Civil aviation security auditor fails to suspend certificate revocation and eviction order, as challenges to legality are reserved for annulment action

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.08.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Regia Autonomă Autoritatea Aeronautică Civilă Română, B. şi C., suspendarea actului administrativ emis de AACR prin care i-a fost revocat certificatul de auditor de securitatea a aviaţiei civile nr. 8/22.11.2012 şi a actului subsecvent, prin care a fost dispusă şi executată expulzarea efectivă, cu utilizarea forţei fizice, din sediul AACR.

A mai solicitat, suspendarea implicită, subsecventă, a Deciziei Directorului General nr. 734/17.07.2019, a sesizării directorului Direcţiei Securitate Aeronautică şi Cibernetică nr. 20324/15.07.2019, raportul comisiei de cercetare nr. 21710/29.07.2019, a raportului final al comisiei de cercetare nr. 22526/07.08.2019 şi a Notei de constatare nr. x/07.08.2019.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 435 din 11 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. şi C., invocată prin întâmpinare, şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceştia ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins cererea de suspendare formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A apreciat recurentul-reclamant că instanţa de fond a recunoscut lipsa motivării, chiar dacă nu totale, a deciziei contestate. Astfel, a apreciat că este relevantă jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, care a reţinut că motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa emitentului ori la temeiul de drept al acestora, ci trebuie să conţină elemente de fapt care să permită şi să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

A mai susţinut recurentul, citând dintr-o sentinţă a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în anul 2012 într-o cerere de suspendare similar, în opinia sa cu prezenta cauză, că preocuparea primei instanţe de a constata că prevederea utilizată de pârâtă, art. 5 alin. (9) din O.G. nr. 17/2011, nu a fost declarată neconstituţională, a îndepărtat-o de la constatarea neputinţei acestui articol de a deroga de la art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 şi de a mai constata că instanţa poate dispune anularea unui act administrativ intrat în circuitul civil.

Referitor la paguba iminentă, şi aceasta este întrunită, având în vedere prejudiciul material, iminent, care se produce ca urmare a descalificării ca auditor precum şi afectarea reputaţiei specifice în profesie şi lipsa veniturilor, reprezentate de indemnizaţia prevăzută de art. 8 din O.G. nr. 17/2011 şi salariul de angajat al AACR.

3. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Regia Autonomă Autoritatea Aeronautică Civilă Română a formulat întâmpinare, prin care a solicitat constatarea nulităţii recursului, apreciind că recurentul nu aduce critici concrete care să susţină nelegalitatea hotărârii recurate, invocând formal pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea de fond a fost dată cu aplicarea corectă a art. 14 din Legea nr. 554/2004.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă RA Autoritatea Aeronautică Civilă Română prin întâmpinare, analizând motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că argumentele prezentate se circumscriu în mod formal motivului de casare invocat privitor la aplicarea greşită a normelor de drept material, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care excepţia va fi respinsă.

4.2. Însă, analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Instanţa de contencios administrativ poate dispune măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

4.3. Pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Or, în cauză, argumentele recurentului-reclamant nu au capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Contrar alegaţiilor sale, Înalta Curte constată că Decizia nr. 800/08.08.2019 a Directorului General al Autorităţii Aeronautice Române este motivată, atât în fapt, cât şi în drept.

În preambulul acestei decizii sunt menţionate temeiurile de drept, în baza cărora a fost emisă, precum şi situaţia de fapt avută în vedere, făcându-se trimitere la Raportul nr. x/29.07.2019 al Comisiei de cercetare administrativă, la procesul-verbal nr. x/05.08.2019, la Raportul final nr. x/07.08.2019 al comisiei de cercetare precum şi la Nota de constatare nr. x/07.08.2019.

Astfel, nu se poate reţine nemotivarea/insuficienta motivare a deciziei atacate, pentru că expunerea situaţiei de fapt şi a constatărilor care au dus la emiterea acesteia au fost reţinute în actele menţionate (rapoartele, procesul-verbal şi nota de constatare menţionate anterior), nefiind necesar a fi reluate în cuprinsul deciziei.

În ceea ce priveşte legalitatea aspectelor reţinute în decizie sau greşita motivare a acesteia, aceasta reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate a actului atacat care se analizează în cadrul acţiunii în anulare, ce nu poate fi subsumată condiţiei cazului bine justificat, întrucât acceptarea unui asemenea raţionament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, de aceea nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se pot pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

Restul susţinerilor recurentului, privind analogia dispoziţiilor art. 146 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei faţă de dispoziţiile art. 5 alin. (9) din O.G. nr. 17/2011, care nu pot deroga de la art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, şi la faptul că numai instanţa poate dispune anularea unui act administrativ intrat în circuitul civil, nu prezintă relevanţă în cauză.

4.4. În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, a prevenirii unei pagubei iminente, după cum a reţinut şi prima instanţă nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ.

4.5. Faţă de aceste argumente, Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanţa de fond reflectă interpretarea şi aplicarea corectă aprevederilor legale incidente şi, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Nuclearelectrica S.A. împotriva sentinţei nr. 4169 din 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2019.