Tax authority appeal rejected; taxpayer awarded 3,127,469 RON default interest for delayed VAT refund upheld.

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta societatea A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a solicitat anularea Deciziei x/28.01.2016 privind soluţionarea contestaţiei şi a adresei nr. x/02.12.2015, emise de pârâtă, precum şi obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 3.127.469 RON, cu titlu de dobânzi pentru nerestituirea TVA în termenul legal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4022 din 30 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta societatea A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a fost anulată decizia nr. x/28.01.2016 şi adresa nr. x/02.12.2015, ambele emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3.127.469 RON cu titlu de dobânzi pentru restituirea cu întârziere a TVA, precum şi suma de 3200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de expert.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4022 din 30 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Includerea în planul de control a deconturilor TVA cu sumă negativă şi opţiune de rambursare s-a efectuat ţinând cont de următoarele aspecte:

- deconturile de TVA se soluţionează, conform cap. 1, lit. B), punctul 6 din OMFP nr. 263/2010, în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal teritorial;

- prevederile art. 105 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- dispoziţiile date prin Nota de serviciu nr. x/19.01.2007 a DGFP-MB;

- aprobarea direcţiei de specialitate din cadrul ANAF.

Identificarea operaţiunilor şi stabilirea dreptului la rambursare implică colaborarea cu terţe instituţii, iar termenele de soluţionare se prelungesc cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate, conform art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

De asemenea, instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 70 alin. (2) şi ale art. 104 alin. (1) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata-reclamantă societatea A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-reclamantă a susţinut, în esenţă, că în cauză este aplicabil termenul de 45 de zile reglementat de Secţiunea B, pct. 6 din Metodologia de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 967/2005.

Astfel, există o normă derogatorie de la prevederile art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care reprezintă regula generală privind termenul de soluţionare a unei cereri formulate de un contribuabil.

Solicitarea de informaţii suplimentare, prevăzută de art. 70 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, a fost făcută în cadrul inspecţiei fiscale, iar eventualele aspecte de natură organizatorică şi/sau alocare a resurselor disponibile nu pot influenţa soluţionarea deconturilor de TVA, în sensul depăşirii termenului legal de soluţionare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 27 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 09 aprilie 2020, faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a dezlegat corect problema de drept în discuţie, vizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 124 cu referire la art. 70 şi art. 117 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile cuprinse în Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 967/2005 privind aprobarea Metodologiei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare (Capitolul I, Secţiunea B, pct. 6).

Faţă de conţinutul lipsit de echivoc al textelor de lege mai sus enunţate, nu pot fi primite susţinerile recurentei-pârâte, prin care se acreditează lipsa culpei organului administrativ fiscal în soluţionarea cu întârziere a cererilor de rambursare TVA, depuse de reclamantă.

Astfel, termenul de 45 de zile stabilit pentru soluţionarea acestor cereri are un caracter imperativ, fără a se prevede posibilitatea prelungirii duratei de 45 de zile, care reprezintă durata maximă de soluţionare a solicitărilor de rambursare.

Dispoziţiile din dreptul naţional trebuie aplicate şi interpretate în concordanţă cu statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia dreptului contribuabililor de a obţine dobânzi ca urmare a restituirii cu întârziere a taxelor şi impozitelor, relevantă din această perspectivă fiind hotărârea pronunţată în cauza C-107/10 Enel Maritsa Iztok 3 AD, la care în mod judicios prima instanţă a făcut trimitere în considerentele sentinţei.

În ceea ce priveşte solicitarea de informaţii suplimentare, reglementată la art. 70 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că aceasta a fost realizată în cursul inspecţiei fiscale şi ca atare, nu poate fi considerată o cauză specială de amânare a momentului curgerii dobânzilor, ci este subsumată inspecţiei fiscale şi nu poate justifica prelungirea perioadei în care contribuabilul nu este îndreptăţit să solicite dobânzi de întârziere.

În contextul evidenţiat, faptul că deconturile de TVA se soluţionează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, nu este de natură a înlătura culpa recurentei-pârâte în întârzierea soluţionării cererilor de rambursare TVA, intimata-reclamantă având dreptul, potrivit legii, la acordarea de dobânzi pentru sumele a căror rambursare a avut loc cu depăşirea termenului legal de soluţionare a solicitărilor de rambursare, indiferent de dificultăţile organizatorice cu care s-a confruntat organul fiscal în soluţionarea acestor cereri.

În consecinţă, soluţionarea cererilor de rambursare se face în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, însă tot în cadrul termenului de 45 de zile de la data înregistrării acestora.

Înalta Curte va înlătura şi critica recurentei-pârâte vizând faptul că inspecţia fiscală a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 2 lit. f) din Ordinul nr. 14/2010, începând cu data de 26.05.2014, urmare a solicitării formulate de reprezentantul legal al societăţii reclamante, înregistrate la organul fiscal sub nr. x/20.05.2014.

Aceasta întrucât inspecţia fiscală a început la data de 12.05.2014, după expirarea termenului legal de 45 de zile prevăzut pentru soluţionarea cererilor de rambursare TVA, astfel că, în cauză, nu se poate susţine că a intervenit prelungirea sau suspendarea termenului de soluţionare a solicitărilor de rambursare.

De asemenea, este necontestat că potrivit art. 105 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF, respectiv prin acte ale autorităţilor administraţiei publice locale, după caz.

În dezacord cu susţinerile recurentei-pârâte, în lipsa unei prevederi legale contrare, aceste reglementări cu caracter general nu pot constitui excepţii de la dispoziţiile legale care stabilesc termenul de soluţionare a decontului cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare.

Instanţa de control judiciar achiesează la opinia exprimată de judecătorul fondului şi în ceea ce priveşte dispoziţiile date prin Nota de serviciu nr. x/19.01.2007 a DGFP-MB sau aprobarea direcţiei de specialitate din cadrul ANAF, reţinând că, în lipsa unor prevederi legale exprese, aceste acte nu pot să prelungească termenul de soluţionare a cererilor de rambursare TVA.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei nr. 4022 din 30 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.