Unions of Lawyers' competence to contest Bar Council decisions on professional dignity and the mandatory motivation requirement for such acts

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2017 la data de 03.01.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România solicitând anularea Deciziei nr. 162 din data de 03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. prin care s-a soluţionat contestaţia Preşedintelui U.N.B.R. împotriva Deciziei Consiliului Baroului Dolj nr. 225/19.05.2016; suspendarea efectelor Deciziei nr. 162/03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. până la soluţionarea irevocabilă a prezentei acţiuni, conform art. 15 din Legea 554/2004.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3413 din 2 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională A Barourilor Din România, dispunând obligarea reclamantului la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

Reclamantul a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 3413 din 2 octombrie 2017, solicitând completarea sentinţei civile cu nr. 3413/02.10.2017 în sensul pronunţării asupra cererii de suspendare a Deciziei nr. 162/03.09.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 245 din 26 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de completare a sentinţei civile nr. 3413/02.10.2017 şi a respins, ca nefondat, inclusiv capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării deciziei nr. 162/2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3413 din 2 octombrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 245 din 26 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3.1 Cu privire la sentinţa civilă nr. 3413-2017 motivele de recurs invocate se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.. Din perspectiva încălcării normelor de procedură, recurentul a susţinut că deşi în partea introductivă a hotărârii recurate instanţa de fond a reţinut că s-a solicitat şi suspendarea efectelor Deciziei nr. 162/03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, conform art. 15 din Legea 554/2004, contrar dispoziţiilor art. 397 alin. (1) noul C. proc. civ. a omis să analizeze si să se pronunţe asupra acestei cereri, în considerentele sentinţei neexistând nicio menţiune cu privire la acest capăt de cerere. O atare omisiune constituie o încălcare flagranta atât a dispoziţiilor legislaţiei naţionale, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 397 alin. (1) noul C. proc. civ., cat şi a prevederilor legislaţiei europene, statuate de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Neprocedând astfel şi omiţând a se pronunţa asupra capătului de cerere formulat privind suspendarea efectelor Deciziei nr. 162/03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală din perspectiva dispoziţiilor art. 397 alin. (1) noul C. pen..Civ. şi ale art. 6.1. din Convenţie.

S-a mai susţinut că instanţa de fond nu a arătat dacă hotărârea este executorie, este supusă unei cai de atac ori este definitivă, şi nici nu a arătat care este instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea caii de atac, conform prevederilor art. 425 alin. (3) noul C. pen..Civ. raportat la art. 174 alin. (3) noul C. pen..Civ., astfel că incidenţa ar fi excepţia nulităţii relative, producându-se o vătămare a unui interes particular, ceea ce face ca prezenta hotărâre să fie nelegală. Şi sub acest aspect se impune casarea prezentei hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, deoarece aceasta este viciata sub aspectul interesului privat ocrotit. Conform art. 177 C. proc. civ., apreciază că neregularitatea nu se poate îndrepta, vătămarea dreptului procesual fiind evidentă.

În privinţa încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, recurentul a indicat că instanţa nu a cercetat fondul cauzei deşi fusese investită sub acest aspect, motivarea privind această eludare fiind extrinsecă litigiului. Nemotivarea Deciziei Consiliului Baroului Dolj nr. 225/19.05.2016 a fost doar un prim aspect contestat de către Preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, contestaţia mergând, sub al doilea aspect, la directive clar trasate Consiliului Baroului Dolj, respectiv reanalizarea dosarului profesional, aspect ce nu a fost cercetat de către instanţa de fond, deşi a fost investită cu o astfel de cerere, instanţa de fond fiind obligată să verifice, în parte, fiecare capăt de cerere şi fiecare punct al actului administrativ contestat, pentru a se stabili legalitatea sau nelegalitatea acestora, ceea ce face ca prezenta hotărâre să fie nelegală.

În ipoteza în care soluţia instanţei s-ar menţine, practic Consiliul Baroului Dolj ar trebui să pună în aplicare Decizia nr. 162 din data de 03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. prin care s-a soluţionat contestaţia Preşedintelui U.N.B.R. împotriva Deciziei Consiliului Baroului Dolj nr. 225/19.05.2016, decizie care cuprinde mai multe directive, ce nu au fost anulate/cenzurate sau analizate de către instanţa de fond, respectiv dacă se impune sau nu reanalizarea dosarului profesional al recurentului, fapt ce ar fi în totală contradicţie cu orice normă juridică şi cu dreptul la un proces echitabil.

Având în vedere argumentele instanţei de fond, care apreciază că se impune motivarea Deciziei Baroului Dolj nr. 225/19.05.2016, se poate trage concluzia că soluţia legală ar fi fost de admitere în parte a contestaţiei cu consecinţa obligativităţii motivării Deciziei Baroului Dolj nr. 225/19.05.2016 şi nu respingerea contestaţiei deoarece în această ipoteză rămân şi celelalte directive din actul contestat, reanalizarea dosarului profesional, aspect care nu a fost supus analizei de către instanţa de fond, ceea ce încalcă grav dreptul la un proces echitabil.

Fondul cauzei, de fapt, a fost analizat doar pe jumătate, cealaltă parte secundă, privind directivele, nefiind analizată sub nici un aspect. Situaţia profesională a recurentului a fost analizată pe baza raportului întocmit de un consilier raportor şi pe baza discuţiilor purtate în Consiliul Baroului Dolj stabilindu-se menţinerea sa în profesie, astfel că din punct de vedere legal nu ar fi posibilă o reanalizare sub acest aspect.

Toate aceste motive de nelegalitate, a prezentei hotărâri, invocate anterior, nu pot fi înlăturate decât prin casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, în caz contrar s-ar pierde un grad jurisdicţional ce i-ar încălca grav dreptul la apărare în privinţa acestor inechităţi.

În opinia recurentului, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că primul motiv de nelegalitate a Deciziei contestate este neîntemeiat.

Astfel, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că, contestaţia ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 162 din data de 03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. a fost formulată cu depăşirea competenţei Preşedintelui U.N.B.R. care nu avea competenţa necesară pentru a ataca o decizie prin care s-a hotărât menţinerea în profesie a unui avocat. Potrivit art. 36, alin. (2), lit. i) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a U.N.B.R, Preşedintele U.N.B.R. îndeplineşte atribuţiile art. 69 din Legea nr. 51/1995 în sensul că "(...) exercită, după comunicarea acestora, când apreciază că sunt întrunite condiţiile legale şi statutare, calea de atac a contestaţiei împotriva; - deciziei consiliului baroului prin care un avocat este declarat NEDEMN pentru exercitarea în continuare a profesiei".

Din analiza acestui text de lege rezultă că Preşedintele U.N.B.R. nu poate ataca o decizie a consiliului baroului prin care s-a stabilit menţinerea în profesie a unui avocat, aceste dispoziţii fiind foarte clare, astfel că nu suportă o altă interpretare în sensul de a permite extinderea competenţei Preşedintelui U.N.B.R. în legătură cu atacarea unor astfel de decizii.

Acest aspect prezintă o importanţă maximă, deoarece competenţa Preşedintelui U.N.B.R. de a formula contestaţie reprezintă un aspect de fond, de a cărui corectă dezlegare depindea legalitatea Deciziei nr. 162/03 septembrie 2016 emisă de către Consiliul U.N.B.R. Asta pentru că, potrivit art. 25 lit. m) pct. 2 din acelaşi Regulament de organizare şi funcţionare a U.N.B.R, Consiliul U.N.B.R. soluţionează "contestaţiile formulate, după caz, de Preşedintele U.N.B.R. sau avocatul în cauză împotriva deciziilor consiliului barourilor de declarare a nedemnităţii avocatului aflat într-una dintre situaţiile expres enumerate de lege şi/sau statut."

Consideră recurentul că şi acest text este clar, în sensul că nu permitea extinderea competenţei Consiliului U.N.B.R. la situaţii pe care Regulamentul nu le prevede, respectiv la soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei nr. 225/19.05.2016 a Consiliului Baroului Dolj prin care s-a decis, nu declararea nedemnităţii, ci menţinerea sa în profesia de avocat.

În măsura în care s-ar fi dorit atribuirea unor competente generale în aceasta materie, s-ar fi specificat în Regulament că acest organ al profesiei, adică Consiliului U.N.B.R., poate soluţiona contestaţiile împotriva deciziilor barourilor prin care s-a apreciat cu privire la demnitatea avocatului.

Ori, în orice fel am interpreta prevederile art. 25, lit. m) pct. 2 din Regulament, rezultă că în competenţa Consiliului U.N.B.R. intră doar soluţionarea acelor contestaţii formulate de Preşedintele U.N.B.R., sau avocatul în cauză, împotriva deciziilor consiliilor barourilor prin care s-a constatat nedemnitatea avocatului, iar nu şi acelea formulate împotriva deciziilor prin care s-a dispus menţinerea în profesie a avocatului.

Ca atare, sfera de competenţă a Preşedintelui U.N.B.R se impune a fi apreciată prin raportare la prevederile speciale ale Regulamentului, ce particularizează (specialia generalibus derogant) prevederile generale ale Statutului profesiei de avocat.

Cu privire la al doilea motiv de nelegalitate a deciziei atacate, recurentul precizează că instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că este neîntemeiat, fără a avea în vedere faptul că nici Preşedintele U.N.B.R., nici Decanul Baroului sau alt organ de conducere nu au competenţa necesară pentru a aprecia asupra nedemnităţii avocatului.

Cu alte cuvinte, dreptul de apreciere al Consiliului Baroului Dolj nu putea fi cenzurat pe calea contestaţiei, atingerea adusă prestigiului profesiei reprezentând o împrejurare de fapt, analizată ca atare de Consiliul Baroului Dolj în raport de circumstanţele concrete ale speţei şi de legătura existentă între fapta săvârşită şi activitatea profesională a avocatului,

În măsura în care, analizând circumstanţele concrete ale speţei, Consiliul Baroului Dolj a apreciat, în exercitarea atribuţiilor sale, că nu s-a adus atingere prestigiului profesiei de avocat, nu se poate susţine că o asemenea apreciere este eo ipso nelegală întrucât ignoră o hotărâre de condamnare.

Art. 58 alin. (2) din Statut consacră competenţa Consiliului Baroului de a constata încetarea calităţii de avocat:

"încetarea calităţii de avocat se constată prin decizie a consiliului baroului şi are drept consecinţă radierea celui în cauză din tabloul avocaţilor".

De asemenea, potrivit art. 26, alin, 4 din Statul profesiei de avocat, Consiliul baroului, în cazul în care este sesizat despre o posibilă situaţie de nedemnitate profesională, hotărăşte prin decizie menţinerea în profesie ori, după caz, încetarea calităţii de avocat, pronunţând aşadar în acest din urmă caz o decizie de declarare a nedemnităţii avocatului.

În accepţiunea recurentului, nici un text de lege nu atribuie în competenta Decanului baroului, Preşedintelui sau Consiliului U.N.B.R. dreptul de a constata încetarea calităţii de avocat. Ori, Consiliul Baroului Dolj, la emiterea Deciziei nr. 225/19.05.2016, a avut în vedere toate opiniile exprimate în şedinţă, iar în baza acestora a concluzionat că nu se află într-o stare de nedemnitate profesională.

Aşadar, doar organului competent, respectiv Consiliul baroului, îi revine atribuţia de a aprecia în ce măsură fapta pentru care avocatul a fost condamnat este de natură a aduce atingere prestigiului profesiei.

Un ultim motiv de recurs invocat se referă la faptul că, în mod greşit, a fost respinsă acţiunea, atâta timp cât nu există o obligaţie legală a membrilor Consiliului de a-şi motiva opţiunea exprimată prin vot cum în mod greşit s-a invocat în cadrul celor două contestaţii.

În aprecierea incidenţei art. 14 din Legea nr. 51/1995, recurentul consideră că reprezintă atributul consiliului să analizeze, prin prisma normelor de drept în vigoare, nu hotărârea în sine, ci fapta care a atras răspunderea penală, pentru a verifica dacă respectiva faptă poate fi considerată ca aducând atingere prin ea însăşi - prestigiului profesiei de avocat.

Această soluţie este în deplină concordanţă cu calitatea Consiliului Baroului Dolj de organ profesional deliberativ, ale cărui hotărâri se adoptă prin vot.

Motivele care au stat la baza adoptării deciziei prin votul majoritar al membrilor Consiliului se regăsesc expuse în opinia însuşită prin vot de aceştia şi al cărei conţinut este redat în considerentele deciziei.

Or, din analiza deciziei, se desprinde concluzia că la pronunţarea ei Consiliul Baroului Dolj a avut în vedere opiniile exprimate de către consilierii desemnaţi să îşi prezinte punctele de vedere, concluzia finală fiind aceea că nu se află în stare de nedemnitate profesională, prin votul exprimat consiliul însuşindu-şi opinia potrivit căreia fapta ce a făcut obiectul hotărârii de condamnare nu aduce atingere prestigiului profesiei de avocat.

În consecinţă, concluzia Consiliului Baroului Dolj cu privire la fapta ce a făcut obiectul condamnării, faptă ce nu aduce atingere prestigiului profesiei de avocat apare ca motivată, neexistând nicio obligaţie legală a membrilor Consiliului de a-şi motiva opţiunea exprimată prin vot.

3.2 În legătură cu sentinţa civilă nr. 245/2018, recurentul a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reiterând, în principiu, aceleaşi motive de nelegalitate ale actului administrativ ca argumente pentru suspendarea executării acesteia în sensul dovedirii cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Succint s-a arătat că în urma deciziei de reanalizare a dosarului profesional, Consiliul Baroului Dolj a emis decizia 44/2018 prin care a decis încetarea calităţii de avocat a recurentului şi radierea acestuia din tabloul avocaţilor activi, ceea ce a condus la imposibilitatea sa de a mai profesa ca avocat.

În acest context, recurentul a subliniat că actul nelegal de retrimitere a dosarului spre analiză este profund vătămător, iar prejudicierea sa este iminentă, reală şi efectivă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În privinţa motivului de recurs privitor la formularea contestaţiei cu depăşirea competentei Preşedintelui UNBR, se precizează că Regulamentul invocat are o forţa juridica inferioară Statutului Profesiei de Avocat, asa cum a fost el adoptat si modificat de Congresul Avocaţilor si este dat în explicitarea unor norme eventual neclare din Statut, nereprezentând, în nici un caz, o norma speciala, prin raportare la acesta. Mai mult, dispoziţiile art. 36 din Regulament explicitează dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 51/1995 care se refera la atribuţiile Preşedintelui UNBR.

Ori, dreptul Preşedintelui UNBR de a ataca hotărârile consiliilor barourilor este dat de dispoziţiile art. 66 lit. p) din Legea 51/1995, nu de dispoziţiile art. 69, o repetare a textului de lege din art. 66 in art. 69 si o explicitare a acestuia în dispoziţiile art. 36 din regulament fiind superflua si inutila din punct de vedere al tehnicii redactării legislative.

Se mai arată că instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că, în speţa, contestaţia formulata de Preşedintele UNBR este pe deplin admisibila din punct de vedere procedural, Consiliul UNBR având competenta materiala şi funcţională de a soluţiona aceasta contestaţie.

În plus, textele normative referitoare la competenta Preşedintelui UNBR in atacarea deciziei Consiliului Baroului sunt clare si sunt prevăzute de dispoziţiile art. 26 din Statutul Profesiei de Avocat - referitor la "Demnitatea profesiei" - dispoziţii care prevăd, în mod expres, în art. 26 alin. (6), ca "Decizia consiliului baroului poate fi atacata de Preşedintele UNBR şi/sau de avocatul in cauza, in termen de 15 zile de la comunicare. Consiliul UNBR va analiza contestaţia si va hotărî în condiţiile legii".

Este exact ceea ce s-a întâmplat în speţa de faţă, atât Preşedintele UNBR cat si Consiliul UNBR îndeplinindu-şi atribuţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 şi de Statutul Profesiei de Avocat.

O alta interpretare, cum este cea făcuta de recurent, în sensul ca Preşedintele UNBR are calitatea sa atace doar deciziile consiliului baroului prin care a fost exclus din profesie pentru nedemnitate un avocat, nu si cele prin care a fost menţinut în profesie un avocat, nu numai ca este nelegala, dar ar încalcă grav si principiul echilibrului actelor juridice.

Recurentul susţine ca nici Preşedintele UNBR si nici Decanul Baroului sau alt organ de conducere nu au competenta necesara pentru a aprecia asupra nedemnităţii avocatului. Cu alte cuvinte, în opinia recurentului, doar consiliul baroului ar avea dreptul de a se pronunţa asupra nedemnităţii unui avocat, hotărârea consiliului nefiind cenzurabila.

Aceste menţiuni sunt contrare textelor normative care reglementează instituţia demnităţii in legislaţia profesiei de avocat, dispoziţiile art. 26 alin. (6) din Statutul Profesiei de Avocat arătând in mod expres atât calea de atac pe care o au la îndemână Preşedintele UNBR şi avocatul în cauza, cat şi organul abilitat să soluţioneze contestaţia formulata.

Recurentul-reclamant afirma ca, potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat Legea 51/1995, consiliul baroului este singurul organ al profesiei care hotărăşte asupra stării de nedemnitate a unui avocat.

Cu alte cuvinte, acesta considera ca hotărârea data de un consiliu al unui barou cu privire la starea de nedemnitate nu poate fi atacata, afirmaţie contrara legii, care ar priva de dublul grad de jurisdicţie atât pe avocatul aflat in aceasta stare cat si pe Preşedintele UNBR, persoane prevăzute de lege ca având dreptul sa exercite calea de atac împotriva unei decizii a consiliului baroului referitoare la nedemnitate.

Controlul Consiliului UNBR asupra deciziilor emise de consiliile barourilor nu numai ca garantează aplicarea principiului dublului grad de jurisdicţie, dar asigura si regularizarea practicii la nivel naţional.

Se mai precizează că argumentele susţinute de recurent în motivele de recurs, în sensul in care nu ar fi necesara motivarea unei hotărâri a unui consiliu al baroului, nu sunt întemeiate.

Este adevărat ca membrii Consiliului, cei care votează in luarea unei decizii/hotărâri, nu trebuie sa îşi motiveze votul.

Aceasta nu exclude, însa, obligaţia motivării hotărârii consiliului baroului, obligaţie legala, menţionata in mod expres de dispoziţiile art. 26 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat, dispoziţii care prevăd ca "Decizia motivata se comunica în termen de 15 zile avocatului in cauza, precum si Preşedintelui UNBR, împreună cu hotărârea judecătoreasca si înscrisurile in baza cărora a fost verificata starea de nedemnitate".

Dreptul de control al legalităţii hotărârilor barourilor impune si soluţionarea pe fond a situaţiei dedusa jurisdicţiei profesionale, soluţionare care nu poate fi făcuta în lipsa motivării hotărârii supusa controlului de legalitate.

Faptele încalcă valorile sociale ale onoarei, onestităţii, integrităţii, condiţii ale credibilităţii avocatului şi ale profesiei de avocat, iar, concomitent, creează şi o percepţie negativa a publicului fata de profesie si fata de ceilalţi membri ai acesteia.

În plus, consideră ca trebuie avut in vedere faptul că instanţa penala a dispus interzicerea exercitării profesiei de avocat (profesie de natura căreia s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii) atât ca pedeapsa complimentară, cat si ca pedeapsa accesorie.

Or, toate aceste elemente trebuiau sa fie avute in vedere in motivarea Deciziei nr. 225/19.05.2016 a Consiliului Baroului Dolj, dar ele nu au fost analizate in cuprinsul deciziei, pentru simplul motiv ca aceasta nu este motivata, deşi cerinţa motivării este imperios ceruta de Statutul Profesiei de Avocat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1 Recursul împotriva sentinţei nr. 3413 din 2 octombrie 2017:

O prima critică adusă hotărârii atacate se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce priveşte încălcarea normelor procedurale şi se referă la împrejurarea că prima instanţă a omis a se pronunţa asupra petitului suspendării executării deciziei atacate.

Un atare motiv de nelegalitate nu poate fi însă invocat în calea de atac extraordinară a recursului, de vreme ce legiuitorul a stabilit un alt remediu procedural pentru o astfel de omisiune şi anume procedura completării hotărârii prevăzută de art. 444 C. proc. civ.. De altfel, recurentul a şi uzat de această procedură, iar prima instanţă a pronunţat sentinţa civilă nr. 245/26.01.2018 prin care a completat hotărârea pronunţată anterior, dezlegând capătul de cerere referitor la suspendarea executării deciziei, prin respingerea acestei solicitări.

Această sentinţă a fost atacată la rândul ei pe calea prezentului recurs, astfel că nu se poate aprecia că omisiunea iniţială a instanţei ar fi afectat în vreun fel drepturile procesuale ale părţii şi dreptul acestuia la un proces echitabil.

A mai fost criticată sentinţa din perspectiva faptului că instanţa de fond nu a arătat dacă hotărârea este executorie, este supusă unei cai de atac ori este definitivă, şi nici nu a arătat care este instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea caii de atac, conform prevederilor art. 425 alin. (3) noul C. pen..Civ. raportat la art. 174 alin. (3) noul C. pen..Civ.

Aşa cum a admis şi recurentul o astfel de omisiune constituie o nulitate de ordin relativ a hotărârii pronunţare, care este, aşadar, condiţionată de dovedirea unei vătămări. În condiţiile în care recurentul a cunoscut atât termenul de exercitare a căii de atac cât şi instanţa la care se depune, recursul său nefiind viciat de nerespectarea vreunei formalităţi dintre cele de mai sus, vătămarea nu poate fi dovedită şi nici prezumată. Ca atare, nici această critică nu va fi reţinută.

Circumstanţiat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat decât pe motivele de nelegalitate ce vizau primul punct al deciziei atacate, cele referitoare la nemotivarea deciziei Consiliului Baroului Dolj nr. 225/19.05.2016, dar nu şi pe cele ce vizau reanalizarea dosarului profesional. În accepţiunea recurentului prin nepronunţarea asupra tuturor dispoziţiilor din actul administrativ atacat, prima instanţă a pronunţat o soluţie viciată sub aspectul motivării, ce impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Înalta Curte constată că raţionamentul juridic al pârâtului se îndepărtează de la logica avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de casare de mai sus.

Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile şi argumentele părţilor. Hotărârea trebuie să răspundă cererilor şi susţinerilor părţilor formulate pe calea acţiunii şi a întâmpinării, iar nu asupra punctelor din actul administrativ atacat, cu atât mai mult cu cât partea, în temeiul principiului disponibilităţii are dreptul să conteste, doar o parte din act, respectiv partea considerată vătămătoare.

Revenind la speţa dedusă judecăţii, instanţa a răspuns tuturor argumentelor formulate de părţi şi a expus punctul său de vedere din perspectiva tuturor criticilor formulate, neomiţând niciun aspect esenţial care ar fi putut conduce la o altă soluţie.

Concret, prin decizia atacată, Decizia nr. 162/03.09.2016 emisă de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii, în urma examinării contestaţiei Preşedintelui UNBR împotriva Deciziei Consiliului Baroului Dolj nr. 225/19.05.2016, a fost admisă contestaţia anulată Decizia, cu consecinţa trimiterii cauzei la Baroul Dolj pentru a reanaliza dosarul în raport de prevederile legale incidente. S-a avut în vedere faptul că, în conformitate cu prev. art. 26 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat, decizia consiliului baroului în materia nedemnităţii trebuie să fie motivată iar conform alin. (6) al aceluiaşi act, aceasta poate fi contestată de Preşedintele UNBR. De asemenea, s-a reţinut că Decizia atacată este nelegală şi în raport de prevederile art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995.

Opinia recurentului în sensul că odată constatată nemotivarea actului administrativ, soluţia care se impunea era înaintarea dosarului strict pentru motivare, iar nu pentru reanalizarea acestuia, nu poate fi împărtăşită de instanţa de control judiciar.

În primul rând, consecinţa reanalizării dosarului profesional este una firească în raport de viciul nemotivării actului atacat, în condiţiile în care, aşa cum corect au reţinut atât autoritatea cât şi instanţa de fond, cerinţa motivării este esenţială în scopul exercitării controlului judiciar.

În al doilea rând, prin decizia de mai sus, s-a constatat şi o nelegalitate în privinţa respectării prevederilor art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, care, în lipsa motivării actului, nu a putut fi analizată de Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii, astfel că apare ca fiind legală soluţia de înaintare a dosarului spre reanalizare sub toate aspectele menţionate.

Pe un alt palier de critică, în opinia recurentului, contestaţia ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 162 din data de 03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. a fost formulată cu depăşirea competenţei Preşedintelui U.N.B.R. care nu avea competenţa necesară pentru a ataca o decizie prin care s-a hotărât menţinerea în profesie a unui avocat.

Succint acesta apreciază că doar deciziile prin care se declară nedemnitatea unui avocat pot fi atacate prin contestaţie, nu şi cele prin care se decide menţinerea în profesie.

Această opinie nu este confirmată de Înalta Curte, în primul rând pentru că recurentul instituie o distincţie ce nu a fost avută în vedere de legiuitor, iar pe de altă parte întrucât invocă în susţinerea acestui punct de vedere art. 36 alin. (2), lit. i) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al U.N.B.R, ce nu poate institui o regulă mai restrictivă decât cea prevăzută în legislaţia primară.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (4), (5) şi 6 din Statutul Profesiei de Avocat: "(4) Consiliul baroului va examina, în termen de 15 zile, hotărârile judecătoreşti, respectiv înscrisurile ce privesc condiţiile încetării profesiei practicate de către avocatul înscris în tabloul avocaţilor incompatibili şi va aprecia asupra demnităţii avocatului. Consiliul baroului va hotărî, după caz, menţinerea în profesie sau încetarea calităţii de avocat, potrivit Legii. (5)Decizia motivată se comunică în termen de 15 zile avocatului în cauză, precum şi preşedintelui U.N.B.R., împreună cu hotărârea judecătorească şi înscrisurile în baza cărora a fost verificată starea de nedemnitate. 6) Decizia consiliului baroului poate fi atacată de preşedintele U.N.B.R. şi/sau de avocatul în cauză, în termen de 15 zile de la comunicare. Consiliul U.N.B.R. va analiza contestaţia şi va hotărî în condiţiile Legii".

Prin urmare, Regulamentul de organizare şi funcţionare al U.N.B.R nu poate fi invocat în contra Statutului profesiei, deoarece, aşa cum corect a stabilit şi instanţa de fond, nu se pot înlătura de la aplicare prevederi din Statut care sunt în vigoare, normele din Regulament fiind elaborate în aplicarea dispoziţiilor din Statut, cu forţă juridică inferioară.

Recurentul a reiterat motivul de nelegalitate potrivit căruia nici Decanul Baroului sau alt organ de conducere nu au competenţa necesară pentru a aprecia asupra nedemnităţii avocatului.

Se observă că o atare afirmaţie nu are suport legal şi nici probatoriu, de vreme ce prin actul administrativ contestat nu s-au făcut aprecieri asupra nedemnităţii recurentului, ci doar s-a retrimis dosarul spre analiză Consiliului Baroului Dolj.

Mai mult, aşa cum legal a stabilit şi prima instanţă, potrivit art. 26 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat se consacră dreptul preşedintelui U.N.B.R de a ataca decizia consiliului baroului şi dreptul Consiliului U.N.B.R. de a analiza contestaţia şi a emite o hotărâre.

O ultimă critică se circumscrie faptului că decizia privind menţinerea în profesie nu trebuia motivată, întrucât motivele care au stat la baza adoptării deciziei prin votul majoritar al membrilor Consiliului se regăsesc expuse în opinia însuşită prin vot de aceştia şi al cărei conţinut este redat în considerentele deciziei.

Susţine recurentul că decizia Consiliului Baroului Dolj cu privire la fapta ce a făcut obiectul condamnării, faptă ce nu aduce atingere prestigiului profesiei de avocat apare ca motivată, neexistând nicio obligaţie legală a membrilor Consiliului de a-şi motiva opţiunea exprimată prin vot.

Aceste susţineri sunt în contradicţie cu prevederile legale ale art. 26 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat, aşa cum au fost citate mai sus, fiind cert că nu există obligaţia fiecărui membru al Consiliului de a-şi motiva votul, însă acest lucru nu exclude obligaţia autorităţii de a-şi motiva decizia adoptată.

Argumentele recurentului privind lipsa necesităţii motivării deciziei, nu pot fi primite, întrucât obligaţia motivării actului administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului conduitei autorităţilor publice, menita sa asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii discreţionare, apărând ca o condiţie de legalitate ce vizează fondul actului administrativ . In acest sens, ICCJ a statuat ca "puterea discreţionara conferita unei autorităţi nu poate fi privita, într-un stat de drept, ca o putere absoluta şi fără limite, caci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor si libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie sau de lege constituie exces de putere conform dispoziţiilor art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004".

De altfel, şi in jurisprudenţa comunitara se retine ca motivarea trebuie sa fie adecvata actului emis si trebuie sa prezinte de o maniera clara si univoca algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacata, astfel încât sa li se permită persoanelor vizate sa stabilească motivarea masurilor si, de asemenea, sa permită curţilor comunitare competente sa efectueze revizuirea actului.

Astfel cum a decis Curtea Europeana de Justiţie, amploarea si detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie sa le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficienta sau greşita este considerata a fi echivalenta cu o lipsa a motivării actelor. Mai mult, insuficienta motivării sau nemotivarea atrag nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare.

Cerinţa motivării este strict legată de îndeplinirea criteriilor impuse de principiul adoptării actelor normative într-o maniera transparentă, detalierea motivelor fiind necesara şi atunci când instituţia emitenta dispune de o larga putere de apreciere, motivarea conferind actului transparenta, particularii putând verifica daca actul este corect fundamentat şi, în acelaşi timp, permite exercitarea de către Curte a controlului jurisdicţional.

În raport de aceste considerente teoretice, în mod legal Consiliul UNBR şi prima instanţă au apreciat că decizia de menţinere în profesie este afectată de viciul nemotivării. Singura sintagmă prin care se menţionează că "se procedează la examinarea hotărârilor judecătoreşti, respectiv a înscrisurilor depuse, în baza cărora este verificată starea de nedemnitate profesională, raportat la cazurile prevăzute de art. 14 din Legea n. 51/1995", nu poate constitui o motivare a deciziei care să reflecte argumente valabile şi necesare capabile să susţină decizia adoptată.

Motivele de recurs referitoare la incidenţa cazului de nedemnitate nu vor fi analizate, în raport de decizia de retrimitere a dosarului spre analiză, acestea urmând a face obiectul unei noi examinări, ce va urma căile de atac prevăzute de lege.

1.2 Recursul împotriva sentinţei civile nr. 245 din 26 ianuarie 2018:

Criticile ce privesc acest recurs se concentrează pe soluţia dată de instanţa de fond de respingere a suspendării executării deciziei 162 din data de 03 septembrie 2016 a Consiliului U.N.B.R. prin care a fost admisă contestaţia Preşedintelui UNBR şi trimis dosarul spre reanalizare Consiliului Baroului Dolj.

Cum suspendarea executării deciziei nr. 162 din data de 03 septembrie 2016 are efect doar până la soluţionarea definitivă a cauzei, iar soluţia referitoare la legalitatea actului administrativ produce un astfel de efect odată cu dezlegarea prezentului recurs, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesară verificarea legalităţii măsurii suspendării, de vreme ce această măsură îşi încetează oricum de drept efectele.

Totodată, în raport de cele constatate mai sus, în cadrul recursului prin care a fost contestată însăşi legalitatea măsurii, se observă că nu se poate vorbi de un caz bine justificat care să poată justifica casarea hotărârii de completare atacate.

În temeiul prevederilor art. 451 C. proc. civ. recurentul reclamant va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de calea de atac exercitată.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 şi disp. art. 496 C. proc. civ. va dispune respingerea acestuia, cu consecinţa menţinerii ca legală a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3413 din 2 octombrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 245 din 26 ianuarie 2018 ale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă în cuantum de 1000 de RON reprezentând onorariul de avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iulie 2020.