Court clerk's salary recalculation claim moot and damages claim against Ministry fails for lack of standing; earlier partial annulment upheld.

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.08.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Alba Iulia,

1. revocarea Ordinului nr. 1486/C/2017 al Ministrului Justiţiei şi emiterea ordinului de încadrare cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare, precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, prin raportare la valoarea sectorială de referinţă de 405 RON, pentru perioada 08.03.2014 (data limită a termenului de prescripţie calculat de la data de 08.03.2017, la care a formulat cerere de emitere a unui ordin de încadrare similar) - 31.05.2015 inclusiv (ultima zi înaintea detaşării sale la Şcoala Naţională de Grefieri);

2. obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului constând în plata diferenţei dintre suma care i s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să i se plătească, cu titlu de indemnizaţie, pentru fiecare lună din perioada arătată mai sus, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, prin raportare la valoarea de referinţa sectorială de 405 RON;

3. obligarea pârâţilor la plata diferenţei de mai sus actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin sentinţa nr. 4949 din 15 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamant.

A anulat în parte Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 1486/C/2017.

A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministru, să emită un nou ordin de stabilire a indemnizaţiei de încadrare cu luarea în considerare a unei valori sectoriale de referinţă de 405 RON, pentru perioada 9.04.2015-31.05.2015.

A obligat pârâţii la plata unei despăgubiri constând în diferenţa dintre venitul calculat potrivit valorii sectoriale de referinţă de 405 RON şi venitul efectiv încasat actualizat cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Justiţiei au declarat recurs.

3.1. Recurentul-reclamant A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate şi, în consecinţă, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Recurentul a critica soluţia instanţei privind neacordarea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 pentru perioada anterioară datei de 09.04.2015, respectiv pentru perioada 08.03.2014 (data limită a termenului de prescripţie calculat de la data de 08.03.2017, la care a formulat cererea de emitere a unui ordin de încadrare similar) şi până la 31.05.2015, inclusiv.

Referitor la perioada anterioară datei de 09.04.2015, a susţinut recurentul, evocând Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 20/2016 şi Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, că salariul de bază/indemnizaţia de încadrare trebuie stabilită, pentru perioada 08.03.2014 şi până la 31.05.2015, inclusiv, la nivelul maxim din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie".

Relevante sub aspectul cuantumului valorii de referinţă sectorială de 405 RON sunt adresa nr. x/21.12.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi decizia civilă nr. 2509 din 4 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2008.

Cu relevanţă asupra datei de 08.03.2014 a arătat că sunt principiile din Legea cadrul nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, anume principiul caracterului unitar şi principiul echităţii şi coerenţei, prevăzute la art. 3 lit. a) şi c) din amintitul act normativ.

De asemenea, la stabilirea acestei date a avut în vedere, pe de o parte, faptul că s-a adresat pârâtului Ministerul Justiţiei cu o cerere de emitere a unui ordin de salarizare în sensul prezentei acţiuni încă din data de 08.03.2017, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 2517, art. 2537 pct. 4 şi art. 1522 alin. (1) din C. civ., care au relevanţă asupra duratei şi modului de calcul al termenului de prescripţie în prezenta speţă.

Relevant cu privire la data de la care trebuie acordată valoarea de referinţă în cuantumul maxim (care se prezuma a fi, la acel moment, în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" aplicabil magistraţilor), ţinând seama, însă, doar de dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2015, este Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/21.12.2016.

În legătură cu apărarea pârâtului Ministerul Justiţiei, invocată şi în decizia de soluţionare a contestaţiei prealabile, referitoare la asa-zisa condiţie a aflării în plată a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive în favoarea unor subiecţi de drept aflaţi în aceeaşi situaţie cu reclamantul, a arătat recruentul că nu constituie decât o încercare a pârâtului de a invoca în favoare-i propria culpă.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a apreciat, în esenţă, că prin OMJ nr. 1486/C/2017 au fost stabilite corect drepturile salariale ale reclamantului în considerarea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, OMJ nr. 219/C/01.02.2017, a Deciziei ÎCCJ nr. 23/26.09.2016 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016.

De asemenea, în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea sa la plata diferenţelor salariale, în condiţiile în care instanţa angajatoare este cea care are această atribuţie.

A invocat Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 pronunţată în recursul în interesul legii în Dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi faptul că raportul obligaţional care are ca obiect plata diferenţelor băneşti pentru perioada de referinţă se desfăşoară între reclamant şi Curtea de Apel Alba Iulia.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantului A. este nefondat, iar recursul Ministerului Justiţiei este fondat, în limitele şi pentru considerentele care urmează.

4.1. Referitor la recursul reclamantului A., Înalta Curte constată că acesta critică soluţia de fond sub aspectul neacordării drepturilor salariale şi pentru perioada anterioară datei de 09.04.2015, respectiv din data de 08.03.2014, când a formulat cerere de emiterea a unui ordin de salarizare.

În susţinerea recursului, recurentul invocă argumentele avute în vedere şi de prima instanţă în admiterea parţială a acţiunii sale, în sensul obligării pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin de stabilire a indemnizaţiei de încadrare cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON începând, însă, cu data de 09.04.2015.

Apreciază instanţa de control judiciar că în mod corect prima instanţă a avut în vedere data de 09.04.2015 pentru obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare în sensul solicitat prin acţiune.

Astfel, salarizarea personalului bugetar a fost reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Legea nr. 71/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 6 aprilie 2015 şi a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Prin această lege a fost aprobată O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:,,(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii si autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie grad treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Or, constată Înalta Curte că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014.

De altfel, acest punct de vedere rezultă şi din cele reţinute prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice."

De asemenea, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare."

Făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a observat că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014.

În fine, instanţa de control judiciar nu poate avea în vedere alegaţiile recurentului-reclamant nici prin prisma invocării unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost recunoscute drepturile salariale anterior datei de 09.04.2015, în condiţiile în care practica judiciară este unitară în privinţa aplicării şi interpretării dispoziţiilor legale invocate chiar de către recurent, art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014 şi dispoziţiile O.U.G. nr. 20/2016, valoarea de referinţă sectorială solicitată fiind acordată începând cu 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015

4.2. Cu privire la recursul formulat de Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată următoarele aspecte.

La data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 2066/C/2018.

Prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin, s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

De asemenea, în aplicarea Ordinului nr. 2066/C/2018, la data de 04.01.2019, Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 35/C/2019.

Prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, drepturile salariale ale aceloraşi judecători se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, în perioada 01.01.2018-30.06.2018, în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile aceloraşi judecători se recalculează având în vedere cele menţionate la alin. (2).

Înalta Curte reţine că, prin ordinele menţionate, s-a dispus recalcularea indemnizaţiei recurentului-reclamant prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare decât cea solicitată prin acţiune.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluţionării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor recurentului-reclamant şi a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care i s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii, capătul de cerere privind emiterea ordinului de salarizare a rămas fără obiect.

Însă, instanţa de control judiciar găseşte întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanţă, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanţi, a obligat pârâţii MJ şi Curtea de Apel Alba Iulia să achite diferenţele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziţie va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calităţii recurentului Ministerul Justiţiei de ordonator principal de credite.

Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunţată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă) şi a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privinţa acestei cereri, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

4.3. Faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat, şi va admite recursul pârâtului Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge capătul de cerere privind obligarea ordinului de reîncadrare salarială ca rămas fără obiect şi va respinge capătul de cerere privind plata drepturilor salariale ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, urmând a menţine în rest dispoziţiile primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 4949 din 15 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de recalculare a drepturilor salariale, ca rămas fără obiect.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata despăgubirilor salariale, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine în rest dispoziţiile instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.