Loss of litigation interest due to automatic expiration of fiscal security measures

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/06.12.2017(Anexa 1), numită, în continuare, "Decizia", constatarea nelegalităţii Procesului-verbal nr. x/13.11.2017 (ANEXA 2), ce a stat la baza emiterii Deciziei, numit, în cele ce urmează, şi "Procesul-verbal" şi, pe cale de consecinţă, să se dispună ridicarea măsurilor asigurătorii instituite prin Decizie.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 156 din 14 iunie 2018, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AFHD 14257/06.12.2017.

Totodată, a respins capătul de cerere privind constatarea nelegalităţii Procesului-verbal nr. x/13.11.2017.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a reţinut că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este nelegală întrucât lipseşte motivarea şi nu s-a făcut dovada existenţei pericolului de sustragere, ascundere sau risipire a patrimoniului.

Or, contrar celor reţinute, actele de executare întocmite de organul fiscal sunt conforme prevederilor legale, făcând trimitere şi la prevederile art. 213 alin. (8) din Codul de procedură fiscală.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea contestaţiei la executare.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă S.C. A. S.A a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/06.12.2017(Anexa 1), constatarea nelegalităţii Procesului-verbal nr. x/13.11.2017 (ANEXA 2), ce a stat la baza acestei decizii, cu consecinţa ridicării măsurilor asigurătorii instituite.

Curtea de apel a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii şi respingând cererea privind constatarea nelegalităţii procesului-verbal atacat.

Instanţa de control judiciar reţine că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AFHD 14257 a fost emisă la data de 06.12.2017, iar efectele acesteia au încetat de drept la data de 06.06.2017, prin împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 213 alin. (7) din Codul de procedură fiscală.

Anterior împlinirii termenului în cauză, se constată că recurenta nu a făcut dovada emiterii unei decizii de prelungire a măsurilor asiguratorii instituite.

Aşa fiind, în cauză se pune problema subzistenţei interesului în promovarea căii de atac exercitate.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că, în speţă, recurenta nu mai justifică un interes în soluţionarea prezentei căi de atac, în condiţiile în care nu a făcut dovada emiterii unei decizii de prelungire a măsurilor asiguratorii instituite prin decizia contestată, ale cărei efecte au încetat de drept ca urmare a împlinirii termenului de 6 luni, prevăzut de art. 213 alin. (7) din Codul de procedură fiscală

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca lipsit de interes, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 156 din 14 iunie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2019.