Constitutional limit on ANRE orders: 30-day challenge period remains applicable to individual acts despite partial unconstitutionality of OUG 33/2007

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare În Domeniul Energiei a solicitat anularea parţiala a Ordinului ANRE nr. 171/2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice si a preţului pentru energia electrica reactiva, pentru Societatea "B." - S.A. ("A.") publicat in Monitorul Oficial al României nr. 940/18.12.2015, in ceea ce priveşte tarifele specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice; emiterea de către ANRE a unui nou ordin prin care se stabilesc tarife specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice pentru A., pentru anul 2016, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2142 din 21 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională De Reglementare În Domeniul Energiei, ca tardiv formulată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 2142 din 21 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 al 1, pct. 8 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, nelegalitatea hotărârii constă în faptul că nu au fost avute în vedere efectele pe care le are Decizia nr. 136 din 10 martie 2015 pronunţată de Curtea Constituţională, respectiv inaplicabilitatea normei neconstituţionale.

Prin Decizia nr. 136/2015, publicata in Monitorul Oficial nr. 315/08.05.2015, Curtea Constituţionala a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, iar la data de 22.06.2015, ca urmare a trecerii termenului de 45 de zile in care Parlamentul sau Guvernul putea interveni pentru a pune in acord respectivul articol legal cu prevederile constituţionale, art. 5 alin. (7) si-a încetat, in temeiul legii fundamentale, efectele juridice.

Considerentele pentru care Curtea Constituţionala a declarat respectiva prevedere neconstituţională, anume prin raportare la actele administrative cu caracter normativ, nu prezintă relevanta juridica, deoarece potrivit art. 147 din Constituţia României, ceea ce se declara neconstituţionale sunt dispoziţiile legale.

Consecinţa consacrata la nivel constituţional, ce intervine fără niciun fel de condiţionare/formalitate şi fără a avea relevanta motivaţia Curţii Constituţionale asupra normei stabilite ca intrând in conflict cu legea fundamentala, la trecerea celor 45 de zile fără ca legiuitorul să fi intervenit este una neechivoca - încetarea efectelor juridice. Nu se poate considera că art. 5 alin. (7) şi-ar înceta efectele juridice, după trecerea celor 45 de zile fără ca legiuitorul să intervină, doar în privinţa actelor administrative cu caracter normativ deoarece o astfel de posibilitate nu este reglementată legal, pe de altă parte ar lipsi de conţinut/semnificaţie obligaţia intervenirii legiuitorului pentru a armoniza dispoziţia neconstituţională.

Pe cale de consecinţă, instanţa de judecată trebuia să reţină, potrivit principiului tempus regit actum, că la data introducerii cererii de chemare in judecata, art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 nu mai poate fi analizat, căci acesta încetase a mai produce efecte juridice pe fondul trecerii termenului legal fără ca legiuitorul să intervină.

Considerentele instanţei constituţionale se aplică indiferent dacă actul emis de ANRE este normativ sau individual, motiv pentru care, în privinţa ordinului contestat în prezenta speţă, nu se poate aprecia că ii sunt aplicabile prevederile textului de lege declarate neconstituţionale.

In concluzie, solicită instanţei de recurs sa caseze sentinţa recurata, să rejudece litigiul în fond şi, pe cale de consecinţa să admită recursul şi să admită acţiunea formulata.

4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata - pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., dar şi de apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

În cauză se contestă un act administrativ individual, respectiv Ordinul ANRE nr. 171/2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice si a preţului pentru energia electrica reactiva, pentru Societatea "A." - S.A.

Soluţia de respingere a acţiunii ca tardiv formulată este corectă şi legală, raportat la probatoriul administrat şi la dispoziţiile art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 33/2007 şi va fi menţinută de Înalta Curte.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei a emis Ordinul nr. 71/14.12.2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă, pentru Societatea "A." - S.A, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 940/18.12.2015

Recurenta-reclamantă a formulat cerere de anulare parţială a Ordinului nr. 171/2015, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 9.02.2016.

Ordinul nr. 171/2015 constituie un act administrativ cu caracter individual, prin care au fost aprobate tarifele specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă, în cazul societăţii, fiind astfel aplicabil în situaţii clare şi producând efecte juridice în raport cu un număr determinant de persoane.

Art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei prevede că "Ordinele şi deciziile emise de preşedinte în exercitarea atribuţiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părţilor interesate."

Prin decizia nr. 136/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 315 din 8 mai 2015, Curtea Constituţională a României a admis "excepţia de neconstituţionalitate ridicată de (…) şi constată că prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabileşte un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuţiilor sale, sunt neconstituţionale".

Prin urmare, Curtea Constituţională a constatat explicit caracterul constituţional al prevederilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 în ceea ce priveşte actele administrative cu caracter individual, tocmai în considerarea faptului că, în situaţia în care ar pierde termenul special de contestare de 30 de zile, persoana care se consideră vătămată are posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate a ordinului sau deciziei preşedintelui A.N.R.E., pe cale incidentală, fără limitare în timp.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că nu poate fi primită apărarea recurentei, potrivit căreia ar fi intervenit «abrogarea» în integralitatea sa a art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, ca efect al declarării sale ca neconstituţional şi al neîndeplinirii de către legiuitor a obligaţiei de a pune de acord textul legal cu norma constituţională în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curţii Constituţionale.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a motivat admiterea acestei excepţii prin raportare exclusiv la cele reţinute de Curtea Constituţională şi la argumentele reţinute de judecătorii Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte efectele deciziilor Curţii Constituţionale, sediul materiei îl constituie dispoziţiile art. 147 din Constituţie. Din cadrul acestui text constituţional numai alin. (4) are o aplicabilitate generală, în sensul că acesta îşi găseşte aplicarea în raport cu toate deciziile Curţii pronunţate în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Constituţie şi Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Potrivit acestui alineat "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

Art. 147 alin. (1) din Constituţie stabileşte, în privinţa legilor şi ordonanţelor în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, că acestea " îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept". Această prevedere constituţională este reluată, la nivel legal, prin art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar art. 147 alin. (4) din Constituţie, raportat la alin. (1) din acelaşi articol, prin art. 31 alin. (1) din aceeaşi lege.

Rezultă, aşadar, că nici Constituţia, nici Legea nr. 47/1992 nu reglementează expres situaţia legilor sau ordonanţelor care nu mai sunt în vigoare declarate neconstituţionale, ceea ce înseamnă că a revenit Curţii Constituţionale rolul de a face interpretarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie în privinţa efectelor deciziilor sale.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că recurenta-reclamantă avea obligaţia de a solicita anularea Ordinului ANRE nr. 171/2015 în termenul special de 30 de zile de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României (18.12.2015), respectiv până cel mai târziu la data de 18.01.2016, obligaţie pe care însă nu a respectat-o, înregistrând acţiunea pe rolul instanţei de judecată la data de 09.02.2016.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

1. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. prin reprezentant legal împotriva sentinţei civile nr. 2142 din 21 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2019.