Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3473/2020 AI generated

Invalidation of civil service recruitment exam: Non-retroactive application of administrative regulations and temporal validity of governing normative acts

Case Number Decizia nr. 3473/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, quashed the lower court's judgment, and partially granted the action by annulling the administrative order that invalidated a competitive recruitment exam and ordering the parties restored to their prior status, while dismissing claims for immediate reintegration as premature. The dispute concerned an administrative challenge to the invalidation of a 2016 competition for a technical specialist officer position within the emergency services, where the applicant alleged that the authorities retroactively applied a newer regulation to a procedure that had commenced under an older, still-valid norm. The court relied on the principle of non-retroactivity of civil law, determining that the procedural and substantive rules in force at the start of the competition process (October 2016), rather than the subsequently effective 2016 decree, governed the validity of the exam, rendering the invalidation order unlawful.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 6 C. civ, art. 6 alin. (2) C. civ; Invalidation of civil service recruitment exam: Non-retroactive application of administrative regulations and temporal validity of governing normative acts: declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. respectiv interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material de către prima instanţă fiind întemeiat primul aspect de nelegalitate invocat respectiv încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile noi prevăzute de art. 6 C. civ.

Keywords

AI generated
public employment law retroactivity of a law administrative competition application to an administrative authority civil status civil service

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta, anularea ordinului prin care s-a dispus invalidarea concursului din data de 23.11.2016 privind ocuparea funcţiei de subofiţer tehnic specialist organizat de ISU "Matei Basarab" Olt, precum şi validarea concursului organizat în data de 23.11.2016 şi obligarea pârâtei la emiterea Ordinului de încadrare pe funcţia de subofiţer tehnic specialist în cadrul Biroului de Resurse Umane din cadrul ISU Matei Basarab Olt.

La data de 24.02.2017, ca urmare a dispoziţiilor instanţei, reclamanta a formulat o cerere prin care a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Matei Basarab" al judeţului Olt.

Prin sentinţa civilă nr. 3421 din 2 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Matei Basarab" al judeţului Olt, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul priveşte soluţia de respingere a acţiunii pronunţată de instanţa de fond după expirarea stării de fapt recurenta-reclamantă arată prima instanţă a respins nelegal acţiunea având ca obiect Ordinul nr. S/248/22.12.2016 în ceea ce priveşte invalidarea concursului ca care a participat recurenta plecând de la premisa greşită în sensul că procedurii de invalidare a concursului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 57 alin. 4 din Oficiul MAI nr. 177/2016.

Aceasta în condiţiile în care prima instanţă pe situaţia cronologică a normelor care a reglementat concursul a contestat aplicabilitatea Ordinului MAI nr. 665/2008.

Recurenta-reclamantă invocă ca principal aspect de nelegalitate încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile noi prevăzută de art. 6 alin. 2 din C. civ. prin faptul că a aplicat dispoziţiile Ordinului MAI nr. 177/2016 pentru a se invalida un concurs ca procedură administrativă care a început la data de 14 octombrie 2016 atunci când erau în vigoare dispoziţiile Ordinului MAI nr. 665/2008.

C. civ. reglementează principiul neretroactivităţii legii civile noi în art. 6 alin. (2) statuând că: Actele şi faptele juridice încheiate ori după caz săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, sau după caz la data săvârşirii ori producerii lor.

Principiul neretroactivităţii legii noi este regula de drept potrivit căreia trecutul nu se supune, acţiunii legii noi sau, după caz, legea nouă nu se aplică situaţiilor juridice anterior constituite, modificate sau stinse şi nici efectelor produse de asemenea situaţii juridice, dacă aceasta au fost realizate înainte de intrarea în vigoare a legii noi;

Se arată că în mod nelegal prima instanţă a validat prin soluţia de respingere legalitatea ordinului contestat în condiţiile în care dispoziţiile Ordinului MAI nr. 177/2016 se pot aplica doar situaţiilor juridice civile ulterior datei intrării în vigoare a acestui act normativ.

Aceste prevederi adaugă un efect juridic nou concursurilor cu privire la care se constată nereguli mai exact o sancţiune nouă respectiv cea a invalidării concursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 67 alin. (3) din Anexa nr. 3 la Ordinul MAI nr. 177/2016, spre deosebire de reglementarea prevăzută de dispoziţiile Ordinului nr. 665/2008 în vigoare la data la care concursul a fost organizat care reglementează situaţia posibilitatea sesizării instanţei de contencios în vederea invalidării concursului.

Alte aspecte de nelegalitate invocate în recurs privesc reţinerea greşită a existenţei unei motivări a ordinului contestat din 22.12.2016 şi reţinerea posibilităţii contestării unei comisiei de control ca urmare a contestaţiei depuse de către un candidat.

Aceasta în condiţiile în care Ordinul nr. 665/2008 şi nr. 177/2016 nu stabilesc competenţa de verificare a legalităţii concursului în favoarea unei comisii de control.

Se solicită admiterea recursului casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar intimatul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. respectiv interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material de către prima instanţă fiind întemeiat primul aspect de nelegalitate invocat respectiv încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile noi prevăzute de art. 6 C. civ.

C. civ. reglementează principiul neretroactivităţii legii civile noi în art. 6 alin. (2) statuând că: Actele şi faptele juridice încheiate ori după caz săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, sau după caz la data săvârşirii ori producerii lor.

Principiul neretroactivităţii legii noi este regula de drept potrivit căreia trecutul nu se supune, acţiunii legii noi sau, după caz, legea nouă nu se aplică situaţiilor juridice anterior constituite, modificate sau stinse şi nici efectelor produse de asemenea situaţii juridice, dacă aceasta au fost realizate înainte de intrarea în vigoare a legii noi;

Curtea apreciază că prima instanţă a constatat greşit şi nelegal în sensul că procedurii administrative a concursului început la data de 14 octombrie 2016 şi realizat în baza Ordinului în vigoare la aceea dată Ordinul MAI nr. 665/2008 îi sunt aplicabile sub aspectul validării sau invalidării dispoziţiilor Ordinului MAI ne. 177/2016 intrat în vigoare la data de 21. XI.2016.

În opinia Curţii acest Ordin 177/2016 se poate aplica doar situaţiilor juridice ivite ulterior datei intrării în vigoare, respectiv data de 21. XI.2016, nefiind aplicabil Ordinul MAI 177/2016, proceduri de concurs contestate care a început la data de 14 octombrie 2016.

În raport de data începerii procedurii 16 octombrie 2016 sunt aplicabile dispoziţiile Ordinului nr. 665/2008 prin care este reglementată posibilitatea sesizării instanţei de contencios în vederea invalidării concursului dispoziţiile art. 38 alin. 1 indice 2 din Ordinul MAI nr. 665/2008. Această procedură nu a fost urmată impunându-se ca o concesinţă a contestării nelegalităţii aplicării Ordinului MAI. Iar repunerea în situaţia anterioară priveşte în concret proceduri de urmat în cazul existenţei unui motiv legal de invalidare a concursului în raport de dispoziţiile Ordinului nr. 665/2008 în vigoare la data demarării concursului ca procedură administrativă.

Dispoziţiile art. 67 alin. 3 din Anexa 3 la Ordinul MAI 177/2016 care priveşte posibilitatea invalidării concursului de însăşi autoritatea organizatoare nu sunt aplicabile deoarece în opinia Curţii sunt aplicabile în toate etapele concursului dispoziţiile Ordinului nr. 665/2008.

Curtea constată că prima instanţă a aplicat greşit normele drept material referitoare la incidenţa în timp în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (2) C. civ. în sensul respectării principiului neretroactivităţii legii civile respectiv aplicarea legii în vigoare la data încheierii unui act juridic sau în prezenta cauză legea în vigoare la data începerii procedurii de concurs - 14 octombrie 2016, respectiv aplicarea Ordinului nr. 665/2008 şi nu a Ordinului nr. MAI nr. 177/2016.

Acest aspect principal de nelegalitate găsit întemeiat de Curte este suficient pentru a constitui motiv de anulare a Ordinului nr. S/248/22.12.2016 şi de repunere în situaţia anterioară, în cauză nemaifiind necesară analizarea celorlalte aspecte de nelegalitate invocate în cadrul recursului.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va admite recursul va casa sentinţa atacată şi rejudecând în baza art. 1 şi 18 din legea nr. 554/2004 va admite în parte acţiunea.

Va anula Ordinul nr. S/248/22.12.2016 emis de ISU Matei Basarab al jud. Olt şi va repune părţile în situaţia anterioară emiterii acestui ordin

Admiterea este în parte deoarece procedura nefiind finalizată conform Ordinului nr. 665/2008 capetele de acţiune privind validarea rezultatelor concursului şi emiterea ordinului de reintegrare sunt prematur formulate şi vor fi respinse ca atare.

În baza art. 45 alin. 1 C. proc. civ. Curtea vas obliga intimaţii - pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON reprezentând onorariu de avocat şi 400 RON taxă judiciară de timbru către recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 3421 din 2 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Matei Basarab al judeţului Olt.

Anulează Ordinul nr. S/248/22.12.2016 emis de ISU Matei Basarab al judeţului Olt şi repune părţile în situaţia anterioară emiterii acestui ordin.

Respinge capetele de cerere privind validarea rezultatelor concursului şi emiterea ordinului de reîncadrare al reclamantei pe funcţia de subofiţer tehnic specialist, ca prematur formulate.

Obligă intimaţii-pârâţi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Matei Basarab al judeţului Olt la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON, reprezentând onorariu de avocat, şi 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, către recurenta - reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iulie 2020.