Revision inadmissible for positive res judicata violation prior to 2018 amendment of Art. 513(4) CCP

Şedinţa publică din data de 09 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin sentinţa nr. 6062 din 1 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. x/2016 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Cluj în contradictoriu cu pârâtul A. S.A.. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 3.293.909,76 RON reprezentând prejudiciu efectiv suferit şi dobânzi penalizatoare, aferente debitului principal, calculate începând cu data de 16.06.2015 şi până la plata integrală a debitului, dobânzi ce vor fi calculate potrivit art. 628 alin. (2) C. proc. civ., către reclamant. A fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2016, a fost respins recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 6062 din 1 noiembrie 2017 a Tribunalului Cluj pe care a menţinut-o în întregime. S-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de B. S.R.L. Turda.

2. Hotărârea recurată Împotriva Deciziei nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, recurenta A. S.A. a formulat cerere de revizuire solicitând, în principal, anularea deciziei supuse revizuirii, sau, în subsidiar, anularea deciziei supuse revizuirii şi rejudecarea recursului şi obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 768 din 2 iulie 2019, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuenta A. S.A., solicitând, în principal, casarea hotărârii, anularea Deciziei nr. 4236/2018 a Curţii de Apel Cluj şi rejudecarea recursului formulat de A. împotriva sentinţei nr. 6062/2017 a Tribunalului Cluj. În rejudecarea recursului, a solicitat casarea sentinţei nr. 6062/2017, rejudecarea cauzei pe fond şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată de UAT Judeţul Cluj.

În subsidiar, a solicitat casarea deciziei recurate şi trimitere cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Alba Iulia.

Recurenta şi-a întemeiat calea de atac pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., arătând că principalul motiv al respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire îl constituie lipsa unei soluţii pe care o poate aplica instanţa în cazul încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Recurenta susţine că judecătorul nu poate refuza soluţionarea cauzei pe motiv că legea nu prevede soluţia.

În realitate, reglementarea lacunară a disp. art. 513 alin. (4) C. proc. civ. se cere a fi completată prin apelarea la principiile procesului civil şi la situaţiile juridice asemănătoare şi nu prin îngrădirea posibilităţii de revizuire a hotărârii.

Dovadă a faptului că vechea variantă a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. a fost una lacunară este chiar intervenţia legiuitorului care, prin Legea nr. 310/2018 a completat art. 513 alin. (49 C. proc. civ. cu o nouă teză:

"după caz va trimite cauza spre rejudecare când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Chiar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, interpretarea motivului de revizuire prevăzută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la soluţiile oferite de art. 513 alin. (4) C. proc. civ., era eronată, deoarece cele două norme au destinatari diferiţi.

Reglementarea motivelor de revizuire are ca destinatari principali părţile, iar art. 513 alin. (1) C. proc. civ., trasează reguli de soluţionare pentru instanţa de revizuire.

Soluţiile pe care le poate aplica instanţa nu pot restrânge dreptul părţii de a exercita o cale de atac din mai multe motive, deoarece căile de atac se exercită doar în condiţiile şi termenele stabilite de lege şi nu în funcţie de soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de judecată.

Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de judecată în căile de atac, în general şi în revizuire, în special, nu pot fi limitate la cele prevăzute expres de lege, în raport de dispoziţiile art. 5 C. proc. civ.

Astfel, susţine recurenta, disp. art. 513 alin. (4) C. proc. civ., se interpretează coroborat cu prevederile art. 5 C. proc. civ., ce reglementează îndatoririle privind primirea şi soluţionarea cererilor.

De asemenea, principiul legal al unităţii terminologice obligă la interpretarea sintagmei "autoritate de lucru judecat", din cadrul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în conformitate cu definiţia legală şi cuprinsul noţiunii din art. 430 şi art. 431 C. proc. civ.

Prin Legea nr. 310/2018 a fost modificat art. 513 alin. (4) C. proc. civ., dar nu şi textul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de unde rezultă că motivul de revizuire putea fi exercitat în aceleaşi condiţii, atât înainte, cât şi după intrarea în vigoare a acestei legi.

Cu privire la existenţa contrarietăţii de hotărâri, recurenta susţine că este greşită viziunea primei instanţe care a considerat că efectul pozitiv al lucrului judecat poate fi invocat de partea care a participat în litigiul în cadrul căreia a fost pronunţată hotărârea ale cărei considerente au fost încălcate şi dacă există identitate între temeiurile juridice ale celor două chestiuni litigioase.

O asemenea interpretare este contrară disp. art. 431 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora singura condiţie pentru invocarea efectului pozitiv al lucrului judecat este existenţa legăturii dintre lucrul judecat anterior şi cel judecat în prezent (sau încălcat în ipoteza revizuirii).

Această condiţie este respectată, întrucât UAT judeţul Cluj a fost parte în Dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2016, iar intervenientul accesoriu B. a fost parte în primul dosar.

Împrejurarea că recurenta din prezenta cauză nu a fost parte a Dosarului nr. x/2013, în care s-a judecat cererea de admitere a creanţei formulate de UAT judeţul Cluj, nu poate conduce la concluzia că nu există o încălcare a autorităţii lucrului judecat, deoarece ar însemna o negare a efectului obligatoriu al sentinţei nr. 841/21.03.2014, faţă de UAT judeţul Cluj.

Totodată, în sens extins, recurenta este parte a Dosarului nr. x/2013, deoarece este la rândul său, creditoare a B..

Există şi o identitate de obiect între cele două litigii, în ambele dosare obiectul l-a constituit garanţia de bună execuţie a lucrărilor de antrepriză efectuate în baza Acordului contractual nr. x/01.07.2009.

Or, dacă în primul litigiu s-a stabilit că prin efectul tardivităţii declaraţiei de creanţă, UAT judeţul Cluj nu poate beneficia de garanţia de bună execuţie constituită de B., cu atât mai puţin această garanţie nu putea fi recuperată de la A., ce avea simpla calitate de depozitar al garanţiei.

Prin depunerea tardivă a declaraţiei de creanţă, UAT judeţul Cluj este decăzută din dreptul la acţiune în recuperarea pretinsului prejudiciu suferit în urma lucrărilor efectuate de antreprenorul B..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Recurenta-revizuentă a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 768/02.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba - Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, deoarece pe de o parte, nu poate fi invocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru decât după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, iar, pe de altă parte, cele două hotărâri judecătoreşti nu sunt potrivnice, pentru că nu statuează asupra aceloraşi probleme de drept.

1. Cu privire la critica adusă soluţiei instanţei de fond conform căreia revizuirea este inadmisibilă în cauzul în care se încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat

Recurenta-revizuentă a susţinut că judecătorul nu poate refuza soluţionarea cauzei pe motiv că legea nu prevede soluţia şi că o reglementare lacunară a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. se cere a fi completată prin apelare la principiile procesului civil şi la situaţiile juridice asemănătoare, nicidecum prin îngrădirea posibilităţii de revizuire a hotărârii.

Înalta Curte urmează să constate că cererii de revizuire formulată în cauză îi sunt aplicabile prevederile Titlului II, Capitolul III, Secţiunea 3, Revizuirea din C. proc. civ., anterior modificării şi completării acesteia prin Legea nr. 310/2018, aspect asupra căruia nu există nicio controversă.

Recurenta-revizuentă şi-a întemeiat cererea de revizuire pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Textul sus-menţionat face trimitere la efectele hotărârii judecătoreşti, respectiv la disp. art. 430-432 C. proc. civ.

Astfel, din conţinutul disp. art. 431 alin. (1) C. proc. civ. se desprinde funcţia negativă a lucrului judecat, care este o excepţie procesuală de fond, absolută, conform căreia "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Din cuprinsul disp. art. 431 alin. (2) C. proc. civ. se desprinde efectul pozitiv al lucrului judecat, ceea ce reprezintă prezumţia legală de lucru judecat, care conduce la posibilitatea ca orice parte să poată "opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", nefiind astfel necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci doar ca în litigiul anterior să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior.

Întrucât disp. art. 509 pct. 8 C. proc. civ. arată în mod expres că cea de-a doua hotărâre trebuie să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, a rezultat formarea unei jurisprudenţe constante în sensul în care textul are în vedere numai efectul negativ al lucrului judecat, fiind necesară şi identitatea de părţi, obiect şi cauză.

Art. 509 pct. 8 C. proc. civ. a fost interpretat în coroborare cu disp. art. 513 alin. (4) C. proc. civ., care, anterior Legii nr. 310/2018 reglementa situaţiile în care se admitea cererea de revizuire şi care, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, soluţia era aceea de anulare a celei din urmă hotărâri.

Dacă s-ar admite că anterior Legii nr. 310/2018 putea să fie invocat şi efectul pozitiv al lucrului judecat, atunci anularea celei de-a doua hotărâri ar fi condus la o soluţie injustă pentru părţile celui de-al doilea litigiu, mai ales că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac ce trebuie soluţionată ţinându-se seama de principiul securităţii raporturilor juridice, dar şi de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum în mod corect a arătat şi prima instanţă.

Prima instanţă, în raport de cele arătate, a soluţionat cauza în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, prin interpretarea corectă a acestora şi cu respectarea regulilor de procedură.

Judecătorului fondului nu i se poate imputa refuzul soluţionării cauzei pe motiv că legea nu prevede soluţia, astfel cum susţine recurenta-revizuentă.

Dispoziţiile referitoare la soluţiile pe care le poate da instanţa în cazul revizuirii, coroborate cu cele privitoare la cazurile de revizuire au format convingerea judecătorului, în acord cu jurisprudenţa existentă, că anterior completării disp. art. 513 alin. (4) C. proc. civ., legiuitorul nu a susţinut decât invocarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat.

În sens contrar, judecătorul ar fi adăugat la lege, prin admiterea unui motiv de revizuire inexistent.

În lipsa prevederilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., aceasta ca răspuns la pct. III.4, din motivele de recurs intitulate "iluzia cognitivă a înţelegerii" şi, evident în lipsa oricărei reglementări referitoare la soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa, judecătorul ar fi optat pentru o hotărâre justă şi echitabilă pentru toate părţile.

Însă judecătorul are obligaţia să pronunţe hotărârea în conformitate cu dispoziţiile legale, iar interpretarea nu este efectul unei iluzii cognitive a înţelegerii, ci se realizează conform unor principii şi metode de interpretare, una dintre acestea fiind chiar cea sistematică, realizată prin coroborarea textelor legale incidente, cum în mod corect a procedat judecătorul fondului.

Prin urmare, Înalta Curte va constata neîntrunirea criticilor analizate.

2. În ceea ce priveşte critica prin intermediul căreia recurenta-revizuentă tinde a arăta că cele două hotărâri sunt contradictorii

Înalta Curte consideră că nu mai este necesar să analizeze aceste critici, în raport de soluţia deja adoptată, orice argumente fiind fără relevanţă, neputând să conducă la o altă concluzie.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.A. împotriva Deciziei nr. 768 din 2 iulie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 iulie 2020.