Salary recalculation claim moot after pay-grading order issued; salary arrears with interest upheld

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.08.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017 (astfel cum a fost disjunsă din Dosarul nr. x/2016 al aceleiaşi instanţe), reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare prin care să se recalculeze drepturile salariale, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2015, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim pentru fiecare funcţie, tranşă de vechime în funcţie şi tranşă de vechime în muncă.

Reclamanta a formulat o cerere adiţională prin care a modificat obiectul acţiunii şi cadrul procesual, prin chemarea în judecată şi a Tribunalului Bucureşti, solicitând

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 să emită ordin de salarizare individuale cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, majorate cu 10% începând din data de 01.12.2015 conform Legii nr. 293/2015, până la încetarea raportului de serviciu cu pârâtul

- obligarea ambilor pârâţi, Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorilor de referinţă sectorială menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 398 din 6 februarie 2018, Curtea de Bucureşti a respins excepţiile lipsei procedurii prealabile, inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului la acţiune, ca neîntemeiate.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei relativ la capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

A admis cererile conexe în parte formulate de reclamanta A..

A anulat parţial ordinul de salarizare contestat, în ceea ce o priveşte pe reclamanta, referitor la data recalculării indemnizaţiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv a unei valori de referinţă sectoriale de 445,5 RON.

A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamantei ordin de stabilire a drepturilor salariale individuale producător de efecte juridice astfel: în perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, iar în perioada 01.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON.

A obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti să plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

A respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata diferenţelor salariale cu aplicarea dobânzii legale şi actualizate cu indicele de inflaţie, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, au formulat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti.

3.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

A apreciat că instanţa nelegal a respins excepţiile invocate prin întâmpinare, pentru că reclamanta nu a urmat în termen legal procedura prevăzută de art. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

A susţinut recurentul că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, având în vedere neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Consiliul Superior al Magistraturii din data de 01.10.2016 şi, totodată, în conformitate cu art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamantele nu au niciun temei legal pentru a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată, din data de 01.10.2016.

Începând cu luna februarie 2017, reclamanta a primit indemnizaţia majorată cu valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

3.2. Recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a pretenţiilor formulate de reclamante în ceea ce-l priveşte.

A arătat recurentul că este o instituţie care este finanţată integral de la bugetul de stat, pentru care Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, acesta punând la dispoziţia instanţelor fondurile necesare desfăşurării activităţii.

Mai mult, Ministerul Justiţiei are şi atribuţii în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale ale acestora, Tribunalul Bucureşti, în lipsa ordinelor emise de minister, neavând posibilitatea legală de a acorda drepturile băneşti în condiţiile stabilite de instanţă.

Obligaţia instituită în sarcina sa este subsecventă celei stabilite în sarcina Ministerului Justiţiei, astfel că există posibilitatea ca, deşi va dori să pună în executare dispoziţiile instanţei, să nu poată efectiv proceda la îndeplinirea obligaţiilor ca urmare a întârzierii în emiterea noului ordin şi a deschiderii de credite bugetare, acte care se dispun de ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiţiei, şi de ordonatorul secundar de credite, Curtea de Apel Bucureşti.

A mai apreciat recurentul că instanţa de fond a admis în mod nelegal cererea de acordare a valorii de referinţă sectorială începând cu 09.04.2015, câtă vreme s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite că nivelul maxim aflat în plată calculat în raport de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON este aplicabil din 01.10.2016.

4. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte apreciază că recursul Ministerului Justiţiei este fondat în parte, capătul de cerere formulat de reclamantă vizând emiterea ordinelor de salarizare urmând a fi respins ca rămas fără obiect, iar recursul pârâtului Tribunalul Bucureşti este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

4.1. Referitor la recursul Ministerului Justiţiei, reţine Înalta Curte că au fost emise OMJ nr. 90/C/2019 prin care au fost recalculate drepturile salariale ale reclamantei pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018 şi OMJ nr. 3072/C/2018 prin are au fost recalculate drepturile începând cu 01.07.2018.

Astfel, după cum precizează recurentul, a emis în favoarea reclamantei un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, iar în perioada 01.12.2015-30.09.2016 cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON, în vederea acordării indemnizaţiei de încadrare şi sporurilor, la nivel maxim, pentru funcţia, tranşa de vechime în funcţie şi tranşa de vechime în muncă, în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobat prin Legea nr. 71/2015, prin OMJ nr. 4680/C/2016, OMJ nr. 219/C/2017 şi OMJ nr. 1490/C/2017.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluţionării cauzei, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor intimaţilor şi a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii, acţiunea reclamantei a rămas fără obiect.

4.2. În ceea ce priveşte recursul Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului referitoare la admiterea nelegală a cererii reclamantei de acordare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, în raport cu cele reţinute asupra recursului Ministerului Justiţiei, nu mai este necesar a fi analizate.

Referitor la restul alegaţiilor recurentului, privind obligarea sa la plata drepturilor salariale, se reţine că în mod corect instanţa de fond, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina Ministerului Justiţiei de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamantă, a obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti să achite diferenţele salariale rezultate.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite pentru curţi de apel şi tribunale, punând la dispoziţia instanţei judecătoreşti fondurile necesare desfăşurării activităţii.

Ministerul Justiţiei emite ordinele privind încadrare judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curţi de apel) şi terţiari (tribunale).

Astfel, având în vedere că Ministerul Justiţiei a emis ordinul de încadrare salarială prin care i-au fost recunoscute reclamantei drepturile astfel cum au fost solicitate prin acţiune, sunt nefondate susţinerile recurentului Tribunalul Bucureşti că nu poate acorda drepturile băneşti în condiţiile stabilite de prima instanţă.

4.3. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul Tribunalului Bucureşti, va admite recursul Ministerului Justiţiei, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea având ca obiect emiterea ordinului de salarizare, ca rămas fără obiect, urmând a menţine restul dispoziţiilor instanţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 398 din 6 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge cererea reclamantei A. de obligarea a pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de încadrare salarială, ca rămasă fără obiect.

Menţine, în rest, dispoziţiile instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.