Salary-difference claims moot after ministry’s new order; appeal admitted, partial quash, salary orders dismissed.

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.07.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Sălaj,

- anularea în privinţa lor a Ordinului nr. 4680/C/21.12.2016 şi a Ordinului nr. 219/C/01.02.2017 emise de Ministerul Justiţiei,

- emiterea unor dispoziţii de salarizare pentru fiecare reclamant cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu 09.04.2015, iar pentru judecătorul stagiar I. începând cu data de 15.07.2016, iar pentru doamna judecător G., începând cu 1 iunie 2016, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 până la încetarea raportului de serviciu al fiecărui reclamant cu pârâtul.

- plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 4422 din 20 noiembrie 2017, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei prin întâmpinare, ca nefondată.

A admis excepţia lipse calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei pe cel de-al treilea capăt de cerere şi a respins acest capăt de cerere ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministru, să emită pentru reclamanţi ordinul individual de salarizare, începând cu data de 09.05.2015, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, pentru reclamanta G. de 445 RON, pentru perioada 01.06.2016-01.10.2016, iar pentru reclamantul I. de 445 RON, pentru perioada 15.07.2016-01.10.2016.

A obligat pârâtul Tribunalul Sălaj să plătească reclamanţilor diferenţele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menţionate, diferenţe calculate pentru perioada 01.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi pentru care se va acorda şi dobânda legală, calculată de la scadenţă şi până la data plăţii integrale.

A respins în rest acţiunea, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

A susţinut recurentul că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, având în vedere neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Consiliul Superior al Magistraturii din data de 01.10.2016 şi, totodată, în conformitate cu art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanţii nu au niciun temei legal pentru a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată, din data de 01.10.2016.

Începând cu luna februarie 2017, reclamanţii au primit indemnizaţia majorată cu valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, capătul de cerere formulat de reclamanţi vizând emiterea ordinelor de salarizare urmând a fi respins ca rămas fără obiect.

4.1. În raport cu susţinerile recurentului şi cu probele administrate la dosar, reţine Înalta Curte că, la data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul ministrului Justiţiei nr. 2066/C/2018 .

Prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin, s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

4.2. Înalta Curte constată că, prin ordinul menţionat, s-a dispus recalcularea indemnizaţiei intimaţilor-reclamanţi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acţiune.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluţionării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor intimaţilor şi a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii, acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect.

4.3. Faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge capătul de cerere având ca obiect emiterea ordinelor de salarizare, ca rămas fără obiect, urmând a menţine restul dispoziţiilor instanţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 4422 din 20 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge cererea de emitere a ordinelor de încadrare salarială formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., ca rămasă fără obiect.

Menţine, în rest, dispoziţiile instanţei de fond

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2020.