Tax assessment of affiliated-party vehicle sales: validity of price adjustment based on market averages when taxpayer fails to prove market-value compliance.

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.04.2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Brasov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna-Inspecţia Fiscală şi Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 30.12.2015, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.12.2015 şi a Procesului-verbal din data de 15.12.2015, cu consecinţa anulării obligaţiilor suplimentare de plată stabilite, constând în:

- impozit pe profit suplimentar în suma de 479.728 RON şi obligaţii accesorii (majorări de întârziere şi penalităţi) în sumă totală de 146.894 RON;

- TVA suplimentară în suma de 997.159 RON şi obligaţii accesorii (majorări de întârziere şi penalităţi) în sumă totală de 347.639 RON;

- impozit dividende persoane fizice, în sumă de 651.336 RON şi obligaţii accesorii (majorări de întârziere şi penalităţi) în sumă totală de 223.073 RON;

- orice alte penalităţi de întârziere din Lista debitelor suplimentare (Anexa la decizia de impunere atacată).

Prin cererea completatoare depusă la data de 30.09.2016, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în calitate de pârâtă şi anularea atât a Deciziei de impunere nr. x din 30.12.2015, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.12.2015 şi a Procesului-verbal din data de 15.12.2015, acte întocmite de ANAF-DGRFP Braşov, AJFP Covasna-Activitatea de Inspecţie Fiscală, cât şi a Deciziei nr. 548/31.08.2016 emise de DGRFP Bucureşti.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2209 din 9 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti şi a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia inadmisibilităţii, ridicată din oficiu, în ceea ce priveşte anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală cu privire la creanţele fiscale în valoare totală de 2.467.245 RON şi a respins cererea în privinţa cestui capăt de cerere, ca inadmisibilă.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi completată de reclamantă.

A anulat parţial Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 548/31.08.2016, Decizia de impunere nr. x/30.12.2015 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.12.2015, în ceea ce priveşte modul de calcul al obligaţiilor fiscale suplimentare aferente înstrăinării vehiculelor (4 autoturisme-x şi 1 utilaj-buldoexcavator x).

A respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, şi a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a hotărârii recurate cu trimitea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului său, pârâta arată că prin hotărârea atacată prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantei, anulând actele administrativ fiscale contestate, în ceea ce priveşte modul de calcul al obligaţiilor fiscale suplimentare aferente înstrăinării celor patru mijloace de transport şi a unui utilaj.

Pentru a ajunge la o astfel de soluţie, instanţa de fond reţine că organele fiscale, cu prilejul inspecţiei fiscale au constatat vânzarea de către societatea reclamantă a unui număr de patru mijloace de transport de lux şi a unui utilaj către persoane afiliate societăţii la un preţ mult inferior valorii de achiziţie. Este vorba despre: -autoturism x, achiziţionat în anul 2008, la preţul de 327.693 RON şi vândut în anul 2013 unei persoane fizice -B.-soţie a adminstratorului social şi asociat unic, la preţul de 806 RON plus taxa pe valoarea adăugată de 194 RON;

- autoturism x, cumpărat în anul 2010 la preţul de 396. 070 RON şi vândut aceleiaşi persoane fizice, B., la valoarea de 1240 RON, inclusiv TVA, în anul 2014;

- furgonetă cu 9 locuri, marca x achiziţionată în leasing în anul 2007 şi vândută în anul 2013 numitei B., la preţul de 130 RON, inclusiv TVA;

- furgonetă x, cumpărată în anul 2012 în leasing, la preţul de 58.782 RON şi vândută în anul 2014 la suma de 7440 RON lui C., fiul asociatului unic, valoarea amortizată fiind de 23.278 RON iar cea neamortizată a fost de 35.514 RON;

- utilaj buldoexcavator, cumpărat în anul 2010, la preţul de 258.951 RON şi vândut în anul 2014 la S.C. D. S.R.L., societate care are acelaşi administrator cu reclamanta- E.;

Instanţa de fond a luat act de faptul că aceste bunuri au fost vândute de reclamantă unor persoane afiliate societăţii, prin asociatul unic şi administratorul social.

De asemenea, instanţa de fond a arătat că în cazul vânzării unor bunuri către persoane afiliate preţul de vânzare se stabileşte prin raportare la tranzacţii comparabile, adică necontrolate, ca între persoane independente.

S-a mai arătat că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare iar expertul contabil desemnat în cauză pentru efectuarea expertizei a solicitat organelor de inspecţie fiscală să îi transmită "documentaţia care a stat la baza stabilirii sumelor suplimentare aferente valorii de vânzare pentru cele 5 mijloace fixe, din care să reiasă caracteristicile avute în vedere de inspectorii fiscali pentru fiecare mijloc fix în parte ."

Soluţia instanţei de judecată cu privire la anularea obligaţii lor fiscale suplimentare rezultate din aceste tranzacţii este netemeinică şi nelegală, apreciază recurenta pârâtă.

Astfel, în sentinţa civilă atacată judecătorul a argumentat soluţia pronunţată bazându-se exclusiv pe concluzile expertului contabil care a conchis că" expertiza nu a identificat o prevedere legală imperativă pentru contribuabil, de a întocmi un raport de evaluare înaintea vânzării de bunuri, coroborat cu faptul că expertului contabil desemnat F. nu i-au fost puse la dispoziţie de către reprezentanţii ANAF documentele/înscrisurile care au stat la baza stabilirii valorilor suplimentare pentru operaţiunile de vânzare ale celor 5 mijloace fixe, expertul numit nu poate formula un răspuns concret, bazat pe documente."

Concluzia Curţii de Apel Bucureşti a fost aceea că din moment ce expertului contabil nu i-au fost înmânatele documentele care au stat la baza determinării valorii mijloacelor fixe se impunea anularea obligaţiilor fiscal suplimentare aferente acestor tranzacţii.

Aceste argumente ale instanţei de fond sunt greşite, întrucât un expert contabil nu are nici competenţa şi nici cunoştinţele necesare unui specialist în domeniu auto.

În legătură cu stabilirea valorii celor 5 mijloace fixe era necesară efectuarea unei expertize tehnice auto şi numit un expert tehnic auto şi de aceea consideră recurenta pârâtă că nu au fost administrate probele necesare în vederea aflării adevărului şi pronunţării unei soluţii temeinice şi legale.

Dacă totuşi nu s-a apreciat că se impune efectuarea unei expertize auto, expertul contabil putea să determine preţul de piaţă la data vânzării în funcţie de valoarea rămasă de amortizat, lucru pe care nu l-a făcut.

Pe de altă parte, în cauza dedusă judecăţii, dacă s-ar fi lecturat Raportul de inspecţie fiscal întocmit, care a stat la baza deciziei de impunere, s-ar fi putut identifica modul de stabilire a valorii mijloacelor de transport.

Astfel, la fila nr. x din Raportul de inspecţie fiscal se precizează că pentru stabilirea preţului de piaţă a celor patru autoturisme şi a utilajului s-au studiat ofertele pe site-urile de specialitate (fiind precizate în concretă aceste site-uri) . Apoi, în baza prevederilor art. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, s-au reconsiderat tranzacţiile, rezultând o diferenţă de preţ care se diminuează cu valoarea rămasă neamortizată înregistrată de societate ca şi cheltuială nedeductibilă, rezultând baza impozabilă.

În opinia recurentei pârâte, din răspunsul dat de expertul contabil rezultă că acesta, sub pretextul solicitării de înscrisuri scoase de pe site-uri (care de altfel pot fi vizualizate oricând) a evitat să se pronunţe în legătură cu preţul de piaţă a mijloacelor fixe iar instanţa de fond, rezumându-se la lipsa imprimării preţurilor de pe site, a anulat aceste obligaţii fiscale suplimentare.

Faţă de aceste considerente, recurenta pârâtă solicită admiterea recursului său şi casarea în parte a sentinţei civile atacate.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este fondat, hotărârea atacată fiind afectată de motivul de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte constată că reclamanta intimată a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. x din data de 30.12.2015, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.12.2015 şi a procesului-verbal din data de 15.12.2015.

În cursul judecării cauzei, reclamanta şi-a completat cererea introductivă de instanţă, solicitând şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actelor anterior menţionate.

Soluţionând acţiunea reclamantei, prima instanţă a pronunţat sentinţa civilă nr. 2209 din 9 iunie 2017, prin care a admis în parte acţiunea reclamantei, în sensul că a anulat parţial decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 548/31.08.2016, decizia de impunere nr. x/30.12.2015 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.12.2015, în ceea ce priveşte modul de calcul al obligaţiilor fiscale suplimentare aferente înstrăinării vehiculelor (4 autoturisme - x si 1 utilaj - buldoexcavator x), respingând, în rest acţiunea reclamantei, ca fiind neîntemeiată.

Motivând soluţia de admitere a acţiunii reclamantei, instanţa fondului reţine că prima constatare a organelor fiscale este faptul că societatea a vândut un număr de patru mijloace de transport de lux şi un utilaj la valori cu mult inferioare valorii de achiziţie şi de piaţă, vânzare care a avut loc către persoane afiliate societăţii:

- autoturism x, achiziţionat în anul 2008, la preţul de 327.693 RON şi vândut unei persoane fizice - B. - soţie a adminstratorului social şi asociat unic, la preţul de 806 RON plus taxa pe valoarea adăugată de 194 RON, în anul 2013;

- autoturism x, achiziţionat în anul 2010 la preţul de 396. 070 RON şi vândut aceleiaşi persoane fizice, B., la valoare de 1240 RON, inclusiv TVA, în anul 2014;

- furgonetă cu 9 locuri, marca x achiziţionată în leasing în anul 2007 şi vândută în anul 2013 numitei B., la preţul de 130 RON, inclusiv TVA;

- furgonetă x, cumpărată în anul 2012 în leasing, la preţul de 58.782 RON şi vândută în anul 2014 la suma de 7440 RON lui C., fiul asociatului unic, valoarea amortizată fiind de 23.278 RON, iar cea neamortizată a fost de 35514 RON;

- utilaj buldoexcavator, cumpărat în anul 2010, la preţul de 258.951 RON şi vândut în anul 2014 la S.C. D. S.R.L., societate care are acelaşi administrator cu reclamanta - E..

Aşadar, inspecţia fiscală a constatat, în primul rând, că aceste bunuri au fost vândute de reclamantă unor persoane afiliate societăţii, prin asociatul unic şi administratorul social.

În caz de afiliere, preţul de piaţă se stabileşte prin raportare la tranzacţii comparabile necontrolate, desfăşurate între persoane independente, aşa cum stabileşte pct. 24 din H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Codul fiscal. Acest text de lege arată ce se înţelege prin tranzacţii comparabile necontrolate:

"O tranzacţie este necontrolată dacă se desfăşoară între persoane independente".

Metoda comparării preţurilor este prevăzută de Codul fiscal şi constă în compararea preţului de vânzare practicat de societate cu preţurile de pe piaţă, pentru produse identice, cu aceleaşi caracteristici şi aceeaşi vechime, însă, în cauza, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiza contabila judiciara, iar prin Adresa din data de 30.01.2017, expertul contabil desemnat F. a solicitat reprezentanţilor ANAF sa comunice "documentaţia care a stat la baza stabilirii sumelor suplimentare aferente valorii de vânzare pentru cele 5 mijloace fixe, din care sa reiasă caracteristicile avute in vedere de inspectorii fiscali pentru fiecare mijloc fix in parte".

Prin răspunsul nr. x/15.02.2017, reprezentanţii ANAF au comunicat că "valoarea celor 5 mijloace fixe vândute s-a stabilit pe baza ofertelor de preţuri existente pe piaţă de specialitate la momentul inspecţiei, în consecinţă ofertele de preţuri selectate şi indicate mai sus de organele de inspecţie fiscală, nu se mai regăsesc pe site, acestea fiind actualizate în funcţie de ofertele postate".

Raportat la cele de mai sus, expertul contabil desemnat a concluzionat următoarele:

"[...] pornind de la faptul ca expertiza nu a identificat o prevedere legală imperativă pentru contribuabil, de a întocmi un raport de evaluare înaintea vânzării de bunuri, coroborat cu faptul că expertului contabil desemnat F. nu i-au fost puse la dispoziţie de către reprezentanţii ANAF, documentele/înscrisurile care au stat la baza stabilirii valorilor suplimentare pentru operaţiunile de vânzare ale celor 5 mijloace fixe, expertul numit nu poate formula un răspuns concret, bazat pe documente".

Totodată, în ceea ce priveşte presupusul impozit pe dividende, în cuantum de 78.604 RON, ce l-ar datora societatea ca urmare a vânzării celor 5 vehicule, expertul contabil desemnat F. a apreciat că "[...] nu poate indica suma de 78.604 RON - dividend fiscal, ca fiind justificat stabilită de organele de control fiscal".

Potrivit dispoziţiilor art. 49 Codul de procedură fiscală (Mijloace de proba):

"(1) Constituie proba orice element de fapt care serveşte la constatarea unei stări de fapt fiscale, inclusiv inregistrari audiovideo, date si informatii aflate in orice mediu de stocare, precum si alte mijloace materiale de proba, care nu sunt interzise de lege.

(2) Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la: a) solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabililor şi a altor persoane; b) solicitarea de expertize; c) folosirea inscrisurilor; d) efectuarea de cercetari la fata locului; e) efectuarea, in conditiile legii, de controale curente, operative si inopinate sau controale tematice, dupa caz.

(3) Probele administrate vor fi coroborate si apreciate tinandu-se seama de forta lor doveditoare recunoscuta de lege".

In acest sens, în mod corect a invocat reclamanta faptul că, potrivit Standardelor internationale de evaluare adoptate de Comitetul pentru Standarde Internationale de Evaluare în 2005, "valoarea de piaţă este suma estimată pe care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părţile implicate au acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere".

Astfel, în ceea ce priveşte data evaluării, Standardele impun ca valoarea de piaţă estimată să fie specifică unui moment, unei date fixe, întrucât pieţele şi condiţiile de piaţă se pot schimba, iar valoarea estimată într-un alt moment ar putea fi incorectă sau inadecvată. De asemenea, evaluările de piaţă trebuie sa se bazeze pe informaţiile referitoare la proprietăţi comparabile.

Or, în condiţiile în care, pe de o parte, societatea reclamantă nu avea obligaţia legală de a întocmi un raport de evaluare înaintea vânzării celor 5 vehicule, iar pe de altă parte, organele de control fiscal nu au pus la dispoziţia expertului contabil desemnat documentele/înscrisurile care au stat la baza stabilirii valorilor suplimentare pentru operaţiunile de vânzare ale respectivelor bunuri, este evident că, în cauză, se impune anularea obligaţiilor suplimentare de plată (impozit pe profit suplimentar, TVA suplimentar, impozit pe dividende şi accesorii aferente) stabilite de către organele de control în legătură cu vânzarea a patru mijloace de transport şi a unui utilaj.

În raport de starea de fapt fiscală, aşa cum a fost reţinută prin raportul de inspecţie fiscală şi normele de drept materiale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe reflectă greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 571/2003, a Normelor de aplicare acestei legi precum şi ale Ordinului MFP nr. 222/2008, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Este indiscutabil în cauză faptul că vânzarea, de către societatea reclamantă, a bunurilor mobile identificate în raportul de inspecţie fiscală către soţia administratorului şi asociatului unic(domnul E.), respectiv către fiul acestuia şi către societatea D. SRL-unde asociat unic şi administrator este tot domnul E. intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 7 pct. 21 lit. a) şi b) precum şi art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, vânzările bunurilor corporale fiind realizate între persoane afiliate.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în cadrul unei tranzacţii între persoane afiliate, autorităţile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta preţul de piaţă al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacţiei. La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor între persoane afiliate se foloseşte cea mai adecvată dintre următoarele metode:

a) metoda comparării preţurilor, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente;

b) metoda cost-plus, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza costurilor bunului sau serviciului asigurat prin tranzacţie, majorat cu marja de profit corespunzătoare;

c) metoda preţului de revânzare, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţului de revânzare al bunului sau serviciului vândut unei persoane independente, diminuat cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului şi o marjă de profit;

d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

În cazul persoanelor afiliate, preţul la care se transferă bunurile corporale, necorporale sau se prestează servicii reprezintă preţ de transfer, astfel că în mod greşit a apreciat prima instanţă, însuşindu-şi concluziile expertului judiciar, în sensul că reclamanta nu avea nicio obligaţie de a întocmi un raport de evaluare înainte de vânzarea celor cinci bunuri corporale, o atare obligaţie existând în virtutea calificării venitului obţinut în contextul tranzacţiei între persoane afiliate ca fiind preţ de transfer.

Cu alte cuvinte, tranzacţia între persoane afiliate obligă societatea reclamantă să documenteze respectarea principiului valorii de piaţă în privinţa tuturor preţurilor obţinute de la persoanele afiliate.

În absenţa oricărui element de evaluare a bunurilor ce au făcut obiect al tranzacţiei între persoanele afiliate, în mod legal a procedat organul fiscal la determinarea preţului de transfer prin metoda comparării preţurilor şi, potrivit procedurii prevăzute în Anexa nr. 3 a Ordinului MFP nr. 222/2008, pentru stabilirea valorii estimate a tranzacţiei se va utiliza valoarea medie aritmetică a cuantumurilor tranzacţiilor similare.

Astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de inspecţie fiscală, societatea reclamantă a vândut soţiei administratorului unic autoturismul x pentru preţul de 806 RON plus taxa pe valoarea adăugată de 194 RON. Autoturismul în discuţie a fost achiziţionat în anul 2008, la preţul de 327.693 RON şi înstrăinat în cursul anului 2013 pentru preţul anterior menţionat, fiind evident că în nicio ipoteză valoarea autoturismului vechi de numai patru ani nu putea fi diminuată justificat până la nivelul sumei la care a fost practicată vânzarea bunului de către societate.

Se arată în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală(pag 26) că pentru stabilirea preţului de piaţă a autoturismului au fost studiate ofertele de piaţă, publicate pe site-urile de specialitate menţionate, preţul unui astfel de autoturism, la data consultării, situându-se în intervalul 10.500 Euro-23.500 Euro, astfel că valoarea medie a fost stabilită la nivelul de 15.775 Euro.

A doua tranzacţie analizată de organele fiscale este reprezentată de vânzarea autoturismului x, achiziţionat de societatea reclamantă în anul 2010 la preţul de 396.070 RON şi vândut aceleiaşi persoane fizice, B., la valoare de 1240 RON, inclusiv TVA, în anul 2014.

Pentru stabilirea preţului de piaţă a autoturismului anterior menţionat au fost studiate ofertele de piaţă, publicate pe site-urile de specialitate menţionate, preţul unui astfel de autoturism, la data consultării, situându-se în intervalul 39.900 Euro-49.900 Euro, astfel că valoarea medie a fost stabilită de organul fiscal la nivelul de 44.900 Euro.

A treia tranzacţie vizată de inspecţia fiscală este reprezentată de vânzarea furgonetei cu 9 locuri, marca x achiziţionată în leasing în anul 2007 şi vândută în anul 2013 numitei B., la preţul de 130 RON, inclusiv TVA.

Pentru stabilirea preţului de piaţă a autoturismului anterior menţionat au fost studiate ofertele de piaţă, publicate pe site-urile de specialitate menţionate, preţul unui astfel de autovehicul, la data consultării, situându-se în intervalul 4850 Euro-5200 Euro, astfel că valoarea medie a fost stabilită de organul fiscal la nivelul de 5.025 Euro.

A patra tranzacţie analizată de organele fiscale vizează înstrăinarea furgonetei x, cumpărată în anul 2012 în leasing, la preţul de 58.782 RON şi vândută în anul 2014 la suma de 7440 RON lui C., fiul asociatului unic.

Şi în cazul acesta, valoarea de piaţă, rezultată din accesarea site-urilor de specialitate menţionate în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală, oscilează între 2950-5700 Euro, cu o valoare medie de 4.325 Euro.

În fine, cea de a cincea tranzacţie cu bunuri mobile corporale între persoane afiliate priveşte utilajul buldoexcavator, cumpărat în anul 2010, la preţul de 258.951 RON şi vândut în anul 2014 la S.C. D. S.R.L.

Pentru stabilirea preţului de piaţă al utilajului anterior menţionat au fost studiate ofertele de piaţă, publicate pe site-urile de specialitate menţionate, preţul unui astfel de utilaj, la data consultării, situându-se în intervalul 29.000 Euro-30.000 Euro, astfel că valoarea medie a fost stabilită de organul fiscal la nivelul de 29.500 Euro.

Reclamanta intimată a criticat metoda aleasă de organul fiscal pentru determinarea preţului de transfer în privinţa tranzacţiilor efectuate între persoanele afiliate, arătând, atât în cursul procedurii administrative cât şi în faţa primei instanţe, că preţurile publicate pe site-urile de specialitate nu pot constitui un reper pentru evaluarea bunurilor mobile corporale înstrăinate, din moment ce sunt pur orientative şi negociabile, neexistând, totodată, posibilitatea unei comparaţii reale, din moment ce nu sunt cunoscute toate criteriile esenţiale pentru aprecierea valorii vehiculelor(uzura, dotări, numărul foştilor proprietari, etc).

Constată Înalta Curte că algoritmul utilizat de organele fiscale pentru estimarea preţului de transfer este media aritmetică a valorilor preţurilor practicate pe piaţa relevantă pentru autovehicul similare şi în atare context, referirea reclamantei la neluarea în considerare a unor criterii punctuale este lipsită de pertinenţă, cât timp estimarea are un caracter aproximativ prin excelenţă, presupunând o valoare ipotetică.

În egală măsură, trebuie subliniat faptul că nimic nu a împiedicat societatea reclamantă să depună, în cursul inspecţiei fiscale sau în faţa primei instanţe, dovezi din care să rezulte că valoarea de piaţă a bunurilor înstrăinate este rezonabil apropiată de cea practicată de societatea reclamantă cu prilejul vânzării către persoanele afiliate sau să solicite efectuarea unei expertize de specialitate auto, prin care să fie determinată o valoare cât mai exactă a bunurilor la data înstrăinării, pentru a reliefa astfel lipsa de suport a afirmaţiei organelor fiscale, în sensul că preţul practicat este net inferior prin raportare la tranzacţii comparabile necontrolate.

Odată constatat în cauză caracterul neobişnuit de scăzut al preţurilor practicate în cadrul tranzacţiilor încheiate de reclamantă cu persoane afiliate, concluzie ce nu necesită nicio altă probă suplimentară(ex. pentru două din autoturismele premium cu o vechime de aprox. 4 ani fiind practicat un preţ de sub 1% din valoarea de achiziţie) se naşte în sarcina reclamantei intimate obligaţia de a justifica preţurile astfel stabilite, chiar dacă tranzacţiile nu s-ar fi încheiat cu persoane afiliate, iar în lipsa unei justificări rezonabile, organul fiscal este îndreptăţit să reconsidere preţul tranzacţiilor, ajustând nivelul acestora la valori practicate pe piaţă, pornind de la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 571/2003.

Faţă de aceste considerente, instanţa de control judiciar constată că în mod greşit a procedat prima instanţă, anulând decizia de impunere contestată pentru motivul că organul fiscal nu ar fi justificat reperele avute în vedere pentru stabilirea valorii mediane în privinţa preţurilor de transfer, în condiţiile în care reclamanta intimată nu a administrat nicio dovadă care să ateste că preţurile practicate în cele cinci tranzacţii cu bunuri mobile corporale respectă principiul valorii de piaţă.

În consecinţă, recursul declarat de pârâtă va fi admis iar în rejudecare, acţiunea reclamantei va fi respinsă în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 2209 din 9 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge în tot cererea de anulare a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 548/31.08.2016 şi a Deciziei de impunere nr. x/30.12.2015, ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.