Integrity Agency evaluation report referring case to criminal authorities held inadmissible for administrative annulment

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 9 martie 2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate solicitând instanţei să dispună anularea raportului de evaluare întocmit de pârâtă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 132/CA/2016 din 21 iunie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 132/CA/2016 din 21 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că a contestat raportul de evaluare şi sub aspect procedural, iar instanţa de fond trebuia să se pronunţe cu privire la aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Astfel, recurenta a arătat că a atacat raportul de evaluare cu privire la faptul că pârâta a procedat la evaluarea unor fapte din 2008-2011, pe baza unui act normativ intrat în vigoare la 5 septembrie 2010 şi a realizat o interpretare a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.

În opinia recurentei, actul atacat a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale prin eludarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii şi extinderea sferei de aplicare a unor acte normative la categorii cărora nu le sunt adresate. Raportat chiar la prevederile art. 34 din Legea nr. 176/2010, rezultă cu claritate că legiuitorul se raportează la momentul intrării în vigoare a acestei legi ca la un moment de referinţă, în care regimul juridic modificându-se prin abrogarea parţială şi amendarea Legii nr. 144/2007, este necesar a se preciza ce anume rămâne în vigoare din toată procedura derulată anterior în activitatea de evaluare. Cum în cazul său nu s-a derulat nici o verificare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, iar evaluarea efectuată în anul 2016 s-a întemeiat pe prevederile art. 12 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, vizând un raport juridic născut anterior intrării sale în vigoare, rezultă că nu sunt opozabile prevederile legale invocate stării de fapt controlate.

Totodată, raportul de evaluare a fost atacat şi raportat la prevederile art. 17 alin. (4) din Lg. 176/2010 solicitând instanţei să constate nulitatea raportului atacat raportat la faptul că nu este menţionată data întocmirii acestuia. Iar sub un ultim aspect, raportul de evaluare a fost contestat şi sub aspectul lipsei de motivare pentru care se impune de asemenea anularea acestuia.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzeu, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că soluţia pronunţată cu privire la excepţia inadmisibilităţii este legală, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 176/2010 şi la jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi, în materia dedusă judecăţii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimată şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Analizând sentinţa atacată în raport de criticile aduse, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., faţă de prevederile legale aplicabile din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage casarea hotărârii recurate.

Instanţa de fond a fost învestită cu acţiunea în anulare a Raportului de evaluare nr. x/10.02.2016 emis de către Agenţia Naţională de Integritate, în temeiul art. 10 lit. f) din Legea nr. 176/2010.

Prin acest raport de evaluare s-a dispus comunicarea raportului in cauza persoanei evaluate, precum si sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către A. a infracţiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii prevăzute de art. 12 lit. b).) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a infracţiunilor de conflict de interese, conform art. 301 alin. (1) din C. pen. al României.

Contrar celor susţinute de recurenta - reclamantă, Înalta Curte reţine că dat fiind rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, şi anume constatarea existenţei unor indicii privind săvârşirea unei fapte penale, în considerarea căruia Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 invocate de aceasta.

Potrivit art. 22 - (1) din Legea nr. 176/2010, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

Susţinerile recurentei nu pot fi primite pentru că aşa cum a arătat şi instanţa de fond, prin actul care constituie obiectul prezentei cauze, nu se constată existenţa unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate - ci pârâta a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către reclamantă a infracţiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii prevăzute de art. 12 lit. b).) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a infracţiunilor de conflict de interese, conform art. 301 alin. (1) din C. pen. al României.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 144/2007 "Dacă în urma comparării datelor din declaraţii, respectiv a analizării documentelor suplimentare primite, inspectorul de integritate constată că există o diferenţă vădită între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă, acesta procedează după cum urmează:

c) suspendă verificarea şi sesizează organele de urmărire penală, în situaţia în care se constată existenţa unor probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unor fapte penale.

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 144/2007 "Agenţia exercită următoarele atribuţii, cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări: sesizează organul de urmărire penală dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală"

De asemenea, potrivit prevederilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 "Agenţia sesizează organul de urmărire penală sau organul fiscal competent dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Verificarea efectuată de inspectorul de integritate se suspendă până la soluţionarea cauzei de către organul judiciar, potrivit legii. În acest caz, termenul de prescripţie a răspunderii disciplinare se suspendă până la reluarea verificării de către Agenţie. Sesizarea organului fiscal competent se face în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale, potrivit legii.."

Înalta Curte apreciază că dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanţa de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de natură administrativă şi nu la cel de natură penală, chiar dacă art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără a face vreo distincţie.

În condiţiile în care raportul de evaluare conţine dispoziţia de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor infracţiunii, cenzura instanţei de contencios administrativ ar presupune a se pronunţa cu privire la existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, competenţă pe care instanţa de contencios nu o are.

Deci, raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese şi a altor infracţiuni conexe este o sesizare şi nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ.

Având în vedere rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, şi anume constatarea existenţei unor indicii privind săvârşirea unei fapte penale, în considerarea căruia Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară", Înalta Curte constată că pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorilor de integritate, calea procedurală va fi cea prevăzută de C. pen. şi respectiv de C. proc. pen.

Inadmisibilitatea se referă la o situaţie care nu este prevăzută de lege sau care este interzisă de lege.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că actul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 - întrucât nu produce efecte de sine stătătoare.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 132/CA/2016 din 21 iunie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2019.