Challenge to EU funds non-compliance penalty: appeal partially allowed, judgment quashed and remanded for analysis of associated enterprise status

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.02.2016, reclamanta S.C. Pasteur Filiala Filipeşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene-Direcţia Generală Programe Competitivitate şi Ministerul Finanţelor Publice, în principal, anularea în tot a Deciziei nr. 625/15.01.2016 şi a Procesului-verbal încheiat la 25.08.2015 sau, în subsidiar, anularea în parte a actelor menţionate, precum şi suspendarea executării acestora, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2016, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, reţinând că acesta nu este emitentul actelor contestate şi nici nu este parte în raportul juridic ce face obiectul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 4234 din 30 decembrie 2016, Curtea a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestor hotărâri, reclamanta S.C. Pasteur Filiala FIlipeşti a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea ambelor hotărâri şi, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond sau, în subsidiar, rejudecând pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Referitor la încheierea din 20.09.2016, recurenta reclamantă susţine că în mod greşit a admis prima instanţă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, soluţia reflectând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., în condiţiile în care actul contestat în cauză, reprezentat procesul-verbal de nereguli, se execută în favoarea şi de către Ministerul Finanţelor Publice.

O a doua critică la adresa încheierii recurate vizează soluţia de respingere a probei cu expertiză de specialitatea "medicină veterinară", apreciind recurenta reclamantă că în mod greşit a respins prima instanţă o atare probă, prin care reclamanta urmărea, în fapt, să demonstreze că institutul nu îşi desfăşoară activitatea nici măcar parţial pe aceeaşi piaţă cu SN Institutul Pasteur S.A., societate pretins legată cu reclamanta.

În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 4234 din 30 decembrie 2016, recurenta reclamantă susţine că instanţa fondului, pe de o parte, nu a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant iar, pe de altă parte, hotărârea reflectă greşita aplicare a dreptului material incident în speţă.

Dezvoltând criticile de nelegalitate la adresa sentinţei atacate, în ordinea soluţionării motivelor de nelegalitate de către prima instanţă, recurenta reclamantă arată că în mod greşit a apreciat judecătorul fondului că în cauză nu a fost depăşit termenul maxim de emitere a procesului-verbal, termen prevăzut de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011.

În acest sens, prima instanţă s-a raportat la suspiciunea de neregulă din 13.08.2015, considerând greşit, în opinia recurentei, că este respectat termenul de 90 zile, afirmând recurenta că acest termen trebuia raportat şi la verificările efectuate anterior, în intervalul septembrie 2009- aprilie 2015.

Greşită este, în opinia recurentei, şi aprecierea primei instanţe asupra incidenţei dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 cu privire la caracterul irevocabil al actului administrativ intrat în circuitul civil, susţinând recurenta că dispoziţiile acestei legi(organică) au întâietate în faţa prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, act normativ cu forţă juridică inferioară.

În continuare, recurenta susţine că în mod greşit a fost înlăturat prin sentinţa atacată şi motivul de nelegalitate ce decurge din invocarea propriei culpe a instituţiei pârâte, încălcare caracterizată prin aceea că autoritatea pârâtă, deşi avea la îndemână toate informaţiile necesare pentru a aprecia structura acţionariatului reclamantei şi al societăţilor pretins legate, informaţii ce au caracter public, a procedat totuşi la declararea proiectului reclamantei ca fiind eligibil iniţial, pentru ca ulterior, să-şi reevalueze poziţia, singura explicaţie pentru o atare reconsiderare nefiind alta decât aceea a unei analize iniţiale lipsite de temeinicie. Or, o astfel de ipoteză presupune invocarea propriei culpe a autorităţii pârâte, conduită ce nu poate fi validată de instanţă.

Cât priveşte motivul de nelegalitate ce decurge din încălcarea dreptului la apărare al reclamantei în cursul procedurii administrative, prima instanţă a considerat că nu are suport acest motiv, cât timp dreptul societăţii reclamante de a-şi exprima punctul de vedere a fost respectat, după cum rezultă din chiar cuprinsul procesului-verbal.

Or, arată recurenta că motivul de nelegalitate a fost invocat în raport de împrejurarea că societatea nu a fost "ascultată" pe parcursul desfăşurării activităţii de verificare şi, totodată, pârâta nu a răspuns concret la argumentele formulate de reclamantă în apărare faţă de proiectul de proces-verbal de constatare a neregulii.

În continuare, recurenta reclamantă arată că a invocat nelegalitatea procesului-verbal şi din perspectiva faptului că actul nu cuprinde o motivare detaliată, în raport de care să se poată aprecia care din ipotezele vizate de Legea nr. 346/2004 a fost avută în vedere de autoritatea emitentă a procesului-verbal, legea reglementând un număr de 6 ipoteze ce pot exista în cazul întreprinderilor legate. Cu toate acestea, prima instanţă a înlăturat criticile reclamantei, cu o motivare ce nu răspunde argumentelor reclamantei.

În ceea ce priveşte fondul raportului juridic dedus judecăţii, recurenta reclamantă arată că a invocat faptul că nici la data semnării cererii de finanţare şi nici anterior acestei date nu a existat un raport de influenţă, nici directă şi nici indirectă, între întreprinderile bănuite ca fiind întreprinderi legate.

Modalitatea în care prima instanţă a răspuns criticii reclamantei, apreciind, în esenţă, că raportul de influenţă este demonstrat prin acţiunile şi participaţiile doamnei A. în cadrul societăţii reclamante dar şi al celorlalte societăţi, ceea ce face dovedită legătura cu S.N. Pasteur, denotă, în aprecierea recurentei omisiunea cercetării reale a motivului de nelegalitate invocat de reclamantă în acţiunea sa.

Aceeaşi manieră de abordare a instanţei fondului transpare şi în privinţa argumentelor reclamantei, prin care a încercat să demonstreze că întreprinderile pretins legate nu acţionează pe aceeaşi piaţă şi nici pe pieţe adiacente, arătând recurenta că hotărârea atacată nu oferă un răspuns detaliat la aceste apărări.

Totodată, recurenta reclamantă susţine că probatoriul administrat în cauză nu confirmă concluzia existenţei unui raport de influenţă între societatea reclamantă şi SN Pasteur S.A. şi, chiar dacă s-ar admite că acţionariatul şi participaţiile celor două societăţi ar face incidentă legătura de influenţă, caracterul de întreprindere mare în privinţa reclamantei este exclus, întrucât nu sunt depăşite plafoanele prevăzute de art. 3 şi 4 din Legea nr. 346/2004.

În continuare, recurenta reclamantă arată că prin motivul XI din acţiunea sa a arătat faptul că în cauză este invocată o pretinsă neregulă cu privire la încheierea contractului şi nu la executarea acestuia, or numai neregulile în legătură cu executarea contractului pot face obiectul corecţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 iar în cazul neregulilor ce vizează încheierea contractului, apreciază recurenta reclamantă că singurul demers posibil este sesizarea instanţei de contencios administrativ, în vederea anulării contractului de finanţare, desfiinţarea contractului fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată.

Arată recurenta reclamantă, sub acest din urmă aspect, că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde niciun considerent în legătură cu acest motiv de nelegalitate a procesului-verbal contestat, aceeaşi concluzie fiind formulată şi în legătură cu motivele de nelegalitate cuprinse la punctele XII şi XIII.

O ultimă critică în recurs vizează nepronunţarea instanţei asupra motivelor de nelegalitate formulate de reclamantă la adresa deciziei nr. x/15.01.2016, astfel că pentru toate considerentele, pe larg dezvoltate în memoriul de exercitare a căii de atac, recurenta solicită casarea sentinţei civile atacate şi trimiterea acuzei spre rejudecare la instanţa de fond sau, în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Referitor la încheierea din 20 septembrie 2016, Înalta Curte constată nefondat recursul reclamant.

În mod întemeiat a admis instanţa fondului excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, cât timp această instituţie nu are calitatea de emitent al deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, obiectul acţiunii judiciare este reprezentat de contestaţia formulată împotriva deciziei prevăzute de art. 51 din ordonanţa amintită şi, în raport de acest aspect precum şi de prevederile Legii nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă în litigiile având ca obiect anularea actului administrativ unilateral aparţine autorităţii emitente a actului administrativ atacat şi prin excepţie persoanei prevăzute de art. 16 din Legea nr. 554/2004.

Pretinsa executare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a neregulii în favoarea Ministerului Finanţelor Publice nu justifică atragerea în proces a acestei instituţii, soluţia primei instanţe în acest sens fiind la adăpost de critică.

Nefondată este şi critica referitoare la soluţia de respingere a cererii de administrare a probei cu expertiză de specialitatea "medicină veterinară", nefiind demonstrată utilitatea probei, în contextul în care procesul-verbal de constatare şi sancţionare a neregulii nu cuprinde nicio referire la faptul că societatea reclamantă acţionează pe aceeaşi piaţă sau pe pieţe adiacente cu societăţile în raport de care se consideră că este legată.

În consecinţă, recursul declarat împotriva încheierii din 20 septembrie 2016 este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

În schimb, recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 4234 din 30 decembrie 2016 este apreciat de Înalta Curte ca fiind fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse precum şi din considerentele sentinţei civile criticate, instanţa fondului a respins acţiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată, înlăturând argumentele de nelegalitate de ordin procedural dar şi pe cele ce vizează fondul raportului juridic dedus judecăţii.

În privinţa neregularităţilor de ordin procedural invocate de reclamantă în cuprinsul acţiunii sale, instanţa fondului a oferit o dezlegare corectă, astfel că soluţia primei instanţe va fi menţinută în ceea ce priveşte modalitatea de rezolvare a motivelor de nelegalitate ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, o primă critică la adresa legalităţii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare vizează încălcarea prevederilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, apreciind reclamanta că a fost depăşit în cauză termenul maxim de efectuare a verificării şi de stabilire a creanţelor bugetare.

Soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare a prevederilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, apreciază Înalta Curte, întrucât momentul de început al cursului termenului de 90 zile trebuie raportat la activitatea de verificare finalizată cu întocmirea procesului-verbal de constatare sau notei de constatare, fiind irelevantă, sub acest aspect, împrejurarea că acelaşi contract de finanţare a mai făcut obiectul unor verificări.

De aceea, raportarea recurentei reclamante la verificările efectuate în intervalul septembrie 2009- aprilie 2015 nu are nicio relevanţă în privinţa legalităţii procesului-verbal din perspectiva dispoziţiilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, astfel că sentinţa instanţei fondului va fi menţinută în ceea ce priveşte dezlegarea acestui motiv de nelegalitate.

Al doilea motiv de nelegalitate, invocat de reclamantă prin acţiunea sa, a vizat încălcarea principiului irevocabilităţii actului administrativ care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, principiu prevăzut de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Şi acest motiv de nelegalitate a fost înlăturat în mod just de prima instanţă, la ale cărei concluzii achiesează şi instanţa de control judiciar, fiind de subliniat şi faptul că, prin organizarea activităţii de verificare a pretinselor nereguli în legătură cu încheierea sau executarea contractelor de finanţare nerambursabilă, autoritatea de management nu urmăreşte revocarea actului ci recuperarea finanţării necuvenite.

Este de esenţa mecanismului prevăzut de O.U.G. nr. 66/2011 prerogativa autorităţilor cu competenţe în gestiunea fondurilor nerambursabile de a întreprinde verificări ex post, unica limitare legală a acestor verificări fiind cea stabilită prin dispoziţiile art. 31 din actul normativ citat.

Prin urmare, activitatea de verificare a pretinsei nereguli nu poate fi paralizată prin invocarea dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, după cum nici faptul că autoritatea de management nu a observat neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate cu prilejul analizei cererii de finanţare ci numai ulterior nu poate conduce la anularea procesului-verbal de constatare a neregulii, în temeiul principiului nepermiterii invocării propriei culpe.

Nu poate fi primită nici critica recurentei reclamante la adresa modalităţii de dezlegare a motivului de nelegalitate privind încălcarea dreptului la apărare în cursul procedurii de emitere a procesului-verbal de constatare a neregulii, nefiind demonstrată încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (11) şi alin. (14) şi 15 din O.U.G. nr. 66/2011 în raport de argumentele reclamantei.

În acest sens, prima instanţă a constatat faptul că autoritatea pârâtă a dat curs obligaţiei de a solicita entităţii verificate punctul de vedere cu privire la concluziile verificării şi proiectul procesului-verbal, iar împrejurarea că acest punct de vedere a fost analizat în cursul unor zile nelucrătoare nu reprezintă nicidecum un argument de natură a concluziona, fără putinţă de tăgadă, în sensul că autoritatea pârâtă şi-a îndeplinit numai la nivel formal obligaţia de ascultare a opiniei entităţii verificate pe marginea proiectului de proces-verbal de constatare a neregulii.

În schimb Înalta Curte constată întemeiată critica recurentei reclamante conform căreia instanţa fondului nu a examinat efectiv argumentele de nelegalitate grupate în motivele menţionate la punctele VI, VII, VIII şi X din cererea introductivă, impunându-se casarea sentinţei sub acest aspect şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea analizei efective a acestor motive de nelegalitate, determinante din perspectiva legalităţii actelor contestate în cauză.

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta reclamantă a invocat, circumscris motivului VI al acţiunii sale, împrejurarea că nu există un raport juridic de influenţă directă între întreprinderile bănuite ca fiind legate; la punctul VII din cererea de chemare în judecată, reclamantă a susţinut că nu este demonstrată nici existenţa unui raport juridic de influenţă indirectă; potrivit celor menţionate la punctul VIII din cererea introductivă de instanţă, nu a existat acest raport de influenţă indirectă la data semnării contractului de finanţare dar nici anterior datei depunerii cererii de finanţare şi, în fine, reclamanta a arătat, cu prilejul dezvoltării motivului de nelegalitate de la punctul X al acţiunii, că şi în cazul în care s-ar admite că societatea este legată cu alte întreprinderi, concluziile procesului-verbal de constatare sunt nelegale, întrucât Pasteur Filiala Filipeşti nu şi-a schimbat statutul de IMM, raportat la cifra de afaceri aferentă anilor 2008 şi 2009 a tuturor celor trei entităţi analizate.

Constată Înalta Curte că instanţa fondului a considerat neîntemeiată acţiunea reclamantei sub acest aspect, reţinând că existenţa raportului de influenţă dintre cele trei societăţi comerciale rezultă din chiar structura acţionariatului.

În continuare, instanţa fondului precizează că, la data semnării contractului de finanţare, S.C. Pasteur - Filiala Filipeşti S.R.L. avea următorii acţionari: A. cu o cotă de 98,80 %, S.C. B. S.R.L. cu o cotă de 20,10% şi C. cu o cotă de 0,05%. A., de asemenea, deţinea 98,67 % din capitalul social al S.C. B. S.R.L. şi 0,01% din capitalul social al S.N. Institutul Pasteur S.A.. Totodată, S.C. B. S.R.L. (al cărei acţionar majoritar era doamna A. cu o cotă de 98,67%) era acţionar majoritar al S.N. Institutul Pasteur S.A. cu o cotă de 99,99982%.

Iar în ceea ce priveşte motivul referitor la nedepăşirea plafonului prevăzut de lege pentru încadrarea în categoria întreprinderilor mari, instanţa fondului a reţinut că afirmaţiile reclamantei, în sensul nedepăşirii plafonului prevăzut de lege, sunt lipsite de orice suport probator, deşi potrivit dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., sarcina probei îi revenea, astfel că au fost înlăturate.

Din cuprinsul acestor considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a dat curs prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prevederi care obligă judecătorul nu numai să circumstanţieze situaţiei de fapt ci şi la prezentarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Întinderea motivării hotărârii judecătoreşti trebuie raportată la circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, obligatoriu fiind, în contextul analizei respectării exigenţelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ., ca hotărârea să reflecte aplecarea efectivă a judecătorului asupra aspectelor esenţiale şi determinante ale cauzei.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru soluţionarea cauzei lor. Acest drept poate fi considerat efectiv numai dacă observaţiile părţilor sunt într-adevăr "ascultate" adică examinate temeinic de către instanţa sesizată (Hotărârea din 19 aprilie 1994, Van de Hurk contra Olandei, par. 59).

Întărind cele menţionate în jurisprudenţa sa anterioară, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează că exigenţa motivării hotărârilor judecătoreşti nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, însă ea presupune totuşi ca partea în cauză să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei şi Ruiz Torija contra Spaniei).

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor formulate de reclamantă prin acţiunea introductivă corespunzător motivelor de nelegalitate menţionate la punctele VI, VII, VIII şi X din cererea introductivă, nu a analizat probele invocate de parte şi nu a precizat motivele de fapt şi de drept pentru care a apreciat acţiunea ca neîntemeiată.

În acest sens, analiza primordială pentru corecta dezlegare a cauzei trebuie să se concentreze asupra faptului că prevederile Legii nr. 346/2004 vizează şase ipoteze alternative în care se pot afla întreprinderile legate, nefiind menţionată, de către prima instanţă, care din ipotezele reglementate prin dispoziţiile art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004 este aplicabilă în cauză.

Aparent, prima instanţă a avut în vedere structura acţionariatului, apreciind judecătorul fondului că raportul de influenţă este demonstrat din perspectiva structurii acţionariatului Pasteur Filiala Filipeşti, aşa cum această structură exista la data semnării contractului de finanţare.

Această constatare a instanţei fondului (neprecedată de nicio analiză a argumentelor prin care reclamanta susţine că nici la data încheierii contractului de finanţare şi nici la data semnării cererii de finanţare nu exista o structură a acţionariatului în aceste limite) nu pare a fi în consonanţă nici cu menţiunile procesului-verbal de constatare a neregulii şi de stabilire a creanţei bugetare, din cuprinsul căruia se deduce concluzia că autoritatea pârâtă ar fi avut în vedere nu data încheierii contractului de finanţare(reperul instanţei de fond) ci exerciţii financiare anterioare, aferente anilor 2008-2009.

Este evident că justa soluţionare a cauzei presupune, cu întâietate, o corectă stabilire a situaţiei de fapt avute în vedere cu prilejul emiterii procesului-verbal de constatare a neregulii, încadrarea, lipsită de echivoc, în una sau mai multe ipoteze din cele prevăzute de art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004, inclusiv din perspectiva dispoziţiilor art. 6 din aceeaşi lege, astfel că formularea unei concluzii, în sensul existenţei unui raport de influenţă de natură a caracteriza întreprinderile analizate ca fiind legate, fără lămurirea pe deplin a acestor împrejurări, caracterizează hotărârea prin imprecizie, făcând imposibil de verificat raţionamentului primei instanţe.

În egală măsură, este contrară evidenţei concluzia primei instanţe, în sensul că afirmaţiile reclamantei privind nedepăşirea plafoanelor prevăzute de art. 3 şi 4 din Legea nr. 346/2004 sunt lipsite de orice material probator, în condiţiile în care reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri prin care încearcă să demonstreze nelegalitatea procesului-verbal prin raportare la faptul că şi în situaţia în care ar fi cumulate datele economice ale entităţilor analizate nu s-ar depăşi plafonul de 50 milioane Euro, astfel că societatea reclamantă rămâne IMM chiar dacă se stabileşte că este întreprindere legată.

Motivarea hotărârii atacate, sub aceste aspecte, nu este de natură să furnizeze reclamantei dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecăţii au fost serios examinate.

Astfel, chiar dacă prin soluţia adoptată judecătorul cauzei s-a pronunţat pe fond, modalitatea în care a expus raţionamentul avut în vedere pentru această soluţie este de natură a crea părţii reclamante o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă spre rejudecare, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii ce se va da în cauza de faţă.

În consecinţă, urmare casării sentinţei civile nr. 4234 din 30 decembrie 2016 cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe, în vederea dezlegării motivelor de nelegalitate formulate de reclamantă la punctele VI; VII; VIII şi X din cererea introductivă de instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. Pasteur Filiala Filipeşti împotriva încheierii din 20 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de S.C. Pasteur Filiala Filipeşti împotriva sentinţei nr. 4234 din 30 decembrie 2016 a aceleiaşi instanţe.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 020.