Validity of psychological screening in judicial recruitment contests and requirements for state liability for moral damages.

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2019

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

I.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2013, reclamantul A. a solicitat instanţei de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, B., C., D., E.:

1-constatarea nelegalităţii examinării şi a reexaminării psihologice a reclamantului, efectuate în cadrul concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 26 iunie - 10 octombrie 2012 şi anularea rapoartelor de examinare şi reexaminare psihologică a sa, întocmite cu ocazia respectivului concurs;

2-anularea în parte a Hotărârii secţiei pentru Judecători a CSM nr. 838/15.11.2012, respectiv în ceea ce priveşte art. 2 al hotărârii, prin care s-a constatat neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor pentru admiterea în magistratură a reclamantului A., candidat menţionat în anexa 3 la nota direcţiei de specialitate, şi a fost declarat respins la concursul de admitere in magistratură organizat în perioada 26 iunie - 10 octombrie 2012;

3-obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să se constate că reclamantul îndeplineşte cumulativ toate condiţiile de admitere in magistratură, inclusiv pe aceea de a fi apt din punct de vedere psihologic, şi în consecinţă declararea reclamantului ca admis la concursul de admitere in magistratură organizat în perioada 26 iunie - 10 octombrie 2012

4-obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la punerea în aplicare a opţiunii pe care a făcut-o reclamantul în cadrul concursului menţionat pentru postul de judecător la Judecătoria Deva. În subsidiar, în cazul în care acest post nu va fi disponibil, să se aibă în vedere un post de judecător la Judecătoria Piteşti, localitatea de domiciliu;

5-obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să propună Preşedintelui României numirea reclamantului în funcţia de judecător;

6-obligarea pârâţilor, în solidar (în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din legea 554/2004), la plata de daune materiale, în cuantum de 500 RON înmulţit cu numărul de luni care vor trece din luna decembrie 2012 până la soluţionarea cauzei;

7-obligarea pârâţilor, în solidar (în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din legea 554/2004), la plata de daune morale, în cuantum de 1.850.000 RON;

8-obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să pună în aplicare Hotărârea Plenului CSM nr. 1035/15.11.2012, în conformitate cu care reclamantul este definitiv admis în cadrul concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 26 iunie - 10 octombrie 2012, conform anexei la hotărârea respectivă;

9-obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la publicarea într-un ziar cotidian de largă răspândire naţională, a hotărârii judecătoreşti definitive ce se va pronunţa în acest dosar;

A solicitat, totodată, obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 731 din 4 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile de nelegalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) pct. 2, art. 26 şi art. 27 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/05.04.2012 şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, B., C., D. şi E., după cum urmează: a respins capetele de cerere 1, 2, 6 şi 7 ca neîntemeiate, iar celelalte capete de cerere ca rămase fără obiect.

Prin decizia nr. 619 din 4 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 731 din 4 martie 2014, a casat în parte sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

A menţinut sentinţa doar în ceea ce priveşte soluţia de respingere dată excepţiilor de nelegalitate invocate de recurentul reclamant şi care au vizat dispoziţiile art. 6 alin. (1) pct. 2, art. 26, art. 27 din Hotărârea nr. 297/5.04.2012 a Plenului CSM, Hotărârea nr. 849/8.10.2012 a Plenului CSM şi Hotărârea nr. 562/2010 a Plenului CSM.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că soluţia primei instanţe de respingere a excepţiilor de nelegalitate este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale incidente, neputându-se reţine existenţa unui conflict între dispoziţiile Hotărârii CSM nr. 279/05.04.2012 şi ale Legii nr. 303/2004, iar în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 849/8.10.2012 a Plenului CSM prin care a fost aprobată componenţa comisiilor de psihologi pentru testarea psihologică, respectiv reexaminarea psihologică a candidaţilor la concursul de admitere în magistratură, sesiunea 24 iunie - 10 octombrie 2012, nu sunt aplicabile normele la care a făcut referire reclamantul.

Referitor la a treia excepţie de nelegalitate, ce viza Hotărârea nr. 562/2010 a Plenului CSM, prin care s-a dispus organizarea activităţii de psihologie doar la nivelul CSM şi al Curţilor de apel, în sensul încadrării celor ce deţin o specializare unică în domeniul de competenţă "psihologia muncii şi organizaţională", instanţa de casare a statuat că acest act nu este afectat de nelegalitate, întrucât instanţele judecătoreşti nu sunt învestite cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, ci reprezentante ale autorităţii judecătoreşti, în sensul avut în vedere în respectiva reglementare.

Cu privire la fondul cauzei, a arătat instanţa de casare că admisibilitatea şi temeinicia acţiunii reclamantului sub aspectul nelegalităţii examinării şi a reexaminării psihologice efectuate în cadrul concursului de admitere în magistratură, organizat în perioada 26.06. - 10.10.2012 pot fi demonstrate chiar şi în ipoteza respingerii tuturor excepţiilor de nelegalitate.

Procedând la analiza probatoriului administrat, fără a se substitui comisiilor de specialitate, instanţa a apreciat că rapoartele de examinare/reexaminare psihologică sunt insuficient motivate, fiind astfel rezonabilă aprecierea în sensul că nu s-a realizat o examinare psihologică efectivă.

Totodată, în contextul factual al cauzei, a constatat că arbitrariul în legătură cu procedura de examinare psihologică la care a fost supus reclamantul este aspectul de nelegalitate ce viciază procedura în ceea ce îl priveşte, aspect ce atrage şi nelegalitatea actului ulterior ce s-a întemeiat pe această examinare (respectiv, a art. 2 al Hotărârii nr. 838/15.11.2012 a secţiei pentru judecători a CSM).

Prin urmare, instanţa a apreciat că se impune casarea în parte a sentinţei recurate, urmând ca în rejudecare instanţa de fond să analizeze şi să se pronunţe cu privire la capetele de cerere ce vizează înlăturarea vătămării suferite de reclamant, cereri ce nu au fost analizate în ciclul procesual precedent, urmând a se avea în vedere, la rejudecare, şi împrejurarea că recurentul-reclamant a fost declarat admis la concursul de admitere în magistratură organizat în sesiunea următoare (2013).

În fond, după casarea cu trimitere, cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Bucureşti sub nr. dosar x/2013

I.2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 34 din 11 ianuarie 2017, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâţilor B., D., E. şi C., ca neîntemeiată.

A admis în parte acţiunea introdusă de reclamantul A. împotriva pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a următoarelor sume: 25.000 RON, cu titlu de daune morale, 39,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să constate că reclamantul îndeplineşte condiţiile de admitere în magistratură, inclusiv cea de a fi apt din punct de vedere psihologic şi, în consecinţă, declararea reclamantului ca admis, ca rămas fără obiect.

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la punerea în aplicare a opţiunii făcute de reclamant în cadrul concursului, în condiţii de legalitate, egalitate şi transparenţă, respectiv alegerea unui post de judecător la Judecătoria Deva, iar, în subsidiar, în cazul în care acest post nu este disponibil, a unui post la Judecătoria Piteşti, ca rămas fără obiect.

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să propună Preşedintelui României numirea reclamantului în funcţia de judecător, ca rămas fără obiect.

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să pună în aplicare hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 1035/2012, ca rămas fără obiect.

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la publicarea hotărârii judecătoreşti într-un ziar cotidian de largă răspândire naţională, ca neîntemeiat.

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata sumei de 24.000 RON cu titlu de daune pentru prejudiciul material aferent perioadei decembrie 2012- decembrie 2013, ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a apreciat că, deşi instanţa de recurs nu a pronunţat in mod expres in dispozitiv soluţia anulării procedurii de examinare psihologica a reclamantului si a art. 2 al Hotărârii CSM, secţia pentru judecători nr. 838/15.11.2012, această soluţie ar rezulta neechivoc din considerentele deciziei de casare.

Instanţa de fond a respins ca rămase fără obiect capăt de cerere 3, 4, 5 şi 8, dat fiind faptul ca reclamantul a participat si la concursul de admitere in magistratura organizat in perioada 25.06-2013-11.10.2013, fiind admis in magistratură prin Hotărârea CSM, secţia pentru judecători nr. 1045/28.11.2013, iar prin Decretul nr. 1155/18.12.2013 al Preşedintelui României, numit in funcţia de judecător la Judecătoria Alexandria, îndeplinind şi în prezent această funcţie, opţiunea sa pentru Judecătoria Deva sau pentru Judecatoria Piteşti putând fi valorificata doar pe căile transferului, delegării sau detaşării.

În ceea ce priveşte acţiunea in pretenţii introdusa împotriva psihologilor care au realizat examinarea si reexaminarea reclamantului, respectiv paratii B., D., E. si C., instanţa a reţinut că, prin Hotărârea Plenului CSM nr. 279/05.04.2012, s-a aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, testarea psihologica făcând obiectul de reglementare al art. 26, prin care s-a impus pentru examinatori doar obligatia elaborării unui raport, care sa conţină profilul psihologic al fiecărui candidat, precum şi calificativul «Admis» sau «Respins», fără a stabili un anumit grad de detaliere a acestui raport, urmând ca in aceasta privinţă examinatorii sa acţioneze in conformitate cu dispoziţiile legale ce reglementează profesia de psiholog.

Cum însă nici dispoziţiile legale ce reglementează profesia de psiholog nu impun un anumit grad de detaliere a raportului psihologic, rezultă că nu se poate reţine in sarcina examinatorilor vreo culpă în nemotivarea suficientă a rapoartelor.

A mai arătat judecătorul fondului că, deşi nu a reglementat prin Regulament obligaţia de motivare a raportului psihologic, Consiliul Superior al Magistraturii avea obligaţia de a nu da eficienta unui astfel raport psihologic nemotivat cu ocazia emiterii hotărârii individuale prin care urma sa constate îndeplinirea sau neîndeplinirea de către candidat a condiţiilor de admitere in magistratura.

Distinct de aceasta, Consiliul Superior al Magistraturii mai avea si posibilitatea de a tine seama de acest aspect cu ocazia achiziţionării testelor psihologice care urmau sa fie utilizate la concursul de admitere in magistratura, in sensul de a se fi achiziţionat o serie de teste care să prevadă emiterea unui raport psihologic mai detaliat, existând posibilitatea colaborării instituţionale in acest sens cu Colegiul Psihologilor din Romania.

Concluzionând, instanţa a arătat că fapta ilicită constând in nemotivarea rapoartelor psihologice nu poate fi reţinută in sarcina pârâţilor-persoane fizice, ci doar in sarcina paratului Consiliul Superior al Magistraturii.

Ca atare, in lipsa unui element al răspunderii administrative delictuale (fapta ilicită), acţiunea in răspundere îndreptată împotriva pârâţilor B., D., E. si C., se impunea a fi respinsa ca neîntemeiată, atât in ceea ce priveste daunele materiale, cât si in ceea ce priveşte daunele morale.

Cu privire la acţiunea in pretenţii introdusă împotriva pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorul fondului a arătat, referitor la fapta ilicită reţinută in sarcina acestui pârât, că aceasta constă in neaplicarea art. 31 alin. (2) din Constituţie cu ocazia emiterii actului administrativ individual prin care a constatat neîndeplinirea de către reclamant a condiţiilor de admitere in magistratura (cu ocazia adoptării art. 2 din Hotărârea CSM, secţia pentru judecători nr. 838/15.11.2012).

Faţă de principala apărare a pârâtului CSM (că, potrivit art. 26 alin. (7) din Hotărârea Plenului CSM nr. 279/05.04.2012 prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, "calificativul acordat de comisia de reexaminare psihologică este definitiv", astfel încât Consiliul nu ar fi avut nicio putere decizionala proprie, fiind obligat sa tina seama de acest calificativ si sa constate ca reclamantul nu îndeplineşte condiţiile de admitere in magistratură), instanţa de fond a reţinut că însuşi Consiliul este cel care a impus caracterul definitiv al calificativului acordat de comisia de reexaminare psihologica, prin regulamentul pe care l-a adoptat.

Cu alte cuvinte, Consiliul însuşi este cel care si-a anulat propria putere decizională, deşi potrivit art. 33, alin. (2) din Legea nr. 303/2004 el este cel care organizează concursul de admitere in magistratura prevăzut la alin. (1), iar potrivit art. 40, lit. d) din Legea nr. 317/2004, Consiliul, prin secţiile sale, este cel care "analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către judecătorii stagiari şi procurorii stagiari care au promovat examenul de capacitate, de către alţi jurişti care au fost admişi la concursul de intrare în magistratură, de către judecătorii şi procurorii înscrişi la concursul de promovare şi de către judecătorii şi procurorii propuşi pentru numirea în funcţii de conducere", iar potrivit unui principiu fundamental de drept, nimănui nu ii este permis a-si invoca propria culpa pentru a se exonera de îndeplinirea unei obligaţii legale.

In al doilea rând, instanţa de casare a reţinut ca CSM nu trebuia sa constate neîndeplinirea de către reclamant a condiţiilor de admitere in magistratura doar pe baza raportului psihologic in forma in care a fost el redactat, ci trebuia să găsească o soluţie de înlăturare a viciului nemotivării raportului psihologic, spre exemplu, solicitând examinatorilor să analizeze posibilitatea elaborării unui raport mai detaliat, care să susţină calificativul "respins" si care sa poată permite, pe de o parte, candidatului sa înţeleagă motivele pentru care a fost declarat respins, iar pe de alta parte, Consiliului sa ia o hotărâre asumata, in cunoştinţă deplină de cauză.

In ceea ce priveşte vinovăţia, care in cazul răspunderii civile/administrative delictuale, poate îmbracă atât forma culpei, cat si forma intenţiei, instanţa a reţinut că, dată fiind calitatea de autoritate publică a Consiliului, însărcinată cu aplicarea si respectarea legii cu ocazia adoptării de acte administrative cu caracter normativ si de acte administrative cu caracter individual, vinovăţia acestuia rezultă cu evidenţă, chiar sub forma culpei.

In ceea ce priveşte prejudiciul material produs reclamantului, instanţa de fond a apreciat că, prin constatarea neîndeplinirii condiţiilor de admitere in magistratură pe baza unui raport psihologic nemotivat, reclamantul a fost privat de şansa de a intra in corpul magistraţilor in perioada decembrie 2012-18.12.2013 (data la care a fost numit judecător la Judecătoria Alexandria), chiar dacă nu se poate stabili cu certitudine că reclamantul îndeplinea condiţiile de intrare in magistratura încă din anul 2012, când a avut loc testarea psihologică, date fiind şi limitele impuse de hotărârea instanţei de casare, prin care nu s-a reţinut ca reclamantul trebuia declarat admis.

Ca atare, teoretic, este posibil ca rezultatul testării psihologice sa fi fost corect, dar sa nu fi fost motivat suficient.

In mod evident, împrejurarea ca acesta a fost declarat admis la testarea psihologica din anul 2013, in urma reexaminării din 09.11.2013, reprezintă un indiciu semnificativ in sensul ca acesta ar fi putut îndeplini condiţiile si in anul 2012, la examinarea din 14.10.2012 si reexaminarea din 29.10.2012.

Cu toate acestea, este teoretic posibil ca la un moment dat, in urma aplicării unei serii de teste psihologice, o persoana sa nu fie apta pentru desfăşurarea unei profesii, iar la un moment dat ulterior, ea sa fie considerata apta, neputând fi exclusa o evoluţie a personalităţii candidatului, o oarecare deprindere cu condiţiile specifice testării psihologice sau o modificare a tipurilor de teste aplicate.

Deşi o astfel de ipoteza are un grad mic de probabilitate, ea nu poate fi considerata imposibila si deci cu totul exclusa, astfel încât instanţa, deşi nu a reţinut că reclamantul îndeplinea condiţiile de intrare in magistratura în anul 2012, a reţinut totuşi ca probele dovedesc un grad mare de probabilitate ca aceste condiţii să fi fost îndeplinite si la acel moment (relevante fiind pregătirea si experienţa profesionala anterioare ale reclamantului, in calitate de ofiţer de poliţie judiciara, precum si situaţia familială a acestuia).

Ca atare, instanţa a constatat că reclamantul nu a fost privat de drepturile salariale aferente funcţiei de judecător pe perioada decembrie 2012- decembrie 2013 (mai precis, diferenţa dintre salariul de magistrat si salariul de ofiţer de politie judiciara încasat in acest interval), ci doar de şansa de a obţine aceste venituri suplimentare.

In consecinţă, prejudiciul material nu este cert, ci eventual, urmând însă ca acest aspect sa fie avut in vedere in contextul daunelor morale.

In ceea ce priveşte prejudiciul moral, instanţa a reţinut că, in esenţă, acesta este întemeiat de reclamant pe impactul produs asupra sa, în condiţiile în care avea convingerea fermă că va fi declarat admis si că va intra in corpul magistraţilor, pe impactul produs asupra familiei si cunoscuţilor săi (mai precis felul in care a resimţit el reacţia familiei si a cunoscuţilor săi), precum si pe aşteptările pe care le avea de la Consiliul Superior al Magistraturii.

Din cuprinsul acţiunii si al notelor scrise ulterioare, rezultă că acesta apreciază că a făcut un efort intelectual deosebit pentru a se pregăti pentru concurs, ca probele teoretice de verificare a cunoştinţelor de drept, precum si cele privind raţionamentul logic sunt cele mai relevante privind aptitudinea de a deveni magistrat, ca acestea au fost dublate pe deplin de proba interviului, fiind practic imposibil ca o persoana care a trecut toate aceste probe, numărându-se printre primii 100 de candidaţi, sa nu aibă toate calităţile psihologice necesare pentru a deveni magistrat, testele psihologice neputând face altceva decât sa confirme aceste calităţi.

De asemenea, din înscrisurile de la dosar, coroborate cu susţinerile reclamantului, instanţa a reţinut că acesta s-a pregătit pentru concurs in perioada in care soţia sa era însărcinată, el desfăşurându-şi in acelaşi timp activitatea si la locul de muncă, că in perioada susţinerii testării psihologice si a aflării rezultatului de "respins", soţia acestuia, însărcinată într-o fază avansată, a văzut pe Internet rezultatul de respingere la testare, precum şi faptul că procedurile administrative si judiciare pentru contestarea rezultatului la testarea psihologică au fost desfăşurate de reclamant imediat după naşterea copilului si in primele luni de viaţă ale acestuia, aspecte care in mod evident au consecinţe asupra vieţii de familie in general şi, in particular, in planul emoţional-afectiv al reclamantului.

Ca atare, judecătorul fondului a reţinut că reclamantului i s-a produs un prejudiciu moral a cărui reparare se impune, in temeiul art. 8 alin. (1) si art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, a apreciat că suma de 25.000 RON este potrivită, prin raportare la toate circumstanţele cauzei, sens in care va obliga paratul CSM la plata sumei către reclamant.

Instanţa de fond a mai arătat că, în ceea ce priveşte repararea prejudiciului moral produs de o autoritate publică, singura formă de reparaţie permisa de art. 18, alin. (3) din Legea nr. 554/2004 o constituie obligarea acesteia la plata de despăgubiri, motiv pentru care a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind publicarea hotărârii judecătoreşti într-un ziar cotidian de largă răspândire naţională.

I.3. Căile de atac exercitate

Împotriva sentinţei civile nr. 34 din 11 ianuarie 2017 au declarat recursuri motivate reclamantul A. şi pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

I.3.1. Recursul declarat de reclamant a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul reclamant a arătat că, în opinia sa, "coroborând decizia nr. 619/04.03.2016 a ÎCCJ cu sentinţa nr. 34/11.01.2017" a curţii de apel, rezultă cu claritate soluţia de admitere a capetelor de cerere 1 şi 2 din cerere, dar se impune ca soluţia cu privire la aceste capete de cerere să fie cuprinsă şi în dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti, motiv pentru care a solicitat Înaltei Curţi, pe calea recursului, să prevadă, în mod expres, în dispozitivul deciziei pe care o va pronunţa, soluţia de admitere a capetelor de cerere 1 şi 2, respectiv constatarea nelegalităţii examinării şi a reexaminării psihologice a reclamantului, anularea rapoartelor de examinare şi reexaminare psihologică şi anularea art. 2 din Hotărârea CSM nr. 838/15.11.2012.

A mai susţinut recurentul, în dezvoltarea motivelor de casare, că - faţă de aspectul că s-a stabilit deja cu claritate împrejurarea că examinarea şi reexaminarea sa psihologică s-au realizat în mod nelegal, iar art. 2 din Hotărârea CSM nr. 838/15.11.2012 este, în consecinţă, nelegal - înţelege să critice considerentul instanţei de fond potrivit căruia, în speţă, fapta ilicită este exclusiv a recurentului pârât CSM.

A susţinut recurentul reclamant că este adevărat că a fost respins la concursul de admitere în magistratură de către organizatorul CSM, însă aceasta a fost o consecinţă directă a respingerii sale nelegale la testarea psihologică de către psihologii care l-au examinat, în condiţiile în care instanţa de casare a reţinut că rapoartele de examinare/reexaminare psihologică sunt insuficient motivate, iar raportul întocmit în urma primei testări este identic cu cel întocmit urmare reexaminării psihologice, precum şi cu cele ale unui alt candidat respins în acelaşi an.

Prin urmare, în opinia sa, se impune casarea soluţiei de respingere a acţiunii formulate în contradictoriu cu psihologii examinatori şi admiterea cererii şi împotriva acestora, cu obligarea lor la plata de despăgubiri în solidar cu pârâtul CSM.

A criticat, de asemenea, recurentul soluţia de acordare doar a sumei de 25.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, apreciind această sumă ca fiind derizorie prin raportare la circumstanţele cauzei şi la prejudiciul moral major care i-a fost cauzat, instanţa de fond neanalizând situaţia în toată complexitatea ei.

A expus principalele aspecte care, în opinia sa, conturează prejudiciul moral suferit, referindu-se la situaţia sa de la momentul sfârşitului anului 2012 până în prezent şi îndeosebi la momentele de tensiune şi tristeţe trăite împreună cu soţia sa (însărcinată) în momentul aflării rezultatului la examinarea psihologică, la sentimentul că a fost profund nedreptăţit şi la faptul că respingerea la o testare psihologică ar determina un stigmat şi efecte negative asupra vieţii sociale, în condiţiile în care făcuse deja public faptul că va fi judecător.

Recurentul reclamant a făcut referire şi la faptul că nu s-a putut bucura de promovarea probelor concursului de admitere în magistratură din 2013, cu atât mai mult, cu cât şi de această dată a fost iniţial respins la examinarea psihologică.

A descris recurentul reclamant în amănunt modul diferit în care a abordat etapa reexaminării psihologice din anul 2013 şi a precizat că prejudiciul sau moral trebuie analizat şi prin prisma faptului că nu i s-a permis să fie judecător, să desfăşoare activitatea pe care şi-a dorit-o (aceea de a face dreptate) încă din anul 2012, deşi acest lucru i se cuvenea, dar şi a faptului că a pierdut un an pe care nimeni nu i-l poate da înapoi şi care ar fi contat la vechimea în magistratură, la promovarea într-o instanţă superioară şi, ulterior, la pensie.

A susţinut recurentul amoralitatea pârâţilor, care şi-au bătut joc de un candidat, şi faptul că nu trebuie ignorat caracterul calomniator al concluziilor din raportul psihologic nelegal întocmit.

În continuare, a criticat soluţia dată cererii de despăgubiri pentru prejudiciul material, arătând că teza primei instanţe privind evoluţia personalităţii candidatului şi posibilitatea teoretică, cu un grad mic de probabilitate, ca la nivelul anului 2012 soluţia de declarare ca inapt să fi fost corectă, chiar dacă în 2013 a fost considerat apt psihologic, nu a fost suficient de aprofundată faţă de particularităţile cauzei.

Astfel, el nu a fost respins la limită şi apoi admis la limită, ci iniţial a fost considerat ca având numai trăsături negative de personalitate, iar ulterior numai trăsături pozitive.

I.3.2. Recurentul pârât Consiliul Superior al Magistraturii şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală.

A arătat recurentul pârât că daunele morale şi materiale pot fi acordate doar în situaţia în care este angajată răspunderea civilă delictuală a persoanei care a cauzat altuia un prejudiciu în condiţiile art. 1349 şi urm. din C. civ., respectiv dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile referitoare la existenţa unei fapte ilicite (prin care se încalcă o anumită obligaţie, aducându-se, prin aceasta, o atingere a unui drept subiectiv), săvârşirea cu vinovăţie a acestei fapte, existenţa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

A invocat art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a susţinut că instanţa de fond a apreciat greşit că există o culpă prezumată a recurentului pârât, fiind îndeplinită şi cerinţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi că prejudiciul moral ar fi cert, întrucât recurentul s-a pregătit foarte mult pentru acest concurs şi avea convingerea fermă că urmează să-l promoveze, astfel că respingerea la testarea psihologică a avut consecinţe asupra familiei sale şi asupra planului emoţional-afectiv al reclamantului.

În speţă, nu a fost dovedită o conduită culpabilă a recurentului pârât, împrejurarea că un candidat este declarat respins la un concurs de admitere în profesie neputând reprezenta o dovadă a producerii unor daune, neexistând un drept de a accede în profesie, ci doar o vocaţie, condiţionată de îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute de lege pentru a fi declarat admis.

A invocat recurentul pârât, în acest context, Decizia nr. 480 din 20 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale şi a arătat că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 26 iunie 1986, pronunţată în Cauza Van Marle şi alţii contra Belgiei, şi prin Decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002, pronunţată în Cauza San Juan contra Franţei, a statuat, cu valoare de principiu, că evaluarea cunoştinţelor şi a experienţei necesare pentru admiterea într-o profesie este similară cu susţinerea unui examen de tip şcolar sau universitar şi nu poate intra în domeniul de aplicare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, îndepărtându-se atât de la competenţa normală a unui judecător, învestit de regulă cu soluţionarea unui diferend, cât şi de Ia garanţiile instituite de art. 6 din Convenţie, care nu sunt de natură să se aplice "litigiilor" ce ar putea apărea în această materie.

Procesul de evaluare psihologică a candidaţilor a respectat principiul standardizării, fapt care a acordat şanse egale tuturor candidaţilor înscrişi în procedura de concurs.

Instanţa de fond a decis că recurentul pârât are o culpă prezumată, arătând că dispoziţiile regulamentare potrivit cărora decizia comisiei de reexaminare psihologică este definitivă au fost adoptate tocmai de către acest recurent, care şi-a anulat astfel propria putere decizională.

Or, Consiliul Superior al Magistraturii analizează îndeplinirea condiţiilor legale, potrivit dispoziţiilor art. 40 lit. d) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare. Această atribuţie a sa implică validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură, soluţiile comisiilor de atestare a cunoştinţelor teoretice, ale aptitudinilor psihologice ori ale comisiei medicale, fiind definitive, în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 480/2010, cu legislaţia naţională şi europeană.

În cazul concursurilor de admitere în magistratură trebuie realizată distincţia între un act decizional şi un act formal, al cărui conţinut este în speţă predeterminat de rezultatul pe care reclamantul l-a obţinut la reexaminarea psihologică.

Secţia pentru judecători a Consiliul Superior al Magistraturii nu a făcut decât să emită un act formal prin care l-a declarat pe reclamant respins la concursul de admitere în magistratură, în condiţiile în care avea obligaţia de a proceda în acest sens, faţă de dispoziţiile exprese ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, coroborat cu cele ale art. 12 şi 14 alin. (2) lit. e) din acelaşi act normativ, în conformitate cu care pot fi numite în magistratură persoanele prevăzute la art. 33 din lege dacă sunt apte, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei, precum şi de decizia comisiei de reexaminare psihologică prin care reclamantul a fost declarat inapt din punct de vedere psihologic.

Totodată, în materia concursurilor organizate pentru admiterea în magistratură, simpla aşteptare din partea candidatului care a trecut probele de cunoştinţe teoretice să fie admis în magistratură, în condiţiile în care nu a îndeplinit alte cerinţe prevăzute de lege, nu poate conduce la prezumţia că a fost produs vreun prejudiciu moral, raţionamentul instanţei de fond neavând nici un fundament juridic.

În speţă, nu s-a putut constata că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a putea fi admis în magistratură, în caz contrar, s-ar fi eludat dispoziţiile legale în materie, iar selecţia în magistratură însăşi ar fi pusă sub semnul întrebării.

A mai susţinut recurentul pârât că daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a conturat ideea că, în funcţie de circumstanţele cauzei, simpla constatare a existenţei faptei ilicite poate reprezenta, în sine, o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea prejudiciului moral ce ar fi fost suferit de reclamant (Cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României, hotărârea din 17 decembrie 2004, Monitorul Oficial al României nr. 501 din 14 iunie 2005).

În subsidiar, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale solicitate, a arătat recurentul că acesta este excesiv.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Recurentul pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant A. ca nefondat.

Intimaţii-pârâţi persoane fizice au depus întâmpinare, prin care au solicitat, de asemenea, respingerea recursului reclamantului, ca nefondat.

III. Analiza motivelor de casare invocate

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat, iar recursul pârâtului este fondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu prioritate, Înalta Curte arată că, în cauză, limitele rejudecării au fost stabilite prin decizia nr. 619 din 4 martie 2016, astfel: "instanţa de fond să analizeze şi să se pronunţe cu privire la celelalte capete de cerere, ce vizează înlăturarea vătămării suferite de reclamant, cereri ce nu au fost analizate în ciclul procesual precedent", cu menţiunea că urmează a se avea în vedere, la rejudecare, "împrejurarea că recurentul-reclamant a fost declarat admis la concursul de admitere în magistratură organizat în sesiunea următoare (2013)".

În consecinţă, având în vedere că, potrivit indicaţiei deciziei de casare, judecătorului fondului i-au rămas de rejudecat doar capetele de cerere neanalizate în primul ciclu procesual, urmează ca şi limitele controlului judiciar în instanţa de recurs să privească soluţia dată "acţiunii" vizând aceleaşi capete de cerere, în condiţiile în care soluţia dată de prima instanţă şi menţinută de instanţa de recurs cu privire la excepţiile de nelegalitate, precum şi rezolvarea dată problemei de drept a nelegalităţii examinării şi a reexaminării psihologice a reclamantului, care a generat şi nelegalitatea art. 2 al Hotărârii secţiei pentru judecători a CSM nr. 838/15.11.2012 au rămas definitive prin decizia nr. 619 din 4 martie 2016.

În acest context, Înalta Curte apreciază ca lipsită de temei solicitarea din cadrul recursului formulat de reclamantul A. ca instanţa de recurs să dispună în mod expres, în dispozitivul deciziei pe care o va pronunţa, soluţia de admitere a capetelor de cerere 1 şi 2, respectiv: "constatarea nelegalităţii examinării şi a reexaminării psihologice a reclamantului, anularea rapoartelor de examinare şi reexaminare psihologică, precum şi anularea art. 2 din Hotărârea CSM nr. 838/15.11.2012", în condiţiile în care aceste capete de cerere nu trebuiau să facă şi nu au făcut obiectul rejudecării după casarea cu trimitere.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în mod eronat judecătorul fondului a considerat că din dezlegarea dată de instanţa de casare chestiunii nelegalităţii procedurii de examinare/reexaminare psihologică a reclamantului, care a viciat Hotărârea CSM nr. 838/15.11.2012, ar rezulta "neechivoc" soluţia anulării procedurii şi a art. 2 al hotărârii.

Astfel, potrivit art. 1 - Subiectele de sesizare a instanţei din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. (…)."

Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat expres în art. 8 din acelaşi act normativ, astfel:

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă. (...)".

Corelativ cu obiectul potenţial al acţiunii, în art. 18 sunt reglementate soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ.

Astfel, "(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

(3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. (…)".

Prin urmare, nu numai că legea-cadru mai sus menţionată, după care se ghidează instanţele de judecată în această materie, prevede expres şi limitativ obiectul potenţial al acţiunii în contencios administrativ, dar ea reglementează posibilitatea examinării legalităţii actelor prealabile şi a operaţiunilor administrative, materiale, care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat doar în contextul acţiunilor având obiectul reglementat de art. 8 (ceea ce în cauză s-a realizat deja de către instanţa de casare).

Rapoartele de examinare şi reexaminare psihologică nu constituie acte administrative propriu-zise sau asimilate (în sensul art. 2 din Legea contenciosului administrativ), ci doar rezultatul unor operaţiuni prealabile adoptării hotărârii de validare a concursului, analizarea legalităţii lor neputând face obiectul acţiunii în anulare de-sine-stătător şi neimpunând, ca atare, pronunţarea unei soluţii distincte, în sensul solicitat de recurentul reclamant.

În plus, legea statuează cu privire la posibilitatea admiterii acţiunii în anularea unui act administrativ în măsura în care se dovedeşte vătămarea suferită de persoana vizată de respectivul act.

Doctrina şi practica judiciară sunt şi ele unanime în a interpreta prevederile Legii nr. 554/2004 în sensul că acţiunea în contencios administrativ este supusă îndeplinirii cumulative a unor condiţii de formă şi de fond, între acestea numărându-se şi condiţia de fond ca dreptul prevăzut de lege sau interesul legitim afirmat de reclamant să fi fost efectiv vătămat printr-un act administrativ (propriu-zis sau asimilat, conform definiţiilor din lege) emis nelegal şi contestat prin respectiva acţiune.

Cu alte cuvinte, nu este suficient să se dovedească nelegalitatea actului administrativ, ci trebuie să se probeze şi vătămarea suferită de reclamant în legătură directă de cauzalitate cu emiterea actului nelegal, pentru a se proceda la desfiinţarea acestuia după ce a intrat în circuitul civil.

Prin această interpretare nu se aduce, în speţă, în niciun fel atingere dezlegării date de instanţa de casare problemei de drept referitoare la constatarea nelegalităţii examinării şi a reexaminării psihologice a recurentului reclamant în cadrul concursului din anul 2012, care "antrenează şi nelegalitatea Hotărârii nr. 838/15.11.2012 (art. 2), prin care s-a constatat neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor pentru admiterea în magistratură a reclamantului".

Distinct de condiţia prealabilă a anulării actului administrativ nelegal, acţiunea în despăgubiri reglementată de art. 19 din Legea nr. 554/2004 impune şi verificarea întrunirii condiţiilor generale pentru angajarea răspunderii făptuitorului.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că recurentul reclamant a criticat soluţia de respingere a acţiunii în despăgubiri formulată în contradictoriu cu pârâţii persoane fizice, susţinând că există fapta ilicită şi vinovăţia lor, aceştia fiind cei care au întocmit rapoartele de examinare/reexaminare în procedura nelegală care l-ar fi vătămat.

Faţă de dezlegarea dată prin decizia de casare, fapta ilicită reţinută cu privire la intimaţii pârâţi este întocmirea rapoartelor insuficient motivate.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004, raportat la dispoziţiile art. 1349 şi urm. din C. civ., pentru angajarea răspunderii acestora este însă necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii: fapta ilicită, vinovăţia făptuitorului, prejudiciul cauzat şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

În speţă, Înalta Curte constată că, în împrejurările concrete în care s-a săvârşit fapta imputată, nu poate fi reţinută vinovăţia intimaţilor pârâţi nici sub forma celei mai uşoare culpe.

Astfel, referitor la procedura concursului de admitere în magistratură, din perspectiva modalităţii de desfăşurare a testării psihologice şi a reexaminării psihologice, a componenţei comisiilor constituite în acest sens şi a modului de organizare a activităţii de psihologie la nivelul CSM, Înalta Curte reţine că Decizia de casare nr. 619/04.03.2016 a ÎCCJ - SCAF a statuat definitiv cu privire la caracterul neîntemeiat al excepţiilor de nelegalitate având ca obiect prevederile regulamentare ce vizează procedurile anterior amintite.

Motivul determinant al reţinerii nelegalităţii Hotărârii secţiei pentru judecători a CSM nr. 838/15.11.2012 prin decizia de casare a fost acela al constatării nelegalităţii procedurii de examinare şi de reexaminare psihologică a recurentului reclamant, efectuate în cadrul concursului de admitere în magistratură organizat în anul 2012, din perspectiva insuficientei motivări a rapoartelor de examinare şi reexaminare psihologică, ceea ce a condus la concluzia rezonabilă a lipsei unor examinări efective.

În ceea ce îi priveşte pe intimaţii psihologi, Înalta Curte reţine că recurentul reclamant a imputat acestora nerealizarea unei (re)examinări efective, precum şi caracterul calomnios al concluziilor rapoartelor de examinare şi examinare.

Or, în primul rând, din coroborarea susţinerilor recurentului pârât CSM, cu răspunsurile la interogatorii ale intimaţilor pârâţi şi cu înscrisurile depuse în susţinerea apărărilor acestora reiese că examinarea si reexaminarea psihologică a candidaţilor (inclusiv a recurentului reclamant) s-au realizat in condiţiile art. 33 lit. b), h) din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practică, prin utilizarea unor metode si tehnici de evaluare psihologică avizate potrivit legii de Comitetul Director al Colegiului Psihologilor din România.

Potrivit art. 1 alin. (3) şi art. 15 alin. (2) din Normele emise de Comitetul Director, avizarea include si modul de utilizare a metodelor si tehnicilor de evaluare, respectiv instrucţiunile de utilizare ("manualul testului"), manual care in speţă prevedea ca "scorarea" se va realiza prin generarea informatică a unui raport psihologic.

Concret, psihologii examinatori au introdus in computer răspunsurile bifate de către fiecare candidat la testele scrise, iar programul informatic a generat un raport, ale cărui concluzii au fost completate de către examinatori cu rezultatele stabilite prin interviu si prin observarea candidatului.

Intimaţii pârâţi au arătat că au respectat manualele testelor, care prevedeau generarea unui raport psihologic standardizat, care conţinea doar o sinteza, adică doar concluziile rezultate in urma răspunsurilor date de candidat, fără sa detalieze raţionamentele care au determinat tragerea acelor concluzii, iar în cauză nu s-a invocat şi dovedit că aceştia nu ar fi respectat manualele testelor/instrucţiunile de utilizare.

Or, atât testele scrise, cât si ghidul de interviu au fost achiziţionate ca atare de către recurentul pârât Consiliul Superior al Magistraturii, astfel încât intimaţii pârâţi aveau obligaţia să le respecte, potrivit contractelor de colaborare încheiate intre părţi sau potrivit fişei postului, după caz.

În al doilea rând, privite obiectiv, cuprinsul testelor şi concluziile specifice activităţii de evaluare psihologică (şi prevăzute de regulament) nu pot fi considerate ca având caracter denigrator, în general, în raport cu candidaţii la concurs sau că ar putea face obiectul unei fapte de calomnie în raport cu o persoană determinată.

De asemenea, nu se poate pune nici problema unei atingeri aduse reputaţiei, imaginii personale etc. şi, cu atât mai puţin, a unui "stigmat", întrucât o persoană inaptă din punct de vedere psihologic să fie judecător nu este neapărat inaptă psihologic să desfăşoare altă activitate (inclusiv pe aceea de poliţist).

Prin urmare, Înalta Curte consideră că nu se poate reţine vinovăţia intimaţilor pârâţi B., D., E. si C., ca element esenţial al răspunderii civile delictuale, criticile recurentului reclamant sub aceste aspecte nefiind fondate.

Referitor la criticile aduse soluţiei date acţiunii în despăgubiri formulată în contradictoriu cu recurentul pârât Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte - verificând îndeplinirea condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii recurentului pârât - constată, în primul rând, că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut în sarcina CSM o altă faptă ilicită - încălcarea art. 31 - Dreptul la informaţie din Constituţie (alin. (2):

"Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.") - în condiţiile în care prin Decizia nr. 619 din 04 martie 2016 a ÎCCJ s-a statuat cu privire la nelegalitatea Hotărârii nr. 838/15.11.2012, nu pentru nemotivare, ci pentru emiterea ei în urma unei proceduri arbitrare, deci nelegale.

În continuare, sub aspectul vinovăţiei, Înalta Curte reţine din probatoriul administrat că, după parcurgerea procedurii de examinare psihologică de către recurentul-reclamant şi, ulterior, a celei de reexaminare a calificativului obţinut iniţial, s-a procedat la verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor legale de către candidaţii înscrişi la concursul de admitere în magistratură în anul 2012, fiind emisă Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 838/15.11.2012, prin care s-a constatat neîndeplinită de către candidatul A. condiţia de a fi apt din punct de vedere psihologic pentru activitatea de judecător şi, în consecinţă, a fost declarat respins.

La momentul emiterii acestei hotărâri, recurentul pârât Consiliul Superior al Magistraturii avea un rol lipsit de posibilitatea de a exprima propria sa apreciere asupra modului în care s-a derulat verificarea aptitudinilor psihologice ale candidaţilor, acesta fiind limitat la a consfinţi formal rezultatele stabilite de comisiile de specialitate desemnate în cadrul concursului pe care l-a organizat.

Constatările comisiilor de examinare psihologică şi de reexaminare nu puteau fi contrazise de CSM, membrii respectivelor comisii având drept de apreciere şi răspunzând pentru respectarea deontologiei profesionale şi modalitatea în care îşi exercită atribuţiile pe parcursul funcţionării respectivelor comisii, potrivit legii, regulamentului şi contractelor încheiate.

Înalta Curte constată că nu poate reţine culpa recurentului pârât Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile în care s-a stabilit cu caracter definitiv prin hotărârea judecătorească mai sus menţionată că singurul viciu care a afectat legalitatea hotărârii CSM a fost arbitrariul procedurii de examinare/reexaminare psihologică ale cărei concluzii au stat la baza emiterii acesteia.

Totodată, în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 303/2004 republicată, admiterea în magistratură judecătorilor şi procurorilor se face prin concurs pe baza competenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii, iar din prevederile coroborate ale art. 33 şi art. 14 alin. (1), din lege, admiterea la INM sau direct în magistratură se face cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii, exclusiv pe bază de concurs.

Prin urmare, Consiliul Superior al Magistraturii nu a refuzat nejustificat sau cu exces de putere să dispună admiterea în magistratură a candidatului recurent, faţă de prevederile exprese ale art. 40 lit. d) din Legea nr. 317/2004 republicată ("analizează îndeplinirea condiţiilor legale (…) de către alţi jurişti care au fost admişi la concursul de intrare în magistratură …"), coroborate cu cele ale art. 33 cu referire la art. 15 alin. (8) şi art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004 republicată ("Verificarea îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii şi a condiţiei de a fi apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei se realizează după afişarea rezultatelor definitive ale concursului.") şi de concluziile rapoartelor de examinare/reexaminare psihologică ce i-au fost prezentate.

Alegaţiile recurentului-reclamant privind existenţa unei culpe a recurentului pârât deduse din împrejurarea că acesta putea să constate nelegalitatea testării psihologice la care a fost supus candidatul nu sunt întemeiate, întrucât CSM, potrivit legislaţiei (principale şi secundare) în vigoare la acea dată, nu avea competenţa de a cenzura calificativul acordat de o comisiile de specialitate ori de a adopta o hotărâre contrară rezultatelor stabilite şi comunicate de aceste comisii, care aveau deplinul drept de apreciere asupra competenţelor şi aptitudinilor candidaţilor înscrişi la concursul de admitere în magistratură din anul 2012.

Activitatea comisiilor ar fi superfluă, iar dispoziţiile legale care prevăd desemnarea unor comisii de concurs specializate la admiterea în magistratură şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii ar fi golite de conţinut, dacă acesta din urmă ar putea oricând să ignore concluziile specialiştilor, făcând propriile aprecieri cu privire la cunoştinţele juridice sau aptitudinile psihologice ale candidaţilor.

Or, faţă de aceste considerente şi faţă de împrejurarea că excepţiile de nelegalitate a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, a actului administrativ prin care au fost desemnaţi psihologii în cadrul comisiilor de efectuare a evaluării psihologice, precum şi a celui prin care s-a organizat activitatea de psihologie la nivelul CSM şi al curţilor de apel prin încadrarea de psihologi cu competenţe în psihologia muncii şi organizaţională au fost respinse definitiv, este evident că legalitatea actelor mai sus menţionate nu mai poate fi repusă în discuţie.

Înalta Curte reţine că nu există nici legătură directă de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul material şi moral pretins suferit de recurentul-reclamant ca urmare a declarării sale ca fiind respins la concursul de admitere în magistratură din anul 2012, întrucât nu poate fi considerată îndeplinită cerinţa existenţei unei astfel de legături între o faptă ilicită şi un prejudiciu atunci când fapta imputată este subsecventă unei alte fapte, a unui organism distinct, rolul recurentului-pârât în derularea etapelor de concurs, la momentul verificării îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru a declara admişi/respinşi candidaţii la admiterea în magistratură, fiind unul limitat potrivit chiar prevederilor Legii nr. 317/2004 republicată raportate la cele ale Legii nr. 303/2004 rep. menţionate mai sus, iar nu de regulamentul emis de el, aşa cum greşit a considerat judecătorul fondului.

Într-adevăr, pornind de la cele invocate prin recurs şi, anterior, prin acţiunea în anulare, şi de la statuările din decizia de casare, reiese că, deşi prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 838/15.11.2012 recurentul-reclamant a fost respins la concursul de admitere în magistratură din 2012, nelegalitatea acestei hotărâri a rezultat primordial din modalitatea de evaluare a candidatului pentru verificarea cerinţei de a fi apt din punct de vedere psihologic pentru funcţia de magistrat.

Înalta Curte reaminteşte că, pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a pârâţilor, este necesar ca cerinţele prevăzute de art. 1357 din C. civ. să fie întrunite cumulativ.

Or, în speţă, deşi suntem în prezenţa unui act administrativ nelegal, adoptat în baza unei proceduri de examinare a recurentului viciată sub aspectul legalităţii, aşa cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat, şi deşi de principiu respingerea la concursul de admitere în magistratură putea produce consecinţe asupra vieţii de familie, din punct de vedere psiho-emoţional şi chiar financiar, aceste consecinţe nu pot constitui un prejudiciu care să dea dreptul la reparaţie, în condiţiile în care nu se poate reţine vinovăţia pârâţilor şi, respectiv, legătura de cauzalitate între actele emise de aceştia, respectiv rapoartele întocmite în cadrul testării psihologice şi Hotărârea secţiei pentru Judecători a CSM nr. 838/2012 şi paguba pretinsă.

În jurisprudenţa sa, instanţa supremă a arătat că daunele materiale şi cele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii acţiunii în anularea actului, ci trebuie să fie verificată întrunirea tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale.

De asemenea, în ceea ce priveşte acordarea de daune morale este necesară producerea de dovezi din care să rezulte existenţa prejudiciului şi criterii obiective de evaluare a gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, a intensităţii şi gravităţii atingerii aduse acestora.

În acest sens sunt prevederile art. 1357 - Condiţiile răspunderii din C. civ., în conformitate cu care "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă", precum şi cele ale art. 1358 Criterii particulare de apreciere a vinovăţiei - "Pentru aprecierea vinovăţiei se va ţine seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum şi, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi."

Pe de altă parte, potrivit art. 1385 Întinderea reparaţiei din C. civ., "(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

(4) Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei."

Alegaţiile recurentului reclamant cu privire la probabilitatea foarte mare de a fi admis încă din anul 2012 în magistratură, întrucât nu putea avea loc o schimbare radicală a personalităţii candidatului din extrema negativă în cea pozitivă (ce ar fi fost relevată de rezultatul reexaminării din anul 2013) nu pot fi primite.

Dimpotrivă, în realitate, nu pot fi ignorate nici perioada îndelungată (de un an) care a trecut între cele două reexaminări, dar nici alte elemente obiective, cum ar fi schimbarea împrejurărilor propriu-zise ale desfăşurării ultimei reexaminări: lipsa factorului surpriză cu privire la genul de întrebări adresate, modalitatea atipică (pentru orice gen de concurs de admitere) de a permite candidatului să poarte discuţii particulare prealabile cu comisia de examinare şi chiar cu reprezentanţi ai forului care urma să valideze concursul şi în cadrul cărora a putut să îşi prezinte "propriile revendicări" (împrejurări a căror veridicitate nu a fost contestată de niciuna dintre părţile litigante), toate acestea putând contribui şi ele, fără îndoială, la obţinerea unui rezultat diferit.

Pe de altă parte, nu se poate nicidecum imputa recurentului pârât CSM fapta recurentului reclamant însuşi de a aduce la cunoştinţa membrilor familiei şi colegilor de serviciu ca pe o certitudine faptul că va fi judecător mai înainte de finalizarea întregii proceduri de concurs şi de validarea rezultatelor acesteia de către secţia pentru judecători.

Ca orice candidat la un concurs de admitere în magistratură şi recurentul reclamant avea doar o vocaţie de a fi numit judecător după promovarea probelor de concurs, vocaţie ce se converteşte în drept abia după confirmarea bunei reputaţii şi a aptitudinii psihologice în urma evaluărilor prevăzute de lege şi regulament, aceste din urmă condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, împrejurări de care recurentul reclamant a avut cunoştinţă încă de la momentul înscrierii la concurs.

În verificarea întrunirii condiţiei legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi pretinsul prejudiciu nu poate fi ignorată nici împrejurarea că, şi în anul 2013 recurentul reclamant a fost respins iniţial la testarea psihologică susţinută de toţi candidaţii care promovaseră primele etape ale concursului, numai în urma unor demersuri atipice şi a unei reexaminări psihologice iniţiate în alte condiţii decât pentru ceilalţi candidaţi recurentul reclamant A. obţinând admiterea în magistratură.

Prin urmare, nu se poate susţine că admiterea sa în magistratură în anul 2013 dovedeşte fără dubiu că în anul 2012 era apt din punct de vedere psihologic să exercite funcţia de judecător.

Chiar reţinând ca îndeplinite celelalte condiţii ale răspunderii, instanţa de fond trebuia - în evaluarea existenţei şi întinderii pretinsului prejudiciu moral - să aibă în vedere, nu doar descrierea acestuia de către recurentul reclamant (care a susţinut că "în mod nedrept, imoral şi nelegal" i-a fost afectată reputaţia şi a fost împiedicat să dobândească un statut social ce i se cuvine), ci şi să raporteze elementele invocate cu acest titlu, atât la percepţia proprie, profund subiectivă, a părţii ("Această oroare s-a întâlnit însă cu un om puternic, complex, cu o pregătire multidisciplinară, cu o gândire universală, care vede în aceasta în aceasta şansa de a curma mizeria pe care CSM şi ai săi minioni s-au învrednicit".), cât şi la aptitudinea respectivelor elemente de a fi izvor de daune morale şi la împrejurări obiective de natură să confirme sau să infirme existenţa unui astfel de prejudiciu.

Spre exemplu, în acţiune, recurentul reclamant a invocat inclusiv caracterul calomniator al reexaminării psihologice, exemplificând cu întrebările referitoare la consumul de alcool şi droguri şi la depresie (pe care le consideră inadecvate pentru testarea unor "oameni serioşi" care tocmai fuseseră declaraţi admişi în cadrul unui concurs de admitere în magistratură), precum şi cu concluziile testărilor, în timp ce el însuşi a făcut prin cererile din dosar referiri sau aluzii repetate la nivelul intelectual şi uman al psihologilor examinatori ("micuţul B. şi ai lui"), care ar fi fost mult inferior nivelului său, a invocat lipsa de respect şi dispreţul arătat de CSM şi "minionii" săi etc.

În plus, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a admis în mod greşit cererea de acordare a daunelor morale pe argumentul unei pretinse nelegalităţi a Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012, cu modificările ulterioare, în condiţiile în care excepţia de nelegalitate a Regulamentului a fost respinsă în mod definitiv.

Nu poate fi reţinută existenţa unei legături de cauzalitate între daunele morale reclamate şi fapta ilicită atribuită în sarcina recurentului pârât CSM, atât timp cât izvorul acestui pretins prejudiciu este nelegalitatea modalităţii de testare psihologică în cadrul unui concurs de admitere în magistratură, iar o testare în cadrul unui concurs sau examen prevăzut de lege/regulament nu poate fi, prin sine însăşi, aptă de a aduce atingere onoarei, reputaţiei, vieţii private ori dreptului la imagine al candidaţilor, cu atât mai mult cu cât au fost respectate măsurile de asigurare a confidenţialităţii identităţii fiecărui candidat pe parcursul derulării probelor de concurs.

Aceasta, în condiţiile în care şi la concursul următor, din anul 2013, s-a confirmat în primă fază inaptitudinea psihologică a recurentului reclamant pentru funcţia de judecător, acesta fiind admis doar în condiţiile în care reexaminarea sa s-a realizat într-o altfel de procedură, derogatorie de la cea urmată pentru toţi ceilalţi candidaţi reexaminaţi, aşa cum descrie situaţia chiar recurentul reclamant în cererea de recurs (formulată la aproape 5 ani de la evenimentele în discuţie şi în condiţiile în care desfăşoară de câţiva ani activitate de judecător), raportându-se la sine însuşi ca fiind mai presus de ceilalţi candidaţi şi de examinatori ("din cei 7, 6 erau ca nişte miei aduşi în faţa lupilor, iar unul era un lup bătrân adus în faţa lupilor") şi considerând testarea psihologică iniţială organizată de CSM o "mascaradă".

De altfel, tratamentul privilegiat al recurentului pârât, în urma căruia a fost admis în magistratură în anul 2013 este confirmat şi de intimaţii persoane fizice, care au arătat în întâmpinare că "reclamantul a fost declarat admis abia în urma soluţionării contestaţiei de către o comisie de psihologi din afara sistemului judiciar, comisie care a lucrat după metode proprii, fără raportarea la criteriile stabilite de CSM, aşa cum au fost acestea operaţionalizate în cadrul procedurii de lucru, şi fără a respecta procedura de lucru CSM. Acesta a fost invitat la o discuţie prealabilă, la care a participat comisia de reexaminare psihologică, preşedintele comisiei de organizare a concursului, doamna judecător F., precum şi membrii CSM. Faptul că a fost invitat la o discuţie unde s-a dezbătut într-un cadru lărgit situaţia reclamatului, anterior realizării efective a reexaminării, evidenţiază tratamentul privilegiat de care acesta a beneficiat în cadrul procedurii de reexaminare. De altfel, reclamantul a fost examinat la o dată ulterioară de către aceeaşi comisie care a participat la discuţia prealabilă".

Raportat la obţinerea admiterii în această procedură derogatorie, atipică, şi în vădită contradicţie cu prevederile art. 12 din Legea nr. 303/2004, consideră fără temei recurentul reclamant că ar fi dovedit prejudiciul material reprezentat de veniturile de care ar fi fost privat (în principal, ca diferenţă între drepturile salariale obţinute de la respingerea sa din anul 2012 şi până la începerea activităţii de judecător ulterior concursului din 2013).

Nu se poate reţine nici faptul că nu a fost contestat cuantumul despăgubirilor materiale solicitate, de vreme ce, în cauză, recurentul pârât a contestat însăşi existenţa prejudiciului, atât material, cât şi moral.

De altfel, Înalta Curte consideră suficientă reparaţie morală faptul că, în urma demersurilor sale din anul 2013, recurentul reclamant a fost admis în magistratură prin oferirea unui tratament distinct de cel al celorlalţi candidaţi cu care se afla în concurs şi în aceeaşi situaţie şi care i-a creat în mod vădit cel puţin un avantaj, dacă nu chiar garantarea rezultatului favorabil la reexaminare.

În sfârşit, Înalta Curte arată că susţinerile recurentului reclamant referitoare la răspunderea solidară nu pot fi oricum primite, întrucât raporturile juridice de drept administrativ intră în sfera dreptului public, având trăsături specifice care le deosebesc de raporturile juridice de drept privat, iar răspunderea solidară reglementată de art. 16 din Legea nr. 554/2004 se angajează numai în condiţiile limitativ prevăzute de legea-cadru, nefiind incidentă în speţă situaţia premisă reglementată în dispoziţia menţionată.

Astfel, membrii comisiei de examinare/reexaminare, în calitate de specialişti în domeniul psihologiei acţionează într-o manieră independentă, necenzurabilă în ceea ce priveşte exprimarea opiniei de specialitate.

Nici cererea de a fi obligat recurentul pârât CSM la punerea în aplicare a opţiunii pe care el a făcut-o în cadrul concursului din anul 2012 pentru postul de judecător la Judecătoria Deva sau, în subsidiar, la Judecătoria Piteşti nu este legal justificată, câtă vreme în prezent recurentul reclamant exercită deja funcţia de judecător la Judecătoria Alexandria, neputând fi, de lege lata, numit la o altă judecătorie decât urmând procedurile legale de transfer, delegare sau detaşare.

Tot astfel, Înalta Curte consideră neîntemeiate toate celelalte capete de cerere vizând reparaţii ale prejudiciului pretins de recurentul reclamant, câtă vreme nu sunt întrunite toate condiţiile pentru angajarea răspunderii recurentului pârât şi a intimaţilor pârâţi persoane fizice.

Recursul declarat de recurentul pârât CSM urmează a fi admis, reţinându-se întemeiate criticile aduse considerentelor referitoare la întrunirea în persoana sa a condiţiilor răspunderii civile delictuale şi soluţiei de admitere a cererii de daune morale, pentru motivele deja expuse în analiza recursului declarat de reclamant.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale şi regulamentare la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurentul pârât Consiliul Superior al Magistraturii, va casa sentinţa recurată şi, în limitele rejudecării, va respinge acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Totodată, va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 34 din 11 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 34 din 11 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 34 din 11 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2019.