Tax assessment suspension upheld; fiscal authority's appeal dismissed for failure to rebut well-justified case and imminent harm

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Hotărârea Curţii de apel

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2018 la data de 29.01.2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională De Administrare Fiscală - Administraţia Fiscală Pentru Contribuabili Mijlocii, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborat cu art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală:

1. Suspendarea în parte a efectelor Deciziei de impunere nr. x/29.11.2017, pentru suma de 44.044.756 RON RON până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare pe care o va promova împotriva acestui act administrativ fiscal;

2. Obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze conform dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 1429 din 26 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal de a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii şi a dispus suspendarea executării în parte a deciziei de impunere nr. x/29.11.2017, pentru suma de 44.044.756 RON, până la pronunţarea instanţei de fond.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de suspendare.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că reclamanta nu a făcut dovada că, în speţă, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat .

Din actele aflate la dosarul cauzei nu se poate reţine existenţa unei îndoieli, întrucât motivele invocate de reclamanta prin cererea de suspendare şi reţinute de către instanţa de fond reprezintă susţineri care necesita o analiza pe fond a însăşi raportului juridic dedus judecaţii.

În opinia recurentei, împrejurările invocate de către instanţa de fond nu au cum să reprezinte "o îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat întrucât, acestea sunt simple aprecieri cu caracter general privitoare la nelegalitatea actului administrativ contestat".

În susţinerea motivelor de recurs, s-a arătat că până la anularea de către o instanţa judecătoreasca, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate. In caz contrar s-ar anticipa soluţia ce va fi data pe fondul ei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni prezumţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a susţinut că neconstându-se existenţa unor motive vădite de nelegalitate a Deciziei de impunere xnr. 144/29.11.2017, instanţa nu avea cum să retină că în cauză este îndeplinită condiţia existentei cazului bine justificat, prevăzuta de art. 14 din Legea 554/2004, întrucât actele fiscale se bucura de prezumţia de legalitate.

În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, a arătat recurenta a arătat că întrucât actele administrative emise se bucura de prezumţia de legalitate, executarea acestora nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente.

Îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminenta presupune administrarea dovezi care sa probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute în acţiunea formulată de reclamantă şi reţinute de către instanţa de fond.

În fine, solicită să se constate că argumentele reclamantei, aduse în susţinerea cererii de suspendare, nu sunt de natură sa facă dovada îndeplinirii cumulative a celor doua condiţii prevăzute de lege, acestea neputând fi reţinute in soluţionarea favorabila cauzei.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13.03.2019, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., faţă de prevederile legale aplicabile dar şi de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Criticile recurentei-pârâte vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

Astfel, din actele aflate la dosar, se constată că reclamanta A. S.R.L. a solicitat suspendarea în parte a efectelor Deciziei de impunere nr. x/29.11.2017, pentru suma de 44.044.756 RON RON până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare pe care o va promova împotriva acestui act administrativ fiscal.

Curtea de apel a admis cererea reclamantei şi a suspendat executarea în parte a deciziei de impunere nr. x/29.11.2017, pentru suma de 44.044.756 RON, până la pronunţarea instanţei de fond, opinie împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte constată că susţinerile formulate prin cererea de recurs, sunt critici de ordin general, prin care nu se arată în concret modalitatea în care instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, deşi îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat a fost amplu motivat .

Astfel, din analiza considerentelor sentinţei atacate, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că în speţă există împrejurări ce pot fi subsumate cazului bine justificat reprezentate de stabilirea unor obligaţii în baza unor hotărâri de guvern aplicabile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice - H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar şi H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului - fără a indica temeiurile factuale şi legale pentru care s-au considerat aplicabile aceste norme şi societăţii reclamante, care este un agent economic privat.

Se constată că sunt nefondate susţinerile recurentei potrivit cărora aspecte reţinute în susţinerea cazului bine justificat de către prima instanţă vizează fondul actului a cărui suspendare se solicită. Astfel, în mod corect s-a reţinut că în speţă, era necesar a se desprinde, din decizia contestată şi din documentaţia ce a stat la baza emiterii acesteia, motivul pentru care s-a apreciat că dispoziţiile legale invocate se aplică şi agenţilor economici privaţi, respectiv motivul pentru care a fost luată în considerare o singură valoare din cele două stabilite de lege, respectiv valoarea mai mică.

Prin urmare, contrar celor susţinute de recurentă, în speţă este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, atâta vreme cât, actele contestate nu cuprind şi o analiză separată a sumelor pentru a se cunoaşte modul de calcul abordat şi pentru a verifica în concret incidenţa ori nu a Legii nr. 209/2015 şi faptul respectării acesteia.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi criticile recurentei-pârâte potrivit cărora aspectele reţinute de către instanţa de fond cu privire la condiţia pagubei iminente nu sunt de natură a antrena suspendarea executării actului administrativ.

Se impune a fi subliniat faptul că iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanţă bugetară va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului reclamantei, prin urmare, ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, de Recomandarea nr. x a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei,

În acest context, este corectă aprecierea instanţei de fond, în sensul că executarea deciziei de impunere atacate are un impact decisiv asupra modalităţii de îndeplinire a obligaţiilor patrimoniale ale reclamantei, faţă de bugetul de stat, de angajaţi, de colaboratori ori în virtutea altor angajamente asumate.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,va respinge va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinţei civile nr. 1429 din 26 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2019.