Competition file rejection upheld; candidate's challenge dismissed after retrial for unsigned self-declaration and medical certificate.

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.07.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi Institutul Cultural Român,

- (1) anularea rezultatului contestaţiei la proba de selecţie a dosarelor de înscriere pentru ocuparea postului de expert gradul 1 A la Direcţia Comunicare si IT, Compartiment Relaţii cu Presa-2 posturi,

- (2) anularea rezultatului concursului organizat de ICR în lunile lunie- iulie 2016 pentru ocuparea a doua posturi de expert gradul 1 A la Direcţia Comunicare si IT, Compartiment Relaţii cu Presa, afişat pe site-ul ICR la data de 18.07.2016; anularea deciziei/hotărârii prin care a fost validat concursul organizat de ICR în luna iunie- iulie 2016 pentru ocuparea a doua posturi de expert gradul 1 A la Direcţia Comunicare si IT, Compartiment Relaţii cu Presa si pe cale de consecinţa sa invalidaţi concursul pentru ocuparea acestor doua posturi,

- (3) obligarea intimatului sa organizeze unui nou concurs pentru ocuparea a doua posturi de expert 1 A la Direcţia Comunicare si IT, Compartiment Relaţii cu Presa,

- (4) obligarea intimatului la plata sumei de 10.000 de RON, cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3532 din 6 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea, a anulat rezultatul contestaţiei la proba de selecţie a dosarelor de înscriere pentru aprobarea postului de expert gradul I A la Direcţia Comunicare şi IT, Compartimentul Relaţii cu Presa-2 posturi pentru concursul organizat de pârât, în perioada iunie- iulie 2016.

A anulat rezultatul concursului organizat de pârât în perioada iunie- iulie 2016, pentru ocuparea a două posturi de expert gradul I A la Direcţia Comunicare şi IT, Compartimentul Relaţii cu Presa, afişat pe site-ul pârâtului la data de 18.07.2016.

A anulat decizia prin care a fost validat concursul organizat de pârât în perioada iunie- iulie 2016, pentru ocuparea a două posturi de expert gradul I A la Direcţia Comunicare şi IT, Compartimentul Relaţii cu Presa.

A respins petitele 3 şi 4 ale cererii de chemare în judecată, ca nefondate.

A obligat pârâtul ICR să plătească reclamantului suma de 1.190 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

2. Calea de atac exercitată

2.1. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Institutul Cultural Român a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului său, recurenta pârâtă susţine că hotărârea atacată este afectată de motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

O primă critică la adresa sentinţei vizează modalitatea de soluţionare a excepţiei prematurităţii acţiunii, apreciind recurenta că în mod greşit a procedat prima instanţă, respingând această excepţie, deşi reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă anterior învestirii instanţei de contencios administrativ ci concomitent cu introducerea acţiunii.

În privinţa mtivului de casare reprezentat de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta pârâtă susţine că în mod greşit a fost admisă acţiunea reclamantului.

În ceea ce priveşte temeinicia contestaţiei dlui A., în raport cu prevederile art. 1 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004, recurenta pârâtă apreciazăcă reclamantul nu a dovedit şi nu a indicat care ar fi vătămarea produsă de către ICR prin faptul că i-a respins dosarul de candidatură pentru a ocupa postul de expert în cadrul Direcţiei Comunicare şi IT.

Arată recurenta pârâtă că reclamantul avea calitatea de salariat la firma D., iar în perioada 14.04.2016-13.07.2016 a fost detaşat pe postul de expert la Direcţia Comunicare şi IT din cadrul Institutului Cultural Român. Este de principiul dreptului administrativ, că acţiunea în contencios administrativ nu este una în constatarea nelegalităţii unui act administrativ de către instanţă, ci una în dovedirea cerinţelor dreptului sau interesului vătămat. Acest aspect nu a fost analizat de către instanţa de fond care a procedat la analiza probelor în prezenta cauza fără a solicita dovedirea de către reclamant dreptului/a interesului vătămat. În condiţiile în care instanţa de fond a decis respingerea daunelor morale pretinse de reclamant, consideră recurenta că dreptul vătămat de reclamant nu este justificat, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Un alt aspect, care trebuie analizat de instanţă este faptul că la al doilea termen de judecată (10.02.2017), după administrarea probei testimoniale pentru dovedirea daunelor morale pretinse de reclamant şi după administrarea tuturor probelor solicitate de părţi, instanţa de fond a rămas în pronunţare, urmând să pronunţe decizia cu privire la soluţionarea contestaţiei reclamantului în termen de două săptămâni. La data de 24.02.2017, cu ocazia deliberării, instanţa de fond repune cauza pe rol, pentru a introduce din oficiu, în condiţiile art. 78 alin. (4) C. proc. civ., persoanele care au câştigat concursul pentru cele două posturi de expert din cadrul Direcţiei Comunicare şi IT. Cu toate apărările indicate de cei doi intervenienţi forţaţi (E. şi B.), instanţa de fond a admis în parte contestaţia dlui A..

Cu privire la principiul transparenţei, menţionat în cuprinsul sentinţei civile nr. 5522/2017, a actului administrativ din cadrul unui concurs de ocupare a unor posturi vacante, apreciază recurenta că acesta se referă strict la publicitatea concursului, nu şi la obligaţia autorităţii administrative de a acorda participanţilor termene de remediere a neconformităţilor actelor din dosarul de candidatură depus.

Menţionează recurenta că pentru a asigura egalitatea de tratament a tuturor candidaţilor, dosarele de candidatură au fost verifícate doar de comisiile de examinare, în cadrul etapei de selecţie a dosarelor. ICR nu avea nicio obligaţie legală de a acorda un termen candidaţilor pentru corectarea/completarea documentelor din dosarul de candidatură în etapa de selecţie sau de contestaţie a rezultatului selecţiei dosarelor.

În cazul dedus judecăţii comisia de examinare, numită prin Ordinul ICR nr. 223/2016, verificând dosarul de candidatură a dlui A., a constatat că documentul datat 22.06.2016 şi intitulat declaraţie pe proprie răspundere nu putea fi considerat ca fiind un act valabil, deoarece nu este asumat prin semnătură de către declarant, iar din conţinutul documentului lipseauelementele de identificare personală (CI serie/m, CNP, domiciliul/reşedinţa declarantului).

Având în vedere faptul că acest document nu întrunea condiţiile de validitate ale unui act juridic prin care să poată fi atrasă răspunderea declarantului cu privire la falsul în declaraţii, comisia de examinare a decis, în unamitate, respingerea dosarului de candidatură a reclamantului şi a afişat rezultatul etapei de verificare a dosarelor la data de 28.06.2016

La data de 29.06.2016 reclamantul înregistrează, la Registratura ICR, sub nr. x/29.06.2016 declaraţia pe proprie răspundere, doar semnată, pe care o anexează împreună cu cazierul judiciar la contestaţia înregistrată la ICR sub nr. x/29.06.2016.

În vederea soluţionării contestaţiei reclamantului, comisia de soluţionare a contestaţiilor s-a întrunit la data de 30.06.2016 şi a verificat toate documentele din dosarul de candidatură depus de domnul A..

Comisia a observat mai mult neconformităţi ale documentelor din dosarul reclamantului, consemnate de membrii comisiei în procesul-verbal or. 10696/30.06.2016, respectiv declaraţia pe proprie răspundere nu îndeplineşte condiţiile de formă ad validitatem şi ad probationem, adeverinţa medicală nu este asumată de medic prin semnătură, iar în dosarul de candidatură sunt trei semnături diferite ale domnului A.. Pentru toate aceste motive comisia a decis respingerea contestaţiei formulate de dl A., deoarece acesta nu a respectat prevederile art. 5 lit. g) şi h) din Regulamentul de organizare a concursului pentru post vacant în cadrul ICR.

Fapta domnului A. de A. de a completa, în cadrul contestaţiei cu privire la rezultatul selecţiei, dosarul de candidatură cu documente pe care nu le-a prezentat odată cu depunerea dosarului, nu îşi regăseşte suportul legal în legislaţia incidenţă organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante corespunzătoare funcţiilor contractuale din cadrul instituţiilor bugetare.

Cu privire la prevederile art. 50 din regulamentul de concurs, recurenta susţine că membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor pot modifica rezultatul selecţiei dosarelor doar dacă candidatul îndeplineşte condiţiile de concurs, dar aceasta nu înseamnă că pe calea contestaţiei sunt admise probe noi care nu au fost depuse în prima etapă a selecţiei, ci membrii comisiei de soluţionare a contestaţiei reanalizează documentele verificate de membrii comisiei de selecţie. Instanţa a reţinut corect că dispoziţiile mai sus menţionate se referă la condiţiile de participare la concurs, dar condiţiile de participare au fost aceleaşi pentru toţi concurenţii, iar membrii comisiei de selecţie precum şi cei ai comisiei de contestaţii nu au particularizat pentru vreunul dintre participanţi aceste condiţii.

Având în vedere motivele de fapt şi de drept expuse, recurenta pârâtă solicită casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii reclamantului, ca fiind neîntemeiată.

2.2. Prin recursul său, recurenta C. solicită casarea în parte a hotărârii atacate şi respingerea în tot a acţiunii reclamantului, pentru considerentele pe larg arătate în memoriul de exercitare a căii de atac, ce nu vor fi redate în prezenta, dat fiind faptul că recurenta nu a timbrat propria cale de atac.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Odată cu întâmpinarea, în condiţiile art. 491 C. proc. civ., intimatul a formulat şi recurs incident, prin prin intermediul căruia critică soluţia primei instanţe pe marginea modalităţii de soluţionare a cererii de despăgubire, arătând recurentul reclamant, în esenţă, că soluţia de respingere a acestui capăt de cerere reflectă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1385 alin. (4) şi art. 1532 alin. (2) C. civ..

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

În ceea ce priveşte recursul exercitat de către recurenta C., Înalta Curte a invocat şi admis excepţia nulităţii acestuia, în şedinţa publică din 25 iunie 2020, constatând că recurenta nu a înţeles să se conformeze obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru.

Examinând recursul formulat de recurenta pârâtă, Înalta Curte constată că este fondat, în limitele şi pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Sintetizând circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect cererea de anulare a rezultatului concursului organizat de ICR în lunile lunie- iulie 2016 pentru ocuparea a doua posturi de expert gradul 1 A Ia Direcţia Comunicare si IT, Compartiment Relaţii cu Presa.

În esenţă, reclamantul a arătat că a participat la concursul organizat de instituţia pârâtă în vederea ocupării unui post de expert gradul IA la Direcţia Comunicare şi IT, fiind respins în faza de selecţie a dosarelor, cu o motivare lacunară, în sensul că nu a respectat dispoziţiile art. 5 lit. g) şi h) din regulamentul de concurs, respectiv a depus la dosarul candidaturii sale o declaraţie pe proprie răspundere nesemnată iar adeverinţa medicală nu cuprinde semnătura olografă a medicului emitent.

Reclamantul a contestat rezultatul selecţiei, contestaţia sa fiind respinsă în mod abuziv, a susţinut reclamantul, instituţia pârâtă acţionând cu rea credinţă şi în afara prevederilor regulamentare.

Astfel, reclamantul consideră că lipsa semnăturii declaraţiei de proprie răspundere nu poate avea consecinţa respingerii candidaturii, fără ca instituţia pârâtă să-i pună candidatului, în prealabil, obligaţia de a remedia omisiunea constatată iar în privinţa adeverinţei medicale, reclamantul arată că în regulamentul de concurs nu se solicită ca aceasta să fie semnată de medicul emitent.

Soluţionând acţiunea reclamantului, prima instanţă a apreciat că este întemeiată parţial, astfel că a anulat rezultatul concursului organizat de pârât în perioada iunie- iulie 2016, pentru ocuparea a două posturi de expert gradul I A la Direcţia Comunicare şi IT, Compartimentul Relaţii cu Presa, afişat pe site-ul pârâtului la data de 18.07.2016 precum şi decizia de validare a acestui concurs, respingând însă cererile subsidiare, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la organizarea unui nou concurs precum şi la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului reţine, cu privire la presupusa neîndeplinire a condiţiei prev. de art. 5 lit. g) din regulamentul de concurs, că, întra-adevăr, reclamantul a depus iniţial declaraţia pe propria răspundere nesemnată, însă situaţia trebuia clarificată de pârât, în virtutea respectării principiului transparenţei actului administrativ şi al aplicării şi interpretării prevederilor art. 50 din Regulamentul de organizare a concursului pentru posturile vacante, în sensul în care această dispoziţie să nu fie lipsită de conţinut, dispoziţie care prevede în mod expres: "comisia de soluţionare a contestaţiilor, modifică rezultatul selecţiei dosarelor... în situaţia în care: a) candidatul îndeplineşte condiţiile pentru a participa la concurs, în situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul selecţiei dosarelor".

Instanţa reţine că, aceste dispoziţii se referă efectiv la condiţiile de participare, şi nu la aspectul pur formal al înscrisurilor - documentelor care atestă întrunirea condiţiilor de participare, interpretare care se desprinde din dispoziţiile art. 47-50 din Ordinul nr. 187/05.05.2016 emis de pârât, dosar, care se referă la soluţionarea contestaţiilor.

Pârâta trebuia să clarifice acest aspect formal al lipsei semnăturii declaraţiei pe propria răspundere în procedura soluţionării contestaţiei, şi anume dacă cererea de participare la concurs reprezintă actul de voinţă al reclamantului, cu atât mai mult, cu cât pârâta invocă aspectul constatării a mai multor specimene de semnătură în cadrul dosarului.

În ceea ce priveşte, presupusa neîndeplinire a condiţiei prev. de art. 5 lit. h) din regulamentul de concurs, respectiv nedepunerea "adeverinţei medicale" se reţine că respingerea dosarului pe acest aspect este nelegală, în condiţiile în care reclamantul a depus adeverinţa medicală eliberată şi parafată de medicul F., în data de 22.06.2016, purtând parafa medicului prin care s-a constatat că este clinic sănătos şi nu se află în evidente cu boli cronice, psihice, organice sau transmisibile, dosar.

Este evidentă reaua-credinţă a pârâtului ICR, apreciază instanţa fondului, în condiţiile în care reclamantul a depus adeverinţa medicală care îndeplineşte condiţiile impuse de intimatul ICR, respectiv "adeverinţa medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate. Această adeverinţă trebuie să conţină clar, numărul, data, numele emitentului si calitatea acestuia si sa respecte formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii, dosar; (5 lit. h)."

Se reţine că, în ceea ce priveşte aceasta adeverinţa medicală nu s-a solicitat de către ICR ca aceasta sa fie semnată de către medic, fiind suficientă parafarea acesteia.

Avându-se în vedere aspectele menţionate anterior, instanţa reţine că acţiunea reclamantului este întemeiată în parte, în sensul celor mai sus arătate.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, pârâta Institutul Cultural Român a formulat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, criticând legalitatea acesteia din perspectiva caracterului inadmisibil al acţiunii, considerând pârâta, totodată, că hotărârea atacată reflectă greşita aplicare a normelor de drept material incidente în speţă.

Constată Înalta Curte că excepţia de prematuritate a acţiunii a fost respinsă de prima instanţă prin încheierea din 25 noiembrie 2016 şi nu prin sentinţa civilă nr. 3522 din 6 octombrie 2017, astfel că instanţa de control judiciar nu se poate învesti în mod legal cu analiza criticilor recurentei pârâte împotriva unei încheieri interlocutorii ce nu a fost atacată în prezentul recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 235 C. proc. civ., sunt interlocutorii acele încheieri prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Iar, în conformitate cu prevederile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., aplicabile în mod corespunzător şi în recurs, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

În raport de aceste dispoziţii şi în contextul în care critica recurentei pârâte la adresa modalităţii de soluţionare a excepţiei de prematuritate nu este însoţită de atacarea încheierii interlocutorii prin care a fost rezolvată această excepţie, Înalta Curte constată că nu este legal învestită să se pronunţe asupra motivului de casare invocat de recurenta pârâtă sub acest aspect.

În schimb, este fondată critica recurentei pârâte la adresa legalităţii sentinţei civile atacate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, analiza Înaltei Curţi porneşte de la situaţia de fapt necontestată în cauză, probatoriul administrat atestând faptul că recurentul reclamant a depus la dosarul de candidatură o declaraţie pe proprie răspundere olografă fără semnătură şi o adeverinţă medicală ce nu cuprinde semnătura medicului emitent ci numai parafa acestuia.

Procedând la analiza dosarului de candidatură în faza de selecţie a dosarelor, instituţia pârâtă a constatat neîndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5 lit. g) şi h) din Regulamentul de concurs, concluzie corectă, apreciază instanţa de control judiciar, în raport de cuprinsul acestor dispoziţii regulamentare, ce constituie norma de drept material aplicabilă speţei.

În mod greşit susţine prima instanţă că autoritatea pârâtă a încălcat principiul transparenţei, prin aceea că nu a luat act de înscrisurile depuse de către reclamant în etapa contestaţiilor, considerentele hotărârii reflectând greşita înţelegere a principiului transparenţei activităţii autorităţilor publice.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Codul administrativ, (1) în procesul de elaborare a actelor normative, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a informa şi de a supune consultării şi dezbaterii publice proiectele de acte normative şi de a permite accesul cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor administrative, precum şi la datele şi informaţiile de interes public, în limitele legii.

(2) Beneficiarii activităţilor administraţiei publice au dreptul de a obţine informaţii de la autorităţile şi instituţiile administraţiei publice, iar acestea au obligaţia corelativă a acestora de a pune la dispoziţia beneficiarilor informaţii din oficiu sau la cerere, în limitele legii.

O reglementare similară a principiului transparenţei este cuprinsă în dispoziţiile Legii nr. 53/2002 privind transparenţa decizională în administraţia publică, din cuprinsul acestuia rezultând că aspectele esenţiale ale acestui principiu sunt centrate în jurul obligaţiei de informare cu privire a publicului cu privire la activitatea preconizată de administraţia publică precum şi în legătură cu obligaţia de consultare a persoanelor vizate, în prealabil adoptării actelor specifice competenţei autorităţilor publice.

Particularizat concursurilor de recrutare, principiul transparenţei nu poate presupune decât obligaţia autorităţii în cauză de a asigura în mod adecvat publicitatea concursului şi implicit a regulilor specifice aplicabile, astfel că în mod greşit apreciază prima instanţă faptul că refuzul recurentei pârâte de a accepta remedierea lipsurilor unui dosar de candidatură reprezintă o încălcare a acestui principiu, încălcarea acestui principiu având loc tocmai prin soluţia pronunţată de instanţă, după cum se va arăta în continuare.

Trebuie precizat faptul că, reglementând amănunţit condiţiile de participare la concurs, Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului statuează, la art. 5 alin. (5), că "nedepunerea dosarului în termenul prevăzut sau depunerea unui dosar incomplet determină automat respingerea candidatului".

Această dispoziţie, ca de altfel întregul Regulament, a fost adusă la cunoştinţa publicului, astfel că principiul transparenţei este pe deplin respectat, eventualii candidaţi fiind informaţi cu privire la condiţiile de participare la concurs şi sancţiunea constatării neîndeplinirii acestor condiţii.

În această ordine de idei şi în contextul depunerii la dosarul de candidatură a unei declaraţii pe proprie răspundere ce nu cuprinde semnătura emitentului este evident caracterul incomplet al dosarului, întrucât înscrisul sub semnătură privată neînsoţit de semnătura autorului nu poate fi considerat nicidecum ca fiind un act juridic valabil, în privinţa asumării celor arătate în cuprinsul său.

În egală măsură, nici adeverinţa medicală anexată de reclamant candidaturii nu respectă exigenţele dispoziţiilor art. 5 lit. h) din Regulamentul de concurs, întrucât parafa medicului emitent nu suplineşte lipsa semnăturii, codul de parafă atestând calitatea medicului emitent în timp ce prin semnătura olografă medicul respectiv îşi asumă întregul conţinut al adeverinţei medicale.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că reclamantul s-a aflat în situaţia reglementată prin dispoziţiile art. 5 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului, fiind de analizat, în continuare, în ce măsură este admisibilă completarea dosarului de concurs peste termenul prevăzut pentru depunerea candidaturilor.

În acest sens, prima instanţă, considerând că recurenta pârâtă trebuia să clarifice aspectul formal al lipsei semnăturii declaraţiei pe propria răspundere în procedura soluţionării contestaţiei, admite remedierea lipsurilor dosarului de candidatură, aspect ce denotă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 47 -50din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului, neexistând nicio dispoziţie regulamentară de natură a permite candidatului remedierea lipsurilor dosarului de concurs, după termenul limită de depunere a candidaturilor.

Soluţionând contestaţia formulată împotriva rezultatului selecţiei dosarelor, comisia de soluţionare a contestaţiilor verifică modalitatea de respectare a dispoziţiilor art. 5 din Regulament în raport de actele depuse la dosarul de concurs în termenul stabilit de autoritate, neexistând, astfel, nicio obligaţie a instituţiei de a permite candidaţilor sau de a lua în considerare completarea dosarului de candidatură peste termenul prevăzut prin anunţul de organizare a concursului.

Îmbrăţişarea punctului de vedere al reclamantului, însuşit ca atare de prima instanţă, conduce la încălcarea principiului transparenţei şi al egalităţii de tratament, primul principiu pentru că se permite comisiei de soluţionare a contestaţiilor să aplice reguli ce nu-şi găsesc suportul în Regulamentul de organizare a concursului şi nu au fost publicate iar al doilea, prin aceea că se oferă un avantaj nejustificat candidatului a cărui dosar este incomplet în raport de ceilalţi candidaţi, care au îndeplinit cerinţele autorităţii, în conformitate cu prevederile şi termenele regulamentare.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia de anulare a rezultatului selecţiei dosarelor reflectă greşita aplicare a prevederilor Regulamentului de organizare a concursului, astfel că se impune casarea sentinţei sub acest aspect, rejudecarea cauzei şi respingerea cererii de anulare a rezultatelor concursului organizat de pârât în perioada iunie- iulie 2016, pentru ocuparea a două posturi de expert gradul I A la Direcţia Comunicare şi IT, Compartimentul Relaţii cu Presa.

În raport de modalitatea de soluţionare a recursului principal, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul incident, prin intermediul căruia recurentul reclamant solicită rejudecarea capătului de cerere referitor la despăgubirile pretinse, fiind evident că pretenţia de dezdăunare nu poate avea niciun suport în contextul în care cererea de anulare a actelor pretins vătămătoare este apreciată ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de C. împotriva sentinţei nr. 3522 din 6 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul formulat de Institutul Cultural Român împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge în tot acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Respinge recursul incident formulat de A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.