Retrospective application of the 405 RON sectoral reference value to public employees under the "same level" salary equalization provisions
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the defendant Ministry’s appeal, thereby upholding the appellate court’s decision that partially annulled the ministerial salary order and ordered the issuance of a corrected salary order, resulting in the plaintiff’s victory on the claim for recalculation. The dispute concerned administrative salary disparities, challenging a 2017 ministerial order that set the plaintiff’s monthly allowance below the maximum level for identical professional conditions, specifically regarding the application of the 405 RON sectoral reference value and subsequent 10% increases. The court relied on Law No. 284/2010, Emergency Ordinance No. 83/2014 (as amended by Law No. 71/2015), and Emergency Ordinance No. 57/2015, interpreting "salary at the same level" to mandate the maximum sectoral reference value for equivalent roles, consistent with the Supreme Court’s Decision No. 23/2016, the Constitutional Court’s Decision No. 794/2016 which struck down clauses excluding judicially recognized rights, and the Supreme Judicial Council’s resolutions confirming the constant application of the 405 RON base value retroactively to April 2015.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Retrospective application of the 405 RON sectoral reference value to public employees under the "same level" salary equalization provisions: The dispute concerned administrative salary disparities, challenging a 2017 ministerial order that set the plaintiff’s monthly allowance below the maximum level for identical professional conditions, specifically regarding the application of the 405 RON sectoral reference value and subsequent 10% increases. The court relied on Law No. 284/2010, Emergency Ordinance No. 83/2014 (as amended by Law No. 71/2015), and Emergency Ordinance No. 57/2015, interpreting "salary at the same level" to mandate the maximum sectoral reference value for equivalent roles, consistent with the Supreme Court’s Decision No. 23/2016, the Constitutional Court’s Decision No. 794/2016 which struck down clauses excluding judicially recognized rights, and the Supreme Judicial Council’s resolutions confirming the constant application of the 405 RON base value retroactively to April 2015.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural ground cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Procedural rule cited in the dispositive governing the dismissal of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată, la data de 13.09.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea parţială a Ordinului ministrului justiţiei mr. 1475/C/24.05.2017, anexa 9, în ceea ce îl priveşte, şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, în sensul recalculării indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, şi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 30.09.2016; obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale dintre drepturile calculate prin raportare la valorile de referinţă indicate şi drepturile efectiv plătite, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente diferenţelor salariale, dobândă calculată de la data scadenţei drepturilor salariale la data plăţii efective a acestora.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 428 din 7 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului pe capătul de cerere privind obligarea la plata diferenţelor salariale şi a dobânzii legale.
A admis în parte acţiunea reclamantului şi a anulat în parte Ordinul ministrului justiţiei nr. 1475/C/24.05.2017 şi anexa 9 la acest ordin, numai în ceea ce îl priveşte pe reclamant.
A obligat pârâtul să emită ordin de salarizare, prin care drepturile salariale cuvenite reclamantului să fie stabilite, în ceea ce priveşte perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, iar în ceea ce priveşte perioada 01.12.2015-30.09.2016, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.
A respins capătul de cerere privind obligarea la plata diferenţelor salariale şi a dobânzii legale, ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
A susţinut recurentul că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.
Astfel, având în vedere neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Consiliul Superior al Magistraturii din data de 01.10.2016 şi, totodată, în conformitate cu art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamantul nu are niciun temei legal pentru a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată, din data de 01.10.2016.
Începând cu luna februarie 2017, reclamantul a primit indemnizaţia majorată cu valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.
4. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
4.1. Intimatul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor ordine de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aşa cum a fost modificată, s-a stabilit ca regulă că în anul 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, dar s-a prevăzut şi că, prin excepţie de la regulă, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, "salarizat la acelaşi nivel", care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, "va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".
În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că, voinţa legiuitorului a fost ca, începând cu data de 09.04.2015, să fie înlăturate inechităţile dintre salariaţii care, deşi îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, primeau salarii diferite.
Înalta Curte apreciază că, în susţinerea soluţiei instanţei de fond, prezintă relevanţă atât evoluţia legislativă în materie, cât şi interpretările oferite de Înalta Curte ce Casaţie şi Justiţie şi de Curtea Constituţională.
Aşadar, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit prin Decizia nr. 23/2016 a stabilit că "sintagma salarizat la acelaşi nivel are în vedere personalul (…) din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".
În anul 2016, legiuitorul a continuat eforturile de înlăturare a inechităţilor din salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, prin O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi prin O.U.G. nr. 43/2016, la art. 1 s-a stabilit într-un mod mai exact regula conform căreia, în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie 2015, iar la art. 31 alin. (1) a stabilit excepţia de la regulă în sensul că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Sintagma "fiecare funcţie" s-a stabilit prin art. 31 alin. (11) că reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010, iar pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, s-a stabilit prin art. 31 alin. (12) că se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu excludea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.
Instanţa de fond a făcut referire şi la Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, prin care aceasta a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, întrucât contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. În această interpretare, Curtea Constituţională a concluzionat că "personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".
Astfel în raport de prevederile indicate, dar şi cu practica judiciară, la nivelul autorităţii judecătoreşti şi familiei ocupaţionale "Justiţie", din anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, valoarea de referinţă sectorială care determină nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare în plată este de 405 RON, valoare care este o constantă. În acest context reclamantul este îndreptăţit să obţină calcularea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.
Reţine Înalta Curte că prezintă relevanţă în cauză şi punctul de vedere exprimat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exprimat în şedinţa din 17.01.2017 conform căruia, " ... Plenul Consiliului Superior al Magistraturii recomandă ordonatorilor de credite, în raport de Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familiale ocupaţionale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă sectorială fiind o constantă, astfel că, diferenţele de salarizare în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" trebuie să rezulte exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad, care se aplică valorii de referinţă sectorială maximă, aflată în plată, de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015."
Cu privire la data la care se aplică această valoarea de referinţă sectorială, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din 04.07.2017 a recomandat ordonatorilor de credite "aplicarea în mod unitar a unei valori de referinţă sectoriale în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" începând cu data de 9 aprilie 2015 şi în cuantum de 405 RON +10%, începând cu data de 1 decembrie 2015, în raport cu specificul fiecărei instituţii."
Astfel, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referinţă în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar ulterior recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au reiterat că practica instanţelor judecătoreşti este corectă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondat.
4.2. Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 428 din 7 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.