Salary differences claim against court management board fails for lack of standing, though salary recalculation to RON 405 upheld.

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată, la data de 31.08.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. au formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 24/31.03.2017 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bacău, solicitând

1. modificarea anexelor menţionate în Decizia nr. 34/I/AI/20.02.2017, în sensul recalculării salariilor personalului auxiliar şi conex, conform grilei unice de salarizare aplicate la nivelul parchetelor;

2. recalcularea şi plata diferenţelor dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială aflată în plată la nivel naţional, respectiv VRS -405 RON şi venitul efectiv plătit, ce s-a raportat la un VRS - 305 RON, retroactiv, începând cu data de 9 aprilie 2015 la zi şi în continuare, până la încetarea raportului de serviciu al fiecărui reclamant, la nivelul maxim al salariului de bază aflat în plată în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie şi specialitate, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, pentru întreg personalul auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Bacău, respectiv din cadrul Judecătoriei Moineşti, judeţul Bacău.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 3904 din 24 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea, a anulat parţial Decizia nr. 34/I/AI/20.02.2017 în privinţa reclamanţilor menţionaţi în cuprinsul acestuia, în sensul calculării indemnizaţiei cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând din 09.04.2015.

A obligat pârâta la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectoriale de 405 şi venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, actualizat cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzilor legale calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs pârâtul Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău, întemeiat pe art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii, în principal, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului, iar, în subsidiar, ca nefondată.

A susţinut recurentul că nu are calitate de ordonator secundar de credite, astfel că nu poate fi executată hotărârea în forma în care a fost pronunţată.

De asemenea, reclamanţii nu au chemat în judecată Preşedintele Curţii de Apel Bacău, ci doar Colegiul de conducere, astfel că înţelege să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

A mai apreciat recurentul că discriminarea invocată de reclamanţi a fost înlăturată prin Decizia nr. 143/I/A/1 din 21.06.2017, prin care, în aplicarea Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, s-au acordat salarii la nivelul maxim stabilit la nivelul naţional în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie".

În ceea ce priveşte acordarea salariilor cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, a apreciat recurentul că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 71/2015, cât şi Deciziile nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

De vreme ce reclamanţii nu au înţeles să formuleze acţiunea în contradictoriu cu ordonatorul secundar de credite, preşedintele curţii de apel, nu va putea îndeplini obligaţia de plată.

4. Apărările formulate

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil, apreciind, în esenţă, că pârâtul tinzând la tergiversarea cauzei.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte apreciază fondat recursul pârâtului, în limitele şi pentru considerentele ce urmează.

Preliminar, instanţa de control judiciar nu poate reţine excepţia inadmisibilităţii recursului, astfel cum a fost invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare, în fapt, intimaţii formulând apărări prin care solicită respingerea recursului. De altfel, hotărârea primei instanţe este susceptibilă a fi atacată cu recurs, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 483 C. proc. civ.

5.1. Înalta Curte constată că finalitatea acţiunii reclamanţilor priveşte recalcularea indemnizaţiilor salariale cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 începând cu data de 09.04.2015 şi plata diferenţelor salariale rezultate.

Prima instanţă a anulat parţial Decizia nr. 34/I/AI/20.02.2017 prin care reclamanţilor care le-a fost refuzată recalcularea indemnizaţiei salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 începând cu 09.04.2015, decizie care a fost menţinută prin Hotărârea nr. 24/31.03.2017 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bacău, de respingere a contestaţiei reclamanţilor.

Argumentele recurentului Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău nu pot fi încadrate în motivele de casare invocate, pct. 5 şi 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul neaducând nicio critică sentinţei recurate din perspectiva nerespectării normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii sau a nemotivării hotărârii.

Prin recurs, intimatul-pârât Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocând faptul că nu ar putea îndeplini obligaţia stabilită prin sentinţa recurată.

Pe fondul acţiunii, în ceea ce priveşte considerentele avute în vedere de prima instanţă pentru admiterea acţiunii şi anularea parţială a Deciziei nr. 34/I/AI/20.02.2017, recurentul a apreciat că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 71/2015, cât şi Deciziile nr. 23/2016 a ÎCCJ şi nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, critici care se pot încadra în motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

5.2. Analizând, în principal, hotărârea primei instanţe din perspectiva admiterii acţiunii şi anulării parţiale a Deciziei nr. 34/I/AI/20.02.2017 în sensul calculării idemnizaţiei cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, Înalta Curte constată că soluţia de fond este legală.

Astfel, salarizarea personalului bugetar a fost reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Legea nr. 71/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 6 aprilie 2015 şi a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Prin această lege a fost aprobată O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:,,(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii si autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie grad treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".Curtea de apel a reţinut că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Astfel, este corectă concluzia Curţii de Apel Bucureşti în sensul că, la data de 09.04.2015, au existat circumstanţe din care se poate trage concluzia că salariul de încadrare şi sporurile aferente nu ar fi fost la nivelul maxim aflat în plată la nivelul aceleiaşi familii ocupaţionale, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, aprecierea recurentului că în mod nelegal a fost admisă cererea intimatelor-reclamanţilor de acordare a valorii de referinţă sectorială începând cu 09.04.2015 nu poate fi reţinută, instanţa interpretând şi aplicând corect dispoziţiile Legii nr. 71/2015 precum şi Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ în raport cu Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

Refuzul recurentului de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi personalului auxiliar de specialitate aflat în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

5.3. Prima instanţă, consecutiv anulării parţiale a deciziei contestate, în sensul luării în considerare la calculul indemnizaţiilor reclamanţilor a unei valori de referinţă sectorială de 405 începând cu 09.04.2015, a obligat "pârâta" la plata diferenţelor salariale, începând cu 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală.

Sub acest aspect este criticabilă hotărârea instanţei de fond, care, deşi a folosit noţiunea de "pârâtă" în dispozitiv, în practicaua hotărârii a consemnat ca pârât doar Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău, nu şi Curtea de Apel Bacău, în calitate de pârâtă.

De altfel, Înalta Curte constată că, în cursul procedurii desfăşurate în faţa primei instanţe, întâmpinarea şi precizările depuse la dosarul cauzei au fost formulate de Curtea de Apel Bacău, acestea fiind avute în vedere de prima instanţă la analizarea şi soluţionarea cauzei.

Astfel, sunt întemeiate parţial criticile recurentului Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău, din perspectiva aspectului că nu poate avea calitate procesuală pasivă în privinţa obligării de a plăti diferenţele salariale rezultate din anularea parţială a actului contestat.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite.

Preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite.

Astfel, reţinând că raportul obligaţional care are ca obiect plata salariului se desfăşoară între intimaţii-reclamanţi şi instanţa angajatoare, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002, act normativ ce reglementează cadrul general pentru utilizarea fondurilor publice precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar, calcularea şi plata drepturilor băneşti pentru angajaţii instanţelor de judecată se face de către preşedintele instanţei, în cauză de preşedintele Curţii de Apel Bacău.

Prin urmare, Înalta Curte găseşte întemeiată critica recurentului Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău în ceea ce priveşte lipsa calităţii sale procesuale pasive, însă numai în ceea ce priveşte plata diferenţelor salariale, nu şi în raport cu capătul principal de cerere.

5.4. Prin urmare, Înalta Curte în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte hotărârea recurată şi va respinge capătul de cerere privind obligarea colegiului de conducere la plata diferenţelor salariale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău împotriva sentinţei nr. 3904 din 24 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge capătul de cerere privind obligarea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bacău la plata diferenţelor salariale şi a dobânzilor.

Menţine, în rest, dispoziţiile instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.