută de a soluţiona contestaţia reclamantei.
Fără a face aprecieri asupra forţei probante a înscrisurilor prezentate de intimata-reclamantă în timpul controlului fiscal şi în timpul soluţionării prezentului litigiu, în vederea stabilirii caracterului real al operaţiunilor desfăşurate, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operaţiunilor economice derulate de reclamantă, respectiv a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate susţine că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate să se pronunţe asupra contestaţiei administrative formulate de reclamantă cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni.
Prin urmare, nu pot fi reţinute argumentele recurentei potrivit căreia, organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 216 alin. (4) coroborate cu art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, chiar şi în situaţia în care s-ar considera că asupra societăţii planează suspiciuni cu privire la fapte de natură penală, organul de soluţionare a contestaţiei administrative nu este obligat să suspende soluţionarea cauzei ci are doar posibilitatea de a dispune în acest mod, fiind însă obligat să motiveze, în concret, soluţia adoptată.
Rezultă astfel că legiuitorul a conferit organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare, cu obligaţia acestuia de a motiva soluţia respectivă.
Înalta Curte reţine că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.
În cauză, este avută în vedere şi perioada îndelungată de timp de la emiterea Deciziei nr. F-SB186/29.05.2015, durata procedurii administrative devenind nerezonabilă.
Această concluzie se fundamentează pe principiul celerităţii procedurii jurisdicţionale, exigenţă a statului de drept care impune ca practicile administrative şi judiciare să implice o durată rezonabilă a procedurilor.
În prezenta cauză, Înalta Curte apreciază ca fiind relevantă împrejurarea că Decizia de impunere nr. x/29.05.2015 2015, a fost emisă în anul 2015, iar suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative a avut loc prin Decizia nr. 9196 din 24.11.2015 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, dată de la care au trecut aproximativ 4 ani, durată de timp care nu corespunde cerinţei termenului rezonabil.
Or, o procedură administrativă trebuie derulată/finalizată în interiorul unui termen rezonabil, interesul legitim privat al contribuabilului, implicând recunoaşterea dreptului de a obţine rezolvarea situaţiei sale fiscale fără întârzieri excesive generate de cauze neimputabile acestuia.
Principiul soluţionării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităţilor publice naţionale.
În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor Omului s-a reţinut că a avut loc o violare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, referitor la accesul la un tribunal, în cazul în care autoritatea fiscală a întârziat nejustificat rezolvarea unor cereri, amânând nepermis o decizie judiciară asupra debitelor fiscale în litigiu (cauza Janosevici contra Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002).
Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul fiscal competent, iar hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 181 din 12 iulie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 181 din 12 iulie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2019.