Parents and grandparents awarded moral damages over insurer bankruptcy after fatal accident.

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06 noiembrie 2017, sub nr. x/2017,

1.1. A.,

1.2. B.,

1.3. C.,

1.4. D.,

1.5. E., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au formulat contestaţie, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

I. admiterea contestaţiei,

II. anularea Deciziei de respingere parţială a cererii de despăgubire nr. x/3.10.2017,

III. obligarea intimatului la plata următoarelor sume:

- către contestatorul A. (tatăl defunctei), la plata daunelor materiale în cuantum de 19.565,3 RON (diferenţă a cheltuielilor de înmormântare şi pomeniri creştineşti ulterioare, neacordată) şi la plata daunelor morale în de 338.816,05 RON (diferenţă a daunelor morale, neacordată);

- către contestatoarea B. (mama defunctei), la plata daunelor morale în cuantum de 374.903 RON (diferenţă a daunelor morale, neacordate);

- către contestatorul C. (fratele defunctei), la plata daunelor morale în cuantum de 170.088 RON, (diferenţă a daunelor morale, neacordate);

- către contestatorul D. (bunicul matern al defunctei) la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 RON;

- către contestatoarea E. (bunica maternă a defunctei), la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 RON;

IV. cu cheltuieli de judecată, pe cale separată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3287 pronunţată la 10 iulie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A dispus anularea în parte a Deciziei F.G.A. nr 9459/3.10.2017, în partea care priveşte cuantumul daunelor morale acordate către reclamanţii, A. şi B..

A dispus majorarea sumei acordată cu titlu de daune morale prin Decizia F.G.A. nr. 9459/3.10.2017 pentru reclamanţii, A. şi B., de la suma de 75.097 RON la suma de 200.000 RON pentru fiecare dinte cei doi reclamanţi şi, în consecinţă, dispune obligarea pârâtei să emită pentru reclamanţii, A. şi B. o deciziei de plată pentru suma totală de 200.000 RON pentru fiecare dintre aceştia, cu titlu de daune morale.

A respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

3. Recursurile exercitate în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile 3287 pronunţată la 10 iulie 2018 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D. şi E., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare:

- majorarea cuantumului daunelor morale în favoarea recurentului A. (tatăl defunctei);

- majorarea cuantumului daunelor morale în favoarea recurentei B. (mama defunctei);

- obligarea intimatului la plata sumei de 19.565,3 RON, reprezentând daune materiale (diferenţă a cheltuielilor de înmormântare şi pomeniri creştineşti ulterioare şi neacordate), către recurentul A.;

- obligarea intimatului la plata sumei de 170.088 RON către recurentul C. (fratele defunctei), cu titlu de daune morale (diferenţă a daunelor morale, neacordate);

- obligarea intimatului la plata sumei de 200.000 RON, către recurentul D. (bunicul matern al defunctei) cu titlu de daune morale;

- obligarea intimatului la plata sumei de 200.000 RON, către recurenta E. (bunica maternă a defunctei), cu titlu de daune morale.

3.1.1. Primul motiv al cererii de recurs: cuantumul redus al daunelor morale acordate recurenţilor A. şi B., urmare a decesului victimei F., prin raportare la dimensiunea prejudiciilor morale efectiv suferite, probate cu prisosinţă, jurisprudenţa naţională şi culpa exclusivă a conducătorului auto la producerea decesului victimei decedate (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

În conturarea legăturilor de afecţiune existente între membrii familiei anterior producerii accidentului, caracterul unic şi ireversibil al prejudiciilor morale cauzate recurenţilor prin decesul victimei, trebuie luate în considerare a următoarelor aspecte:

- F. a fost primul şi singurul copil al cuplului Raţ- David, care şi-a pierdut viaţa la vârsta de 23 de ani;

- contestatorul- recurent C. este fratele consagvin al victimei decedate, cu 11 ani mai mare decât F. şi care este copilul din prima căsătorie a contestatorului A.;

- impactul morţii fiicei lor a fost copleşitor pentru cei doi părinţi, cu precădere, lăsându-i deznădăjduiţi;

- starea de sănătate a celor doi părinţi s-a degradat mult după moartea fiicei lor, tatăl victimei decedate îmbolnăvindu-se de diabet şi fiind supus recent unor intervenţii pe cord;

- totodată, fratele F. a fost foarte apropiat de F.;

- bunicii F. suferă şi în ziua de astăzi, nepoata decedată fiind mândria lor, raţiunea anilor lor de senectute.

Succint, instanţa de fond a analizat suferinţa morală a celor doi recurenţi- părinţii victimei decedate, conchizând că sumele acordate de către intimat nu sunt de natură să acopere, măcar în parte, prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului fiicei acestora, motiv pentru care a admis contestaţia acestora.

Consideră că, raportat la suferinţa psihică efectiv încercată a celor doi părinţi, probată corespunzător, prima instanţă a indemnizat insuficient cele două părţi, pentru care prejudiciul cauzat este unic, ireversibil şi continuu.

Deşi în procesul de evaluare a prejudiciilor suferite, instanţa de judecată este suverană, având dreptul de a manifesta subiectivism, limitată fiind doar de lege şi de jurisprudenta care constituie, in acest domeniu juridic, izvor de drept, apreciază că, pe lângă condiţiile concrete ale situaţiei de fapt şi ale probatoriului, instanţa era ţinută a se ralia şi jurisprudenţei în materie.

Astfel, potrivit art. 49 din Ordinul ASF nr. 14/2011, la stabilirea despăgubirilor, în cazul vătămării corporale sau decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

"2. In caz de deces: d) daune morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenta din România.,,.

Sumele pretinse de către contestatori au fost situate sub pragul maximal al limitelor de despăgubire, stabilit prin Legea nr. 213/2015 (450.000 RON), iar situaţia juridică a falimentarii asigurătorului de răspundere civilă nu ar trebui să influenţeze modul de interpretare şi aplicare al prevederii de la art. 49 din ordinul mai sus menţionat, prevedere care nu poate fi eludată din pricina situaţiei juridice a asigurătorului ori a angajării răspunderii Fondului de Garantare.

Practica judiciară depusă la dosarul instanţei de fond, cu titlu exemplificativ, a fost în măsură să reflecte un prag minimal de la care instanţa putea porni în analiza criteriilor de stabilire a daunelor morale, câtă vreme, datorită elementelor particulare ale cauzei de faţă, se impuneau a fi acordate daune morale superioare acelora acordate, respectiv în cuantumul pretins de către contestatori.

3.1.2. Cel de-al doilea motiv de recurs: neacordarca daunelor materiale în cuantum de 19.565,3 RON, reprezentând diferenţă a cheltuielilor de înmormântare şi pomeniri creştineşti ulterioare, către recurentul A..

Instanţa de fond, analizând pretenţiile materiale ale recurentului, solicitate cu titlu de diferenţă a cheltuielilor de înmormântare şi pomeniri creştineşti, neacordată de către intimat în procedura administrativă, a apreciat că reclamantul nu a făcut referiri concrete cu privire la stabilirea şi întinderea prejudiciului material, la elementele care compun acest prejudiciu, la probele din are rezultă aceste daune materiale, motiv pentru care respinge acest capăt de cerere, ca fiind "nedovedit, " iar susţinerile reclamantului, ca "nemotivate,,.

Pe marginea acestui capăt de cerere, au făcut vorbire în cap. 6 al cererii de chemare în judecată, în care au dezvoltat textele de lege pe care îşi întemeiază această pretenţii de ordin material, motiv pentru care cele reţinute de către instanţa de fond pentru respingerea capătului de cerere, sunt total nelegale.

Daunele materiale solicitate de către contestatorul A. prin cererea de despăgubire sunt compuse din suma de 36.086,95 RON, reprezentând cheltuieli cu înmormântarea si pomenirile creştineşti ulterioare.

Intimatul a furnizat o explicaţie pentru modul de cuantificare al daunelor materiale acordate, acesta arătând că motivul cenzurării a fost acela că diferenţa daunelor materiale privea cheltuielile cu ritualurile de pomeniri creştineşti care, în opinia intimatului, nu sunt incluse în categoria daunelor materiale reglementată de art. 49 pct. 2 Normele aprobate prin Ordinul CSA 14/2011.

Instanţa ar fi putut concluziona că suma de 19.565,3 RON reprezintă cheltuielile efectuate cu pomenirile creştineşti organizate de familie în memoria victimei decedate, cheltuieli cu privire la intimatul a arătat că nu reprezintă daună materială, deşi este clar că această cheltuială se circumscrie sferei daunelor materiale, aşa cum prevede art. 49 pct. 2 lit. a) din Ordinul nr. 14/2011, fiind vorba despre cheltuieli efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative.

3.1.3. Cel de-al treilea motiv de recurs: respingerea contestaţiei formulate de către contestatorul C..

Prejudiciul moral cauzat recurentului este continuu, generator de traume mentale şi emoţionale care constituie un impediment la desfăşurarea unei vieţi de familie normale. Recurentul, marcat de moartea surorii sale, are piedici majore în relaţionarea cu ceilalţi membrii ai familiei, manifestă nejustificate sentimente de nevinovăţie, îşi aduce reproşuri că nu a fost în măsură să îşi protejeze familia, sora mai mică.

Instanţa de fond nu s-a aplecat asupra elementelor particulare care au caracterizat relaţia dintre cei doi fraţi ori a aspectelor atipice ale traumei încercate de frate prin pierderea surorii sale, aşa încât atât hotărârea instanţei de fond cu privire la acest recurent, este profund nelegală.

3.1.4. Cel de-al patrulea motiv de recurs: respingerea contestaţiei formulate de către contestatorii D. şi E..

Respingerea, în tot, a contestaţiei celor doi reclamanţi- bunici materni ai victimei decedate, de către instanţa de fond, a fost motivată de faptul că, deşi aceştia au calitatea de "persoane îndreptăţite la despăgubiri", conform art. 1391 alin. (2) C. civ., totuşi textul legal le conferă acestora, în planul dreptului material, o vocaţie, iar nu un drept efectiv, aşa încât, deşi instanţa a menţionat că suferinţa lor, în calitate de bunici, este de netăgăduit, totuşi consideră că prin indemnizarea lor cu vreo sumă de bani nu ar putea fi atins scopul legii- de alinare a suferinţelor morale pe care aceştia le-au încercat prin pierderea nepoatei.

Cei doi recurenţi, potrivit actelor de stare civilă, deţin calitatea de ascendenţi ai defunctei, pe linie maternă, rude de gradul al ll-lea cu victima decedată, care, fără putinţă de tăgadă, se încadrează în categoria de persoane îndreptăţite, conform art. 1391 alin. (2) C. civ., la plata despăgubirilor, ca urmare a decesului victimei:

"Instanţa judecătorescă va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu."

Drept urmare, însuşi legiuitorul a prezumat existenţa prejudiciului moral în favoarea tuturor ascendenţilor victimei decedate, fără limitare, prin gradul de rudenie, chestiune cu care chiar instanţa de fond este de acord.

In cauză, au fost administrate probe de unde a rezultat efectiv, fără putere de tăgadă, că relaţiile familiale erau deosebit de strânse. Ţinând seama de suferinţele morale îndurate, susţinute de probatoriul administrat, este imperios necesar ca situaţia juridică a celor doi recurenţi, bunici materni ai victimei, să fie adusă în acord cu litera şi spiritul legii.

3.2. Împotriva sentinţei civile 3287 pronunţată la 10 iulie 2018 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii în contencios formulată de către reclamanţi.

Prezentul recurs si criticile formulate se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 "când hotărârea cuprinde motive contradictorii " şi pct. 8 "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" din C. proc. civ.

In mod gresit Curtea a apreciat ca se impune majorarea daunelor morale pentru reclamantii A. si B., fara a retine in motivare aspecte referitoare la Procedura de solutionare pe cale amiabila a pretentiilor pecuniare izvorate din cazuri de vatamari corporale sau decese, in raport de catre Fondul analizeaza si solutioneaza cererile de plata formulate ca urmare a prejudiciului suferit urmare cazurilor de vatamare corporala sau deces.

Astfel, desi pentru ceilalti reclamanti instanta de fond apreciaza ca suma de bani a fost corect stabilita de catre recurentul pârât, validand astfel criteriul prin care FGA solutioneaza acesta categorie de cereri de plata (Procedura de solutionare pe cale amiabila a pretentiilor pecuniare izvorate din cazuri de vatamari corporale sau decese), pentru reclamantii A. si B. singurele aspecte pe care le aduce in discutie sunt dispozitiile art. 1391 alin. (2) C. civ., fara sa retina ca, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/2015, Fondul are obligatia sa asigure efectuarea platii indemnizatiilor/despagubirilor din disponibilitatile sale, potrivit "conditiilor si plafonului de garantare stabilite de lege", si fara sa faca nicio motivare cu privire la procedură.

Astfel, desi apreciaza ca "stabilirea cuantumului daunelor morale include o doza de apreciere in echitate a cuantumului acestora", instanta de fond nu retine procedura pârâtului ca fiind un criteriu de solutionare in echitate a cererii de plata formulate de reclamantii A. si B..

Aplicarea principiului acordarii unei despagubiri echitabile, conform jurisprudentei nationale, trebuie sa duca in mod necesar la acordarea despagubirilor pana la o suma care sa respecte atat criteriul echitatii si evitarea imbogatirii fara justa cauza, cat si cel al proportionalitatii dintre prejudiciul suferit si suma acordata ca despagubire.

Cu privire la daunele morale, in speta prezenta, FGA nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vatamari corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă standardizată, care nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevante şi dispozitiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorolui aflat în faliment."

Prezenta procedura a fost validata de catre instanta sub aspectul acordarii daunelor morale pentru reclamantul C. (fratele victimei) apreciind in mod corect ca suma acordata este corespunzătoare prejudiciului real efectiv suferit. Prin urmare, nu se mentioneaza in cuprinsul hotararii atacate care este rationamentul ce a fost avut in vedere de catre instanta de fond la momentul la care a apreciat ca este justificata solicitarea de plata a sumei in cuantum de 200.000 RON catre cei doi reclamanti.

Problema stabilirii despagubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferinta psihica incercata de cel care le pretinde. Ea presupune o apreciere si evaluare complexa a aspectelor in care prejudiciile produse se exteriorizeaza si pot fi astfel supuse puterii de apreciere. Daunele morale nu reprezinta pretul platit pentru suferintele psihice care sunt inestimabile, ci reprezinta o reparatie simbolica, stabilita din perspectiva consecintelor in planul vietii personale si sociale. Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate pecuniar, atingerile aduse acestora imbraca forme concrete de manifestare, avand posibilitatea de a aprecia intensitatea si gravitatea lor si de a stabili daca si in ce cuantum, o suma de bani este potrivita pentru a repara prejudiciul moral produs.

Plecand de la particularitatea ca Fondul de Garantare nu preia functiile unui asigurator, şi nici patrimoniul acestuia, ci are menirea de a acoperi despagubirile pentru creditorii societatilor de asigurare aflate in faliment rugam instanta sa constate faptul ca, raportarea subscrisei la Procedura de solutionare pe cale amiabila a pretentiilor pecuniare (morale si materiale) izvorate din cazuri de vatamari si decese probeaza faptul ca nu ne-am manifestat dreptul de apreciere in mod discretionar, prin abuz sau exces de putere, ci in baza unor reguli clare si concrete cu aplicabilitate generala si in masura sa asigure un tratament egal si nediscriminatoriu fata de oricare victima accidentelor rutiere.

Fara indoiala, suferinta pricinuita de pierderea propriului copil sau a surorii nu poate fi in niciun fel compensata, iar daunele morale nu pot reprezenta pretul suferintei asa incat, in aceste conditii, in lipsa unor criterii si limite legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedura legala standardizata nu contravine vreunei prevederi legale si nici nu este de natura a leza dreptul persoanei de a primi daune morale ci, dimpotriva, are rolul de a asigura transparenta in procesul adoptarii solutiei administrative, precum si a unui tratament echitabil.

In raport de cele mai sus expuse apreciază ca suma in cuantum de 75.097 RON acordata de FGA cu titlu de daune morale intimatilor-reclamanti B. (mama victimei) si A. (tatal victimei) in baza Procedurii de solutionare pe cale amiabila a pretentiilor pecuniare izvorate din cazuri de vatamari corporale sau decese este temeinica si legala. Mai mult decat atat, aceasta procedură internă standardizată, care nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevante şi dispozitiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment."

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de către reclamanţi ca nefondat.

4.2. Recurenţii-reclamanţi A., B., C., D. şi E. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de către pârât ca neîntemeiat.

5. Aspecte de fapt şi de drept relevante

La data de 17.04.2015, pe raza localităţii G. (drumul naţional 79), judeţul Bihor, autoturismul marca x, condus de către numitul H., a intrat pe contrasens, în coliziune frontală cu autoutilitara marca x, cu numere de înmatriculare x, condusă de numitul I..

În urma impactului dintre cele două vehicule, numita F., pasageră pe scaunul din dreaptă-faţă în autoturismul condus de către numitul H., a decedat, fiindu-i provocate leziuni incompatibile cu viaţa.

Autovehiculul condus de către persoana vinovată de producerea accidentului era asigurat la J. S.A., conform poliţei de asigurare seria x nr. x, emisă la data de 20.10.2014, cu valabilitate de la data de 21.10.2014 până la data de 20.04.2015.

Prin Decizia Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiara nr. 2034/27.08.2015, s-a dispus închiderea procedurii de redresare, prin constatarea stării de insolvenţă a societăţii J. şi solicitarea de intrare în faliment.

Ca urmare a acestor demersuri judiciare, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vll-a Civilă a dispus, prin sentinţa civilă nr. 9661/3.12.2015, intrarea societăţii J. în faliment, devenind incide ite dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, potrivit cărora " la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de Garantare..., " care se completează cu prevederile art. 266 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, conform cărora "La data publicării deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară constată existenţa indiciilor stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare şi imposibilitatea redresării, se naşte dreptul creditorilor de a solicita plata sumelor cuvenite di la Fondul de Garantare.,,.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 503/2004, "...la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare".

Faţă de starea de insolvenţă a asigurătorului RCA, la data de 4.05.2016 recurenţii reclamanţi s-au adresat intimatului cu o cerere de despăgubire, în calitate de creditori de asigurare, conform art. 1.391 alin. (2) C. civ. şi au solicitat plata daunelor morale şi materiale ca urmare a producerii riscului asigurat- decesul victimei F. astfel:

- către A., în calitate de tată al defunctei, suma de 36.086,95 RON, cu titlu de daune materiale (cheltuieli de înmormântare şi pomeniri creştineşti) şi suma de 413.913,05 RON, cu titlu de daune morale;

către B., în calitate de mamă a defunctei, suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către C., în calitate de frate al defunctei, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către D., în calitate de bunic al defunctei, suma de 200.000, cu titlu de daune morale;

- către E., în calitate de bunică a defunctei, suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale.

La 20.09.2017, intimatul a procedat la virarea unor sume de bani în contul bancar indicat de către reclamanţi, în trei tranşe: 75.097 RON, 91.619 RON, respectiv 29.912 RON.

Întrucât cererea de despăgubire a fost formulată pentru un prejudiciu total de 1.500.000 RON, la data de 26.10.2017 s-a comunicat către reclamanţi Decizia nr. 9495/3.10.2017 a Comisiei speciale din cadrul F.G.A.. pe care aceştia au contestat-o.

Prin sentinţa civilă nr. 3287/10.07.2018 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă în parte contestaţia în sensul anulării parţiale a deciziei Comisiei Speciale din cadrul FGA, în partea care priveşte cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor A. şi B., în sensul majorării cuantumului indemnizaţiilor morale stabilite în favoarea acestora, până la suma de 200.000 RON, pentru flecare.

In ceea ce îi priveşte pe bunicii materni ai victimei decedate (reclamanţii D. şi E.) instanţa de fond a reţinut faptul că, deşi este incontestabilă suferinţa morală încercată de aceştia, totuşi instanţa nu este obligată să acorde daune morale ascendenţilor şi, mai mult decât atât, acordarea unor daune morale către aceştia nu ar fi de natură să conducă la repararea unui prejudciu moral.

Cu privire la fratele victimei decedate (reclamantul C.), instanţa a reţinut că suma cu care acesta a fost indemnizat pe cale administrativă este suficientă pentru a compensa suferinţa morală încercată pentru pierderea surorii sale.

Cu privire la diferenţa daunelor materiale pretinse de către reclamantul A., prima instanţă a reţinut că cererea de chemare în judecată nu cuprinde nicio referire concretă cu privire la stabilirea şi întinderea prejudiciului material solicitat, cu privire la probele din care rezultă, aşa încât apreciază că aceste pretenţii sunt nedovedite.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

6.1. Recursul pârâtului:

Înalta Curte constată că recurentul pârât a invocat două motive de nelegalitate în susţinerea propriei căi de atac, respectiv motivul prevăzut de dipsoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul motiv de casare, instanţa de control judiciar subliniază faptul că dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vizează mai multe ipoteze pentru care o hotărâre poate fi casată şi anume situaţiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Astfel cum rezultă din analiza cererii de recurs formulate de recurentul pârât, aceasta se prevalează de existenţa unor motive contradictorii, context în care este necesar ca analiza instanţei de control judiciar să conducă la concluzia fie în sensul că există o contradicţie între considerentele hotărârii atacate, ce face imposibil de verificat raţionamentul judecătorului fondului fie că există o contradicţie evidentă între considerente şi dispozitiv, ce face inexplicabilă soluţia la care s-a oprit instanţa fondului.

În cauza de faţă, pretinsa contradicţie ar exista, în opinia recurentei pârâte, prin faptul că o parte din considerentele sentinţei recurate lasă de înţeles concluzia că judecătorul fondului a achiesat la apărarea pârâtei FGA, în sensul că stabilirea despăgubirilor se realizează în temeiul procedurii interne adoptate la nivelul FGA pentru cuantificarea daunelor morale însă, contrar celor afirmate de către pârât, judecătorul fondului subliniază o lipsă a criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte constată că sentinţa civilă criticată nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., din acest punct de vedere, critica fiind nefondată.

Cât priveşte cel de al doilea motiv de casare, respectiv cel prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul pârât a invocat, faptul că:

- în cauză sunt aplicabile, pentru determinarea existenţei şi întinderii dreptului la despăgubiri dispoziţiile prevăzute de Procedura internă;

- ceea ce este relevant pentru determinarea cuantumului daunelor morale este jurisprudenţa dezvoltată în cauzele în care FGA este parte şi nu societăţile de asigurare, întrucât FGA nu funcţionează ca un asigurator şi nu preia funcţiile unei societăţi de asigurare.

Analizând argumentele invocate, Înalta Curte nu îşi poate însuşi concluzia recurentului potrivit căreia normele interne, reprezentate de "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", aprobată prin Decizia FGA nr. 142/26.05.2016, anexa nr. 1 - punctul 1 şi Decizia FGA prevalează dispoziţiilor art. 1391 alin. (2) din C. civ.

Recurentul a apreciat că instanţa de fond trebuia să se întemeieze, în procesul de cuantificare a daunelor morale, pe Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale şi a reproşat instanţei de fond că nu a făcut aplicarea acelui ghid.

Acest ghid, care conţine date statistice extrase din hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăţilor de asigurări, de către Fondul de protecţie a victimelor străzii.

Înalta Curte consideră că datele statistice depuse de asigurători cu privire la media despăgubirilor acordate de instanţe nu pot fi asimilate legislaţiei şi jurisprudenţei din România. Acestea nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral ci un instrument de lucru la dispoziţia asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă şi, deci, caracter obligatoriu pentru instanţe. Prin urmare critica referitoare la neaplicarea ghidului cu titlu de criteriu legal, este nefondată.

Pornind de la premisa că instituţia reparării prejudiciului nepatrimonial este reglementată prin norme legale, reprezentate de prevederile art. 1391 C. civ., Înalta Curte subliniază faptul că o reglementare de tipul celei aprobat prin actele interne ale recurentei pârâte nu poate avea nicidecum întâietate în raport de o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară.

De aceea, nivelurile prevăzute în Procedura mai sus menţionată reprezintă cel mult repere orientative dar nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei FGA şi subsecvent instanţelor de judecată.

Practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Prin urmare, în contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială rămân aplicabile dispoziţiile art. 1391 C. civ. şi în considerarea acestora atât FGA cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare a fiecărui caz.

Este eronată şi aserţiunea potrivit căreia lipsesc elementele obiective care au determinat stabilirea cuantumului acestor daune. Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a indicat care sunt criteriile de analiză a prejudiciului moral, respectiv natura valorilor lezate şi suferinţele de ordin psihic, pe care le-a aplicat în situaţia concretă dedusă judecăţii.

Prezumând corect existenţa unui prejudiciu de ordin moral determinat de legătura de rudenie existentă între reclamanţi şi victimă, instanţa de fond a cuantificat despăgubirile, valorile morale lezate prin decesul victimei fiind analizate atât din perspectiva importanţei lor, cât şi a intensităţii percepţiei asupra consecinţelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situaţia unei îmbogăţiri fără just temei.

În lipsa unor criterii clare, abstracte şi obiective, prevăzute de legislaţia naţională, instanţa de fond s-a raportat, corect, la astfel de criterii consacrate în jurisprudenţă, apreciind consecinţele produse de fapta delictuală.

Recurentul nu a invocat nerespectarea vreunui alt criteriu legal, pentru ca neraportarea judecătorului fondului la acesta să poată constitui obiect al controlului judiciar, ci a susţinut doar nerespectarea ghidului orientativ, despre care s-a reţinut că nu îndeplineşte condiţia unui criteriu legal.

6.2. Recursul recurenţilor reclamanţi

Înalta Curte găseşte fondată critica recurenţilor reclamanţi la adresa aceleiaşi sentinţe, constatând că hotărârea instanţei fondului reflectă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1391 C. civ.

Prealabil dezlegării motivului de nelegalitate invocat împotriva sentinţei civile în analiză, Înalta Curte subliniază faptul că, în acord cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment şi având ca reper inclusiv Decizia nr. 29/2020, prin care ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, nicio sumă ce depăşeşte plafonul de 450.000 RON pentru fiecare solicitant ce are calitatea de creditor de asigurare în înţelesul art. 4 coroborat cu art. 12 din Legea nr. 213/2015 nu poate fi acordată de recurenta pârâtă FGA.

Prin urmare, justeţea pretenţiilor recurenţilor reclamanţi trebuie analizată cu luarea în considerare a plafonului stabilit prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Revenind la problema despăgubirii concrete stabilite de recurenta pârâtă FGA prin decizia contestată în cauza de faţă, Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 9495/3.10.2017, pârâta FGA a recunoscut unei părţi a recurenţilor reclamanţi dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral în cuantum de 180.106 RON, câte 75.097 RON pentru părinţii victimei şi 29.912 RON pentru fratele acesteia. Au fost respinse cererile bunicilor de acordare a daunelor morale.

Prima instanţă a majorat cuantumul daunelor morale acordate părinţilor la cate 200.000 RON fiecare, menţinând restul dispoziţiilor deciziei FGA.

Instanţa de control judiciar apreciază că sumele acordate de recurenta pârâtă FGA prin decizia contestată în cauza de faţă, majorate de instanţa fondului pentru recurenţii reclamanţi, părinţi ai victimei decedate, reflectă, în ceea ce-i priveşte pe beneficiarii lor, o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1391 C. civ. în privinţa stabilirii întinderii despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere circumstanţele reale, reprezentate de împrejurările în care a avut loc decesul victimei, precum şi raporturile în care se află fiecare dintre aceşti recurenţi reclamanţi cu victima.

Fără putinţă de tăgadă, pierderea fiicei respectiv a surorii la vârsta de 23 de ani, în plină ascensiune profesională, reprezintă o tragedie pentru recurenţii reclamanţi, astfel că instanţa de control judiciar apreciază că suma acordată acestora de instanţa de fond - câte 200.000 RON pentru părinţi respectiv de către Fond - 29.912 RON pentru frate reflectă o justă despăgubire pentru prejudiciul de ordin moral încercat.

Înalta Curte apreciază însă ca nelegală soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte neacordarea de daune morale bunicilor, despre care, deşi le recunoaşte vocaţia de a fi despăgubiţi dar şi suferinţa psihică, apreciază că obligarea FGA la plată nu asigură finalitatea juridică urmărită.

Contrar acestor susţineri, aşa cum s-a arătat anterior, art. 1391 alin. (2) C. civ., prevede că pot fi acordate despăgubiri ascendenţilor (fără limită de grad) pentru durerea încercată prin moartea victimei, ca de altfel oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

În concluzie, în limita plafonului de garantare sus-menţionat, Înalta Curte apreciază că se impune acordarea sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către D. şi E., bunicii victimei, câte 10.000 RON fiecare.

În privinţa celorlalte cheltuieli, materiale de acestă dată, solicitate de către recurenţi, sume avansate cu prilejul înmormântării şi al pomenirilor creştineşti ulterioare, Înalta Curte subliniază faptul că analiza instanţei de control judiciar este limitată la cercetarea argumentelor dezvoltate în susţinerea motivului de casare, analiză ce poate fi extinsă peste limitele cererii de recurs numai în mod excepţional, în contextul invocării din oficiu a unuia sau mai multor motive de casare, ceea ce nu este cazul în speţă.

De aceea, trimiterea recurenţilor reclamanţi la argumentele cuprinse în cap. 6 din cererea de chemare în judecată nu poate învesti instanţa de recurs cu verificarea legalităţii hotărârii primei instanţe din perspectiva unor argumente de nelegalitate ce şi-ar avea izvorul în cuprinsul acţiunii dar nu au fost invocate în condiţiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În recurs nu s-au produs probe noi care să contrazică cele statuate de instanţa fondului, în sensul lipsei unor documente justificative care să permită acordarea lor.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. şi E. împotriva sentinţei nr. 3287 din 10 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Va dispune acordarea sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către D. şi E., bunicii victimei, câte 10.000 RON fiecare.

Va menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 3287 din 10 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către recurenţii-reclamanţi A., B., C., D. şi E. a sumei de 701 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (338,10 RON, cheltuieli de cazare, 266,01 RON cheltuieli de cazare şi 96,82 RON cheltuieli de parcare).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. şi E. împotriva sentinţei nr. 3287 din 10 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Dispune acordarea sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către D. şi E., bunicii victimei, câte 10.000 RON fiecare.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 3287 din 10 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către recurenţii-reclamanţi A., B., C., D. şi E. a sumei de 701 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.