Appeal dismissed: Unilateral termination of public grant upheld, affirming obligation to repay disbursed funds

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Slobozia Moară, să se constate, în conformitate cu prevederile art. 8, pct. 2, lit. a) şi art. 7, pct. 1, intervenţia rezilierii unilaterale a Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 116/N/20.06.2007 încheiat cu pârâtul şi să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 821.819,81 RON, reprezentând 690.083,84 RON - valoare de recuperat din finanţarea nerambursabilă şi 131.735,97 RON - dobânda aferentă sumei de recuparat, sumă la care se adaugă majorări de întarziere de 0,1%/zi de întarziere, conform legii fiscale aplicabile creanţelor bugetare.

Ulterior, reclamanta a arătat că înţelege să cheme în judecată şi Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Slobozia Moară, solicitând admiterea completării cadrului procesual pasiv în acest sens, prima instanţă dispunând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a acestei autorităţi.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1686 din 9 mai 2017, a respins excepţiile de inadmisibilitate şi lipsei procedurii prealabile, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Totodată, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 821.819,81 RON, reprezentând valoarea de recuperat din finanţarea nerambursabilă şi dobânda aferentă şi la plata de majorări de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculată de la data de 15.01.2016 până la plata efectivă a sumei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Consiliul Local Slobozia Moară şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Slobozia Moară, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenţii au susţinut că în mod nelegal prima instanţă a respins o parte dintre excepţiile invocate în cauză iar, cu privire la cealaltă parte, pe unele nu le-a analizat sau din considerente nu se poate decela motivul respingerii lor.

3.1. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al comunei Slobozia Moară, pe care o reiterează, au arătat că, raportat la dispoziţiile imperative ale art. 21 din Legea nr. 215/2001, motivat de împrejurarea că, în calitate de organ deliberativ, consiliul local nu are capacitate procesuală, în justiţie stând unitatea administrativ - teritorială, însă prima instanţă nu a analizat acest aspect, apreciind că are calitate întrucât este semnatar al contractului.

3.2. Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de dispoziţiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 193 alin. (2) din C. proc. civ., au arătat că prima instanţă, în soluţionarea acesteia, a reţinut motive contradictorii.

Au apreciat că, în raport cu obiectul acţiunii, termenul de 6 luni impus de legiuitor în prevederile menţionate curge de la data la care beneficiarul nu şi-a îndeplinit presupusa obligaţie ce-i incumba, aşadar, data de la care începe să curgă acest termen coincide cu data expirării perioadei de suspendare a contractului pentru finanţare nerambursabilă, respectiv 20.12.2015, iar acţiunea a fost introdusă la data de 24.08.2016, la peste opt luni de la momentul încetării suspendării efectelor respectivului contract.

Or, prima instanţă, în motivarea soluţiei de respingere a acestei excepţii, a reţinut, pe de o parte, că dispoziţiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 au căzut în desuetudine, ca urmare a dispariţiei distincţiei dintre contracte civile şi comerciale, iar, pe de altă parte, că reclamanta a procedat la efectuarea procedurii prealabile a concilierii în baza acestor dispoziţii legale.

Mai mult, constatând îndeplinită procedura prealabilă, prima instanţă a făcut trimitere la Adresa nr. x din 02.07.2015, adresă care, în opinia recurenţilor, nu poate suplini cerinţa legală, pentru că a fost emisă în perioada de suspendare a contractului, deci anterior datei de 20.12.2015, astfel că reprezintă o simplă adresă şi nu o plângere prealabilă.

3.3. O altă critică se referă la faptul că prima instanţă nu a argumentat soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru nerespectarea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 7 pct. 3 din Contractul de finanţare, raportându-se doar la adresa din iulie 2015, fără să stabilească dacă aceasta justifică soluţia dată.

Or, anterior introducerii acţiunii, reclamanta nu a parcurs procedura notificării pârâtelor în termen de 5 zile de la constatarea cazului de culpă şi nici nu a stabilit un termen de remediere pentru îndreptarea deficienţelor sesizate.

3.4. Pe fondul cauzei, recurenţii au reluat, pe larg, situaţia de fapt, susţinând că prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la toate argumentele/susţinerile părţilor şi nici cu privire la toate capetele de cerere cu care a fost învestită, invocând şi contrarietatea între argumentele reţinute în considerente şi dispozitivul sentinţei.

Astfel, au arătat că, deşi în considerentele hotărârii prima instanţă a reţinut obiectul litigiului, iar la fila x a menţionat că va admite în parte acţiunea, în dispozitiv nu mai face vorbire de capătul de cerere privind constatarea rezilierii contractului administrativ sau, într-o altă ipoteză, ar fi respins primul capăt de cerere atâta timp cât în considerente indică faptul că va admite doar în parte acţiunea.

Totodată, au susţinut că prima instanţă a apreciat eronat dispoziţiile contractuale incidente în cauză, referitoare la încetarea contractului.

În continuare, a făcut trimitere la demersurile întreprinse în vederea obţinerii finanţării pentru finalizarea obiectivului şi care au fost aduse la cunoştinţa reclamantei, însă aceasta a înţeles să îi acţioneze în instanţă pentru constatarea rezilierii contractului şi restituirea sumei în litigiu, iar prin solicitarea restituirii întregii sume finanţate se încalcă principiul comunitar al proporţionalităţii, aspect care îi împiedică să obţină un nou împrumut necesar finalizării investiţiei.

Potrivit recurenţilor, deşi în acţiune s-a solicitat să se constate că a intervenit rezilierea contractului de finanţare, prima instanţă a analizat denunţarea unilaterală a contractului de către reclamantă, ignorând dispoziţia contractuală cerută a fi cercetată cu privire la care pârâtele îşi realizaseră apărările şi analizează un alt caz de încetare a contractului, fără să fie învestită în acest sens şi fără să îl pună în discuţia contradictorie a părţilor.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Administraţia Fondului pentru Mediu

a invocat excepţia nulităţii recursului şi, pe fond, a solicitat respingerea căii de atac exercitate şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere privind constatarea intervenirii rezilierii unilaterale a Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 116/N/20.06.2007 încheiat cu pârâtul şi să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 821.819,81 RON, la care se adaugă majorări de întarziere de 0,1%/zi de întârziere, conform legii fiscale aplicabile creanţelor bugetare.

Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile invocate şi a admis acţiunea formulată de reclamantă, obligând pârâţii la plata sumei solicitate, la care se adaugă majorările de întarziere cerute.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. Instanţa de control judiciar constată, contrar susţinerilor recurenţilor, că în mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al comunei Slobozia Moară, în raport cu împrejurarea că acesta este semnatarul contractului de finanţare, fiind astfel parte în raportul juridic contractual dedus judecăţii.

Critica potrivit căreia, fiind organ deliberativ, consiliul local nu are capacitate procesuală nu poate fi primită. În materia contenciosului administrativ, pentru verificarea calităţii procesuale nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogativele de putere publică, asigurând organizarea executării şi executarea în concret a legii.

Transpusă în plan procesual, capacitatea administrativă conferă autorităţii publice capacitatea de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică şi, deci, capacitate juridică în sensul juridic al noţiunii.

Aşadar, este suficientă capacitatea administrativă a autorităţii, respectiv posibilitatea emiterii de acte administrative, ce determină şi eventuala calitate procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ.

În fine, în jurisprudenţă s-a subliniat în mod constant că atribuţiile conferite autorităţii deliberative şi autorităţii executive se prezumă a fi exercitate deopotrivă în scopul satisfacerii nevoilor comunitare, în numele, în interesul şi pentru unitatea administrativ-teritorială, motiv pentru care unitatea administrativ-teritorială nu poate fi separată de actele emise de autorităţile administraţiei publice locale.

1.2. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii se constată că aceasta a fost invocată dintr-o dublă perspectivă.

1.2.1. Contrar susţinerilor recurenţilor, se constată că, în cauză, a fost îndeplinită procedura prealabilă, în raport de prevederile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, înainte de învestirea instanţei, astfel cum rezultă din corespondenţa purtată între părţile contractante, cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului.

În acest sens, fiind relevantă Adresa nr. x/02.07.2015, prin care reclamanta a adus la cunoştinţă pârâtului că în şedinţa Comitetului Director al AFM din data de 17.06.2015 s-a hotărât prelungirea suspendării contractului cu 6 luni, până în data de 18.12.2015, şi faptul că există posibilitatea de a intra sub incidenţa cazului de culpă prevăzut de art. 5, pct. 2 şi 3 şi art. 7 (d) din contractul de finanţare, cu consecinţa intervenirii încetării, caz prevăzut de art. 8, pct. 2 lit. a) şi pct. 3 din contract, luând în considerare că nu poate asigura contribuţia proprie pentru realizarea proiectului şi nici executarea proiectului cu diligenţa necesară şi eficientă.

1.2.2. Se reţine că este nefondată şi critica potrivit căreia prima instanţă nu ar fi argumentat soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru nerespectarea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 7 pct. 3 din Contractul de finanţare, respectiv neparcurgerea de către reclamantă a procedurii de notificare a pârâtului.

Or, prima instanţă a făcut trimitere, în motivarea soluţiei asupra acestei excepţii, la Adresa nr. x/02.07.2015, indicată şi la pct. 1.2.1 din decizie, ca reprezentând dovada respectării prevederilor contractuale invocate.

1.3. În ceea ce priveşte criticile pe fondul cauzei, instanţa de control judiciar, de asemenea, constată că nu pot fi primite.

Se reţine că între reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), în calitate de finanţator, şi pârâtul Consiliul Local Slobozia Moară, în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 116/N/20.06.2007 având ca obiect acordarea de către AFM a unei finanţări nerambursabile în valoare de

1.069.307,60 RON, reprezentând 60% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului intitulat "Staţie de epurare ape uzate în Comuna Slobozia Moară, judeţul Dâmboviţa".

În derularea Contractului, s-a susţinut că au fost depuse şi plătite patru cereri de tragere în valoare totală de 690.083,84 RON, iar durata de implementare a proiectului a fost stabilită de părţi la 15 luni, la care s-au adăugat ulterior perioade de suspendare (totalizând 27 luni), durata fiind prelungită astfel până la data de 20.12.2015.

Cu privire la cererea de tragere nr. x în valoare de 400.504,57 RON, pârâtul a solicitat în mod repetat amânarea termenului de plată, invocând ca motiv situaţia financiară precară şi lipsa fondurilor de moment datorită crizei economice ce afectează întreaga economie naţională.

Prin Adresa nr. x/02.07.2015, reclamanta a adus la cunoştinţă pârâtului că în şedinţa Comitetului Director al AFM din data de 17.06.2015 s-a hotărât prelungirea suspendării contractului cu 6 luni, până în data de 18.12.2015, şi faptul că există posibilitatea de a intra sub incidenţa cazului de culpă prevăzut de art. 5, pct. 2 şi 3 şi art. 7 (d) din contractul de finanţare, cu consecinţa intervenirii încetării, caz prevăzut de art. 8, pct. 2 lit. a) şi pct. 3 din contract, luând în considerare că nu poate asigura contribuţia proprie pentru realizarea proiectului şi nici executarea proiectului cu diligenţa necesară şi eficientă.

Ulterior, ca urmare a solicitării din nou a prelungirii duratei suspendării contractului de finanţare nerambursabilă cu încă 6 luni, respectiv până la data de 20.06.2016, potrivit Adresei nr. x/04.12.2015, în şedinţa Comitetului Director al AFM din data de 22.12.2015 s-a hotărât rezilierea Contactului pentru finanţare nerambursabilă, cu recuperarea sumelor decontate cu dobânda aferentă.

Astfel, judecătorul fondului, în raport cu obiectul cauzei deduse judecăţii care a fost reţinut în mod corect, a avut în vedere că Hotărârea Comitetului Director al AFM din data de 22.12.2015, prin s-a hotărât rezilierea Contactului pentru finanţare nerambursabilă nr. 116/N/20.06.2007, cu recuperarea sumelor decontate cu dobânda aferentă, conform prevederilor contractuale, ca urmare a faptului că pârâtul nu a realizat proiectul în termenul prevăzut la art. 3 pct. 2 din contract, fiind în situaţia de culpă conform art. 8, pct. 2, lit. a) şi art. 7, pct. 1 din contract, comunicată reclamantei prin Adresele nr. x/29.12.2015 şi y/18.01.2016 şi faţă de care aceasta a formulat plângere prealabilă, înregistrată la instituţia pârâtă cu nr. x/23.02.2016, prin care a solicitat revocarea acestui act, respinsă de Comitetul director prin Procesul-verbal din data de 14.04.2016, reprezintă actul de denunţare unilaterală a contractului de finanţare nerambursabilă.

Aşa fiind, s-a reţinut în mod corect că rezilierea contractului de finanţare a avut loc ca urmare a denunţării unilaterale de către finanţator, iar decizia administrativă de reziliere nu a fost contestată în instanţă de către reclamantă, după respingerea procedurii administrative prealabile, producându-şi efectele, impunându-se, în consecinţă, recuperarea sumelor din finanţarea nerambursabilă.

Prin urmare, în mod legal s-a reţinut că respectivul contract a încetat, dat fiind faptul că reclamanta a aplicat prevederile art. 8, pct. 2, lit. a) şi art. 7, pct. 1 din contract şi a decis denunţarea unilaterală şi rezilierea contractului, decizie necontestată în instanţă de niciuna dintre părţi.

Demersurile la care au făcut trimitere recurenţii, pentru obţinerea ulterioară a fondurilor necesare finalizării obiectivului "Staţie de epurare ape uzate în comuna Slobozia Moară, Judeţul Dâmboviţa ", neputând conduce la o altă soluţie, nemaifiind posibilă executarea unui contract care a încetat prin decizia administrativă a reclamantei, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.

În ceea ce priveşte contrarietatea invocată între argumentele reţinute în considerente şi dispozitivul sentinţei, motivată de faptul că în considerente s-a menţionat că acţiunea va fi admisă în parte, iar în dispozitiv nu se face vorbire de capătul de cerere privind constatarea rezilierii contractului, se constată că respectiva menţiune nu este inserată în considerente, ci la concluziile instanţei la pct. 5.4 - la temeiul legal -, fiind în mod evident o eroare materială şi nu o contrarietate între argumentele care au fundamentat soluţia de admitere a cererii reclamantei, aşa cum corect este trecută în dispozitivul sentinţei.

Totodată, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului de către toate părţile şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În concluzie, se constată că cererea de chemare în judecată a fost analizată, atât prin prisma excepţiilor invocate de către pârâţi, cât şi pe fondul cauzei, în limitele învestirii, faptul că recurenţii nu împărtăşesc raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivelor de casare invocate.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de pârâţii Consiliul Local Slobozia Moară şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Slobozia Moară împotriva sentinţei nr. 1686 din 9 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2020.