Competence for public servant salary claims brought by union: domicile of members governs over union’s seat

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I., în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi secţia Regională de Poliţie Transporturi Braşov-Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Alba, obligarea acestora să recalculeze salariul de bază şi sporurile de care beneficiază fiecare dintre reclamanţi la nivelul maxim al funcţiei ocupate şi al acestor drepturi salariale acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familia ocupaţională, începând cu 09.04.2015 şi pentru viitor şi obligarea Inspectoratului să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 5793 din 17 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti

, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, faţă de calitatea reclamanţilor de funcţionari publici şi obiectul acţiunii (pretinse drepturi băneşti de la instituţia publică unde reclamanţii sunt încadraţi în funcţia publică deţinută), că în cauză sunt aplicabile, din punct de vedere al determinării competenţei teritoriale, dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, ţinându-se cont şi de faptul că reclamanţii au domiciliul în judeţul Alba.

Totodată, a reţinut că, în vederea stabilirii competenţei teritoriale, nu are relevanţă sediul Sindicatului, întrucât acesta aspect este expres reglementat de art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, şi nici dacă acesta este parte (reclamant) sau reprezentant.

Referitor la prevederile art. 269 alin. (3) din Codul Muncii invocate a apreciat că acestea nu sunt incidente, întrucât în cazul funcţionarilor publici sunt aplicabile cu prioritate dispoziţiile Legii nr. 554/2004, aşa cum stabileşte art. 109 din Legea 188/1999.

Prin normele de competenţă prevăzute în art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea 554/2004 se stabileşte, implicit, că procesul privind raportul de serviciu al funcţionarului public este de competenţa exclusivă a instanţei de la domiciliul său, fiind irelevantă existenţa în cadrul cererii de chemare în judecată a mai multor reclamanţi cu alte raporturi juridice şi cu alte domicilii, într-o astfel de situaţie fiind obligatorie disjungerea şi declinarea competenţei.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 269 din Codul muncii prin raportare la art. 59 din C. proc. civ., tribunalul reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru o coparticipare, prin urmare nu sunt îndeplinite condiţiile acestui text de lege.

2.2. Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de insolvenţă, prin sentinţa nr. 573 din 7 noiembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea 62/2011 a dialogului social, acţiunea fiind formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat menţionaţi în cerere.

Prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile doar în cazul cererilor formulate în condiţiile art. 37 din C. proc. civ., de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi, altele decât organizaţiile sindicale.

Or, calitate de reclamant în cauză are chiar sindicatul şi nu membrii acestuia în numele cărora a acţionat, astfel că domiciliul membrilor de sindicat este lipsit de relevanţă sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale.

În concluzie, a arătat că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecăţii vizează obligarea autorităţilor pârâte la recalcularea salariului de bază şi a sporurilor la nivelul maxim al funcţiei ocupate, pentru reclamanţi, începând cu data 09.04.2015, şi la plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate în urma recalculării ce se cuvin reclamanţilor (membrii de sindicat) în numele cărora a fost promovată acţiunea.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcţionari publici, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

Totodată, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, competenţa de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

În art. 37 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Legitimarea procesuală a altor persoane" se prevede că, în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări şi de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi, care, fără a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

În condiţiile în care o reglementare a fost adoptată de legiuitor cu un scop clar şi precis, efectele acesteia nu pot fi extinse la alte situaţii, mai ales când pentru aceste "alte situaţii" există dispoziţii legale exprese.

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privinţa determinării instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În cauză, acţiunea a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de reprezentant al funcţionarilor publici, aşadar, nu în calitate de reclamant, astfel încât sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018.

Textul de lege menţionat instituie o competenţa teritorială exclusivă, stabilind, în situaţia în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speţă domiciliul reclamanţilor fiind pe raza judeţului Alba.

Totodată, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres şi la situaţia în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, competenţa de soluţionare se respectă, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincţie.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 269 din Codul muncii prin raportare la art. 59 din C. proc. civ., se reţine că în mod corect instanţa de trimitere a reţinure că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru o coparticipare.

Conform art. 59 din C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Astfel, prin cererea de chemare în judecată sunt solicitate drepturi personale în temeiul unui raport juridic individual, nefiind aşadar vorba de un drept/obligaţie comună.

De asemenea, în cadrul cererii de chemare în judecată nu suntem în faţa unei cauze comune (aceeaşi cauză cum arată codul), întrucât cauza într-un astfel de litigiu înseamnă fundamentul raportului juridic al funcţionarului public, iar în cadrul poliţiştilor există raporturi juridice individuale cu angajatorul prin numire.

Nici existenţa unei strânse legături nu este îndeplinită, întrucât soluţionarea raportului juridic pentru un funcţionar public (poliţist) nu are înrâurire directă sau indirectă asupra celorlalţireclamanţi cât timp fiecare raport juridic trebuie analizat în parte şi să fie constatate îndeplinite condiţiile pentru majorarea salarială.

În privinţa cererilor de chemare în judecată prin care mai mulţi reclamanţi funcţionari publici, prin intermediul unui sindicat, sesizează instanţa de judecată cu raporturi juridice diferite, devin aplicabile şi dispoziţiile art. 100 alin. (1) din C. proc. civ., potrivită cărora, "Dacă mai mulţireclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte.".

Or, în cazul prezentei cereri de chemare în judecată nu există o legătură strânsă care să facă necesară judecata împreună.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., toţi prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi secţia Regională de Poliţie Transporturi Braşov - Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Alba, în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2020.