Denial of long-term residence for public order danger based on prior suspended sentence

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.10.2017 sub nr. x/2017 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea refuzului pârâtului de a-i acorda dreptul de şedere pe termen lung în România.

Prin adresa din 7.09.2017, pârâtul i-a comunicat că cererea sa pentru acordarea dreptului de şedere pe termen lung în România, depusă la Biroul pentru Imigrări al judeţului Vâlcea, a fost respinsă în baza art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 pe motiv că figurează cu cazier judiciar.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 615 din 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie

A considerat reclamantul că refuzul autorităţii de a-i admite cererea este nelegal întrucât, fapta penală pentru care a fost condamnat a constat în conducerea unui autoturism fără a avea permis de conducere, însă în condiţiile în care şoferul nu a mai putut continua să conducă, datorită stării de oboseală.

A arătat recurentul - reclamant că prin sentinţa penală nr. 682/24.09.2015 a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni.

A susţinut prin motivele de recurs că instanţa i-a încălcat dreptul la apărare refuzând ataşarea dosarului penal.

In ceea ce priveşte dispoziţiile legale indicate de autoritatea pârâtă, respectiv art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, arată reclamantul recurent că acestea nu privesc lipsa cazierului, ci doar afectarea ordinii publice, ceea ce nu este cazul în speţă, în raport de gradul de pericol social redus al faptei, precum şi de circumstanţele concrete în care aceasta a fost săvârşită.

A mai arătat recurentul că se află în România de o perioadă îndelungată, în care nu a mai comis alte fapte, că desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României, având personal angajat şi plătind contribuţii fiscale şi sociale.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea pe fond a contestaţiei.

Prin concluziile scrise depuse, recurentul reclamant a indicat incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în combaterea excepţiei inadmisibilităţii recursului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Inspectoratul General pentru Imigrări a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

In ceea ce priveşte fondul cererii de chemare în judecată, s-a arătat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002.

De asemenea, s-a arătat că recurentul - reclamant beneficiază de drept de şedere temporară care nu este afectat de respingerea prezentei cereri, iar o nouă cerere de acordare a dreptului de şedere pe termen lung poate fi solicitat în orice moment.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 15.02.2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 4 iunie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Verificând, în prealabil, cererea de recurs din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii invocate de intimatul - pârât Inspectoratul General pentru Imigrări, prin raportare la cerinţele instituite la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al excepţiei respective, reţinând că, la o analiză a motivelor de reformare a sentinţei atacate raportat la normele de drept material incidente în soluţionarea litigiului, recurentul - reclamant a formulat critici punctuale asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, ce pot fi încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin adresa din 7.09.2017, pârâtul a comunicat reclamantului că cererea sa pentru acordarea dreptului de şedere pe termen lung în România, depusă la Biroul pentru Imigrări al judeţului Vâlcea, a fost respinsă în baza art. 71 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, pe motiv că figurează cu cazier judiciar.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 în forma în vigoare la data analizării cererii:

"(1) Dreptul de şedere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuţi la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: .

"nu prezintă pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională".

A avut în vedere autoritatea pârâtă faptul că din certificatul de cazier judiciar nr. x din 27.01.2017 rezultă că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa pedeapsă de 8 luni închisoare, suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Reţine Înalta Curte faptul că legiuitorul naţional a condiţionat obţinerea dreptului de şedere pe termen lung de îndeplinirea unor cerinţe mult mai strice decât cele cerute pentru obţinerea dreptului de şedinţă temporară. Este evident că existenţa unui pericol pentru ordinea publică poate fi de natură să împiedice acordarea dreptului de şedere permanentă chiar dacă nu împiedică acordarea dreptului de şedere temporară.

Deşi noţiunea de "pericol pentru ordinea publică" nu este definită în ordonanţă, instanţa de control judiciar apreciază că acesta poate fi desprins din săvârşirea unei fapte penale, cu intenţie, fiindu-i aplicată reclamantului în anul 2005 o pedeapsă cu suspendare condiţionată pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni.

In aceste condiţii, se constată că dreptul de apreciere al autorităţii publice a fost exercitat în limitele competentei şi în marja textului de lege mai sus redat.

Mai arată Înalta Curte că, deşi dispoziţiile art. 71 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 au suferit modificări, analiza legalităţii actului administrativ se efectuează potrivit legii în vigoare la momentul emiterii acesteia.

Se reţine că dispoziţia nu afectează dreptul de şedere temporară în scopul "reîntregirii familiei" şi nici posibilitatea reclamantul de a introduce o nouă cerere de acordare a dreptului de şedere pe termen lung.

In ceea ce priveşte critica formulată privind încălcarea de către curtea de apel, a dreptului la apărare, prin refuzul încuviinţării probatoriului, instanţa de recurs constată netemeinica acesteia, în condiţiile în care circumstanţele personale nu au fost contestate, fiind corect reţinute de către instanţă, dezlegarea cauzei ţinând de interpretarea dispoziţiilor art. 71 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, în raport de menţiunile din cazierul judiciar.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 615 din 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2019.