Public domain riverbeds: failure to prove subrogation defeats res judicata exception in administrative contestation of municipal public domain attestation.

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.12.2016, sub nr. x/2016*, reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Troianu, judeţ Teleorman, prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Roşiori de Vede, judeţ Teleorman, prin primar, Consiliul Local Troianu şi S.C. A. S.R.L., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:

- anularea poziţiilor nr. 19 şi 20 din anexa nr. 83 a H.G. nr. 1358/2001 privind atestarea domeniului public al comunei Troianu, judeţ Teleorman, referitoare la bunurile imobile situate pe râul Urluiu, denumite B. 1, în suprafaţă de 11,8 ha., respectiv B. 2 în suprafaţă de 18,43 ha apar înscrise;

- anularea Contractului de închiriere nr. x/2003 încheiat între Primăria municipiului Roşiori de Vedea (prelungit prin act adiţional nr. x/2013) şi S.C. A. S.R.L.;

- obligarea UAT Troianu, UAT Roşiori de Vede şi S.C. A. S.R.L. să lase libere imobilele şi suprafeţele de apă ce fac obiectul acestei cereri;

De asemenea, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a titularului dreptului de proprietate, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, care are calitate procesuală activă, potrivit dispoziţiilor art. 870 alin. (1) C. civ.

Prin sentinţa nr. 64/F-Cont din 4 aprilie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta S.C. A. S.R.L. şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Această din urmă instanţă, prin sentinţa nr. 2153 din 7 iunie 2017 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Prin decizia nr. 2653 din 26 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 6 noiembrie 2017 sub nr. x/2016*.

Prin încheierea din 9 ianuarie 2018, instanţa a respins excepţiile tardivităţii introducerii plângerii prealabile şi a tardivităţii formulării acţiunii invocate de către pârâtul Guvernul României, excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către pârâta UAT Municipiul Roşiorii de Vede şi a admis cererile de introducere în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor şi a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de pârâţi.

Prin încheierea din data de 20 februarie 2018, Curtea a dispus scoaterea din cauză a Statului Român - prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de pârâţi.

La data de 6 martie 2018, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea solicitând, în temeiul art. 64 C. proc. civ., admiterea cererii şi introducerea în cauză în calitate de intervenient a acestei instituţii, iar pe fond admiterea acţiunii reclamantei, având în vedere că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice este titular al dreptului de proprietate publică a terenului ce face obiectul cauzei.

Cererea de intervenţie accesorie promovată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a fost admisă în principiu, în temeiul art. 63 şi următoarele C. proc. civ., prin încheierea din data de 17 aprilie 2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 70 din 5 iunie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta S.C. "A." S.R.L., şi pe cale de consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, UAT Troianu prin Primar, Consiliul Local Troianu, UAT Roşiori de Vede prin Primar, S.C. A. S.R.L., şi intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.

Totodată, s-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 70 din 5 iunie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au formulat cereri de recurs reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea şi intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

3.1 Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., recurenta-reclamantă Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că, în mod injust, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, în opinia sa, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 430 C. proc. civ., neexistând identitate de părţi.

Totodată, în mod eronat a respins instanţa de fond cererea de intervenţie accesorie formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în favoarea reclamantei, întrucât apartenenţa la domeniul public arată că bunurile ce formează obiectul prezentei cauze fac trimitere la prevederile Legii nr. 213/1998, cât şi la Constituţia României, potrivit cărora bunurile proprietate publică sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, invocând, în acest sens, şi dispoziţiile art. 136 din legea fundamentală, art. 4 alin. (2) şi (3) şi art. 5 din Legea nr. 18/1991, art. 861, 868, 869 din C. civ. cu privire la dreptul de proprietate publică, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că dreptul de administrare este valabil şi în prezent, neexistând nicio dovadă din care să rezulte că acest drept deţinut de Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea ar fi revocat de vreo autoritate competentă printr-un act de putere.

În fine, au fost reiterate dispoziţiile Anexei I pct. 3 dn Legea nr. 213/1998 şi a fost invocată Decizia nr. 23/2011 a ÎCCJ cu privire la trecerea terenurilor din domeniul public în domeniul privat, susţinându-se că acţiunea formulată este întemeiată, întrucât actele încheiate cu încălcarea unor norme legale imperative nu pot constitui temeiuri pentru dobândirea valabilă a dreptului de proprietate, în concret, în lipsa unei modificări legislative a regimului juridic a terenului ce formează obiectul prezentului litigiu, acesta nu poate fi introdus în circuitul civil şi nu poate forma obiectul contractului de închiriere.

3.2 Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat admiterea recursului şi, în principal, casarea sentinţei atacate, respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi, pe fond, admiterea cererii de intervenţie accesorie şi admiterea acţiunii formulate de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea, iar, în subsidiar, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Piteşti.

În esenţă, recurentul-intervenient a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 430 C. proc. civ., cu privire la autoritatea de lucru judecat raportat la sentinţa nr. 1175/09.04.2008 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti în dosarul nr. x/2007 definitivă prin decizia nr. 1818/31.03.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât, deşi dosarul respectiv are acelaşi obiect, litigiul s-a purtat între alete părţi, respectiv S.C. C. S.R.L., Guvernul României, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Municipiul Roşiori de Vede şi Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, care nu au avut la dispoziţie toate mijloacele procesuale de stabilire a cadrului procesual, expunând aceleaşi argumete ca şi recurenta-reclamantă.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare la recursul formulat de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, apreciind că este o cale de atac neavenită în contextul în care nu a fost recurată sentinţa de către reclamantă.

Totodată, a susţinut că, în mod corect, a fost reţinută autoritatea de lucru judecat raportat la sentinţa nr. 1175/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, în cauză fiind îndeplinite condiţiile art. 430 C. proc. civ.

Pe fond, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, apreciindu-se că sentinţa recurată este temeinică şi legală, H.G. nr. 1358/2001 fiind, de asemenea, temeinică şi legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 107 din Constituţia României şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.

4.2 Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare la recursul formulat de reclamantă, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa timbrajului şi excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea şi nedezvoltarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

De asemenea, pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.

4.3 Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat rectificarea citativului în raport de faptul că, prin încheierea din 20.02.2018, în faţa instanţei de fond, s-a dispus scoaterea sa din cauză, soluţie care nu a fost recurată.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului formulat de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pe fondul recursului, reiterând aspectele expuse în memoriul de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 28 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă excepţiile invocate de intimatul-pârât Guvernul României, după cum urmează

1.1 În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă motivată de lipsa timbrajului aferent cererii de recurs, Înalta Curte constată că la dosar se află dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, astfel că această excepţie este lipsită de obiect.

1.2 Înalta Curte constată şi netemeinicia excepţiei nulităţii recursului, motivată de neindicarea şi nedezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate, întrucât motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, deşi cererea de recurs nu cuprinde o aserţiune expresă referitoare la nelegalitatea hotărârii pronunţate în fond, prin prisma încălcării normelor procesuale care reglementează principiile fundamentale ale procesului civil, precum şi a interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept material, fiind indicat ca temei de drept al cererii de recurs art. 488 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a formulat contraargumente de ordin critic faţă de considerentele sentinţei pronunţate în fond, cu referire concretă la modul în care prima instanţă a aplicat prevederile art. 430 C. proc. civ., care a condus, în opinia recurentei, la soluţia greşită de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, criticând, totodată şi soluţia de respingerea a cererii de intervenţie formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, precum şi legalitatea H.G. nr. 1358/12.12.2001.

1.3 Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (4) C. proc. civ. "calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac (...)".

Or, în cauză recurenta-reclamantă Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea în favoarea căreia a fost formulată cererea de intervenţie accesorie a exercitat recurs împotriva sentinţei nr. 70/F/CONT/05.06.2018 a Curţii de Apel Piteşti, cererea de recurs fiindu-i comunicată şi intimatului-pârât Guvernul României, acesta depunând la dosar întâmpinare, astfel că nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 67 alin. (4) C. proc. civ.

2. Înalta Curte constată, totodată, că prin încheierea din 20.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-a dispus scoaterea sa din cauză a pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, soluţie care nu a fost recurată, astfel că acesta nu are calitate procesuală de intimat în stadiul procesual al recursului.

3. Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu cererea formulată de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Troianu, judeţ Teleorman, prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Roşiori de Vede, judeţ Teleorman, prin primar, Consiliul Local Troianu şi S.C. A. S.R.L., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: anularea poziţiilor nr. 19 şi 20 din anexa nr. 83 a H.G. nr. 1358/2001 privind atestarea domeniului public al comunei Troianu, judeţ Teleorman, referitoare la bunurile imobile situate pe râul Urluiu, denumite B. 1, în suprafaţă de 11,8 ha., respectiv B. 2 în suprafaţă de 18,43 ha apar înscrise; anularea Contractului de închiriere nr. x/2003 încheiat între Primăria municipiului Roşiori de Vedea (prelungit prin act adiţional nr. x/2013) şi S.C. A. S.R.L. şi obligarea UAT Troianu, UAT Roşiori de Vede şi S.C. A. S.R.L. să lase libere imobilele şi suprafeţele de apă ce fac obiectul acestei cereri;

Cele două acumulări piscicole Troianu I şi Troianu II au fost preluate la data de 29 ianuarie 2004 de la deţinătorul legal al acestora şi anume Regia Autonomă "Apele Române" de către Consiliul Local al comunei Troianu, în baza Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, acumulările piscicole regăsindu-se pe lista obiectivelor aflate în exploatarea acestei instituţii şi propuse pentru externalizare potrivit O.U.G. nr. 107/2002 şi fac parte din inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei Troianu, în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 1358/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 620 bis din 22 august 2002 (anexa 62 la aceasta), poziţiile 19 şi 20.

Analizând cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta S.C. "A." S.R.L., Curtea de apel a constatat că aceasta este întemeiată, şi verificând îndeplinirea condiţiilor cumulative privind instituţia autorităţii de lucru judecat, a reţinut că acestea sunt îndeplinite în raport de sentinţa civilă nr. 1175 din 9.04.2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1818 din 31.03.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ.

Astfel, a reţinut prima instanţă că obiectul respectivului dosar l-a reprezentat anularea parţială a H.G. nr. 1358/12.12.2001, anexa nr. 83 la poziţiile nr. 19 şi 20, publicată în Monitorul Oficial nr. 620 bis din 20.08.2002 privind iazurile pentru care există contract de concesionare şi barajul, ambele condiţii identice cu prezentul dosar, adică obiect şi cauză, iar, referitor la părţile procesuale, au calitatea de pârâţi Guvernul României, UAT Roşiori de Vede, Consiliul Local Troianu, judeţ Teleorman, iar în ceea ce priveşte reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, aceasta s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol (CNAFP), care a avut calitatea de intervenient accesoriu în interesul reclamantei în primul dosar.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte această soluţie în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident situaţiei de fapt, reţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Aminteşte instanţa de control judiciar că unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit cu care "(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile, (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale (...)".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.", iar conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că se poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă este îndeplinită condiţia triplei identităţi, respectiv obiect, cauză şi părţi.

Or, constată Înalta Curte că obiectul prezentului dosar şi al dosarului nr. x/2007 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1175 din 9.04.2008, în raport cu care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat, îl reprezintă anularea parţială a H.G. nr. 1358/12.12.2001, anexa nr. 83 la poziţiile nr. 19 şi 20, publicată în Monitorul Oficial nr. 620 bis din 20.08.2002 privind iazurile pentru care există contract de concesionare şi barajul, existând astfel identitate de obiect şi cauză.

Instanţa reţine însă că nu este îndeplinită condiţia privind identitatea de părţi, întrucât deşi s-a arătat în acel dosar că, în baza Protocolului nr. 409 din 8.11.2004, Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol a preluat în administrare aceste bunuri de la ADS, terenuri ce s-au aflat în exploatarea S.C. D. S.A., iar reclamanta a menţionat că în anexa nr. 83 a H.G. nr. 1358/12.12.2001, la poziţiile nr. 19 şi 20 se află iazurile pentru care are contract de concesionare şi barajul proprietatea sa, la dosar nu există nicio dovadă din care să rezulte că reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol (care a avut calitatea de intervenient accesoriu în interesul reclamantei în dosarul nr. x/2007), cu privire la bunurile imobile situate pe râul Urluiu, denumite B. 1, în suprafaţă de 11,8 ha, respectiv B. 2 în suprafaţă de 18,43 ha, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

Faţă de aceste motive, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, ţinând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfăşoară raporturile litigioase de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, respingând acţiunea ca atare, fără a cerceta fondul, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu această soluţie, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurenţi sentinţei de fond, care privesc fondul cauzei, nesoluţionat de prima instanţă, care urmează să cerceteze toate argumentele şi apărările formulate de părţile raportului juridic, atât prin cererea de chemare în judecată, prin întâmpinările formulate, cât şi prin cererile de recurs.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de intervenient şi excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă invocate de intimatul Guvernul României şi va admite recursurile formulate de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea şi intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile invocate de intimatul Guvernul României.

Admite recursurile formulate de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea şi intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 70 din 5 iunie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iulie 2020.