Guarantee Fund appeal rejected; claimant's cross-appeal null; moral damages award upheld.

Şedinţa publică din data de 09 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 08.09.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, modificarea Deciziei nr. 8018/02.08.2017 emise de pârât privind respingerea în parte a cererii de plată nr. x/26.04.2016, respectiv acordarea în totalitate/majorare daunelor solicitate, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 915 din 2 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 8018/02.08.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a obligat pârâtul la plata sumei de 2.815,8 RON reprezentând daune morale şi a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 RON reprezentând taxa de timbru.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond au formulat recurs reclamantul A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Recurentul-reclamant şi-a întemeiat recursul pe art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la Legea nr. 213/2015 şi a solicitat casarea hotărârii recurate şi, rejudecând pe fond, în principal, admiterea în întregime a cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtului la plata sumei de 26.000 RON cu titlu de daune morale, sau, în subsidiar, admiterea în parte a acţiunii şi obligarea pârâtului la plata sumei de 5.631,6 RON cu titlu de daune morale.

Recurentul-reclamant consideră că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, judecătorul este singurul care, prin raportare la consecinţele suferite de către cel prejudiciat, poate să aprecieze suma globală care să compenseze prejudiciul încercat.

Recurentul-reclamant indică jurisprudenţa Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, dar şi a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, exemplificată prin Deciziile nr. 683/21.04.2010 şi nr. 162/03.10.2012.

Întrucât nu pot fi prezentate probe materiale şi directe din care să rezulte caracterul cert al prejudiciului şi întinderea sa exactă, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite, instanţa de judecată poate ţine seama de vârsta recurentului-reclamant, de valorile sociale lezate prin fapta ilicită, respectiv sănătatea şi integritatea corporală, consecinţele negative suferite în plan moral, precum şi intensitatea vătămărilor aduse, concretizate în numărul de zile de îngrijiri medicale.

La aprecierea daunelor morale cuvenite trebuie avute în vedere şi constatările certificatelor medico-legale din care rezultă examinările la care a fost supus recurentul-reclamant şi leziunile pe care le-a suferit.

Mai mult, relevantă este şi proba testimonială, de aceea, instanţa de judecată trebuie să ia în considerare jurisprudenţa instanţelor naţionale şi nu doar valorile medii de despăgubire stabilite prin Ghidul întocmit de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

3.2. Recurentul-pârât şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea în tot a contestaţiei formulate de reclamant împotriva Deciziei nr. 8018/02.08.2017, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul-pârât arată că soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu aplicarea greşită a disp. art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 14/2011, deoarece în cauză nu este vorba despre un deces, ci de vătămarea corporală în urma unui accident rutier, pentru care au fost necesare 13 zile de îngrijiri medicale.

Prin urmare, arată recurentul-pârât, temeiul de drept aplicabil în cauză este art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 şi nu norma ASF nr. 4/2011, art. 49 pct. 2 lit. d) - normă ce nu există.

Este o întâmplare că cele două texte au acelaşi conţinut, însă temeiul de drept este indicat greşit de către judecătorul fondului.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că prima instanţă nu a motivat de ce a respins restul sumei solicitate, deşi i s-a imputat faptul că prin decizia administrativă nu a fost motivată respingerea sumei de 24.310 RON.

Recurentul-pârât nu îşi explică considerentele pentru care prima instanţă a aplicat Ghidul realizat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, în detrimentul Procedurii Interne de soluţionare a pretenţiilor materiale, deşi niciuna dintre cele două modalităţi nu are întâietate pentru că niciuna nu are o valoare juridică superioară celeilalte.

Procedura internă a recurentului-pârât are în vedere legislaţia şi jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, stabilind praguri valorice pentru acordarea daunelor morale în funcţie de valorile plătite de asigurătorul B. S.A. în perioada 2011/2012 şi până la data falimentului, atât pe cale amiabilă, cât şi în urma pronunţării unor hotărâri judecătoreşti.

Recurentul-pârât ţine seama de sumele stabilite de asigurătorul B. S.A., având în vedere faptul că se înscrie la masa credală cu toate sumele plătite creditorilor de asigurări care i se adresează, în conformitate cu disp. art. 18 din Legea nr. 213/2015.

Dreptul de apreciere al recurentului-pârât nu a fost exercitat abuziv, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere.

Deşi instanţa de fond reţine că acordarea daunelor morale se face în conformitate cu jurisprudenţa din România, nu face nicio referire la jurisprudenţa relevantă ci doar la Ghidul FPVS pentru luna aprilie 2017, data formulării cererii de plată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la recursul formulat de reclamantul A.

Recurentul-reclamant nu a indicat în cuprinsul cererii sale de recurs niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant se arată nemulţumit de soluţia pronunţată de instanţa de fond în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor morale acordate, respectiv suma de 2.815,8 RON, susţinând că aceasta nu reflectă vătămarea suferită, în raport de jurisprudenţa instanţelor.

În argumentarea recursului, recurentul-reclamant nu precizează în concret care ar fi jurisprudenţa instanţelor în domeniu şi nici motivul pentru care suma de 2.815,8 RON nu este o sumă corectă, în opinia sa şi nici care anume normă legală a fost interpretată şi aplicată greşit de către prima instanţă.

Faţă de acestea, Înalta Curte observă că motivele de casare invocate de recurentul-reclamant nu pot fi subsumate niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., reprezentând critici de netemeinicie a sentinţei atacate, astfel că, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca recursul să fie constatat nul.

2. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor Recurentul-pârât şi-a întemeiat cererea de recurs pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă faptul că, deşi instanţa de fond a stabilit să îi plătească reclamantului 2.815,80 RON, nu a motivat de ce a respins restul sumei de la plată.

Recurentul-pârât susţine astfel că sentinţa este contradictorie şi nemotivată sub acest aspect.

Înalta Curte urmează să constate neîntrunirea criticilor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece în cuprinsul considerentelor sentinţei de fond, judecătorul a arătat modalitatea prin care a înţeles să cuantifice daunele morale, precum şi calculul în concret al sumei acordate.

Aşadar, soluţia instanţei de fond este motivată, nefiind necesar să se arate şi argumente pentru care restul sumei pretinse a fost respinsă de la plată.

Faptul că prima instanţă a reproşat pârâtului că "în cuprinsul actului administrativ contestat pârâtul s-a limitat la enumerarea leziunilor traumatice suferite de reclamant fără a arăta motivul pentru care diferenţa de despăgubiri a fost respinsă", nu conduce la prezentarea unor considerente contradictorii, deoarece decizia administrativă nu conţine niciun mod de calcul care să evidenţieze care sunt elementele avute în vedere la acordarea daunelor morale.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este parţial nefondat, iar restul argumentelor nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În consecinţă, excepţia nulităţii recursului pârâtului va fi respinsă, neputându-se pronunţa o hotărâre care să constate doar o nulitate parţială a căii de atac.

Un prim argument invocat pentru demonstrarea incidenţei pct. 8 se referă la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 4/2011, în loc de art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Recurentul-pârât susţine că Norma ASF nr. 4/2011 nu există, însă cele două texte, respectiv art. 49 pct. 2 lit. d) şi art. 49 pctr. 1 lit. f) au conţinut identic.

Or, chiar recurentul-pârât recunoaşte că ele două norme sunt identice, în conţinut, prin urmare, Înalta Curte observă că este vorba, în realitate, despre o eroare materială, ce nu poate fi analizată pe calea recursului şi care nu reprezintă o interpretare şi aplicare greşită a unei norme de drept material, în sensul disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cel de-al doilea argument al recursului formulat de pârât, este critica conform căreia instanţa de fond a preferat Ghidul FPVS în loc de procedura internă elaborată chiar de către pârâtă.

Avându-se în vedere că pentru calculul daunelor morale se face apel întotdeauna la legislaţia şi jurisprudenţa din România, iar prima instanţă a arătat că în acest Ghid este prezentată jurisprudenţa în materie la nivelul anului 2017, Înalta Curte va reţine că aceste critici nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate ale sentinţei atacate.

Se mai reţine că însuşi recurentul-pârât a făcut referire la Ghid, însă suma acordată de acesta a fost situată sub valoarea stabilită în actul analizat, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Constată nul recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 915 din 2 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 iulie 2020.