Appeal over Securitate exposure rules dismissed as res judicata bars annulment claim

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea primei instanţe

1.1. Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.03.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, B., C. şi D., anularea Deciziei nr. 107/03.09.2003 a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii privind sistemul de proceduri pentru deconspirarea foştilor ofiţeri de securitate care au desfăşurat activităţi de poliţie politică.

La data de 25.09.2017, reclamantul a formulat cerere completatoare a acţiunii, solicitând introducerea în cauză a Ministerului Public în calitate de pârât şi constatarea faptului că Decizia nr. 107/03.09.2003 este un act administrativ unilateral emis cu exces de putere care încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanelor şi, pe cale de consecinţă, anularea acesteia.

Prin încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2017, Curtea a dispus introducerea în cauză a Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calitate de pârât.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1401 din 23 martie 2018, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei şi D. şi a respins cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceşti pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

A admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, B. şi C., ca inadmisiblă.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecare.

A susţinut recurentul-reclamantă că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii.

Astfel, instanţa a făcut o aplicare nelegală a dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., deoarece s-a pronunţat numai pe excepţiile de procedură, fără a se pronunţa şi pe excepţiile de fond.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a arătat recurentul că instanţa nu a analizat motivul invocat de acest pârât prin întâmpinare, că nu ar exista identitate între persoana sa şi cel obligat în cadrul raportului juridic, ci a apreciat de la sine că Ministerul Public nu are calitate procesuală pentru că Legea nr. 554/2004 reglementează doar posibilitatea acestei instituţii de a sesiza instanţa de contencios administrativ fără a stabilit şi o calitate procesuală în vreun caz.

De asemenea, instanţa în loc să analizeze incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, s-a rezumat la a-şi întemeia admiterea excepţiei pe faptul străin şi inoportun conform căruia Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are nicio atribuţie în legătură cu procedura prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D., instanţa a lăsat excepţia la nivel de simplă afirmaţie, fără a avea la îndemână vreo probă care să justifice admiterea excepţiei. Calitatea procesuală a acestui pârât rezultă în mod expres din aceea că, în calitate de funcţionar publică, fără a avea împuternicirea conducerii instituţiei, a depus în dosarele de judecată documentul atacat pe propria răspundere dobândind astfel calitate procesuală pasivă.

A mai susţinut recurentul, referindu-se la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, că instanţa, în loc să motiveze respingerea pe temeiuri legale, s-a rezumat la a observa că, prin sentinţa civilă nr. 3178/21.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti menţinută prin Decizia nr. 1751/11.05.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că Decizia nr. 107/03.09.2003 nu reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, ci un act intern al CNSAS. Ori, prin această afirmaţie, instanţa nu a analizat argumentele prezentate prin acţiunea introductivă, respectiv faptul că sentinţa civilă nr. 3178/21.10.2016 nu s-a pronunţat în materia contenciosului administrativ, ci pe calea unei acţiuni civile, în care nu a fost învestită să se pronunţe asupra nulităţii Deciziei nr. 107/03.09.2003 şi că instanţei i s-a dedus o cerere în materia contenciosului administrativ doar în acest dosar.

În mod nelegal, instanţa a apreciat că sentinţa nr. 3178/21.10.2016 se bucură de puterea lucrului judecat din moment ce nu s-a pronunţat asupra Deciziei nr. 107/03.09.2003 şi nu a analizat fondul în materia nulităţii absolute de către instanţa civilă.

Instanţa, deşi a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, nu a motivat, inserând în susţinere că decizia atacată nu ar constitui act normativ cu caracter normativ, însă, ar fi trebuit să precizeze motivele pe care se sprijină sau cel puţin să menţioneze care este natura inadmisibilităţii invocate, dacă este subiectivă sau obiectivă.

Faţă de cererea introductivă de instanţă, acţiunea este admisibilă pentru că, raportat la natura actului administrativ în cauză, este vorba despre un act administrativ de autoritate, iar nu un act administrativ de gestiune.

A mai susţinut recurentul că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes invocată de intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin întâmpinare şi nu a observa că intimatul-pârât, neputându-se apăra pe caracterul normativ al actului administrativ atacat, a preferat să se ascundă după considerentele din sentinţa civilă nr. 3178/21.10.2016, care nu îndeplinesc condiţiile autorităţii de lucru judecat, deoarece acesteia nu i-au fost deduse spre judecare şi pronunţare nulitatea actului administrativ conform Legii nr. 554/2004.

3. Apărările formulate

3.1. Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că instanţa în mod corect s-a pronunţat asupra aspectelor criticate de recurent.

3.2. Intimatul-pârât prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că atribuţiile sale sunt prevăzute de Legea nr. 63/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, neavând nicio atribuţie în procedura reglementată de art. 6 şi urm. din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele prevăzute de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele reclamantului şi a analizat excepţiile invocate conform normelor de procedură civilă, şi nu în ordinea pe care recurentul-reclamant o apreciază a fi fost corectă, nu face incident motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, pentru că acest text legal are în vedere pronunţarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părţi prin căile procesuale reglementate de lege.

Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a raportat la obiectul cauzei, anularea Deciziei nr. 107/03.09.2003 a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii privind sistemul de proceduri pentru deconspirarea foştilor ofiţeri de securitate care au desfăşurat activităţi de poliţie politică, în raport cu elementele de fapt şi de drept ale cauzei, şi a expus argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

4.1. În ceea ce priveşte alegaţiile recurentului-reclamant privind greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe motiv că nu ar fi avut în vedere cele arătate de pârât prin întâmpinare (că nu ar exista identitate între persoana pârâtului şi cel obligat în cadrul aceluiaşi raport juridic), instanţa de control judiciar apreciază că în mod corect curtea de apel a reţinut atribuţiile acestei instituţii în raport cu dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 304/2004 şi cu cele ale Legii nr. 554/2004, Ministerul Public având posibilitatea de a sesiza instanţa de contencios administrativ în anumite cazuri, fără a avea, însă, calitate procesuală pasivă.

De altfel, chiar recurentul citează lit. d) şi k) ale art. 63 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora Ministerul Public exercită acţiunea civilă şi orice alte atribuţii prevăzute de lege, deci ar avea calitate procesuală activă.

Ministerul Public nu poate sta în judecată în calitate de pârât decât în cazul în care s-ar solicita anularea vreunui act emis de acesta sau când ar fi când ar fi parte a raportului juridic şi ar avea atribuţii în materia supusă judecăţii.

Or, prin acţiune, reclamantul a solicitat, de fapt, obligarea Ministerului Public la a constata că Decizia nr. 107/03.09.2003 a CNSAS ar încălca libertăţile şi interesele legitime ale persoanelor şi la a sesiza instanţa de contencios administrativ.

În materia contenciosului administrativ, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1-Subiectele de sesizare a instanţei alin. (4), (5) şi (9) din Legea nr. 554/2004,

"(4) Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuţiilor prevăzute de legea sa organică, apreciază că încălcările drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenţei unor acte administrative unilaterale individuale ale autorităţilor publice emise cu exces de putere, cu acordul prealabil al acestora, sesizează instanţa de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate.

(5) Când Ministerul Public apreciază că prin emiterea unui act administrativ normativ se vatămă un interes legitim public, sesizează instanţa de contencios administrativ competentă de la sediul autorităţii publice emitente.

(9) La soluţionarea cererilor în contencios administrativ, reprezentantul Ministerului Public poate participa, în orice fază a procesului, ori de câte ori apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor."

Prin urmare, Ministerul Public nu poate fi decât iniţiatorul demersului judiciar, având calitate procesuală activă, când apreciază că actul emis de o autoritate cu exces de putere încalcă drepturi, libertăţi şi interese ale persoanelor sau vatămă un interes public. De asemenea, poate participa în orice fază a procesului ori de câte ori apreciază că este necesar.

Ministerul Public, în calitate de apărător al drepturilor, libertăţilor şi intereselor persoanelor, nu poate fi obligat de o persoană să se autosesizeze şi să iniţieze acţiune în contencios administrativ.

De altfel, manifestarea de voinţă a Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a nu participa la judecata acţiunii reclamantului nu face altceva decât să ducă la concluzia că nu poate fi vorba despre încălcarea valorilor sociale protejate de lege.

4.2. De asemenea, sunt lipsite de temeinicie criticile recurentului vizând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D..

Potrivit art. 16-Introducerea în cauză a funcţionarului alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

"(1) Cererile în justiţie prevăzute de prezenta lege pot fi formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.".

În cauză, recurentul-reclamant nu a solicitat despăgubiri, ci a justificat calitatea procesuală a acestui pârât pe motiv că a depus la dosarele de judecată decizia atacată.

Or, dispoziţiile legale sunt cât se poate de clare, în sensul că funcţionarul public poate fi introdus în cauză în anumite condiţii, când a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori a refuzat soluţionarea unei cereri referitoare la un drept subiect sau interes legitim, şi numai dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârzierea soluţionării cererii.

Astfel, nu era necesară administrarea vreunei probe pentru constatarea acestor aspecte şi pentru admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D..

4.3. Înalta Curte constată că sunt lipsite de suport legal şi criticile recurentului-reclamant privind admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Înalta Curte reţine că art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, defineşte contenciosul administrativ ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru a fi considerat act administrativ, trebuie să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.

Însă, nu toate actele unilaterale emise de autorităţile publice, sunt acte administrative ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

Pe acest aspect, instanţa de fond în mod corect a reţinut, în raport cu cele dezlegate de sentinţa nr. 3178 din 21 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (sentinţă pronunţată în materia contenciosului administrativ, şi nu în materie civilă), incidenţa puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte faptul că Decizia nr. 107/03.09.2003 a CNSAS nu reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, ci un act intern al CNSAS, privind metodologia de lucru şi etapele procedurale ce trebuie parcurse pentru soluţionarea sesizărilor.

Puterea lucrului judecat (res judicata) are la bază regula că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie sa fie contrazisă de o alta hotărâre, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniforma a justiţiei.

Se preîntâmpină, astfel, contradicţiile între hotărârile judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre definitiva să nu fie infirmate printr-o alta hotărâre posterioară, dată într-un alt proces.

Sfera de acţiunea a puterii lucrului judecat se răsfrânge inclusiv asupra considerentelor hotărârii definitive prin care s-a lămurit un anumit aspect, hotărârea beneficiind de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul, nemaiputând fi contrazisă de o altă hotărâre judecătorească care să pună în discuţie aspectul deja lămurit. În cauză, nu se mai poate supune unei noi aprecieri problema caracterului Deciziei nr. 107/03.09.2003 a CNSAS, dacă este sau nu act administrativ cu caracter normativ.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu sunt îndeplinite condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege în privinţa deciziei atacate, care nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios administrativ în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

4.4. Nici restul susţinerilor recurentului-reclamant, referitoare la neanalizarea de către prima instanţă a excepţiei lipsei de interes invocate de pârâtul CNSAS, nu pot fi avute în vedere, în mod corect, cu aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport de a cărei soluţionare nu se mai impunea analiza celorlalte excepţii sau susţineri ale părţilor.

4.5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, apreciind că hotărârea de fond nu cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 1401 din 23 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.