Appeal for nullity of transport operators' challenge to overload fines annulled for lack of specific grounds.

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 18.10.2017, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR)-Filiala Vâlcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, anularea art. 32 pct. 7 teza I şi pct. 8 din Ordinul nr. 927/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local şi a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 22 din 8 februarie 2018, Curtea de Apel Piteşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi-Filiala Vâlcea a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii introductive, astfel cum a fost formulată.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a apreciat că hotărârea recurată este nelegală, întrucât în cazul transportului de persoane interjudeţean, legiuitorul a stabilit prin H.G. nr. 69/2012 la art. 3 pct. 25 că răspunderea pentru transportarea persoanelor peste numărul de locuri din mijlocul de transport revine conducătorului auto, deşi iniţial răspunderea fusese stabilită pentru operatorul de transport.

O situaţie similară este şi în cazul dispoziţiilor art. 32 pct. 8 din Ordinul nr. 972/2007, deoarece nu persoana juridică (operatorul de transport) este cel care conduce mijocul de transport astfel încât să nu oprească urcarea sau coborârea pasagerilor în alte locuri decât cele prevăzute în graficul de circulaţie, ci conducătorul auto.

Amenda minimă pentru astfel de contravenţie este de 10.000 RON, mulţi dintre membrii săi fiind sancţionaţi de mai multe ori, în mod nelegal, pentru această faptă, când, în realitate, conducătorul auto ar trebui să răspundă.

3. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, ridicată din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

4.2. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

3.3. Raportat cu cele reţinute, Înalta Curte constată că, deşi la nivel formal, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., memoriul de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurenta s-a limitat la a reitera aspectele prezentate în cuprinsul acţiunii introductive de instanţă, referitoare la faptul că H.G. nr. 69/2012 stabileşte răspunderea conducătorului auto, apreciind că situaţia este similară şi în cazul dispoziţiilor art. 32 pct. 8 din Ordinul nr. 972/2007, pentru că nu operatorul de transport conduce mijlocul de transport, fără, însă, a combate considerentele instanţei de fond, care a avut în vedere, în esenţă, aplicabilitatea dispoziţiilor legale în materie, Legea nr. 92/2007 şi Normele de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin Ordinul Ministrului Internelor nr. 353/2007, şi incidenţa raporturilor juridice din domeniu, care se nasc între consiliul judeţean şi operatorul de transport rutier de persoane, prestator al unui serviciu public.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că recurenta-reclamantă nu circumstanţiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanţe ar fi pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs, devenind aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

3.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România-Filiala Vâlcea împotriva sentinţei nr. 22 din 8 februarie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.