Mootness of salary back-pay claim due to subsequent administrative award of higher reference values; loss of procedural interest
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (ICCJ) admitted the appeal filed by the respondent court administration, partially vacated the appellate court’s decision, and dismissed the claimant plaintiffs’ action as lacking purpose (*rămasă fără obiect*), while rejecting the co-plaintiffs’ cross-appeal for lack of interest; this left in force the lower court’s ruling that had found two specific plaintiffs inadmissible due to the failure to complete mandatory pre-litigation administrative procedures. The dispute involved auxiliary and connected court staff seeking an order to modify salary classification decisions to apply a specific sectoral reference value under Law No. 71/2015 and Emergency Ordinance No. 20/2016, along with back pay and inflation updates, challenging the administrative body’s initial refusal to adjust their remuneration. The decisive legal basis was the doctrine of procedural interest (*interes procesual*) under Articles 32 and 33 of the Civil Procedure Code, which requires a valid, current, and personal interest for the continuation of litigation; because the defendant issued subsequent administrative decisions granting salaries exceeding the plaintiffs' requested reference values during the pendency of the case, the court held that the plaintiffs’ interest in obtaining a judicial declaration of right had ceased, rendering the action moot under Article 496(2) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ, art. 496 alin. (2) din C. proc. civ; Mootness of salary back-pay claim due to subsequent administrative award of higher reference values; loss of procedural interest: Recurentele-reclamante au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate şi respingerea excepţiei inadmisibilităţii, cu consecinţa admiterii acţiunii formulate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Circumstanţele cauzei
1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 18.05.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. şi intimaţii-reclamanţi C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU. şi VV. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iaşi,
- obligarea pârâtei la modificarea în parte a Deciziei nr. 35/03.02.2017 a Curţii de Apel Iaşi prin care s-a dispus emiterea deciziilor de stabilire a drepturilor salariale individuale pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Iaşi, respectiv art. 3 raportat la art. 1 din Decizia nr. 35/03.02.2017, şi emiterea dispoziţiei de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, cu începere de la data de 9 aprilie 2015, majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015 cu începere de la 01.12.2015.
- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016 respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi decizii de salarizare, potrivit pct. 1 din prezenta cerere, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare sectorială de 405 RON) şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie si la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 400 din 6 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile invocată de pârâtă în ceea ce priveşte reclamantele A. şi B. şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de respectivele reclamante.
A admis acţiunea, astfel cum a fost completată de ceilalţi reclamanţi.
A anulat în parte Hotărârea nr. 5/14.03.2017 a Colegiului de conducere al pârâtei Curtea de Apel Iaşi.
A modificat în parte Decizia nr. 35/03.02.2017 emisă de pârâta Curtea de Apel Iaşi şi a obligat pârâta Curtea de Apel Iaşi la emiterea unei decizii de încadrare în sensul acordării faţă de reclamanţi a indemnizaţiilor de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, la care se adaugă, începând cu data de 01.12.2015, majorarea de 10 % prevăzută de Legea nr. 293/2015.
A obligat pârâta Curtea de Apel Iaşi la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale mai sus-menţionată şi venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.
3. Cererile de recurs
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantele A. şi B. şi pârâta Curtea de Apel Iaşi au formulat recurs.
3.1. Recurentele-reclamante au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate şi respingerea excepţiei inadmisibilităţii, cu consecinţa admiterii acţiunii formulate.
Au apreciat că prima instanţă în mod eronat a admis excepţia inadmisibilităţii raportat la prevederile art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea-cadru nr. 284/2010.
Astfel, procedura prevăzută de lege a fost îndeplinită, neavând relevanţă că nu au semnat olograf lista celor care au formulat contestaţia administrativă adresată Colegiului de conducere al Curţii de Apel Iaşi, în condiţiile în care poziţia exprimată de pârâtă este indivizibilă cu privire la situaţia tuturor reclamanţilor.
De asemenea, prin Hotărârea nr. 5/14.03.2017, Curtea de Apel Iaşi a respins contestaţia formulată de întreg personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Iaşi împotriva Deciziei nr. 35/03.02.2017, fără a fi indicaţi în mod expres salariaţii care au semnat, respectiv nu au semnat contestaţia.
3.2. Pârâta Curtea de Apel Iaşi şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, pentru toate capetele de cerere.
A susţinut recurenta-pârâtă că Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale nu poate servi drept temei pentru admiterea unor pretenţii formulate în temeiul altor prevederi legale decât cele analizate de instanţa de contencios administrativ.
În aplicarea O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 34/2016, şi a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, stabilirea drepturilor salariale ale personalului auxiliar şi conex urma să fie făcută la un maxim aflat în plată.
4. Decizia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate şi a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul Curţii de Apel Iaşi este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce urmează, iar recursul reclamantelor, corelativ, a devenit lipsit de interes.
4.1. Intimaţii-reclamanţi şi recurentele-reclamante, personal auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Iaşi, au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtei Curtea de Apel Iaşi la emiterea deciziilor de stabilire a drepturilor salariale individuale în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, cu începere de la data de 9 aprilie 2015, majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015 cu începere de la 01.12.2015, precum şi la repararea prejudiciului creat, prin acordarea diferenţelor dintre venitul calculat conform deciziilor care vor fi emise şi venitul efectiv plătit, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu plata dobânzii legale aferente
4.2. În raport cu actele depuse la dosar şi cu susţinerile recurentei-pârât Curtea de Apel Iaşi, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 210/15.06.2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Iaşi, s-a dispus ca personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Iaşi să beneficieze de un salariu brut lunar calculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, în perioada 09.04.2015-30.11.2016, şi de 463,5 RON, în perioada 01.12.2015-31.12.2017.
Prin Decizia nr. 349/29.11.2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Iaşi, s-a dispus ca personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Iaşi să beneficieze de un salariu brut lunar calculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, în perioada 09.04.2015-30.11.2016, şi de 463,5 RON, în perioada 01.12.2015-31.12.2017.
Plata drepturilor salariale stabilite prin aceste decizii va fi efectuată conform O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.
De asemenea, prin Decizia nr. 381/25.11.2019 a Preşedintelui Curţii de Apel Iaşi, au fost stabilite drepturi salariale pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Iaşi şi instanţelor din circumscripţie prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,154 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi la o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON în perioada 01.12.2015-31.12.2017, plata drepturilor salariale urmând a fi efectuată cu respectarea prevederilor legale incidente.
Deciziile menţionate au fost depuse la dosar de recurenta-pârâtă .
4.3. Prin urmare, având în vedere că, în cursul soluţionării cauzei, recurenta-pârâtă a răspuns pretenţiilor reclamanţilor şi a procedat la emiterea deciziilor amintite anterior, prin care personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul Curţii de Apel Iaşi i s-au acordat drepturi salariale chiar mai mari decât cele solicitat prin cererea dedusă judecăţii (prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale mai mari decât cele solicitate prin acţiune), Înalta Curte apreciază că acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect.
4.4. Referitor la recursul reclamantelor A. şi B., Înalta Curte reţine că potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.
Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.
Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
Or, în cauză, în raport cu cele expuse anterior, instanţa de control judiciar constată că recurentele-reclamante nu mai justifică un interes în soluţionarea prezentei căi de atac, în condiţiile în care, în cursul soluţionării cauzei, prin deciziile emise de pârâta Curtea de Apel Iaşi, le-au fost recunoscute drepturile salariale astfel cum au solicitat prin acţiune alături de ceilalţi reclamanţi.
4.5. Faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei Curtea de Apel Iaşi, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamanţilor, ca rămasă fără obiect, iar recursul reclamantelor va fi respins ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Curtea de Apel Iaşi împotriva sentinţei nr. 400 din 6 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamanţilor SS., RR., R. şi alţii, ca rămasă fără obiect.
Menţine restul dispoziţiilor instanţei de fond.
Respinge recursul formulat de A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.